Cât nădejdea nu ți-o stinge…

Cât nădejdea nu ți-o stinge
Vântul care bate mult,
Nimeni nu te poate-nvinge.
Tu ai fost plătit cu sânge.
Dar nădejdea de-ai pierdut,
Ești învins de la-nceput.

Oricât te-ar trece Domnul
Prin necazuri și primejdii,
Colindând prin lumea toată
Tu să nu cazi niciodată
În vâltoarea deznădejdii.
Cu Dumnezeu vei izbândi.

Nicicând, singur, fără zare,
De ai fi chiar căzut în mare,
El te scapă de-orice dată,
Că puterea cea mai ‘naltă
A lui Dumnezeu e mare,
Și El e plin de îndurare.

Și cum tu nici nu-ți închipui,
El îți poate da scăpare.
Important e tu să te bizui
Pe harul și puterea Lui.
Și El îți dă eliberare,
Că-i Dumnezeul sfânt și mare.

Toți suntem în viața asta
Călători spre-o altă viață.
Unii-ntunecați, iar alții,
Iubitori precum sunt frații,
Luminoși mereu la față,
Solii Domnului, cu siguranță.

Unii merg senini, știind
Că merg Acasă pe vecie,
A lor păcate-n veci se șterg.
Alții, apăsați, cu silă merg
Spre veșnica robie,
C-au respins cereasca Lui solie.

Cel ce pe Hristos Îl are
Reazemul nădejdii sale,
El nu rămâne singur,
Merge liniștit și sigur,
Și senin mereu pe cale,
Cântându-i osanale.

Augustin Tecar

De ce te temi?

De ce te temi când vântul se-ntețește?
E Dumnezeu, în fiecare zbor!
Sunt palmele ce te-au creat din luturi,
Ce mângâie și munte și ogor.

De ce te temi când noaptea se coboară?
Din cerul-nalt veghează Dumnezeu!
El este scut, e aripă, ! Nu doare!
În brațul Lui te-așează când ți-e greu!

De ce te temi când iarna te cuprinde?
El este-n fiecare fulg de nea!
El este dor și dragoste și cântec,
Izvor curat; apleacă-te și bea!

 Florina Emilia Pîncotan  

1 Decembrie

„Tu ai rânduit vara şi iarna.” Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care 1-a făcut cu tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o.

El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru!

Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalm 46

Cand se clatina pamantul,
Furios cand urla vantul,
Ce linistitor, ce bine
Sa ne-adapostim in Tine.

Neamurile se framanta,
Imparatii se-nspaimanta,
Glasul Tau maret vuieste,
Si pamantul se-ngrozeste.

Tu, Atotstapanitorul
Dumnezeu, Ocrotitorul,
Turnul nostru de scapare,
Nelipsit in stramtorare,

Esti cu noi, si nu ni-e frica
Valuri mari de se ridica,
Ne dai pace si speranta,
Si deplina siguranta.

Anca Winter 

E toamnă iar…

E toamnă iar și frunze ofilite,
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre,
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină,
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara, copilași și mame
Și tați, vin înaintea lui Christos.

Să-i spună că în suflet nu e toamnă ,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

„Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul”
Incheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă,
Luminile ce rând pe rând s-au stins.

E toamnă iar, și-n drumul meu aievea,
Trec de la geam la geam dar rareori,
Mai văd să fie vreun cămin în case,
Să fie rod, că toamna e în toi.

E toamnă iar, și poate-i cea din urmă
Când mai văd frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați, și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Christos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată,
O toamnă mai măreață ca atunci,
Când va veni să își culeagă rodul,
Ce l-am trudit în viață, cu Isus.

„Oh, adă Tată toamna minunată,
Ce ai promis-o pentru ce-i ce-s sfinți,
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrime fierbinți”.

Cristian Boariu 

Unde aș pleca

Unde aș pleca în lume,
  fără Tine Domnul meu?
Cine ar putea să-mi dea un nume,
de un fiu de Dumnezeu?

Unde aș pleca departe,
  de la fața Ta?
Când Isuse, Doamne. . Tată,
sunt condus de mână Ta.

Unde ar putea vrăjmașul,
să mă poarte prin pustiu?
Când veghezi Tu Doamne pasul,
când veghezi Tu Doamne… știu!

Unde mă va duce gândul,
de n-ai fi Isuse-n mine?
Mă va bate-n vuiet vântul,
de n-aș fi ancorat în Tine.

O Isuse, unde aș pleca făr Tine,
  stâncă tare, Domnul meu?
Viața ce-o trăiesc și azi și mâine. .
vreau s-o-nchin pe altarul Tău.

Fă din mine vas de cinste,
nu din piatră, ci din Duh.
Pune-n mine lucruri sfinte,
călător pe-aici cât sunt. !

 Ghennadii Beglet  

Isus potoleste furtuna

Pornind ucenicii sa treaca de partea cealalta a marii,
Cand soarele incet se retrage si locu-i cedeaza inserarii,
De-odata-o cumplita furtuna, produsa de vant, se starneste
Si cu uriase talazuri corabia intr-una loveste.

Vaslesc ucenicii cu ravna, zadarnica-i insa lucrarea,
Cu toata a lor iscusinta mai tare se-nvolbura marea.
Isus se-odihneste la carma, si doarme, de parca furtuna
Sau vremea insorita si calma ar fi pentru Dansul tot una.

Cu zor, ucenicii-L desteapta: ‘O, Doamne, chiar Tie nu-Ti pasa?
Nu vezi ca pierim in furtuna’, nu vezi ce necaz ne apasa?
Si Domnul atunci se ridica. El vantul il cearta, si marii
Ii spune sa taca; o pace adanca ia loc tulburarii.

Apoi catre ei se indreapta: Dar „unde va este credinta?”
De ce va cuprins disperarea si panica toata fiinta?
Uitandu-se unii la altii isi pun impreuna intrebarea:
‘Dar cine e oare Acesta? L-asculta si vantul si marea. ‘

Acesta-i Isus, Dumnezeul cel unic, cel vesnic si tare
Ce-n toate furtunile vietii puterea suprema o are.
Cand vantul sau valul izbeste, alearga la El totdeauna
Si cheama-L, caci El te pazeste. Isus potoleste furtuna.

Inspirata din Marcu 4:35-41

Anca Winter

Cristos a înviat!

Ce freamăt umple zarea și atinge orizontul?
Ce sunet ca de clopot răsună răspicat?
E vântul? E părere? E zgomotul de ape?
O, nu! E vestea bună: „Cristos a înviat!”

Pământul iar clipește nedumerit, când moartea
A încercat să-L țină pe cruce atârnat,
Dar recele mormânt, pecețile romane,
Sunt martorii istoriei căci El a înviat!

Au vrut să curme glasul ce dă speranță vie,
Au vrut să stingă focul iubirii prin păcat,
Dar, iată, se ridică, zdrobește îndoiala,
E víu pe totdeauna! Cristos a înviat!

Credința nu e formă, nu-i mit sau slăbiciune,
Căci știm, nu doar că Isus cândva a existat,
Noi credem cu tărie și ținem sus stindardul,
Acesta-i adevărul: Cristos a înviat!

 Lucian Cazacu

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit din nou lumina,
Mi-a bătut în geam duios
Și mi-a luminat vitrina
Sufletului cu folos.

Am știut mai clar căci viața
Este darul fără preț
Și-am dat „Bună-dimineața!”
Zilei noi, mai îndrăzneț.

Mi-a zâmbit și vântul parcă,
Când pe marea anilor
Am decis să iau în barcă
Doar speranța zorilor.

Am știut căci navigarea,
Fie lină, fie grea,
Nu-mi va înceta visarea
Malului din țara Ta.

Mi-a zâmbit convinsă Cartea,
Când am fost găsit înfrânt
Și mi-a spus căci nici chiar moartea
N-are ultimul cuvânt.

Am știut atunci căci ceasul
E doar parte din traseu,
Dar îmi poartă veșnic pasul
Către chiar destinul meu.

Mi-a zâmbit cu cântec gândul
Unui drum nestrăbătut
Și-am știut convins căci rândul
Vieții mele-i susținut.

Mi-a zâmbit pulsul din mine
Și-am grăit un „Mulțumesc!”…
Când încep din nou cu Tine,
Nu mi-e teamă să trăiesc.

 Lucian Cazacu  

Nu te teme!

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Când de partea ta e Domnul?
Cel ce a facut pământul,
Cerul, stelele și vântul!

Nu te teme turmă mica,
Căci Păstorul te ridică
De-ai slăbit, El te-ntărește
De păcat, te mântuiește.

Ce-ar putea sa-ți facă lutul?
Doar de-ați aminti trecutul,
Care Isus l-a iertat,
Cu-al Său sânge l-a spălat.

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Câtă vreme ești cu Domnul?
Cu tot sufletul iubești
Și-n Cristos te odihnești!

Nu te teme turmă mică,
Chiar de valul se ridică,
Chiar de urlă furios
El, te scapă glorios.

El te duce-n carul Său
Și la bine, și la rău
El te paște-ntr-o pășune,
Unde curg izvoare bune.

Unde iarba e mustoasă,
Cu mireazma sa aleasă,
Cu balsam vindecător,
Plin de dragostre și dor.

I-ar de vine o furtună
Plouă, fulgeră și tună,
Mâna Lui te ocrotește
Și din foc te izbăvește.

Nu te teme turmă mică,
Chiar de groaza te infrică,
I-ar săgeata iute zboară. .
Ești în veci a Lui, comoară!

Alexandru Raneta