Pe calea Ta

Pe calea Ta pornit-am cu iubire
Când trist eram căzut în deznadejdi
Din val m-ai ridicat si din ruine
Părinte drag, o numai Tu dai vieți.

Si am pornit cu dragoste în suflet
Să te slujesc, caci Tu m-ai izbăvit
De oameni răi ce au otravă-n umblet
O, Tu ești Dumnezeul meu iubit.

Si-am auzit o voce din ‘nălțime
De Tată care dulce mi-a vorbit: ”
O nu te las o vino după Mine
Din grea povară Eu te-am slobozit.

Căci am plătit la Golgota salvarea
Pe care astăzi vreau să-ți dăruiesc
O vino si urmează azi cărarea,
Pe care sfinții mei, pe ea pășesc”.

Si-am alergat spre El cu dor fierbinte,
Pe calea sfântă care duce sus
Pe stânca mântuirii, Doamne Tu m-ai pus
Să-ți văd puterea-Ti mare, o Domnul meu Isus.

Si mi-ai intins o mână să mă poarte
Prin valurile ce băteau din greu,
M-ai izbăvit din  boale si din moarte
O Doamne prin Cuvântul Tău.

Tărie Mi-ai rămas intr-una
Sa pot sa trec necazuri si furtuni,
Si cred c-odată voi purta cununa
Din mână Ta, ce-a făurit minuni.

O ține-mă  să nu mă clatin Doamne
Când răul ne pândește tot mereu,
Sa pot sa tac când leul dă târcoale,
Ne scapă din nevoi când drumul este greu.

Mai dă-mi îndemn si lacrimi de căință
Să-ndur si sa privesc spre cer
Ca cei dintăi urmași în pocăință
Ce te-au iubit, cu-o dragoste de fier.

Mai umple vasul cu cântări de slavă
Si toarnă untdelemnul sfânt
Că ranele sant multe, Tu le spală
Ca să-ți cântăm o Mielule Divin.

Floarea Ferghete

Reclame

Cînd las din mînă harfa

Cînd las din mînă harfa caldă,
încă vibrînd înfiorat,
– ca urma soarelui pe ape,
mai simt rămas un văl curat.

Cînd las din mînă Cartea Sfîntă,
încă ne-ntors dintre tăceri
– ca urma vîntului pe spice,
mai simt cereştile-adieri.

Cînd las din mînă fruntea,
încă păstrînd al rugăciunii strai
– ca urma liniştii pe rouă,
mai simt umblările prin rai.

Cînd las din mînă Mîna-Ți dulce,
încă simțindu-Te pe prag
– ca urma lacrimii pe cîntec,
mai simt c-ai fost, Iubite Drag…

Cînd las din mîini făclia dusă,
încă părînd a o ținea
– ca urma razei peste-o noapte,
mai simt c-a fost cărarea mea.

Cînd las şi mîinile odihnei,
încă părînd că n-am sfîrşit
– ca urma imnului pe-o clipă,
mai sui un prag – şi-am biruit.

Traian Dorz

Rugaciune

Cu fruntea aplecata
Cu ochii lacrimand
In noaptea-ntunecata
‘Mi-ndrept spre Tine Tata
Un gand

M-aplec in umilinta
Sub crucea Ta supus
Te rog cu staruinta
Sa-mi dai mereu credinta
Isus

Caci ispite haine
Mereu ma napadesc
Indura-te de mine
Cand valuri si ruine
Cresc

Mereu sa ma-nspaimante
Sa ma opreasca-n drum
Dar eu o scump Parinte
Te rog sa iei aminte
Acum!

Desi n-am nici un merit
Sa stau ‘naintea Ta
Asa cum m-am gasit
La Tine-am indraznit
Mesia

Stiind ca totdeauna
Ai fost atat de bun
Cand a venit furtuna
Ca Ti-ai intins Tu mana
Sa spun,

Sa spun cum inspre mine
Milos si iubitor
Te-ai aplecat Stapane
Sa ma inalti spre Tine
Cu dor…

Ai fost asa de-aproape
Cand Te-am vazut trecand
Si-am alergat pe ape
Spre Tine-n neagra noapte
Prin vant

Alerg si azi spre Tine
Prin furtuna si val
Ai mila Tu de mine
Si du-ma langa Tine
Pe mal,

O, iarta-mi necredinta
Si ce-am gandit murdar
Mai spala-mi iar fiinta
Si da-mi iar pocainta
Prin har!

Asculta-ma cand dorul
Ma arde tot mai greu
Ca sa dispara norul
Ce-mi aprinde fiorul
Mereu.

Mi-e dor de zari senine,
Astept un soare bland
Sa uit orice suspine
Caci si-azi te-astept pe Tine
Plangand

M-am saturat de-amaruri,
De vorbe, de dusmani
Doresc sa ies din valuri
S-ajung degrab’ la maluri
De ani…

Ma clatin pe picioare
Dar inca mai zoresc
Spre Tara cea cu soare
S-ajung in sarbatoare
Doresc

Sa ma-ntalnesc cu Mielul
Ce-a fost injunghiat
Si ne-a dat Porumbelul
Ca sa strabatem cerul
Prea’nalt.

De-aceea bun Parinte
La Tine vin cum sunt
Rugandu-Te fierbinte
Sa-Ti mai aduci aminte
Preabland

Ca sunt in grele lupte
Contra a tot ce-i strain
Si vin ispite multe
Dar rupe a lor punte
Deplin

O, da-mi Tu ajutorul
Ca un viteaz ostas
Sa vada tot poporul
Ca esti biruitorul
Fruntas.

Nadajduiesc in Tine,
Te-astept in orice zi,
Prin greu chiar si prin bine
Prin multele suspine
Vei fi

O Stanca de-ancorare,
Un ajutor la greu…
Sa nu ma lasi pe cale
Sa merg inspre pierzare,
La rau,

Mai ia-ma pe-al Tau umar
Cand merg anevoios
Caci lupte fara numar
M-apasa, desi-s tanar,
Hristos!

Mai pune-ma pe stanca
Cand sunt cuprins de val
Caci apa e adanca
Si-astept sa ajung inca
La mal

Acolo-n sarbatoare
In sfantul Tau locas
Sa intru in splendoare
In cel mai scump si mare
Oras!

Sa fiu o vesnicie
Cu Tini’ nedespartit
Cantand cu bucurie
Oseana, slava Tie
Scutit

De lacrimi, de suspine
Ce-adesea m-au infrant
Cu Tine-n zari senine
Voi sta, o stiu prea bine
Cantand

Ajuta-ma ca-n toate
Eu sa-ti raman supus
Si de-ai veni la noapte
Tu sa ma stii ca frate
Isus!

Valentin Ilisoi

Când sufletu-ți se tânguia

Ref.1Împ.19,3-17

Când sufletu-ți se tânguia zdrobit de val și încercare
Și căutai un braț întins…o îmbrățișare pe pământ,
Nu s-a găsit vreo slugă sfântă ce să-ți adie o îmbărbătare.
Dar te-a cuprins din necuprins tot Focul sacrului Cuvânt
Încredințându-ți taine noi și har mirific în lucrare…

Când te înghițea cu lăcomie amaru-adânc al întristării
Aproape, nimeni nu ți-a fost spre-a-ți răcori mâhnirea.
Un Vânt cutremura suspinul,  `nălțat la Tronul îndurării
Și despica și munți și stânci pentru-a-ți trezi uimirea,
Să-apuci din nou, încrezător, pe calea aspră a lucrării…

Când disperarea te frângea-n pustiu, cu cleștele în sine,
Sperai un gest subtil suflat din purtătorii de lumină
Dar toți aceștia erau seci de-avânt și calități divine…
Dar Dumnezeul tău iubit n-a întârziat deloc să vină
Cu „susur blând, subțire”… în suflet viață să-ți lumine.

Nu-i nimenea nicicând aproape, așa cum este El de tine,
Și nimeni nu-i să cerceteze, ca El, nevoia ta adâncă
Și-apoi la inimă-ți să vină, cumplita sete să-ți aline,
Să te atingă și să-ți zică: „Te scoală-acum, ia și mănâncă…”
Doar Domnul te ridică… acum, aici, și mâine-n slăvi divine!

Ioan Hapca

Ascuns în Tine

Un fluture prins de o floare
Cu haine albe,ca un mire
Cu aripi mângîind petale
Şi neputând ca să mai zboare,
Aşa sunt eu ascuns în Tine.

Un val înalt şi înspumat
Ce stă pe-a mării adâncime,
Cum înspre maluri e purtat
Peste nisipuri răsfirat,
Aşa e-n mine a ta privire.

Zile senine cu mult soare
Şi-n primăvară nopţi cu stele,
Pun liniştea să mă-mpresoare
Să-mi spună cu a lor culoare
Că Tu eşti luna nopţii mele.

Puterea crestelor de munte
Cu-a lor semeaţă înălţime,
Vine sub obosita frunte
Gândul mereu să mi-l sărute,
Aşa eşti Tu ascuns in mine.

O funie legată strâns
Ce are numai două fire,
Un capăt de iubire prins
Iar celălalt de-un foc nestins,
Aşa sunt eu legat de Tine.

Un fluture prins de o floare,
Un val legat de adâncime,
Puterea crestelor sub soare
Şi funia cu-a ei strânsoare,
Ascund în noi a lor unire.

Stănulescu M.