Cuvinte cu greutate

Text: 1 Timotei 4

„… fii o pildă pentru credincioşi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinţă, in curăţie.” 1 Timotei 4:12

Două povestiri de pe prima pagină a ziarului Grand Rapids Press, care nu aveau nimic în comun una cu alta, subliniau o ironie neobişnuită. Una, spunea despre un om care fusese împuşcat şi ucis în timp ce se năpustea cu un cuţit spre un poliţist. Istoria sa lungă de abuzuri de droguri şi alcool, îl dusese la acest tragic incident. Cealaltă povestire descria un bal inaugural în cinstea guvernatorului statului Michigan. Se specificau băuturile alcoolice care s-au servit la această ocazie de gală. Referindu-se la aceste incidente, un reporter scria: „Mă gandeam că liderii noştri se abţin de la servirea băuturilor alcoolice pentru a fi modele bune de urmat pentru noi ceilalţi, din moment ce aceiaşi lideri fac atata caz de consumul de droguri… Poate dacă liderii noştri, de-a lungul anilor, ar fi făcut puţin mai mult efort de a fi exemple bune, omul cu cuţitul ar fi putut trăi azi”.


În 1 Timotei 4, Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să „pună în mintea fraţilor” (v. 6), „să înveţe” (v. 11), „să ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătură” (v. 13). Cuvintele acestea i-au conturat şi definit lucrarea, cuvintele care îi vor salva pe ascultătorii lor (v. 16). Dar chiar în centrul acestor versete apare porunca de-a fi un bun exemplu (v. 12). Pavel nu a spus că un exemplu bun vorbeşte mai tare decît cuvintele sale, dar un exemplu bun face ca toate cuvintele spuse să devină demne de crezut. Părinţii, dascălii, lucrătorii între tineri, şi toţi cei ce sunt în funcţii de conducere au o influenţă specială asupra altora. Dacă urmărim sfinţenia, caracterul nostru va dobandi integritate. Şi aceasta va da greutate cuvintelor noastre.                       – D.J.D.

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
Spre-acel măreţ şi veşnic viitor,
Voi, făclieri de slove şi cuvinte,
Fiţi voi întai la înălţimea lor! „- Traian Dorz

Poate că oamenii se vor îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci

Painea zilnica

Ne bazăm pe Tine…

Ne bazăm pe Tine
Bun și blând Păstor
Vorba-Ți ne susține
Cu un sfânt fior.

Ești tăria nooastră
Când furtuni se-abat
Deschizi o fereastră
Spre-un plai minunat.

Depindem de harul
Din Slavă trimis
Este plin paharul
E fapt, nu e vis.

Netezești cărarea
S-avansăm constant
Să fie umblarea
În stil captivant.

De Tine depindem
Oriunde, oricând
Credința n-o vindem
E-n suflet și gând.

Viața fără Tine
Un coșmar ar fi
Plină de suspine,
Fără melodii.

Din orice-ncercare
Ne-ajuți să ieșim
Vedem o scăpare
Căci Te prețuim.

Nu cunoaștem teamă
Când ne însoțești
Ești cu noi prin dramă
Zilnic ne păzești.

Ne bazăm pe Tine
Bun și Blând Păstor
Vorba-Ți ne susține
Spre-un veșnic Decor.

George Cornici

O om

O om ce mergi pe drumul tău n-ainte
Cînd eu te chem, de ce nu vrei să stai?
De ce nu vrei pe plaiurile sfinte
Cu Mine fericire ca să ai?

Tu nu vezi că te-apropii de pierzare
Prin viața care-o duci azi pe pămînt?
De ce nu vrei a harului iertare,
Să scapi și tu din veșnicul mormînt?

Privește-o clipă-n Golgota la Mine
Și vei vedea ce jertfă am adus,
Ființa Mea am dat-o pentru tine
Să poți intra și tu în ceruri sus.

În jurul tău e tot deșertăciune
Satana ce răcnește ca un leu,
Întoarcete din căile nebune
Și vino azi și tu la sînul Meu.

A Mele brațe azi însîngerate
Te pot salva din plînsul cel amar,
Prin crucea Mea poți trece peste moarte
Și poți fi mîntuit prin al Meu har.

O omule ce n-ai voință-n Tine
Să părăsești azi turma lui satan,
Ca mîine vei dori să vii la Mine
Dar n-ai să scapi de șarpele viclean.

Cu lacrimi eu te chem cît încă se mai poate
O omule pribeag pe-acest pămînt,
De vrei adevărata libertate
Primește chiar acum al Meu cuvînt.

O omule zdrobit fără putere
Trezește-te din somnul tău cel greu,
Să te ridici din marea ta cădere
La ușa ta aștept de ani mereu.

O vino la Golgota cu căință
Îngenunchiat la crucea Mea acum,
Adu la Mine-ntreaga ta ființă
Și vino pe al jertfei Mele drum.

Eu te primesc și-ți iert trecutul care
Te-a întinat în viață pe pămînt,
Te pot salva chiar azi de la pierzare
Și vreau să fac cu tine legămînt.

Cu sfinții Mei te duc în fericire
Acolo sus în veșnicul senin,
O omule primește-a Mea iubire
Și pacea Mea și harul Meu deplin.

Pop Alexandru 

Veghere

In Cartea prăfuită și uitată
Pe-un raft de bibliotecă prin unghere
Sentința omenirii a fost dată
Concluzia a fost detaliată
Iar spre final chemarea e lansată
Și ni se cere insistent veghere.

Privind la vremuri să luăm aminte
La tot ce spun cuvintele Scripturii
Căci lumea s-a dezis de cele sfinte
Orbiți de-Acela ce întruna minte
Încolonați se-ndreptă spre morminte
Pierduți și infectați de fructul urii.

Planeta s-a umplut de silnicie
Iar necredința e la ea acasă
Tot mai puțin credința este vie
Și tot mai rar gândim la veșnicie
La ziua glorioasă ce-o să vie
Când ne vom îndrepta spre Sfânta Casă.

Aidoma ca și-n zilele lui Noe
De parcă viața nu se mai termină
Suntem încorsetați de bunăvoie
Ca însemnați cu-a Celui Rău aloe
Muncim din greu și construim în voie
Și tot ce ne dorim e burta plină.

Mai vin din când in când evenimente
Menite înadins să ne trezească
Când parte-avem de tragice momente
Sau suferințe tot mai evidente
Ce sunt mesaje sau strigări stridente
Să nu uităm de Patria Cerească.

Să ne-amintim că este-o judecată
Și-n fața-I Sfântă, toți, la Tronul Veșnic
Ne-om prezenta cu fruntea aplecată
Să scape n-are nimeni cum să poată
Vinovăția trebuie-arătată
De-un Drept Judecător și pururi Vrednic.

Doar cel spălat de al Jertfirii sânge
De vina-ntreagă și de-a lui păcat
Doar cel ce se întoarce și se frânge
Și-a lui păcat îl leapădă și-l plânge
Cu-a lui veșmânt albit de Sfântul sânge
E mântuit, pe veci justificat.

Și iată vine ziua cea vestită
Iar cerul și pământul se-ngozește
Căci lumea fără grijuri se agită
Nestigheriți ca astrele pe-orbită
Dar sufletește nu e pregătită
De ziua judecății ce sosește.

Vorbindu-ne de ziua glorioasă
Atât a precizat Mântuitorul
Că sigur se va-ntoarce și că-I pasă
Că pregătește-un loc la El acasă
Pentru acei cu inima aleasă
Ce Îl iubesc și-ntruna I-au dus dorul.

Și-acei care pe Domnul Îl așteaptă
Nu-și pun nădejdea-n avuții sau bani
Ei merg calea-ngustă și cea dreaptă
Urcând mereu prin har treaptă cu treaptă
Urmând porunca sfântă și-nțeleaptă
Rostită de vreo două mii de ani.

În timp ce mulți se-afundă-n letargie
Ei n-ațipesc, având o minte trează
Pot fi războaie, boli sau pandemie
Oricâte-au fost și câte-or să mai fie
Ei poartă-n suflete nădejdea vie
C-au înțeles Cuvântul și veghează.

”Vegheați că nu știți ziua și nici ceasul”
”Vegheați să nu cădeți amărăciunii”
De două mii de ani răsună glasul
”Vegheați un ceas să biruiți impasul”
”Veghează” și ”păzește” la tot pasul
”Vegheați dar în vederea rugăciunii”!

Doar Tu ști Doamne când e stabilită
Măreața zi de slavă și mistere. .
Salvează orice oaie rătăcită
Unește toată turma risipită
Noi suntem moștenirea Ta iubită
Ne-ajută la capitolul ”veghere”.

Din ce in ce sunt vremuri tot mai grele
Se cere tot mai multă distanțare
Și speriați de toate câte cele
Că-s regulile bune sau că-s rele
La unison toți se supun la ele
Să-și scape viața caută fiecare.

Și-n numele solemn al sănătății
S-a ignorat porunca scrisă-n Carte
Puțini mai stau de strajă azi cetății
Și-s conștienți că vine ziua plății
Acum încă de Harul bunătății
Și-al îndurării Tale avem parte.

Ne dă răbdare și înțelepciune
Să n-obosim cumva și să cădem
Să nu-ncetăm și altora a spune
Sau să ne-oprim să facem fapte bune
Și-n ziua când trompeta o să sune
Să ne gasești lucrând și să veghem!

Daniel Hozan

A venit harul

Referințe: Ioan 1:15-18


În trecutul veșnic unde gândul zboară,
Nimic nu era, nici picătura de rouă,
Nici univers nu era, doar absolutul vid,
Nici lună, nici stele, doar golul pustiu și arid…

De acolo, unde era doar El în Sine,
În El era Cuvântul-din etern-lumină
Și viață, nedezghiocate încă, iar Duhul
Nu purcese în spațiu, să umple văzduhul.

Din neunde, netimp Triunic existent,
Se dezveli în Logos, Cuvântul imanent,
Prima rostire-faptă, izvor a tot ce este,
Și se porni rotire în sferele celeste…

Apar lumina, cerul, apa și uscatul,
Apare iarba, pomii, soare, lună, stele,
Pești și păsări, vite, târâtoare…
Și mai presus de toate,
Coroană și splendoare:
Omul și femeia, stăpâni a tot și toate,
Venea de sus lumina în mii de nestemate.

Și se-nșirară veacuri de trudă și sudoare,
Timpul se zbate-n sine și spațiul se-ncovoaie…
Apasă greu păcatul ce Legea-l înnegreste,
Din haosul din oameni genune se ivește,
Părea că totul piere, absentă orice zare…

Veni-va oare vremea, veni-va oare ceasul?
Așteaptă omenirea să-I audă glasul…
Deodată apare steaua și magii văd in spațiu,
O nouă stea aleargă, iar magii cu nesațiu
Sorb în ochi lumina și o iau pe urma ei…

Pe când păstorii-n noapte păzesc a lor turmă,
Cerul se deschide și cor de îngeri sună,
Aleargă și păstorii la locul cel promis,
Căutând să vadă, realitatea unui vis…

Magii vin cu daruri: aur, smirnă și tămâie,
Păstorii dau de știre, cu toții, ca să știe
S-a născut Mesia, al lumii Împărat.
Puteau vedea cu ochii Cuvântul Întrupat.

Iosif și Maria – Fecioara Preacurată,
Privesc la Prunc și sunt preafericiți
Că Domnul, Ziditorul, din ceruri a privit
Spre starea lor smerită. Din spița lui David

Le dărui Copilul, Cel Sfânt din veșnicii,
Să vină pe pământul înnegrit de vină,
S- aprindă-n mii de inimi lumină din Lumină.
Slavă-n ceruri, îngerii cântă, și pace
Pe pământ intre oamenii plăcuți Lui.

Acum și pentru tine, ce ești înstrăinat
Și umbli pe-ale lumii cărări insingurat,
Și pentru tine-i ziua, e ceasul chiar acum,
Să vii azi la lumină croindu-ți un alt drum,

El te cheamă: Vino! E ceasul cel dim urmă,
E ultima strigare, să vii în a Sa turmă,
Să simți cum se revarsă roua cea de sus,
Cum se revarsă harul prin crucea lui Isus.

Primește-n suflet pacea, păcatele-s iertate,
Plătitu-s-a cu sânge, sfânt, neprihănit,
Vino cu pocăință, vino mai aproape,
Iată, pentru tine harul a venit.

Culda Stefan  

Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

În umbra hazardului

De unde venim şi-ncotro ne-ndreptăm,
Cei cu chipul divin, din lut şi din Altoi?
Ecoul din Stâncă răsună cu putere,
Să te-ntorci azi, de pe drumurile rele!

Bat tobele de luptă, înfiorător…
Soarele străpuns mai tare străluce-n nor
Şi raze calde se răsfrâng în univers,
Tainic miraj a Iubirii Celui Ales!

La masa păcii se perpelesc într-una!
O, Doamne, Tu ştii cât le geme minciuna,
Fără putere cât de multe mâini se strâng,
E un haos, nu-i deloc pace pe pământ!

O faţă râde, alta plânge cu amar
În umbra hazardului lăsat de Adam!
Omule, după chipul Lui te-a făcut,
Şi ţi-a dat Duh de viaţă în chip de lut!

Două căi sunt şi nu sunt alăturate,
Una-i bună, cealaltă duce la moarte!
Isus, Fiul cerului, El Calea ţi-a dat,
Şi Harul care are timpul limitat!

Luaţi astăzi Lumina Celui veşnic viu,
Şi veniţi la Golgota până nu-i târziu!
Doar cu o trăire aleasă, curată,
Doar aşa vei vedea a Tatălui Faţă!

Maria Şopţ.

Eşti epuizat spiritual?

„Dumnezeul cel veşnic… nu oboseşte, nici nu osteneşte”. (lsaia 40:28)

Epuizarea înseamnă că forţele noastre vitale sunt terminate. Epuizarea spirituală nu este niciodată urmarea păcatului, ci a lucrării; a fi sau nu epuizat depinde de sursa din care te alimentezi. Isus i-a spus lui Petru: „Paşte oile Mele”, dar El nu i-a dat nimic cu ce să le hrănească. Procesul prin care eşti făcut pâine frântă şi vin turnat cere ca tu să fii hrană pentru alte suflete până când ele învaţă să se hrănească din Dumnezeu. Ele trebuie să te consume în întregime, până la ultima picătură. Dar ai grijă să te realimentezi, altfel, după scurt timp vei fi complet epuizat. Înainte ca alte suflete să înveţe să-şi primească viaţa direct din Domnul Isus, ei trebuie să şi-o primească din El prin tine; va trebui să fii literalmente „supt”, până când ele vor învăţa să-şi ia hrana de la Dumnezeu. Îi suntem datori lui Dumnezeu să facem tot ce putem pentru mieluşeii Lui şi pentru oile Lui, precum şi pentru El însuşi.

Modul în care-L slujeşti pe Dumnezeu te-a dus cumva la epuizare? Dacă este aşa, atunci verifică-ţi dorinţele şi sentimentele! Pe ce bază a început slujirea ta? Pe baza compasiunii faţă de oameni sau pe baza Răscumpărării în Isus Cristos? Întoarce-te continuu la temelia sentimentelor tale şi verifică unde îţi este sursa puterii! N-ai nici un drept să te plângi: „O, Doamne, sunt atât de epuizat!” El te-a mântuit şi te-a sfinţit tocmai ca să te epuizeze. Fii epuizat pentru Dumnezeu, dar amineşte-ţi că El este sursa puterii tale. „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”

Oswald Chambers

Bucurați-vă în toate, bucurați-vă mereu

Bucurați-vă în toate, bucurați-vă mereu
Căci în toate cu noi este prezent Domnul Dumnezeu.
În necaz, în strâmtorare ori în lipsuri și nevoi,
Bucurați-vă că-n toate Dumnezeu este cu noi!

Bucurați-vă în toate și nu stingeți bucuria,
Nu întristați Duhul, că-n toate Dumnezeu ne E tăria!
Nu lăsați descurajarea sau vreun fel de întristare
Să vă tulbure inima; Domnul nostru-I bun și mare!

El nu întârzie să vină cu-al Său har izbăvitor
Și tot răul ni-l transformă într-un bine în viitor,
El ni-I Turnul de-adăpost, Dumnezeu tare și Sfetnic
Care are în vedere tot binele nostru veșnic!

Păstrați cugetul curat și-o deplină bucurie
Căci în orice lupte, Domnul, ne E scut, ne E tărie!
Și în toate avem parte de Puterea-I minunată
Și nădejdea că El, Domnul, nu ne uită niciodată!

El S-a coborât din slavă să ne fie Mântuitor
Și-n orice foc de încercare El cu noi este-n cuptor.
Bucurați-vă în toate căci avem sub zarea albastră
Siguranța că El Însuși poartă zilnic lupta noastră!

Ioan Hapca