Veghere

Ce vă zic vouă, zic tuturor: ”Vegheaţi! ” Mc: 13:37.

Să ținem candela aprinsă
În orice timp, în orice ceas,
Iubirea-n jar, mereu aprinsă –
Nu e timp, mult n-a rămas

Și-n Țara veșnică a splendorii,
În străluciri de nedescris,
În ceasul hotărât, când Zorii
Vor ridica pe-aripi de vis

Vom fi, vom fi pe veșnicie
Cu al nostr’ Mântuitor Isus –
Tărâm în cânt și-n bucurie
Și-n melodii, ce grai n-a spus!

Curând, curând se-arată zorii –
Veghere oricând, oricând veghere!
Curând, curând se-arată zorii –
Priveghere, priveghere!

Cu gândul în ceresc Cuvânt,
În haine albe, sclipitoare,
Prin Miel Victorios, Preasfânt
Să fim raze vii de Soare

Ce luminează, luminează
În amurg, în noapte-n zori de zi!
Mie-mi spun și oricui: ”Veghează! ”
Timp nu-i mult, ceasu-i târziu…

Lidia Cojocaru 

Reclame

Dacă Domnul azi mă-ntreabă

Dacă Domnul azi mă-ntreabă:, , Mintea îți mai este trează
Sufletu-ți mai e-n veghere
Mâinile-ți mai au putere
Ochiul mai vede departe
Unde este miere, lapte
Ruga-ți mai este fierbinte
Te hrănești din Har sau linte
Calea îți mai este Cale
Pentru sărac mai știi jale
Ești o santinelă-n noapte
Faci truditului dreptate
Te avânți spre veșnicii
Cu ai Mei iubiți copii
Ești mereu în mijlocire
Lupți cu pământeasca-ți fire
Te mai duci pe la bolnavi
Pe la cei, ce sânt azi sclavi
Să le spui de vindecare
Despre cum dau liberare
Le vorbești celor din stradă
Despre Sfântul Ceresc Tată
Cum a dat pe Fiul Său
Să-l răpună pe cel rău
Ca oricine-L va cunoaște
Să-L proclame al său Paște?
Știu eu oare să-I răspund? ? ? ? ?

Berbec Ion

Dumnezeu e la lucru…

Dumnezeu e la lucru, e chiar acum
Să-ți vindece răni create pe drum
Răspunsu-a venit; de ce mai aștepți?
Nu te-atașa de-ai gliei adepți!

Că nu dormitează e foarte clar
Îmbracă și azi veșmântul de har
O rază cerească să poți s-o distingi.
În orice-ncercare să poți să învingi.

Cerut-ai ceva și El nu ți-a dat
Nu-nseamnă c-a Lui iubire-a-ncetat
Primit-ai ceva cu mult mai de preț
Să fii convins că ești spre Slavă drumeț.

EL, Veghetor al destinelor noastre
Nu te lasă zdrobit în dezastre
Ci intervine în mod miraculos
Să te înalțe în spațiul luminos.

Mult așteptatul răspuns a sosit
Să-l descoperi fă pasul potrivit
Deschide ferestrele spre Liman
Să poți să privești cerescul Canaan.

Dumnezeu e la lucru în orice zi
El te poate vedea, te poate-auzi
Apelând la El în necaz și probleme
Nu vor mai fi motive-a te teme.

George Cornici

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale

Găsim adăpost la umbra aripilor Tale
De parcă ne-am afla în așternutul moale
Niciunde nu simțim așa securitate
Știm că ne-ocrotește divina Trinitate.

În cursele lor, viclenii, au vrut să ne-atragă
Să nu mai slujim așa cum Cerul ne-a spus
Dar ființele noastre, neîncetat, se roagă
S-ajungă-n acel Adăpost ce-i fără apus.

De-atâtea ori furia lor se declanșează
Demoni prin aproprierea noastră se-așează
Dar refugiul e-al nostru în fiecare clipă
Suntem în siguranță sub protectoarea-Ți aripă.

Găsim adăpost când valu-și arată furia
Și credem atunci că vom fi luați în neant
Dar ce să vezi? Se-arată, din nou, bucuria
Cu zâmbetu-i larg și farmecul ei captivant.

Sublima-Ți veghere peste tot ne-nsoțește
De-aceea încrederea-n Tine necurmat crește
Nu ne desprindem din dulcea-Ți îmbrățișare
Numai cu Tine învingem o grea încercare.

La umbra aripilor Tale găsim adăpost
Cum de-a lungul anilor au găsit milioane
Tot ce acolo ne spui învățăm pe de rost
S-avem merinde când veni-vor prigoane.

George Cornici

Adevărul

Cuvântul Tău, o Doamne-i adevărul!
Şi Duhul Sfânt pe care ni L-ai dat,
Aşa cum ne-a-nvăţat Mântuitorul,
Căci adevărul ne-a răscumpărat.

Veniţi deci ca să spunem adevărul,
Căci adevărul liberi ne-a făcut,
Aşa cum i-a-nvăţat Mântuitorul
Pe-aceia care-n El s-au încrezut.

Aceasta este calea cea curată,
Pe care cei neprihăniţi s-au dus,
Viaţa, adevărul fără pată,
Şi calea veşniciei, e Isus.

E-adevărat că adevărul doare,
Dar trebuie să-l spui neapărat,
Căci în minciună omenirea moare,
Dar adevărul ne-a răscumpărat.

Deschide Doamne ochii, prin credinţă
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt.

Pe munte sus, în slava fericirii,
Vor locui doar cei adevăraţi,
Când noi din-inimă vestim Cuvântul,
Şi adevărul îl vestim la fraţi.

Minciuna rea şi prefăcătoria,
E uniforma celui păcătos,
Oricine nu trăieşte adevărul
Îmbracă haina celui mincinos.

Dezleagă-te din lanţul urâciunii,
Şi spune adevărul tuturor!
Să ne lăsăm de patima minciunii,
Căci păcătoşii în minciună mor.

Căci numai dacă noi iubim minciuna,
Şi mai privim spre ea şi tu şi eu,
Nu vom intra în Ţara Fericirii,
Căci adevărul sfânt e Dumnezeu!

De vom intra la nuntă fără haină,
De vom intra la cină dezbrăcaţi,
Cuvântul cel adevărat ne spune:
Vom fi legaţi şi-afară aruncaţi.

Vă amintiţi de pilda cu nuntaşii,
De omul care nu s-a pocăit,
Chiar dacă vii şi stai în adunare,
De nu eşti sincer, vei fi pedepsit.

Aşa ca Anania şi Safira,
E soarta celor care vor minţi.
Un faţa adevărului cel veşnic,
Toţi mincinoşii se vor prăbuşi.

Nu-i glumă fraţi, minciuna e fatală!
Doar adevărul ne va izbăvi!
Minciuna e o cursă, o momeală,
Ea îţi oferă bani şi bogăţii.

Iar martorul cel mincinos rămâne
Să fie judecat şi pedepsit,
În marea zi, în ziua care vine,
Cu toţi aceia care au minţit.

Căci prin minciună, vechea Izabelă,
Prin martori mincinoşi ea l-a ucis
Pe-acel Nabot, pe omul fără vină,
Luându-i via, după cum e scris.

Şi bietul Iosif pus în lanţuri grele,
În temniţă a stat, a suferit,
Din cauză că femeia păcătoasă,
Pe Potifar în faţă l-a minţit.

Şi vai, ce mulţi copii iubesc minciuna!
Minţind pe tata şi pe mama lor,
Căci mincinosul minte totdeauna,
Indiferent copil e, sau major.

Şi ce ravagii! Chiar şi credincioşii
Se mai ascund, că doar n-o fi păcat,
Se mai unesc şi ei cu mincinoşii
Şi nu declară tot ce-au câştigat…

Şi câte învârteli şi dedesupturi!
Se fac alegeri „libere”, să ştiţi,
Dar cum se poate? unii prin minciună
Să stăpânească peste pocăiţi!

Minciuna însă n-are temelie,
Când bate vântul se va clătina,
Căci ea se-nalţă numaidin mândrie,
Dar nu rezistă, se va spulbera.

Şi ce folos de cele adunate?
Când adevărul nu l-ai apărat…
Sărmane om, chiar de-ai avea palate,
Pe mincinoşi vrăjmaşul i-a-nşelat.

Isus a zis: pe calea pocăinţei
Tu frate vei ajunge mântuit,
Minciuna zice: „luptă-te cu alţii,
Că doar aşa vei ajunge vestit!”

De ce să stai în praf, în umilinţă,
Când poţi să stai pe scaune de onor!
Dar mântuirea-i numai prin credinţă,
Nu-i prin onoarea dată de popor!

Făţărnicia frate, şi minciuna,
I-a înşelat pe-atâţia muritori,
Şi s-au pierdut pe veci, pe totdeauna,
Ei au căzut, chiar de-au urcat în nori.

Bărbatul care şi-a minţit soţia
Soţia care-a procedat la fel,
Judecătorul care-nchide ochii,
Tot mincinos e declarat şi el.

Şi vai, ce mulţi se-ascund după minciună!
Căci adevărul pare îngropat;
Zic mincinoşii care se adună:
„Că a minţi, n-ar fi aşa păcat…”

Dar tatăl ei nu-i adevărul, frate,
Minciuna e unealta celui rău,
Prin ea vrăjmaşul nostru ne desparte
De pocăinţă şi de Dumnezeu.

De-ai ştiut aceasta, şi-ai iubit minciuna,
Eşti cât se poate de greşit, de laş,
Chiar dacă vii aici la adunare,
Cu adevărul tu te faci vrăjmaş.

Să ne lăsăm de patima murdară!
În adevăr veniţi ca să trăim!
Să dăm păcatul, tot ce-i rău, afară!
Şi de minciună să ne pocăim!

Ea este soră şi cu lăcomia,
Căci pentru bani, se strecoară minciuni,
Ea ne aduce-n suflete mândria,
Şi-atâtea alte patimi, stricăciuni.

Ea stă ascunsă-n haine foarte fine,
De eşti atent, o poţi descoperi
În omul care înainte-ţi vine
Cu vorbe dulci, cu prefăcătorii.

Dar orişicât ţi-ar spune el din Carte,
Îl vezi că-i rece, că e prefăcut,
Iar adevărul stă de el departe,
Căci adevăru-i sfânt de la-nceput.

Un adevăr e flacără, căldură,
Minciuna-i rece ca şi un gheţar,
Chiar dacă-ţi spune multe din Scriptură,
Nu-i bucurie, nu e nici un har.

Vedeţi pe câte laturi ne atacă,
Minciuna cea de veacuri un război,
Să minţi şi tu, să mint şi eu oleacă,
Minciuna rea se ţine după noi.

Te îngrozeşte parcă adevărul,
Când ne arată tot ce e murdar,
Căci mântuirea nu-i prin iscusinţă,
Doar adevărul ne aduce har.

Căci nu averea, titlul sau onoarea,
Ne duce-n ceruri lângă Dumnezeu,
Ci pocăinţa, dragostea, răbdarea,
Şi adevărul, cât ar fi de greu.

Dar nu-nţeleg sărmanii prefăcuţi
Că trebuie întâi să ne smerim,
Isus Hristos ne porunceşte astăzi,
Să ne întoarcem, să ne pocăim.

Hristos în faţa lui Pilat răspunde,
Şi la preoţi adevărat le-a spus,
Cu preţul vieţii, Domnul nu se-ascunde,
Căci El e adevărul sfânt de sus.

Ce facem noi trecând prin strâmtorare?
Vom spune adevărul, sau minţim?
Minciuna e să ştiţi şi lepădare,
De frica morţii noi tăgăduim.

Apostolul s-a blestemat pe sine
Că nu-L cunoaşte, însă a minţit,
Şi doar atunci când a cântat cocoşul,
De Domnul lui din nou şi-a amintit.

Nu poţi cu firea, dând cu pumnul frate,
Să biruieşti minciuna celui rău,
Căci izbăvirea noastră de păcate,
E prin Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Dar ce e rău, e că împotrivirea
Ne poartă-n valuri greu de biruit,
Când omul vrea cu mintea şi cu firea,
Să lupte, şi să fie mântuit.

Sărmanul Petru s-a convins la urmă,
Că vitejia nu e un pumnal,
Căci numai Domnul ne va trece marea,
Şi vom ajunge dincolo, la mal.

Nu mai ştirbiţi lucrarea mântuirii
Cu tot ce e străin şi omenesc,
Lăsaţi-vă de gândurile firii,
Şi cereţi harul Tatălui Ceresc!

Prin adevăr, prin focul Cincizecimii,
Să mai topim gheţarii din popor!
Să cerem fraţi, puterea înnălţimii,
Să cerem de la Domnul ajutor!

Să ridicăm ologii de pe vatră
Prin Duhul Sfânt, aşa ca la-nceput!
Să schimbe Domnul inima de piatră
La toţi aceia care au crezut!

Să scoatem „baalii” toţi din adunare!
Pe-acei ce vin cu prefăcătorii!
Să cerem de la Domnul cercetare!
Să ne trimită ploile târzii!

Ne-am săturat de cloaca cea amară,
De ape tulburi care-mbolnăvesc,
Avem nevoie de lumină clară,
Şi de puterea Tatălui Ceresc!

Veniţi să spunem lumii adevărul!
Să spunem şi la fraţi ce-i de făcut
Să ne întoarcem la Mântuitorul!
La dragostea dintâi, de la-nceput.

Să părăsim minciuna şi păcatul,
Căci Domnul vine, fraţilor, curând!
Să stăm în aşteptare, în veghere,
În adevărul Domnului umblând

Te poţi lăsa sărmane de minciună,
E foarte greu, dar cere ajutor!
Căci adevărul ne va da cunună,
Dar mincinoşii în pedeapsă mor.

Şi vai, în câte feluri se mai minte!
Minciuna e un mare dicţionar,
Şi glumele sunt tot minciuni scornite,
Aruncă-le te rog din buzunar!

Nu-ţi face listă să le pui în frunte,
Sau pe la mijloc, când ai predicat,
Căci glumele şi vorbele uşoare,
Sunt tot minciuni, ce tu le-ai strecurat.

Şi predica din prefăcătorie,
Să mă iertaţi, ea nu revarsă har,
Sărmanul om se luptă şi nu ştie,
Că toată truda lui e în zadar.

Şi rugăciunea, şi cântarea, frate,
Doar de pe buze, n-are mângâieri,
Din inimă, lucrările predate
Ne-aduc de sus dumnezeieşti puteri.

Precum se vede, omul vechi e ciumă,
El este condamnat la răstignit,
De fapt, păcatul care îl sugrumă,
Acesta trebuieşte pedepsit.

Dar noi îl punem pe altar să steie,
Îl respectăm pe omul cel firesc,
Şi-i cerem adevăruri să ne deie,
Dar bieţii oameni nu se pocăiesc.

Şi uite-aşa, nădejdi înşelătoare,
E masa noastră deseori, să ştiţi,
Căci ne hrănim cu lucruri pieritoare,
Şi ne-nşelăm că suntem mântuiţi.

Vorbim adesea şi despre răpire,
Şi slava-n care o să locuim,
Dar pocăinţa pare rătăcire,
Căci nu ne place să ne pocăim.

Cămilă dragă, acul e subţire,
Cum vei străbate, ştie Dumnezeu,
Voi fraţi zgârciţi, Isus Hristos vă spune
Că veţi ajunge-n ceruri foarte greu.

Şi cei săraci, mai mint şi ei de frică,
Şi caută adăpostul în minciuni,
Nu prin minciună omul se ridică,
Ci când înalţă sfinte rugăciuni.

Şi-acei a cu păcatele ascunse,
Pe jumătate le-au mărturisit,
Şi uită că-naintea Celui Veşnic
Orice păcat va fi descoperit.

Precum se vede, nu-i nici o scăpare,
Doar adevărul ne va izbăvi!
Căci nu există ascunziş sub soare
În care noi scăpare vom găsi.

Şi-apoi de ce să fugi? când Domnul cheamă
Să ne lăsăm de lanţul cel străin!
Căci unii strigă: „Ajutor! Salvare!”
Dar de minciună încă se mai ţin.

Deschide Doamne ochii prin credinţă!
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt!

Şi-atunci nădejdea nu ne mai înşeală,
Când noi prin Duhul suntem ancoraţi,
În locul unde nu e îndoială,
În locul sfânt, cu-acei răscumpăraţi.

Afară vor rămâne mincinoşii
Şi cine a iubit ce e păcat,
În ceruri vor ajunge credincioşii
Ce adevărul veşnic l-au păstrat.

Dionisie Giuchici

Te cheamă Dumnezeu

Te cheamă Dumnezeu la pocăință,
Nu la o Religie dragul meu,
Te cheamă să te umple de credință,
Te cheamă să-l slujești mereu.

Te cheamă Dumnezeu astăzi la milă,
Să dai o pâine celui care n-are,
Să dai cu bucurie Sfântă,
Să împarți astăzi a ta mâncare.

Te cheamă Dumnezeu astăzi la jertfă,
Vrea să te învețe cum să ierți,
Să te umple azi de bucurie
Cu frații tăi să nu te mai cerți.

Te cheamă Dumnezeu la mijlocire,
Pentru acei săraci,străini și-orfani,
Te-ndeamnă Dumnezeu azi la iubire,
Ceva ce nu se cumpără cu bani.

Te cheamă Dumnezeu, grăbește,vino,
Ascultă-i glasul Sfânt și plin de Har,
Te-așteapă Domnul să lucrezi în vie,
Să-ti umpli-al Cerului Hambar.

Căci pentru tot ce faci pe lume,
Răsplată vei primi în Rai,
Fă-ntotdeauna lucruri bune,
Cu mână largă tu să dai.

Nu te-a trimis în lume Domnul,
Să fii un investigator,
Te-a trimis să fii o pildă,
Pentru prinț și cerșetor.

Tot ce ai tu de făcut,
E să stai treaz,vegheator,
Să lucrezi cu bucurie,
În al Domnului ogor.

Domnul Sfânt să ne ajute,
Și pe mine și pe tine,
Să lucrăm spre Slava Lui,
Până când pe nori revine!

Nichifor Nicu

Ridica-te!

Plânge iarăşi cerul în miez de noapte …
Lacrimi amare îi curg lin pe faţă …
Fior de Dumnezeu pan’ la noi azi răzbate ,
Poate … ne vom trezi , poate … vom trăi acea Sfânta dimineaţă …

Un tunet străbate din nou cerul ,
E-un nou strigăt , o nouă chemare .
Oare…din nou ne lipseşte credinţa sau zelul ?
Oare..ştim cât a costat a noastră răscumpărare ?

Furtuna se tot înteţeşte şi vântul mai aprig bate …
E vremea trezirii , e vremea vegherii !
Sculaţi-vă ! Cu Domnul chiar şi prin furtună vom răzbate !

Nu vă fie frică a lupta niciodată ,
Întăriţi-va şi nu uitaţi nicicând ,
Avem un Dumnezeu şi o inimă încredinţată
Că El e Acelaşi în Cer şi pe Pământ !

Poate eşti căzut , fără speranţă ,
Şi crezi că eşti singur în groapă .
Cheamă-L pe Isus să-ţi dea siguranţă ,
El chiar şi de-acolo te scapă !

Poate nu mai ai credinţă nici măcar un bob
Şi vezi cum cei din jur sunt împotriva ta .
Ridică-te şi cere-I Lui să-ţi trimită măcar un corb
Ca lui Ilie , să-ţi dea din hrana Sa .

Poate gânduri te frământă zi şi noapte
Şi lacrimi curg şuvoi pe faţă .
Pleacă-te pe genunchi în faţă Celui Ce marea străbate
Şi El mersul pe mare te învaţă !

Ridică-te ! Slujeşte-i ! Căci El e Sfânt Sfânt Sfânt , de 3 ori Sfânt !
Trăieşte pentru Cel ce în ceruri domneşte ,
Pentru Cel ce e Domn în cer şi pe pământ ,
Pentru Cel ce viaţă îţi dăruieşte !

Simona Niculai

Pace,iubire si iertare…

Iubire nu-i de nu-i iertare, îngăduința-i dragoste și dragostea e pace și iertare,
Vorbim de pace şi pace nu-i, vorbim și azi despre iubire şi nici iubire astăzi nu-i,
Unde s-au dus şi-acuma unde sunt? :au fost odată între noi şi am gustat din ele,
Ce bune mai erau, trăiam atunci în pace și-n iubire dar au plecat și duse-s dintre noi.
În a dimineți zori eu vin să stăm de vorbă, la Tine astăzi vin, iubirea vieți mele,
Știu că Tu ai să-mi răspunzi cum mi-ai răspuns la toate, te întreb de ele și de noi,
De cei din Casa Ta te-ntreb eu astăzi, de cei ce am gustat odat’ din Tine și din ele,
Unde-i iubirea și iertarea Doamne, unde-i dragostea și pacea ce-ai pus-o între noi?

Iubim și azi pe cei ce ne iubesc, iertăm pe cei ce ne-au iertat și încă ne mai iartă,
Dacă asta e iubire, dacă asta e-mpăcare, dacă asta e iertare, nu e har și nu-i cuvânt,
Știu, Tu nu ne-ai învățat și n-ai făcut așa, de-aceea astăzi bâjbâim, n-avem viață.
Azi, avem şi dăm răspuns la toate, ne explicăm şi ne scuzăm adesea prin cuvânt,
Vrem pace, iertare şi iubire s-avem în Casa Ta și-n casa noastră și-aicea pe pământ.
Vorbim din amintiri de ele, ne amintim atâta de frumos, se pare azi că le-am pierdut,
Nu, nu am vegheat, nu am vegheat îndeajuns atunci când trebuia și le-am pierdut,
Nu ne-am smerit şi n-am vegheat îndeajuns, nu ne-am dorit şi nici n-am vrut.

Prea mândri și fățarnici am ajuns, Tu azi ne vezi și ne cunoști atât de bine Doamne,
Le vezi și le cunoști pe toate, te văd cu câtă milă ne privești, cu câtă dragoste,
Tu, și azi urăști mândria și fățărnicia, învață-ne să le urâm și noi de astăzi Doamne,
Învață-ne ca să iubim cum Tu iubești și să urâm cum Tu urăști, dar toate-n dragoste.
Vrem linişte şi pace astăzi să avem, dar ele nu-s aici, departe-s ele astăzi Doamne,
Nu-i pacea Ta, nu-i dragoste și nu-i iertare, plecat-au ele, plecat-Ai Tu, Tu Doamne,
Plecat-Ai dintre noi și dus și azi ești Doamne, unde-i păcat nu stai Tu Doamne
Ești Prea Curat și ești Prea Sfânt, ochii Tăi nici azi nu pot să vadă răul Doamne

În nesimțirea noastră, am vrea ca Tu azi să te schimbi, să ne accepți necurăția,
Ce mare-i nesimțirea și orbirea noastră Tată, ne iartă Doamne astăzi și ne iartă,
Făr’de iubire, dragoste, iertare, nimeni dar nu o să-Ți vadă, Noua Ta Împărăție.
Cu toții astăzi le plătim pe toate cu vârf şi îndesat, nimeni astăzi nu mai iartă,
Nimeni azi nu mai iubește, totu-i numai interes, tu îmi dai de-ți dau eu ție,
Totul azi e-un surogat, ce-i murder azi e curat și murdarul e curat, te rog ne iartă.
Plecat-au uni din biserici, an după an, plecat-au datorită mie și poate datorită ție,
Făr’ de regret, păreri de rău, nici de la ei, nici de la noi, plecat-au azi şi încă pleacă.

Din Casa Ta i-am scos afară, din Casa Ta i-am scos și i-am trimis în lumea largă,
Să ști și tu, să știu și eu și toți ce azi citesc aceste rânduri, cu toții suntem vinovați,
N-am ştiut cum să-i iubim şi să-i iertăm și în picioare i-am călcat, de-aceea pleacă,
De la păstori și până la preoți, pân’ la cei mici, cu toții astăzi suntem vinovați.
Păstorul astăzi nu-i păstor, preotul astăzi nu-i preot, de-aceea au plecat și pleacă,
Nici cel mai mic nu mai e mic, toți sunt mândri, plini de ei, cu smerenia sunt certați,
De ce ne întrebăm și azi de câte ori să ne iertăm? :răspunsul Tău n-o să ne placă,
Nici astăzi nu ne place să iertăm de șaptezeci ori șapte și nici n-o să ne placă.

Suntem creștini așa de ieftini, de ușori, de iubit nu știm iubi, de iertat nu știm ierta,
Suntem certați cu bunul simț, prea mândri și fățarnici, iubitori de bani, ne iartă Tată,
Când din Casa Ta ne-am scos afară frații, pe Tine-atunci Te-am scos, te rog ne iartă,
În lumea largă i-am trimis că nu făceau și nu gândeau la fel ca noi, îi iartă și ne iartă,
La fel ca noi ce azi nu mai iubim, nu mai iertăm, te rog să-i ierți și să ne ierți, ne iartă.
De-aceea nu ne mai răspunzi când Numele-Ți chemăm, te rog Tu azi ne iartă,
De vreți să vin din nou în Casa Mea, învăța-ți cum să iubiți, învață astăzi cum să iartă.
Azi, nu-ți cer mai mult, iubește doar cât ești iubit și iartă doar cât ești iertat, de Mine,
De vei iubi și vei ierta atâta de “puțin” ca Mine, peste tine Am să torn, binecuvântare.

Traian Hrelescu

Adu-ne Doamne la unire

Adu-ne, Doamne, la unire:
Să fie-o turmă şi-un Păstor!
Să nu mai fie despărţire,
Ci numai dulce înfrăţire
Şi pace-n ceata sfinţilor.

Adu-ne, Doamne, la veghere:
Să nu ne prindă gând vrăjmaş.
Nici murmurul amar de fiere,
Să nu ne-aducă vreo cădere,
Din harul dreptului făgaş.

Adu-ne, Doamne, la altarul
Adevăratei pocăinţi,
Ca să urcăm unici Calvarul,
Şi-n noi să nu se stingă jarul
Iubirii pentru toţi cei sfinţi.

Adu-ne, Doamne, la răbdare,
Să ştim să nu vorbim prea mult;
Cu inima mulţumitoare
Să fim mereu în aşteptare,
Aşa cum robii Tăi Te-ascult’.

Adu-ne, Doamne, la iubire
Să fim un cuget toţi şi-un gând,
Nedespărţiţi, într-o simţire,
Să aşteptăm a Ta venire,
Să Te slujim prin Duhul Sfânt.

Valentin Popovici