Vom ști

Vom ști cum n-am știut,
Când timpul nu va trece
Și-acele galaxii,
Din veșnicul ținut,
Cu toți le vom petrece.

Vom râde cum n-am râs,
Când lacrimile toate
Vor dispărea pe veci,
Iar veșnicul surâs
Va fi o realitate.

Vom fi ce nu am fost,
Când noaptea se va stinge,
Iar noi vom poposi
În veșnic adăpost,
Unde nu va mai ninge.

Vom zice ce n-am zis,
Cu vorbă luminoasă,
Rostind cu mulțumiri
Că ce trăim nu-i vis,
Ci am ajuns acasă.

Lucian Cazacu  

Gândindu-mă la întrupare

Gândindu-mă la Întrupare
Mi-e sufletul de pace plin
Mi-aduce-n viață-nseninare,
Îmi luminează-al meu destin.

Mi-e inima, total, atrasă
Spre Betleem – profetic loc
Mă simt acolo ca acasă
Că-i ieslea Pruncului Proroc.

Mă cucerește atmosfera,
Mă contopește cu Isus
Care-a venit s-aducă era
Împărăției fără-apus.

Privirea-i dulce mă dezleagă
De grijurile pământești
Lăuntru-ncepe să culeagă
Comorile duhovnicești.

E farmec sfânt, e părtășie
Cum nu e alta-n Univers
Învăluit de gingășie
Povara toată mi s-a șters.

Și înc-odată simt cum harul
A stat cu mine – credincios
Și mi-a ornat Mărgăritarul
Cu tot ce este mai frumos.

Mai stau o clipă și-ncă una
Și-aș vrea să fie veșnicii
Și lângă Prunc îmi văd cununa
Și știu că viața-mi va-ndulci.

Parte din mine va rămâne
La ieslea Regelui ceresc
Și voi cânta: “In veci Stăpâne
O să-L urmez și-o să-L cinstesc.”

Mă-ntorc din vizita sublimă
Știind ca n- a fost un mister
Ci un miracol ce m-animă
Să nu-cetez mersul Spre Cer.

O, Prinț venit în umilință
Mai naște-Te în mulți pierduți
Scapă-i din orice neputință
Și-nvață-i sfintele virtuți.

Să poată să-nțeleagă rostul
Venirii Tale-n trup uman
Să fie gata să dea costul
Sosirii-n veșnicul Liman.

George Cornici

Ușor coboară zorii dimineții

Ușor coboară zorii dimineții
Și iar începe-o zi – cadou divin
Iar înălțăm cântarea frumuseții.

Și ne gândim la veșnicul destin
‘Nainte prânzul de-al servi
Și scene din Eden în suflet vin.

‘Nainte soarele de-a se ivi
Cu-ncredere ne ducem la altar
Și vrem pe Domnul vieții a-L privi…

EL ne va da un nou mărgăritar
Să ne-amintim ce bine e cu EL
Chiar și aici în pământesc hotar.

Odaia s-a transformat într-un Betel
C-așa e bine ziua să înceapă
Când vrem conecții cu Emanuel.

Ființa e în stare să priceapă
Tot ce e trimis din Paradis,
Ce doar Iubirea poate să conceapă.

Somnul s-a sfârșit; acesta nu e vis
E părtășie de ‘naltă ținută
Că, parcă, Cerul e acum deschis.

Sublima stare e cunoscută
Din ea am gustat, fericiți și ieri
În tot ce vom face azi ne ajută…

Ne-aduce avânt și sfinte-adieri.

George Cornici

La poarta Mărginirii

Răstălmăcind în minte veșnicul Hotar,
Cu sufletul desculț, alerg prin spini și ploaie…
Nu Te-am găsit nici în icoana din odaie
Și nici în lumânarea-aprinsă de pe-altar;
Iar focul soarelui apune-n lacrimi iar.

O, de-aș putea să văd prin Poarta Mărginirii
Aripile de serafimi ce Te ascund,
Aș reuși măcar cu gândul să pătrund
În Sfânta Sfintelor, în Cortul Fericirii…
În Casa pregătită-n cinstea Nemuririi!

Dar care-i, Doamne, scara spre Eternii Zori?
Că nu-i niciunde treapta ce dă biruință
În fața munților de griji și necredință
Pe cărăruia-ngustă cu furtuni și nori;
Și mă cuprind în îndoială vechi fiori.

Am obosit să-mi caut steaua printre stele…
Mai dă-mi un gând să pot să mă ridic,
Să înțeleg că Tu ești Tot și eu nimic.
Să trec de poarta îngustimii minții mele,
De slovele ce mă coboară-n iad cu ele!

La Poarta Mărginirii astăzi m-ai adus,
Când sufletu-mi desculț fugea prin spini și ploaie…
Iar jalea rugăciunii-amare din odaie
Mi-ai tălmăcit-o-n Harul salvator de Sus;
Că-n Tine, Doamne, soarele nu are-apus!

Și m-ai găsit…
Și Te-am găsit, Isus…

Mănescu Mihaela