Tablou de iarnă

Văzduhul cerne maldăre de nea
Peste pământ, cu cerul vrând să-l lege,
Să-i oblojească crestele betege ….
Şi-mbrăţişate peste timp să stea.

În linişti sacre, de tărâm galactic,
Lin doarme firea sub vegheri astrale,
Slab ticăind la treceri siderale,
Pe culmile-ngheţate de vânt arctic.

Doar casa mea, ca-ntr-un tablou pictată,
Cu galbenă lumină la ferestre
Freamătă-n note calde, vii, terestre,
Şi-ntruchipează fericirea toată.

Olivia Pocol

Mai târziu!

Privindu-mi viaţa pasageră
În marşul ei civilizat,
Cu mult regret, am constatat
Programul meu că îmi oferă
Un „mai târziu” aglomerat!

În zori, când ochii i-am deschis,
Scrutând văzduhul cenuşiu,
Trebuie să mă rog, mi-am zis;
Căci de o vreme, am omis.
Dar nu acum, ci mai târziu!

În Sfânta Carte să citesc
Cuvântul hrănitor şi viu,
E necesar, şi chiar doresc!
Dar alte treburi mă grăbesc.
Şi voi citi dar, mai târziu!

Umblând sub cerul plin de nori,
Priveam într-un decor pustiu
Mulţimile de cerşetori,
Înfometaţi adeseori,
Am să-i hrănesc dar, mai târziu!

Un bun prieten m-a sunat,
Sperând de ajutor să-i fiu.
Cândva, şi el m-a ajutat.
Dar eu, cu grijă, m-am scuzat
Şi i-am promis că „Mai târziu!”

Cu un amic m-am întâlnit,
Ce, de vreo câţiva ani îl ştiu.
Văzându-l singur şi zdrobit,
De Dumnezeu nu i-am vorbit.
Am să o fac dar, mai târziu!

Un frate-al meu m-a supărat.
Nu îi vorbesc şi nu îi scriu!
Purtarea lui m-a întristat,
Şi de atunci nu l-am iertat.
Am să îl iert dar, mai târziu!

Atâta lucru mă aşteaptă!
Dar cred, e încă timpuriu.
Şi, până am să trec la faptă,
Ascult a delăsării şoaptă:
„Voi face totul mai târziu!”

Ades am conştientizat:
Nu sunt ce aş putea să fiu!
Atatea ce le-am amânat
Nicicând nu s-au mai întâmplat
În veşnicul meu „mai târziu”!

Ziua de azi îmi aparţine,
Şi faptele de-acum o scriu.
Învaţă-mă, Doamne, prin Tine
Să-mi număr zilele mai bine
Ca să nu fie prea târziu!

Agnia P. 

Zbatere de aripi

O zbatere de aripi e gândul meu ades
Ce urcă-apoi coboară din munte către șes.

Se suie să cunoască unde a început
Iubirea să plătească un greu și scump tribut.

Coboară să pătrundă în fila Bibliei
Să înțeleagă jertfa și sensul Dragostei.

Același drum îl face o dată și-nca-o dată;
Uitarea să nu-și pună amprenta niciodată,

Ci-n minte să păstreze al Dolorosei pas
Și lacrima Golgotei și al Iubirii glas…

O zbatere de aripi e gândul meu senin
Ce tremură-n văzduhul albastru, cristalin.

Alege să coboare ca-n minte să strecoare
Durerea veșniciei pe lemn și să-nfioare

Inima, ce-i cuprinsă de-atâtea amintiri
Să stăruie-n jertfirea acestei mari Iubiri.

Galati,
Cristina Magdalena Francu