Mai mult decât biruitori

Nu-s numai flori prin viața asta scurtă
Pe drumul înspre Țara fără nori,
Unde ne-așteaptă veșnice comori. .
Aici de fapt e-un zbucium și e-o luptă
Iar noi, c-o implicare neîntreruptă,
Suntem chemați să fim biruitori.

Noi n-avem de luptat, cunoaștem bine,
Cu carne și cu sânge nicidecum
Oricâte lupte s-ar ivi pe drum. .
Ci cu domnii și stăpâniri străine
Căpetenii și uneltiri meschine
Cu duhuri rele ce ne-atacă-n drum.

Iar confruntarea parcă nu-i cinstită
Cu mari puteri noi n-am fost înzestrați
Ci mai degrabă suntem limitați. .
Puterea necesară și dorită
Stă numai în armura oferită
Când integral noi suntem echipați.

Pornind din creștet până jos la glezne,
De nu te-ai protejat în prealabil
Vei fi rănit de-a dreptul lamentabil. .
Și-oricând poți fi lovit atât de lesne
De-aceste duhuri năvălind din bezne
Exact în locul cel mai vulnerabil.

Să fii biruitor nu-i cu putință
Doar răsfoind discursuri și citate
Sau înșirând versete memorate. .
Ci-i necesar să lupți spre biruință
Cu dragoste, răbdare și credință
Coordonat de Adevăr în toate.

Oriunde viața pașii ți-i trimite
Te afli-n luptă pe-un teren minat
Și trebuie să lupți neapărat. .
Prin încercări, necazuri și ispite
Tot mai ciudate și nebănuite
Și-atunci când nu te-aștepți ești atacat.

De urci la munte sau cobori la vale
Să fii mereu atent la datorie
De vrei în Cer ca să primești simbrie. .
Nu-s variante sau vreo altă cale
S-o schimbi după principiile tale
Și-apoi să lupți precum îți place ție.

Căci lupta-i dusă la nivelul minții
Iar adversaru-i foarte antrenat
Și cu Mântuitorul a-nîncercat. .
Vicleanul va-ncerca pe rând toți sfinții
Cu faimă cu plăceri și cu arginții
Iar unii au căzut că n-au vegheat.

Ispititoru-ar vrea prin orice-ai face
Să nu ții cont de spusele Scripturii
Nesocotind valoarea-învățăturii. .
Îndemnele-i nocive și rapace
Scot în valoare doar ce ție-ți place. .
Încât nu simți momentul loviturii.

Sunt cărți, programe, studii garantate,
Căutate de cei lesne crezători
Considerând că au găsit comori, . .
Spre-a depăși condițiile date
Și-a fi mai bun, mai de succes în toate
Crezând c-or fi cândva biruitori.

Nu ești biruitor că-ți merge bine
Că ai de toate și ești fericit
Sunt mulți bogați c-un suflet ofilit. .
Dar când de sus, din slăvile Divine
Privește însuși Dumnezeu la tine
Vede-un biruitor sau biruit?

Ale Satanei slugi sunt disperate
Sunt puse ca să lupte neîncetat
Și sufletul tău scump este vizat. .
Când tu te lupți cu-adicții și păcate
Te lupți de fapt cu duhuri înfocate
Și trebuie să-nvingi neapărat.

A fi biruitor e cu putință
Fiincă Isus Hristos a biruit
Când pentru păcătoși a pătimit. .
El s-a jerfit pe lemn prin suferință
Ca doar prin Har urmat de pocăință
Să fie-oricine crede mântuit.

Isus Hristos ‘nainte mergătorul
Ce-a coborât de dincolo de nori
Lăsând la Tatăl slavă și splendori. .
Pe cruce-a fost a tot Biruitorul
De-aceea-n veci El merită onorul
Căci doar prin El suntem biruitori.

Deci mergem prin credință înainte
Și echipați de El vom îndrăzni
Iar dacă pe-a Lui urme vom păși
Avînd aceiași dragoste fierbinte
Călăuziți prin Duh în fapte sfinte
Luptând pân’ la sfârșit vom birui.

O Doamne, dă-ne sfântă-nțelepciune
Să nu uităm că suntem călători
Spre Țara de Lumină și splendori. .
Să nu uităm și altora a spune
Iar când trompeta-n Ceruri o să sune
Vom fi mai mult decât biruitori.

Daniel Hozan

Veghere

In Cartea prăfuită și uitată
Pe-un raft de bibliotecă prin unghere
Sentința omenirii a fost dată
Concluzia a fost detaliată
Iar spre final chemarea e lansată
Și ni se cere insistent veghere.

Privind la vremuri să luăm aminte
La tot ce spun cuvintele Scripturii
Căci lumea s-a dezis de cele sfinte
Orbiți de-Acela ce întruna minte
Încolonați se-ndreptă spre morminte
Pierduți și infectați de fructul urii.

Planeta s-a umplut de silnicie
Iar necredința e la ea acasă
Tot mai puțin credința este vie
Și tot mai rar gândim la veșnicie
La ziua glorioasă ce-o să vie
Când ne vom îndrepta spre Sfânta Casă.

Aidoma ca și-n zilele lui Noe
De parcă viața nu se mai termină
Suntem încorsetați de bunăvoie
Ca însemnați cu-a Celui Rău aloe
Muncim din greu și construim în voie
Și tot ce ne dorim e burta plină.

Mai vin din când in când evenimente
Menite înadins să ne trezească
Când parte-avem de tragice momente
Sau suferințe tot mai evidente
Ce sunt mesaje sau strigări stridente
Să nu uităm de Patria Cerească.

Să ne-amintim că este-o judecată
Și-n fața-I Sfântă, toți, la Tronul Veșnic
Ne-om prezenta cu fruntea aplecată
Să scape n-are nimeni cum să poată
Vinovăția trebuie-arătată
De-un Drept Judecător și pururi Vrednic.

Doar cel spălat de al Jertfirii sânge
De vina-ntreagă și de-a lui păcat
Doar cel ce se întoarce și se frânge
Și-a lui păcat îl leapădă și-l plânge
Cu-a lui veșmânt albit de Sfântul sânge
E mântuit, pe veci justificat.

Și iată vine ziua cea vestită
Iar cerul și pământul se-ngozește
Căci lumea fără grijuri se agită
Nestigheriți ca astrele pe-orbită
Dar sufletește nu e pregătită
De ziua judecății ce sosește.

Vorbindu-ne de ziua glorioasă
Atât a precizat Mântuitorul
Că sigur se va-ntoarce și că-I pasă
Că pregătește-un loc la El acasă
Pentru acei cu inima aleasă
Ce Îl iubesc și-ntruna I-au dus dorul.

Și-acei care pe Domnul Îl așteaptă
Nu-și pun nădejdea-n avuții sau bani
Ei merg calea-ngustă și cea dreaptă
Urcând mereu prin har treaptă cu treaptă
Urmând porunca sfântă și-nțeleaptă
Rostită de vreo două mii de ani.

În timp ce mulți se-afundă-n letargie
Ei n-ațipesc, având o minte trează
Pot fi războaie, boli sau pandemie
Oricâte-au fost și câte-or să mai fie
Ei poartă-n suflete nădejdea vie
C-au înțeles Cuvântul și veghează.

”Vegheați că nu știți ziua și nici ceasul”
”Vegheați să nu cădeți amărăciunii”
De două mii de ani răsună glasul
”Vegheați un ceas să biruiți impasul”
”Veghează” și ”păzește” la tot pasul
”Vegheați dar în vederea rugăciunii”!

Doar Tu ști Doamne când e stabilită
Măreața zi de slavă și mistere. .
Salvează orice oaie rătăcită
Unește toată turma risipită
Noi suntem moștenirea Ta iubită
Ne-ajută la capitolul ”veghere”.

Din ce in ce sunt vremuri tot mai grele
Se cere tot mai multă distanțare
Și speriați de toate câte cele
Că-s regulile bune sau că-s rele
La unison toți se supun la ele
Să-și scape viața caută fiecare.

Și-n numele solemn al sănătății
S-a ignorat porunca scrisă-n Carte
Puțini mai stau de strajă azi cetății
Și-s conștienți că vine ziua plății
Acum încă de Harul bunătății
Și-al îndurării Tale avem parte.

Ne dă răbdare și înțelepciune
Să n-obosim cumva și să cădem
Să nu-ncetăm și altora a spune
Sau să ne-oprim să facem fapte bune
Și-n ziua când trompeta o să sune
Să ne gasești lucrând și să veghem!

Daniel Hozan

Toamna

Toamna este anotimpul
Cu bogate, multe roade
Ea însă ne-aduce aminte
De-ale noastre multe fapte…
Fapte bune, fapte rele,
Toate vor avea răsplată,
Căci ni-s scrise într-o Carte,
Ce rămâne neschimbată.
De-am sădit spre veşnicie
Vom culege bucurie,
De-am sădit pentru ce-i sus,
Veşnic fi-vom cu Isus.
Dar dac-am sădit în ură,
Roade rele, fiere-amară,
Vom avea pe veci ocară
Şi nu vom ajunge-n slavă.
Doamne dă-ne-nţelepciune
Să alegem fapte bune,
Să trăim ca şi Isus,
S-ajungem în ceruri sus.
Ca prin noi alţii să vină
La al Său tron de lumină,
Să-L cunoască pe Cel Sfânt,
Cel ce-I Bun, Curat şi Blând.
Doamne, dă-ne azi putere
Să trăim doar în veghere,
Ca fecioare înţelepte,
Veghetoare, bune, drepte;
S-aşteptăm a Ta venire
Necăzând în aţipire,
S-avem candelele-aprinse,
Suflete mereu deschise
Pentru tot ce-i bun şi sfânt,
Cât vom fi pe-acest pământ!

Toma Paul Sergiu 

La ce să renunţi

“Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei” 2 Corinteni 4:2

Ai “renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3).

Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine. “Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa.

Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

Oswald CHAMBERS

De ai ști…

Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui… Evr. 3:15 (a).

De ai ști, că-i azi plecarea…
Dacă ai ști: un mâine nu-i…
Cum, o cum va fi umblarea,
Ai alege a fi al cui?

De ai ști – nu mai e timp!
De ai ști – revine Domnul!
Ce ai alege în răstimp?
Și furat vei fi de somnul

Ce cuprinde în neștire,
Amorțeală, neveghere,
Când o inimă-n iubire
Cheamă, cheamă: ”Priveghere! ”

Sculați, sculați mai cheamă azi!
Sculați, sculați, nu mai e timp!
E veghere în pas treaz,
Candela, mai arde-n timp?

Sculați, sculați, trompete sună
Sculați, sculați, azi mai e zi!
Alegeți Viața-n clipa bună,
Apoi, târziu va fi, târziu…

Suflet drag, de-ai ști Iubirea
Ce pe cruce te-a purtat
Dorindu-ți viața, fericirea
Unui braț de Împărat

De-ai ști, ești în ochii Lui comoara
Ce te iubește, te-a iubit
Că a dat Unicul Fiu să moară
Să fii pe veci un izbăvit,

Ce pe calea fericirii
Atotstăpânul își slujește
Și Imnul Vieții în dar, Zidirii
În palma-I Sfântă-l îngrijește…

De ai cunoaște: azi – plecarea…
De ai ști – un mâine nu-i…
Diferită ar fi umblarea,
Spuneți, cui slujești azi, cui?

Lidia Cojocaru 

Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Dacă Domnul azi mă-ntreabă

Dacă Domnul azi mă-ntreabă:, , Mintea îți mai este trează
Sufletu-ți mai e-n veghere
Mâinile-ți mai au putere
Ochiul mai vede departe
Unde este miere, lapte
Ruga-ți mai este fierbinte
Te hrănești din Har sau linte
Calea îți mai este Cale
Pentru sărac mai știi jale
Ești o santinelă-n noapte
Faci truditului dreptate
Te avânți spre veșnicii
Cu ai Mei iubiți copii
Ești mereu în mijlocire
Lupți cu pământeasca-ți fire
Te mai duci pe la bolnavi
Pe la cei, ce sânt azi sclavi
Să le spui de vindecare
Despre cum dau liberare
Le vorbești celor din stradă
Despre Sfântul Ceresc Tată
Cum a dat pe Fiul Său
Să-l răpună pe cel rău
Ca oricine-L va cunoaște
Să-L proclame al său Paște?
Știu eu oare să-I răspund? ? ? ? ?

Berbec Ion

Dumnezeu e la lucru…

Dumnezeu e la lucru, e chiar acum
Să-ți vindece răni create pe drum
Răspunsu-a venit; de ce mai aștepți?
Nu te-atașa de-ai gliei adepți!

Că nu dormitează e foarte clar
Îmbracă și azi veșmântul de har
O rază cerească să poți s-o distingi.
În orice-ncercare să poți să învingi.

Cerut-ai ceva și El nu ți-a dat
Nu-nseamnă c-a Lui iubire-a-ncetat
Primit-ai ceva cu mult mai de preț
Să fii convins că ești spre Slavă drumeț.

EL, Veghetor al destinelor noastre
Nu te lasă zdrobit în dezastre
Ci intervine în mod miraculos
Să te înalțe în spațiul luminos.

Mult așteptatul răspuns a sosit
Să-l descoperi fă pasul potrivit
Deschide ferestrele spre Liman
Să poți să privești cerescul Canaan.

Dumnezeu e la lucru în orice zi
El te poate vedea, te poate-auzi
Apelând la El în necaz și probleme
Nu vor mai fi motive-a te teme.

George Cornici

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale
De parcă ne-am afla în așternutul moale
Niciunde nu simțim așa securitate
Știm că ne-ocrotește divina Trinitate.

În cursele lor, viclenii, au vrut să ne-atragă
Să nu mai slujim așa cum Cerul ne-a spus
Dar ființele noastre, neîncetat, se roagă
S-ajungă-n acel Adăpost ce-i fără apus.

De-atâtea ori furia lor se declanșează
Demoni prin aproprierea noastră se-așează
Dar refugiul e-al nostru în fiecare clipă
Suntem în siguranță sub protectoarea-Ți aripă.

Găsim adăpost când valu-și arată furia
Și credem atunci că vom fi luați în neant
Dar ce să vezi? Se-arată, din nou, bucuria
Cu zâmbetu-i larg și farmecul ei captivant.

Sublima-Ți veghere peste tot ne-nsoțește
De-aceea încrederea-n Tine necurmat crește
Nu ne desprindem din dulcea-Ți îmbrățișare
Numai cu Tine învingem o grea încercare.

La umbra aripilor Tale găsim adăpost
Cum de-a lungul anilor au găsit milioane
Tot ce acolo ne spui învățăm pe de rost
S-avem merinde când veni-vor prigoane.

George Cornici

Adevărul

Cuvântul Tău, o Doamne-i adevărul!
Şi Duhul Sfânt pe care ni L-ai dat,
Aşa cum ne-a-nvăţat Mântuitorul,
Căci adevărul ne-a răscumpărat.

Veniţi deci ca să spunem adevărul,
Căci adevărul liberi ne-a făcut,
Aşa cum i-a-nvăţat Mântuitorul
Pe-aceia care-n El s-au încrezut.

Aceasta este calea cea curată,
Pe care cei neprihăniţi s-au dus,
Viaţa, adevărul fără pată,
Şi calea veşniciei, e Isus.

E-adevărat că adevărul doare,
Dar trebuie să-l spui neapărat,
Căci în minciună omenirea moare,
Dar adevărul ne-a răscumpărat.

Deschide Doamne ochii, prin credinţă
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt.

Pe munte sus, în slava fericirii,
Vor locui doar cei adevăraţi,
Când noi din-inimă vestim Cuvântul,
Şi adevărul îl vestim la fraţi.

Minciuna rea şi prefăcătoria,
E uniforma celui păcătos,
Oricine nu trăieşte adevărul
Îmbracă haina celui mincinos.

Dezleagă-te din lanţul urâciunii,
Şi spune adevărul tuturor!
Să ne lăsăm de patima minciunii,
Căci păcătoşii în minciună mor.

Căci numai dacă noi iubim minciuna,
Şi mai privim spre ea şi tu şi eu,
Nu vom intra în Ţara Fericirii,
Căci adevărul sfânt e Dumnezeu!

De vom intra la nuntă fără haină,
De vom intra la cină dezbrăcaţi,
Cuvântul cel adevărat ne spune:
Vom fi legaţi şi-afară aruncaţi.

Vă amintiţi de pilda cu nuntaşii,
De omul care nu s-a pocăit,
Chiar dacă vii şi stai în adunare,
De nu eşti sincer, vei fi pedepsit.

Aşa ca Anania şi Safira,
E soarta celor care vor minţi.
Un faţa adevărului cel veşnic,
Toţi mincinoşii se vor prăbuşi.

Nu-i glumă fraţi, minciuna e fatală!
Doar adevărul ne va izbăvi!
Minciuna e o cursă, o momeală,
Ea îţi oferă bani şi bogăţii.

Iar martorul cel mincinos rămâne
Să fie judecat şi pedepsit,
În marea zi, în ziua care vine,
Cu toţi aceia care au minţit.

Căci prin minciună, vechea Izabelă,
Prin martori mincinoşi ea l-a ucis
Pe-acel Nabot, pe omul fără vină,
Luându-i via, după cum e scris.

Şi bietul Iosif pus în lanţuri grele,
În temniţă a stat, a suferit,
Din cauză că femeia păcătoasă,
Pe Potifar în faţă l-a minţit.

Şi vai, ce mulţi copii iubesc minciuna!
Minţind pe tata şi pe mama lor,
Căci mincinosul minte totdeauna,
Indiferent copil e, sau major.

Şi ce ravagii! Chiar şi credincioşii
Se mai ascund, că doar n-o fi păcat,
Se mai unesc şi ei cu mincinoşii
Şi nu declară tot ce-au câştigat…

Şi câte învârteli şi dedesupturi!
Se fac alegeri „libere”, să ştiţi,
Dar cum se poate? unii prin minciună
Să stăpânească peste pocăiţi!

Minciuna însă n-are temelie,
Când bate vântul se va clătina,
Căci ea se-nalţă numaidin mândrie,
Dar nu rezistă, se va spulbera.

Şi ce folos de cele adunate?
Când adevărul nu l-ai apărat…
Sărmane om, chiar de-ai avea palate,
Pe mincinoşi vrăjmaşul i-a-nşelat.

Isus a zis: pe calea pocăinţei
Tu frate vei ajunge mântuit,
Minciuna zice: „luptă-te cu alţii,
Că doar aşa vei ajunge vestit!”

De ce să stai în praf, în umilinţă,
Când poţi să stai pe scaune de onor!
Dar mântuirea-i numai prin credinţă,
Nu-i prin onoarea dată de popor!

Făţărnicia frate, şi minciuna,
I-a înşelat pe-atâţia muritori,
Şi s-au pierdut pe veci, pe totdeauna,
Ei au căzut, chiar de-au urcat în nori.

Bărbatul care şi-a minţit soţia
Soţia care-a procedat la fel,
Judecătorul care-nchide ochii,
Tot mincinos e declarat şi el.

Şi vai, ce mulţi se-ascund după minciună!
Căci adevărul pare îngropat;
Zic mincinoşii care se adună:
„Că a minţi, n-ar fi aşa păcat…”

Dar tatăl ei nu-i adevărul, frate,
Minciuna e unealta celui rău,
Prin ea vrăjmaşul nostru ne desparte
De pocăinţă şi de Dumnezeu.

De-ai ştiut aceasta, şi-ai iubit minciuna,
Eşti cât se poate de greşit, de laş,
Chiar dacă vii aici la adunare,
Cu adevărul tu te faci vrăjmaş.

Să ne lăsăm de patima murdară!
În adevăr veniţi ca să trăim!
Să dăm păcatul, tot ce-i rău, afară!
Şi de minciună să ne pocăim!

Ea este soră şi cu lăcomia,
Căci pentru bani, se strecoară minciuni,
Ea ne aduce-n suflete mândria,
Şi-atâtea alte patimi, stricăciuni.

Ea stă ascunsă-n haine foarte fine,
De eşti atent, o poţi descoperi
În omul care înainte-ţi vine
Cu vorbe dulci, cu prefăcătorii.

Dar orişicât ţi-ar spune el din Carte,
Îl vezi că-i rece, că e prefăcut,
Iar adevărul stă de el departe,
Căci adevăru-i sfânt de la-nceput.

Un adevăr e flacără, căldură,
Minciuna-i rece ca şi un gheţar,
Chiar dacă-ţi spune multe din Scriptură,
Nu-i bucurie, nu e nici un har.

Vedeţi pe câte laturi ne atacă,
Minciuna cea de veacuri un război,
Să minţi şi tu, să mint şi eu oleacă,
Minciuna rea se ţine după noi.

Te îngrozeşte parcă adevărul,
Când ne arată tot ce e murdar,
Căci mântuirea nu-i prin iscusinţă,
Doar adevărul ne aduce har.

Căci nu averea, titlul sau onoarea,
Ne duce-n ceruri lângă Dumnezeu,
Ci pocăinţa, dragostea, răbdarea,
Şi adevărul, cât ar fi de greu.

Dar nu-nţeleg sărmanii prefăcuţi
Că trebuie întâi să ne smerim,
Isus Hristos ne porunceşte astăzi,
Să ne întoarcem, să ne pocăim.

Hristos în faţa lui Pilat răspunde,
Şi la preoţi adevărat le-a spus,
Cu preţul vieţii, Domnul nu se-ascunde,
Căci El e adevărul sfânt de sus.

Ce facem noi trecând prin strâmtorare?
Vom spune adevărul, sau minţim?
Minciuna e să ştiţi şi lepădare,
De frica morţii noi tăgăduim.

Apostolul s-a blestemat pe sine
Că nu-L cunoaşte, însă a minţit,
Şi doar atunci când a cântat cocoşul,
De Domnul lui din nou şi-a amintit.

Nu poţi cu firea, dând cu pumnul frate,
Să biruieşti minciuna celui rău,
Căci izbăvirea noastră de păcate,
E prin Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Dar ce e rău, e că împotrivirea
Ne poartă-n valuri greu de biruit,
Când omul vrea cu mintea şi cu firea,
Să lupte, şi să fie mântuit.

Sărmanul Petru s-a convins la urmă,
Că vitejia nu e un pumnal,
Căci numai Domnul ne va trece marea,
Şi vom ajunge dincolo, la mal.

Nu mai ştirbiţi lucrarea mântuirii
Cu tot ce e străin şi omenesc,
Lăsaţi-vă de gândurile firii,
Şi cereţi harul Tatălui Ceresc!

Prin adevăr, prin focul Cincizecimii,
Să mai topim gheţarii din popor!
Să cerem fraţi, puterea înnălţimii,
Să cerem de la Domnul ajutor!

Să ridicăm ologii de pe vatră
Prin Duhul Sfânt, aşa ca la-nceput!
Să schimbe Domnul inima de piatră
La toţi aceia care au crezut!

Să scoatem „baalii” toţi din adunare!
Pe-acei ce vin cu prefăcătorii!
Să cerem de la Domnul cercetare!
Să ne trimită ploile târzii!

Ne-am săturat de cloaca cea amară,
De ape tulburi care-mbolnăvesc,
Avem nevoie de lumină clară,
Şi de puterea Tatălui Ceresc!

Veniţi să spunem lumii adevărul!
Să spunem şi la fraţi ce-i de făcut
Să ne întoarcem la Mântuitorul!
La dragostea dintâi, de la-nceput.

Să părăsim minciuna şi păcatul,
Căci Domnul vine, fraţilor, curând!
Să stăm în aşteptare, în veghere,
În adevărul Domnului umblând

Te poţi lăsa sărmane de minciună,
E foarte greu, dar cere ajutor!
Căci adevărul ne va da cunună,
Dar mincinoşii în pedeapsă mor.

Şi vai, în câte feluri se mai minte!
Minciuna e un mare dicţionar,
Şi glumele sunt tot minciuni scornite,
Aruncă-le te rog din buzunar!

Nu-ţi face listă să le pui în frunte,
Sau pe la mijloc, când ai predicat,
Căci glumele şi vorbele uşoare,
Sunt tot minciuni, ce tu le-ai strecurat.

Şi predica din prefăcătorie,
Să mă iertaţi, ea nu revarsă har,
Sărmanul om se luptă şi nu ştie,
Că toată truda lui e în zadar.

Şi rugăciunea, şi cântarea, frate,
Doar de pe buze, n-are mângâieri,
Din inimă, lucrările predate
Ne-aduc de sus dumnezeieşti puteri.

Precum se vede, omul vechi e ciumă,
El este condamnat la răstignit,
De fapt, păcatul care îl sugrumă,
Acesta trebuieşte pedepsit.

Dar noi îl punem pe altar să steie,
Îl respectăm pe omul cel firesc,
Şi-i cerem adevăruri să ne deie,
Dar bieţii oameni nu se pocăiesc.

Şi uite-aşa, nădejdi înşelătoare,
E masa noastră deseori, să ştiţi,
Căci ne hrănim cu lucruri pieritoare,
Şi ne-nşelăm că suntem mântuiţi.

Vorbim adesea şi despre răpire,
Şi slava-n care o să locuim,
Dar pocăinţa pare rătăcire,
Căci nu ne place să ne pocăim.

Cămilă dragă, acul e subţire,
Cum vei străbate, ştie Dumnezeu,
Voi fraţi zgârciţi, Isus Hristos vă spune
Că veţi ajunge-n ceruri foarte greu.

Şi cei săraci, mai mint şi ei de frică,
Şi caută adăpostul în minciuni,
Nu prin minciună omul se ridică,
Ci când înalţă sfinte rugăciuni.

Şi-acei a cu păcatele ascunse,
Pe jumătate le-au mărturisit,
Şi uită că-naintea Celui Veşnic
Orice păcat va fi descoperit.

Precum se vede, nu-i nici o scăpare,
Doar adevărul ne va izbăvi!
Căci nu există ascunziş sub soare
În care noi scăpare vom găsi.

Şi-apoi de ce să fugi? când Domnul cheamă
Să ne lăsăm de lanţul cel străin!
Căci unii strigă: „Ajutor! Salvare!”
Dar de minciună încă se mai ţin.

Deschide Doamne ochii prin credinţă!
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt!

Şi-atunci nădejdea nu ne mai înşeală,
Când noi prin Duhul suntem ancoraţi,
În locul unde nu e îndoială,
În locul sfânt, cu-acei răscumpăraţi.

Afară vor rămâne mincinoşii
Şi cine a iubit ce e păcat,
În ceruri vor ajunge credincioşii
Ce adevărul veşnic l-au păstrat.

Dionisie Giuchici