Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Reclame

Numai mâna Lui Isus

Numai mâna Lui Isus
Ne-a salvat prin toate
Și ne-a sprijinit mereu
În zi și în noapte

Numai mâna Lui a scris
Pace și iertare
Cind în jur se răspândea
Numai disperare

Numai mâna Lui ne-a scos
Din vâltoarea vieții
Ne-a vorbit, ne-a dat puteri
Apoi mii de grații

Unde mai găsești alin
În probleme grele
Cind la oameni nu e leac
Ci numai durere

Numai mâna Ta Isus
Ne-a dat libertate
Și tot ea ne dă avânt
În sinceritate

Haideți azi să-i mulțumim
Pentru sfînta-i pază
Și cu El să-naintăm
Așa ca prin oază

Nu știm ce-aduce o zi
Dar cât este pace
Noi să arătam mereu
Ce Domnului-i place

Și acolo-n slava Sa
Colo in mărire
Veșnic vom cânta mereu
Spre desăvârșiire.

Sav Simona 

Furtuna

Furtuna s-a dezlănţuit pe mare
Şi totu-n jur e negru şi pustiu.
Te simți abandonat azi în vâltoare
Și zici:”N-o să mai ies de-aicea viu!”

Nu te speria când valul bate-n barca
Si  urlă tare spumegând furios,
Ci uita-te să vezi cine-i la cârmă
Să vezi dacă mai este El – Isus Cristos.

Sau poate nu-i la cârma El – Străjerul
L-ai întristat şi poate a plecat…
Şi-acum parcă se-nchide cerul,
Te simţi azi părăsit şi-abandonat.

Ai fost învins în lupta cu păcatul
Şi-ncetişor pe El tu L-ai uitat
Încet-încet ai îngropat talantul,
De calea dreaptă te-ai îndepărtat.

În fiecare zi tu ai luptat cu răul
De foarte multe ori pledai supus,
De multe ori însă învingea eul
Şi coborai în loc să urci mai sus.

Fără cuvinte-şi spune fiecare-amarul
Cum lupta este zi de zi mai grea
Si-n încercare s-a uitat  că harul
A biruit cândva pe dealul Golgota.

Şi a venit furtuna cea furioasă
În strâmtorare norii te-au adus
Ce mult doreai să ai o zi frumoasă
Să simți din nou prezența lui Isus.

Ascultă astăzi vocea ce te cheamă
Ridică fruntea nu mai suspina
Să știi că numele ți-e scris în slavă
Mai ai o șansă pentru barca ta.

În rugăciune pleacă-ţi azi genunchiul
Cu plâns, regret şi cu păreri de rău
Întoarce-ţi paşii schimbă astăzi unghiul
La Cel ce-i veşnic pururi Dumnezeu.

Căci Unul singur poate-a ne conduce
Înspre cerescuL asteptat liman,
Plăcerea de o clipa întristare-aduce
Şi rişti să pierzi cerescul Canaan.

Ridică-te din groapa deznădejdii
Apucă mâna ce s-a-ntins cu drag
Şi nu lăsa din nou pe Prinţul păcii
Să stea afară şi s-aştepte-n prag.

Căci pentru El furtuna-i zi cu soare
Şi întunericul El îl transformă-n zi,
Să vindece El poate – rana ce te doare
Să te ridice poate – curaj nu te opri!

Furtuna-ntodeauna-i trecătoare
Se merită să nu renunţi nicicând
Necazurile-alături de slava viitoare
Sunt ca o adiere și-un fâșâit de vânt.

La capătul cărării stă strălucind cununa
Cântări necunoscute – comori de nedescris,
Stau heruvimi şi îngeri ce Îi slujesc întruna,
Ierusalimul falnic – eternul paradis.

„Fii credincios şi sfânt până la moarte!”
Răsună vocea Celui veşnic sfânt
O amintire vagă şi fără-nsemnătate,
Va fi atunci în slavă acest amar pamant.

De vrei să-ajungi în paradisul falnic
De vrei să fii privat de amar şi chin
Încearcă pentru Domnul să fii harnic
Şi vei împărăţi cu El în veci amin.

Bodnaras Ioan

„O, mărește-ne credința!”

Motto: „”Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din
necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit.””
Amin! Psalm 107:28-30.

Citim în Biblie episodul
Cu Isus din Nazaret,
Care învăța norodul
Lângă marea Chineret.

Seara s-a urcat Isus
– Cu ucenicii laolaltă –
Pe corabie și a spus:
„Trecem în partea cealaltă.”

Și alte bărci L-au însoțit
Dar ei au plecat întâi,
Iar Isus a adormit
La cârmă, pe căpătâi.

Pe mare a fost surprinsă
De-o furtună-ngrozitoare
Și corabia lor împinsă
Într-o strașnică vâltoare.

Lovită de valuri grele,
Geme din încheieturi…
Vâslele se rup surcele,
Pînzele-s fâșii, rupturi.

Și talazuri înspumate
Tot mai mari și furibunde,
În corabie-s aruncate
Gata-gata s-o scufunde.

Iar catargul stă să cadă…
Tot mai tare bate vântul…
Ucenicii încep să creadă
Că marea le va fi mormântul.

Se vedeau fără scăpare
Din vârteju’ îngrozitor…
Și cuprinși de-ngrijorare
L-au trezit pe Învățător.

Strigă simțind că-i apasă
Și îi sperie gândul morții:
„Doamne! Oare nu Îți pasă
Că pierim aici cu toții?”

Atunci, Isus a certat
Vântul, marea agitată;
Și furtuna a-ncetat
Potolindu-se îndată.

Și cum în ochii tuturor
Citea spaima, neputința,
I-a întrebat dojenitor:
„Unde vă este credința?”

Doamne! Această întrebare
N-ai pus-o și pentru noi?
Când suntem în strâmtorare
Nu prea iute dăm’ napoi?

Câte valuri mari și grele
Încearcă să ne doboare!
Noi, ca să scăpăm de ele,
Ne luptăm cu disperare.

Cum putem scăpa cu bine
Când omul e atât de mic?!
Doamne, despărțiți de Tine
Nu putem face nimic!

Orișicât ne împotrivim
Spaima ne cuprinde ființa,
Dar atunci ne amintim
Că numai Tu dai biruința.

Tu îmblânzești furia mării
Și-oprești vânturile toate;
Tu ești Domnul îndurării
Și al milei nesecate.

Tu ne ocrotești mereu
De răul care-n lume zace;
Tu ne-ajuți oricând la greu;
Tu dai sufletului pace.

De se întâmplă să uităm,
Iartă-ne nesocotința!
Și cu lacrimi Te rugăm:
„O, mărește-ne credința!”

Ioan Vasiu