Vas de lut

As vrea sa stau mereu pe inaltime
Si-n vale niciodata sa cobor,
Sa gust doar din trairile sublime,
Am insa un statut de muritor.

As vrea sa ma-nsoteasca biruinta
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Sa nu ma intalneasca suferinta,
Insa, de lut nu pot sa ma dezbrac.

As vrea nu slabiciunea, ci puterea
Sa-mi umple cupa-n fiecare zi,
Sa nu fac cunostinta cu durerea,
Dar vlaga mea incepe-a vesteji.

As vrea… as vrea… Dar paradoxul este
Ca-mi port comoara intr-un vas de lut,
Si n-are voie firea sa conteste
Intelepciunea care m-a facut.

Durerea, slabiciunea, umilinta,
Le foloseste, ca puterea Sa
Sa-si manifeste-n mine biruinta
Si-abilitatea de a transforma.

As vrea sa vreau doar ce vrei Tu intr-una,
Tacut sa ma smeresc sub mana Ta,
Stiind ca Tu-mi impodobesti cununa
Ce-n cerul Tau odata-o voi purta.

Si-as vrea sa-Ti multumesc de neintelesul
Si minunatul plan cu viata mea,
In care-ai investit tot interesul,
A Ta sa fie toata gloria!

Anca Winter 

Pentru ce?

Pentru ce gemi şi-n van te frămânţi?
Suflete scump, din nou o să-I cânți,
Nu vezi tu cum El, blând, aşteaptă
Să-L cauţi, spre El doru-ndreaptă!

Pentru ce, zdrobită, inimă plângi?
Pierdutele cioburi să-ţi strângi!
Alungă-ţi oftatul amar şi sihastru,
Căci El le preface în vas de-alabastru.

Pentru ce cauţi ‎mângâiere şi-alin
La porţi ferecate în pragul străin?
Braţele Lui înspre tine-s întinse,
El ştie durerea iubirii respinse‎!

‎Pentru ce cheltui pe ce nu hrănește?
‎Nesăbuinţa ta Îl mâhneşte!
Pentru ce bei din izvor otrăvit?
Dă-I Lui povara ce te-a gârbovit!

Pentru ce gemi şi-n van te frămânţi?
Suflete scump, din nou o să-I cânți!
Nu vezi tu cum El, blând, aşteaptă
Să-L cauţi, spre El doru-ndreaptă!

Olivia Pocol

Un vas cu conținut divin

Sunt doar un vas, în mâna Celui sfânt,
Umplut cu conținut divin,
Ce-aștept să fiu cu drag turnat:
Răspuns, la rugăciunea celui frânt.

Plecat, peste durere și suspin,
Eu simt a cerului putere
Ce curge-ades când mâna mi-o întind
Și văd al Duhului prezență, mângâiere…

Avem un tată, un Olar, tu știi,
Ce a lucrat în noi cu multă măiestrie.
Și-n dreptul tău, așteaptă să devii
Un vas, slujind cu dăruire.

Sfințește-te, și-apoi vei fi…
Umplut cu conținut divin,
Ca să slujești în duh smerit,
Răspuns fiind, la rugăciunea celui frânt.

Moraru Rodica

Năzuinţă

Mai viu, mai nou cu orice pas,
Eu năzuiesc într-una.
Îmi știe inima un glas
Care-a făcut din cioburi vas
Și mi-a lăsat arvuna.
Iar azi, mă țin pe-acest meleag
De Tine dor, de Tine drag.

Și-n ziua când va fi s-apuc
Uimirea de-a-Ți fi frate,
La pieptul Tău voi sta uituc
Iar la picioare-am să-Ți aduc
Doar cântecele toate
Ce se ivesc acum, pe rând,
La Tine-n cer, la mine-n gând.

Cu roada Duhului în sân,
Adun cu sete mustul;
În spicul grâului rămân,
Căci Te-am gustat, iubit Stăpân,
Și mă cunoaște gustul.
Spre chipul Tău mă-ntorc și vin,
De mine gol, de Tine plin.

În arca-n care m-ai trimis
Să mi se-adune zelul
Mă las robit de-același vis:
Spre taina cerului promis,
Să zbor ca porumbelul.
Și, așteptând, mai fac un geam
Cât timp mai pot, cât timp mai am.

Pe drumul șerpuind ’napoi
Am împlântat ulucii;
Privesc mai sus și mai vioi
Și, fie viscol sau noroi,
Stau tot pe Dealul Crucii –
Rănit de drum și-anevoință,
Biruitor prin năzuinţă.

Viorica Mariniuc 

Fă- mă, Doamne

Fă- mă, Doamne, un vas de alabastru
Și umple- mă cu mir de nard curat,
Pentru ca, atunci când viața mea va fi făcută cioburi,
Mireasma, să umple locul în care m-ai pus.

Fă- mă, Doamne, lacrimi pe picioarele Tale
Și sărutări pe ele și pe fruntea Ta,
Căci vreau să mă închin înaintea Ta și să îți spun:
Ești bine venit în casa mea!

Fă-mă, Doamne, pămănt moale,
Pe care să rămănă urmele pașilor Tăi, atunci când vei trece,
Iar ele, să fie un reper
Pentru cei ce vor să Te urmeze.

Fă-mă, Doamne, copac cu frunze verzi,
Și trimite Vântul Tău cel Sfânt să le facă să fremete
Și prin freamătul lor, să spun că exiști.

Fă-mă, Doamne, izvor de ape vii și apoi,
Lasă- mă să devin fluviu,
Pentru ca, atunci când mă voi revărsa peste maluri,
Tot ce ating, să vină la viață.

Fă-mă toate acestea, dar mai presus de toate,
Atunci când ne vom întălni,
Fie ca vin eu, fie ca vii Tu,
Să-mi dai sărutarea Ta, iar eu să mă proștern din nou,
La picioarele Tale.

Mihăiță Ana

Am trăit un ceas pe roată

Referințe

Isaia 64:8

Am trăit un ceas pe roată…
El, Olarul, m-a luat
Și-a zdrobit ființa-mi toată;
Într-o clipă m-a sfărâmat.

M-a zdrobit atât de tare
Până am crezut că mor;
Și cu ultima suflare
L-am rugat pe Creator

Să-și ridice a Sa mână
De pe trupul meu slăbit
Căci nu sunt decât țărână –
Lut sărac, neprețuit.

Dar Olarul, în tăcere,
Continuă zdrobirea mea
Frământându-mă-n durere
Tot mai mult, în palma Sa.

Și când am crezut că gata,
Chinul meu s-a terminat,
El îmi arătase roata
Unde voi fi modelat.

Ca un foc trecu prin mine
Când m-a pus pe roata Lui
Prelucrându-mi lutul bine,
Până strop de aer nu-i.

– Căci de aer mai rămâne
Într-un vas de lut creat,
Când olaru-n foc îl pune
Se va sparge dintr-odat`. –

Și m-a modelat Olarul,
Vas de preț El m-a făcut;
Am simțit atunci că Harul
Peste margini m-a umplut!

Când deschise-apoi cuptorul
Și-am văzut cât e de-aprins,
Tremurat-am la fiorul
Rece care m-a cuprins.

A lăsat să-mi ardă vasul
Pân` de mine am uitat…
După ce trecuse ceasul,
Mâna Lui m-a deșteptat.

A trecut acum cuptorul,
Parcă alta-i viața mea;
Simt cum vasu-mi Creatoru-l
Mângâie cu mâna Sa.

El se bucură și-i place
Că-s frumos și strălucesc;
Doar El singur poate face
Din pământ, un chip ceresc!

Da, această experiență
Gândul, traiul mi-a schimbat
Și-n a Domnului prezență
Eu am plâns al meu păcat.

I-am cerut să-mi dea iertare,
Să m-ajute să mă-ndrept,
Să-i dau cinste, ascultare
Și-n veghere să-L aștept.

L-am rugat cu stăruință
Să îmi dea al Său sprijin
Ca să pot în pocăință
Să trăiesc curat, amin!

Slavă Lui căci mă trecuse
Prin văpaia focului
Și din lutu-mi slab făcuse
Vas de cinste-n Casa Lui!

Dorina Madaras

Vasul de lut

Am fost candva un vas de lut,
Eram frumos..si eram mândru. .
Credeam că eu pot să-nfrunt tot..
Dar…intro zi..
M-am spart, si am cazut…
M-am sfărîmat in bucăţele,
În pulbere si praf…
Şi vântul aspru m-a purtat,
M-a dus, si tot m-a dus…!
M-a aşezat pe culmi de munte,
Pe dealuri si pe stele…
Eram batut in fiecare zi de vânt,
Si incercam sa scap, dar nu puteam!
Furtuna mă purta prin valuri,
Şi tot mă chinuia…
Ajunsesem dar, să fiu doar pulberi,
Si niciun ciob n-a mai rămas din mine…
Şi intr-o zi, pe când purtat de vânt eram, şi deseori plângeam,
Un Domn Măreţ şi Uimitor, mi-a spus ceva… Ceva uluitor!
,,Eu fac din tine, ce doresc, căci esti al Meu, si Te iubesc… Eu Te zdrobesc şi te adun…
Te sparg, Te suflu, Te adun,..
Tu esti al Meu! Nu întelegi?
Eu Te lipesc la loc de Vreau. ..
Esti vasul meu de lut..
O clipă-Mi trebuie sa te ajut…
Chiar de esti praf si pulbere,
Eu te adun, te întregesc si te lipesc…
Tu esti mândria mea,
Cu tine Eu mă laud,
Tu esti făptura Mea…
Ai înteles? ”
Rămas uimit de ce Mi-a zis,
Eu am privit spre răsărit. ..
Şi iată  că din zări veneau..
Pulbere miliarde…
Acelea eram eu…
Si toate la un loc s-au pus…
M-am întregit…
Era puterea Lui…a Lui Isus..!
Eram dinou un vas de lut..Curat si mai frumos.
Şi Domnul, El zicea: ,, Eu îl cunosc,  Eu L-am făcut”
I-am multumit si m-am lăsat în Mâna Lui..
De El   ca să fiu folosit…
Amin..

Avasilcai David

O,sfant Olar ce esti in ceruri…

De-atatea ori simt incercarea
Cum bate iar la usa mea
Nu vreau sa ii deschid eu usa
Dar vrea sa mi-o deschida ea.
Si intra…se-ncalzeste zarea
Cuptorului de nedorit
Si-ncepe iarasi modelarea
Vasului meu plapand,sfrijit..
*
-Tu esti Olarul,eu sunt lutul
Fragila arta-n mana Ta
Cand in cuptor ma aflu,doare
Si doare modelarea mea..
Eu stiu ca-n orice incercare
Tu vrei sa vezi:mai te iubesc?
Sau vreau doar lucruri pieritoare
In loc de raiul Tau ceresc?
O,Dumnezeul meu cel mare
Ce m-ai chemat din necuprins
Acel ce-n nari mi-ai pus suflare
Tu ma cunosti si totul stii..
Tu stii cat pot rabda cuptorul
Si setea ce ma arde greu
Tu vezi si flacara-ncercarii
Peste fragilul vas al meu.
Tu esti mai mare decat toate
De incercari si de dureri
Tu schimbi durerea-n bucurie
Si intristarea-n mangaieri.
Departe sa raman de Tine
Eu n-as putea si as muri..
Tu esti Viata ce-mi da viata
Si aici si sus in vesnicii!
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Atat de slab sunt si stingher
Iar vasul meu inca-i aicea
Dar inima mi-e sus in cer!
Satul de chinuri si cuptoare
Spre Tine zboara gandul meu
Si aripi se deschid in soare
Sa zboare catre cerul Tau
Ca bietul suflet ce-ndurat-a
Atatea-amare framantari
Sa isi gaseasca-n ceruri pacea
In nesfarsite mangaieri.
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Tu inca pe pamant ma tii
Dar dorul meu e in Inalturi
Vreau sus la Tine-n vesnicii
Sa uit dogoarea cea grozava
Ce am simtit-o in cuptor
Sa uit de viata mea pribeaga
Intrand pe poarta din splendori;
Sa-mi spui tinandu-ma in brate
Ca tot ce-a fost a luat sfarsit
Si ca va-ncepe bucuria
De nesfarsit..De nesfarsit..
Si sa-mi mai spui ca bietul suflet
Din vasul care-ai modelat
Va mosteni Cununa Slavei
Ce nicicand nu a meritat.Amin

Cu lacrimi in ochi,tanjind de dor dupa Marele Olar si sub incontestabila inspiratie a Duhului Sfant am scris aceasta poezie,transportat intr-o atmosfera straina de Pamant…Slava Tie,Domnul meu si Dumnezeul meu,Marele meu Olar!

Emanuel Hasan

Fluvii mari fără primejdii

“Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.” (Isaia 33.21)

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.

Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

Charles Spurgeon