Du-mă

Du-mă iar pe stânca ce n-o pot ajunge,
Când lovește valul multor slăbiciuni,
Ia-mă-n mâna-Ți tare, mână ce nu frânge
Trestia-ndoită-n mijloc de furtuni.

Du-mă pe ‘nălțimea îndurării Tale,
Să nu ies din planul binecuvântat,
Cercetează-mi voia, să rămân pe Cale,
Dă-mi iar bucuria omului salvat.

Du-mă pe cărarea vieții cele sfinte,
Când îmi poartă pașii lăturalnic drum,
Fă-mi nădejdea vie, bunul meu Părinte
Și primește-mi ruga ce Ți-o ‘nalț acum.

Du-mă către țara cu un Soare veșnic
Și prin valea umbrei morții mă condu,
Umple-mă de pace, fă-mă, Doamne, vrednic
Să trăiesc de-a pururi unde ești și Tu.

Lucian Cazacu  

In mijlocul furtunii

Ce bine să ai pace în mijlocul furtunii,
Să știi că El te ține in Brațul Lui iubit,
Orisice val ce vine că să lovească n tine,
Tu ești in Mâna Lui de neclintit.

In barca vieții tale, furtuni vor fi mereu,
Nu te înspăimânta căci El le știe toate,
Lasă l de vrei cârmaci sa-ți fie El,
Căci știe viitorul și știe să te poarte.

Tatăl te va conduce, va potoli furtuna,
El vorbește și mării să fie liniștită,
La glasul Lui asculta toate într-una,
Căci toate le a creat cu a Sa Mâna infinită.

De vrei sa ajungi la mal cu bine,
Tu tine te mai tare și mai strâns de El,
Și valul furios ce vrea sa vina,
Nu va mișca chiar barca ta de nici un fel.

In Brațul Lui găsești iubire și iertare,
El te va ține strâns la pieptul Său,
La El totul greul tau va fi dat în uitare,
Te va iubi, tu ești un fiu de Dumnezeu!

dianavarariu95

Pe urmeleTale…

Pe urmele Tale pășim și noi
Și știm precis care-i finalul
Cu Tine, Isuse, învingem nevoi
Și nu ne temem de ce-aduce valul.

Călcând pe urmele pașilor tăi
Ne exprimăm dorința de-ascultare
Știm bine că nu sunt două căi
Ci doar una spre răscumpărare.

Ne-ar nenoroci alt mod de viață,
Ne-am îndrepta spre vidul infinit
În Tine găsim o fortăreață
Când vine-al sfidării vânt cumplit.

De trece prin umbre sau cuptor încins
Cărarea-i netezită de Tine
Ne-ai ajutat în toate și-am cuprins
Tot ce prin har putem menține.

Ne-ai condus tot timpul spre victorii
C-ai Tăi suntem și- n veci vom fi uniți
C-așa ajung la țintă călătorii
Și-așa suntem din Testament hrăniți.

Oricât ar fi obstacolul de mare
Oricâte piedici s-ar ivi pe drum
Nu vom uita superba Ta chemare
Și cum ai spus: “Spre Slavă vă îndrum”

Păstorii Te iubesc, și slujitorii
Și nu se-abat de la traseul stabilit
Vor fi numiți, în Rai, “nemuritorii”
Căci traiul la altar și l-au jertfit.

Chiar dincol’ de moarte împreun-om fi
Și-om gusta splendoarea pregătită
În Ținutul Frumuseții vom sosi
Unde-ajunge inima neîmpărțită.

George Cornici

Refuz să mă las înfrânt

Refuz să fiu înfrânt
De lumea dinafară
Cu viu discernământ
De ce să mă-nspăimânt?
Căci îngeri mă-mpresoară.

Refuz să fiu trântit
De valul frământării
Cu Tatăl meu slăvit
Lăuntrul-i liniștit
Nu-n starea întristării.

Când L-am primit pe El
Primit-am și curaj
Să mă avânt spre Țel,
Spre veșnicul Betel,
Să am un avantaj.

Refuz să fiu purtat
Pe brațele-ndoielii
Sunt sigur c-am intrat
În harul revelat
Nu-n spațiul tânguielii.

M-a transformat total
Cuvântul uns cu har
Refuz să urc un deal
Spre-a mă-nchina lui Baal
Merg la al meu altar.

Refuz să mă unesc
Cu cei ce-s sfidători
Și care nu doresc
Locaș dumnezeiesc
Nici sfinte sărbători.

Voi merge pe-un traseu
Cu cei ce s-au predat
Refuz un dumnezeu
Cu un program ateu
Și-al unui veac stricat.

Refuz un compromis
De orice fel ar fi
Destinul mi-e decis
Pășesc spre Paradis
Alături de-ai lui fii.

George Cornici

Povestea unui sentiment

De-o perioadă, ceva în mine
s-a- ntâmplat,
Ceva, ușor, ușor, s-a infiltrat,
Un sentiment a început să capete puteri în mine,
Dar nu mi-a făcut bine.

Eu, la rândul meu, destul nu am luptat,
Valul, încet, m-a purtat,
Fără să-mi dau seama, departe am ajuns,
Lui Dumnezeu în tot nu m-am supus.

Mă rugam, ascultam și citeam,
Dar bine nu mă simțeam.
Parcă lumina mea s-ar fi dus,
Sufletul altcuiva i s-a supus.

Chiar dacă a fost încercare,
A fost una grea și mare.
Nici acum de tot nu am scăpat,
Dar am văzut ce-i cu adevărat.

Dumnezeu în mai multe rânduri mi-a arătat,
Mi-a vorbit și lângă El m-a luat,
Mi-a demonstrat, dar eu nu am văzut,
Ochii orbiți îi aveam, să văd nu am putut.

Abia acum, după zile în care mai puțin mă luptam,
Mi-am dat seama în ce mă găseam,
De-ale mele sentimente cineva și-a bătut joc,
S-a jucat cu al inimii foc.

E-o ispită cum până acum n-am mai avut,
Îi mulțumesc lui Isus că nu s-a întâmplat mai mult,
De cel rău El m-a păzit,
Căci altfel, nu știu unde m-aș fi găsit.

Și-acum, după toate acestea poate mi-e greu,
Să lupt, să birui, să fiu stăpână pe sentimentul meu,
Dar voi trece ușor cu ajutor de sus,
Vreau să plâng și să strig „Ia-mă-n brațe, Isus.”

Cred ca nu-i nevoie să zic mai mult,
Poezia asta arată starea în care sunt.
Tot ce-a fost de spus, am spus,
Acum, mă întorc înapoi la Isus.

Doamne, iartă-mă, te rog,
Am aprins, dar nu Ție, al inimii foc.
Reînvigorează-mă, vino aproape de mine,
Vreau sută la sută să fiu bine.

Să nu mă mai intereseze nimeni și nimic pe Pământ,
Să nu uit al Tău legământ,
O, cu suspine negrăite strig,
Privește cu milă la ceea ce zic.

Facă-se voia Ta,
În tot și pentru viața mea,
Te iubesc, Isus,
Și-ajută-mă să fiu gata să zbor cu Tine, sus.

Să nu mă mai fure al lumii vis,
Să fiu cu gândul doar la Tine și-al Tău Paradis,
Pe cel rău dă-mi putere să-l depășesc,
Peste ispită să trec peste, în Tine să cresc.

Muntean Olivia 

Rămâi mereu de partea mea

Părinte Sfânt și minunat, o, vino-n a mea barcă,
Căci sunt atât de tulburat și valul greu mă-ncearcă.
Nu am puteri să mai vâslesc, ajută-mă prin noapte,
Gânduri negre mă pândesc și-adesea-s multe șoapte.

O Sfinte Tată, te chem să vi în ajutorul meu,
O, Sfinte Tată, ajută-mă te rog, că-mi este greu.
Nu am putere, ridică-mă din nou, nu mă lăsa,
Dă-mi mângâiere și vino să conduci viața mea.

Condu-mă Tu, pe calea Ta, ajută-mă în luptă,
Rămâi mereu de partea mea, căci noaptea este cruntă.
Nu mă lăsa în valul greu, ascultă-mi rugăciunea,
Mai vino-n ajutorul meu, întinde-ți astăzi mâna.

Pe stâncă sus, ridică-mă, în vremea care vine,
Și-n mila Ta, mai umple-mă, de Harul Tău, Stăpâne.
Să fiu mereu un luptător, să lupt plin de credintă,
Ajută-mă o, scump Păstor și dă-mi iar biruintă.

Nădăjduiesc și cred mereu, că vei fi lângă mine,
Și orișicât ar fi de greu, cu Tine este bine.
Nădăjduiesc că vei lucra, chiar de furtuna-i mare,
Vei fi mereu de partea mea, ținându-mă-n picioare.

Nichifor Nicu

Isus potolește furtuna

Isus potolește furtuna
Și vântul și valul ce spumegă întruna.
Când norii se-adună, când fulgerul tună,
Isus este gata în ajutor să vină.

Ca-n noaptea întunecată și târzie,
Când peste învolburata apelor mânie
Suflând năprasnic uraganul,
S-a arătat Isus Nazarineanul.

Ucenicii cu frică și mirare,
Înspăimântați de-aceea arătare
Stăteau nedumeriți privind pe Învățătorul
Ce înainta pe mare înfruntând tot valul.

Și-n fața Lui supuse de minune,
Se domoleau furtunile nebune
Primind supuse sfânta Lui mustrare
Și firea-ntreagă avea o înviorare.

Salva corabia prinsă în vâltoare,
Din nou pe linia plutitoare,
Lin păsările-și continuau zborul,
Pescarii veseli priveau malul.

Și-n timp ce fața-i zâmbitoare
Trezea în inimi sfântă înviorare,
Era învăluită-n sfântă aureolă,
Albastra cerului cupolă.

Cu mii de stele luminând decorul,
Venea pe ape chiar Mântuitorul,
Se apropia mai tare, tot mai tare,
Aducând cu sine liniște pe mare.

Sunt marinar firav al vremii noastre,
Sătul de vifor și dezastre,
Mi-e vasul slab și aplecat catargul,
Dar sufletu-mi dorește largul.

Te rog dă-mi biruință-n încercare.
Tu cel ce ești bogat în îndurare
Vei întări prin Duhul o credință tare
În bietul suflet chinuit de îngrijorare.

Când negura-ți stăruie-n cale
Făcându-te plin de îngrijorare,
Isus potolește tot valul,
Fii tare încrezător în Domnul.

Tu mergi înainte, plutește pe ape,
Că Domnul putut-a să scape
Poporul Israel de oștirea păgână,
Trecându-l prin apă.

Când val de necaz
Coboară-n talaz
Și parcă acoperă totul,
Tu cheamă în ajutor pe Domnul.

Căci pe mare și uscat,
Cât ai merge-n lung și-n lat
Nu e vifor sau furtună,
Nu e val să se opună,

Celui ce-a creat pământul,
Meșterul, Preasfântul,
Celui care-a pus hotare
Apelor din mare.
El era Cuvântul.

Când val de-ncercare
Se-nalță din mare
Tu stai liniștit,
Salvarea-i prin harul slăvit.

Când gându-i bătut de vânt și furtună
Și valuri de pofte se-nalță, se adună,
Cu Isus, prin Isus, prin credință,
Se spulberă toate și mergi înainte spre biruință.

Că Isus potolește și marea,
Dar vrea ca să-ți schimbe și starea,
Să poți înțelege-n lumină
Că-i gata, e aproape să vină.

Când valul se-nfoaie și rupe bucăți
Din scutul credinței ce tu îl arăți,
Atunci tu ai nevoie, să nu cazi răpus,
De scutul cel tare ce este Isus.

Furtuna se-ntinde pe marea vieții
Și-nvăluie-n groază întunericul nopții.
Și negură-i totul, Iar frica-i imboldul
Ce biruie în grabă… omul.

Dar cei ce trăiesc prin Hristos în lumină
Nu se-nspăimântă când vine-o furtună,
Ei știu că și acuma și oricând în Isus,
Furtuna și valul oricât e de mare… e-nvins.

Spre Tine rugă îndreptăm și dorul
Cel ce închizi în adâncimi vulcanul
Și întinzându-ți mâinile amândouă
Spui lumilor cuvântul: Pace vouă.

Ajută-ne ca să plutim și noi
Pe ape prin credință,
Să nu ne oprească vreun șuvoi
Și să ajungem la biruință.

Tecar Augustin 

Invincibilitatea launtrică

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.

Matei 11:29

Domnul îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evrei 12:6, Bucureşti 2001). Cât de jalnice sunt plângerile noastre! Domnul începe să ne aducă în locul unde putem avea părtăşie cu El, noi gemem şi spunem: “O, Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Isus ne cere să stăm alături de El şi să luăm jugul împreună cu El. „Jugul Meu este uşor, vino lângă Mine şi-l vom purta împreu­“. Te-ai identificat tu astfel cu Domnul Isus? Dacă da, Îi vei mul­ţumi Lui Dumnezeu pentru apăsarea mâinii Lui. “Celor care nu au tărie El le măreşte puterea” (Isaia 40:29, KJV).

Dumnezeu vine, ne scoate din sentimentalismul nostru şi atunci plângerile noastre se transformă într-un imn de slavă. Singura cale de a cunoaşte puterea Lui Dumnezeu este aceea de a lua jugul Lui Isus asupra noastră şi de a învăţa de la El.„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” De unde-şi iau sfinţii bucuria? Dacă nu i-am cunoaşte pe unii credincioşi, am spune: „O, el sau ea n-are nici o povară de purtat”.

Ridică vălul! Faptul că sunt acolo pacea, lumina şi bucuria lui Dumnezeu este o dovadă că şi povrara este acolo. Povara pe care o pune Dumnezeu striveşte stru­gurii din viaţa noastră şi din ei curge vinul. Însă cei mai mulţi dintre noi vedem numai vinul. Nici o putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul Lui Dumnezeu dintr-un duh omenesc; este o invincibilitate lăuntrică.Dacă în tine sunt vaiete, scoate-le afară fără menajamente. Este o mare vină a unui creştin să fie slab când puterea Lui Dumnezeu se află în el.

Oswald Chambers

Nu te teme

Nu te teme de furtună, nici de valul cel înalt
Peste marea-nfuriată priveghează Cel Prea ‘Nalt
Peste norii grei şi negrii, soarele se-arată iar
Dup-o noapte zbuciumată, iată zorile răsar.

Nu te teme de-ntuneric, Domnul e lumina Ta
Lampa ți-e pe-a ta cărare, orişiunde te-ai afla
Fie noapte neagră-n juru-ți, nu te teme nicidecum
Temerile tale toate, lumina le face scrum…

Nu te teme-n încercare, Domnul e cu tine-n ea
Şi îți lasă îndurare şi putere-n lupta grea
A promis că e cu tine chiar în apa şi în foc
Nu te teme, nu te teme, suflet drag în niciun loc.

Nu te teme-n suferință, Domnul te încearca acum
Ca să vadă a ta credință, dacă îl urmezi pe drum
El ți-a pregătit cărarea şi un sfârşit luminos
Mare este îndurarea şi puterea lui Christos.

Nu te teme, nu te teme, în Scriptură ne stă scris
Întăreşte, îmbărbătează şi urmează ce am zis
Cartea sfântă a legii Mele de tin’ să n-o depărtezi
Şi-n curând în veşnicie fața Mea tu ai s-o vezi.

Fii gata pentru venire, vine Domnul în curând!
Să răpească pe aceia care l-au urmat oricând,
Fie-n zilele senine, fie-n zilele cu nori
Ei îl vor vedea pe Domnul în a cerului splendori!

Tabita Ionita 

Trimite-Ți râul

Trimite-Ți râul înspre mine
Și udă-mi inima cu valul!
O, stâmpără-mi setea cu Tine
Să nu rămân cu idealul!

Mi-e sec efortul și jertfirea,
Iar aruncarea nu mi-e firmă
Când nu ești Tu! Chiar nici trăirea
Răspunsul Tău nu mi-o confirmă…

Atinge-mi ochiul să găsească
A traiectoriei lumină,
Nici pașii să nu-mi rătăcească
Târând un sac umplut de vină!

Ascute-mi fin auzul care
Nu poate face diferența,
Căci altfel se așterne sigur
Iar peste el indiferența!

Mărește-mi zelul dedicării!
Răpune-mi iar voința stinsă
Și suflă-un duh al închinării
Să-mi fie torța reaprinsă!

Lucian Cazacu