Pregătește-ti Ieslea inimii !

„căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este printre voi”
Luca 17

Când  clipesc stele pe ale cerului căi,
Inima vrea să zboare peste munți și văi,
Parcă mă cheamă Domnul, îngerii de sus:
”-Vino, Eu ţi-am deschis calea drept spre Isus! ”

Începe să cânte și vântul cel duios,
Cu o  voce caldă, ca vocea lui Cristos,
Cântând din harfă, cu iubire cerească,
Fulgii albi de nea încep să -mi vorbească:

-„Nu trebuie să zbori peste munte, mare,
Domnul e aproape, nu-i în depărtare,
Să primești și tu vestea cu bucurie,
Fii sărac în duh, fii păstor de câmpie!

In inima ta, există un loc prea sfânt,
Unde pământul întâlnește cerul sfânt,
Aprinde focul, veghează, căci, într-o zi,
Va sosi un înger trimis din veșnicii!

În inima ta, există un loc binecuvântat,
Cerul și pământul aici s-au cununat,
Coboară și  stai în genunchi, în Ieslea  ta:
-„Doamne, așa cum sunt vin în fața ta!”

Pregătește-ți Ieslea, scoate spinii din ea,
Și presar-o cu flori dulci de nu – mă-uita,
Stai în genunchi, în fața Pruncului Isus,
Cântă ”Aleluia” cu îngerii de sus!

Inima vrea să zboare peste munte și vale,
Să fiu aproape de a Domnului cale,
Parcă mă cheamă Domnul, îngerii de sus:
-”Vino, căci te așteaptă, în Iesle, Isus! ”

Arancutean Eliza 

Gând ceresc

Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte…
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici

Octombrie…

Octombrie… frunzele-și lasă
Căzând, traiul lor temporar;
La fel e și trecerea noastră
Prin viaţa cu iz dulce-amar!

Cu greu traversăm văi de umbră
Și mulţi nu putem fi eroi;
Dar teama rămâne în urmă
Când Domnul pornește cu noi.

Supus Îi e timpul ce trece
-Perpetuu drumeţ milenar-
Și-n lumea confuză și rece
Mai plouă fărâme de Har!

Laura Minciună 

Din văi adânci

Din văi adânci de dor nespus
Se-nalță către Tine
Privirea mea, dulce Isus
Iar sufletu-mi spre nepătruns
Se-avântă cu suspine,

Căci, oare cât vei zăbovi
Să vii pe nori de slavă…?
Te-așteaptă azi ai Tăi copii
O clipă mai curând să vii
Fără nicio zăbavă!

Tânjim să-Ți vedem fața Ta
Să stăm doar lângă Tine,
C-aici în lumea asta rea
Nu ne găsim fericirea
Ci doar în Cel ce vine!

Lumea ne dă ce e mai rău
Ocară și rușine,
Dar vrem ca Sfânt Numele Tău
Să umple sufletul mereu
Trăind deplin în Tine!

O, câte lacrimi încă curg
De dor, de așteptare
Căci soarele e în amurg
Dar clipele prea-ncet se scurg
Și luna-abia răsare,

Și vine noaptea de dureri,
Tâlharii dau târcoale…
Iar noi, din sfinte privegheri
Strigăm să ne dai mângâieri
Și-o rază pe cărare

Să vedem lațuri ce se-ntind
Și-obstacolele multe
Care pe-atât de mulți îi prind
Fiindc-aleargă neveghind
Și nu vor să Te-asculte.

Dar cei ce vin cu viața lor
La poala crucii Tale,
Le da o, Doamne, ajutor
Și fii-le Far strălucitor
În nopțile de jale.

Cu lacrimi Te chemăm, cu dor
Prin vers și prin cântare,
Grăbește-Te să vii pe nor
Ca noi, plutind spre Tine-n zbor
Să-Ți cântăm Osanale!

Valentin Ilisoi 

 

Crin din vai

Intr-o lume plina de-ntuneric,
Intr-un loc pustiu si secetos
Unde hrana nu e, nici apa vietii,
Rasare un crin curat, preafrumos.

„Prea fraged esti, prea maret si prea dulce,
Cum de-ai venit intr-o lume de chin?
Cine-apa crezi tu ca-ti v-aduce?
Aici totu-i doar arsita si suspin!

Pentru ce rasari intre noi ca lumina?
La ce vrei tu ca sa parfumezi?
Aici, tu esti o floare straina,
Noi suntem flori de camp, tu nu vezi?”

„Eu… sunt crin; vin dintr-o gradina
Unde totu-i curat, aranjat maiestuos,
Acolo viata oricui e senina
Si este-apa din belsug pentru toti!

Am venit ca a vrut gradinarul,
M-a trimis intre voi sa va spun
Ca a hotarat sa-si mareasca hotarul
Si vrea si pe voi sa v-adun!”

„A…, da? Deci asa…, intelegem…
Zici ca ai venit sa ne-aduni…
Asta-nseamna ca tu te crezi rege!
Noi slujim imparatului spin!

Tot ce spune acesta-i minciuna,
Ca e un talhar si un hot;
De-afla spinul, ce are sa spuna?
Mai bine mort unul decat sa fim toti!”

Si s-a prapadit acel crin intre spini
In loc cumplit si neprimitor
Crin din vai, din slavite gradini
Tu, ce-ai vrut a fi salvator!

Ai venit pentru-a ne face bine,
Dar noi n-am vrut a te primi,
Chiar moartea ti-am dat… si supine
Si cautam toti a te strivi.

Dar Tu esti cel sfant si esti viata
Crin din vai, moartea ai biruit!
Esti in rai, in gradina mareata
De unde demult ai venit.

Si vei mai veni Tu inca o data
Dar nu pentru a ne mai chema
Ci atuncea va fi grea judecata
Pentru cei ce cu Tine nu s-au impacat.

Crin din vai e Isus, El Cuvantul,
Cel ce-a fost la-nceput si va fi
Prin El biruim azi pamantul
Si pe satan ce e regele spin!

Vine ISUS, venirea-i aproape!
Vine El, Domnul sfant preaiubit!
Mireasa, nu lasa-a tale pleoape
Sa se-nchida acum la sfarsit!

Caci El vine pe nori, tu fii gata
Pentru marea serbare-n senin
Soseste acuma rasplata
Caci Isus cel iubit va veni!

Andra – Emanuela Florea 

Când drumul este greu

Când drumul este greu, Tu dă-ne mâna
Și ne ridică Doamne-n brațul Tău,
Nu ne lăsa, condu-ne, fii la cârmă,
Pășim la drum cu Tine, Domnul meu.

Pășim în fiecare zi Isuse
Prin munți și văi, prin soare și furtuni
Și știu, cu Tine, orice vreme vine,
Vom birui-ndoieli și slăbiciuni!

Când suferim și nu găsim ieșire,
Limanul pare-ndepărtat și greu,
Te văd pe Tine Doamne, ești la cârmă
Și îmi șoptești că sunt copilul Tău.

Să nu mă tem și să rămân în barcă,
S-ascult de-al meu Cârmaci iubit,
Și-n aspre vânturi și furtuni ce-atacă
Să stau încrezător, de neclintit!

S-ascult de Tine Doamne totdeauna,
Să mă-ntăresc lângă Cuvântul Tău,
Tu știi să mustri vântul și furtuna
Și nu mă părăsești nicicând la greu!

Mi-e bine lângă Domnul, căci El este
Cârmaci adevărat și-Ocrotitor
Și nu mă înspăimânt de orice vine,
Cu El în toate sunt biruitor!

Toma Simona Magdalena

Te văd in orice copilaș

Te văd în tot ce ai creat
Flori şi copaci, câmpia
Munții și marea, cerul ‘nalt
Ce-Ți cântă bucuria.

In ape line sau repezi
Ce curg îmbelșugate
Pe vai, pe dealuri, prin livezi
Te văd in bunătate.

Te văd și-n soarele pe cer
Ce-mi dă lumină-n suflet
Si-n luna tainic stând pe cer
Ce mă face să cuget.

Când seara stelele se-aprind
Pe bolta minunată
Eu mă aud singur rostind:
Ce mare ești scump Tată!

Dar mai presus de ce-ai creat
La inceputul lumii
Te văd în ceea ce-ai chemat
Coroana creațiunii.

Te văd în orice copilaș
Iubitule Părinte
În zâmbetu-i mic, drăgălaş
Și-n primele-i cuvinte.

Te văd și spun: ce mare eşti
Tu, Creatorul veșnic
Care din slăvile cerești
Aprinzi lumina-n sfeșnic.

Ce minunat ai intocmit
Micuța inimioară
Să bată ea, ai rînduit
Să nu o lași să moară.

Să Te cuprind? să-Ți multumesc?
Cum pot? nu am cuvinte…
Sunt copleșit și Te slăvesc:
Ce mare ești Părinte!

Emanuel Hasan

Calea vieții, până-n zări

Calea vieții, până-n zări
Toată-i gropi, pietre și văi
Nu veniți cu așteptări…
Că-i mai grea ca alte căi

Pentru cei nehotărâți,
Ambiguii și căldicei,
Care trebuiesc târâți…
Sau împinși, că-s farisei…

Cine vrea totuși să vină,
Să se lepede de sine,
De-așteptarea lui haină…
Și-atunci, totul va fi bine.

Drumul nu îi va fi greu
Nici mersul chinuitor,
Că-aici merge Dumnezeu
Înaintea tuturor!

El ne netezește calea,
El ne îndreaptă cărarea,
El ne luminează valea
Mai mult cât cuprinde zarea…

Da, El calea-o netezește,
Orice piedici dă deoparte
Și pe cel ce obosește
Îl ia-n brațe când nu poate…

El dă tuturor valoare
Și calitate de fiii
Invitați la Sărbătoare
Și la masă în veșnicii.

Calea vieții, până-n zări,
E strâmturi anevoioase,
Nu încapi cu așteptări
De-alea necuviincioase,

Nici cu eul care cere
Împlinire pământească,
Doar cu-n cuget nou și  vrere
Pentru cea duhovnicească.

Ioan Hapca

Creator divin

Doamne, câtă frumusețe este-n tot ce ai creat,
Ce splendoare, frumusețe, totul este minunat.
Munți și dealuri, văi întinse, flori cu colorit frumos,
Iarba verde mătăsoasă așternută-n covor gros.

Natura cu a ei culoare, câmpu`împodobit cu flori,
Ape limpezi de izvoare, frumuseți ce-ți dau fiori.
Toate le-ai creat, o, Doamne, într-un mod miraculos,
Tu ești unic în lucrare, Domn măreț, sfânt, glorios.

Ai creat cerul, splendoarea, raiul sfânt, desăvârșit,
Sus în cerul Tău, o, Doamne, locaș sfânt ai pregătit.
Îmbrăcat cu pietre scumpe, cu porți de mărgăritar,
Străzi de aur luminoase, strălucesc măreț, ce har.

Frumuseți ce `ncântă ochiul, toate sunt de nedescris,
Doamne câtă frumusețe,totul e măreț, de vis.
Totul este-n armonie Creatorule ceresc,
Slavă, laudă numai Ție, toate Te mărturisesc.
Amin

Ica Drăgoi

Sonet în căutarea stâncii

Am pierdut cărarea, asta nu-i spre Tine…
Unde e Golgota, unde-s pașii Tăi?
Nu văd nici o stâncă printre-atâtea văi
Și mă bate vântul, Doamne, și nu-i bine!

Iarna-aduce crivăț rece și străin,
Toamna-mi veștejește inima-mpărțită;
Am țesut din patimi viață încâlcită…
Dă-mi o stâncă, Doamne, a rămas puțin!

Vara îmi încinge mijlocul cu jar,
Ninge primăvara floare scuturată,
În genunchi și-n lacrimi caut o Gabată
Ca să îmi trimită firea la Calvar.

Mai amână, Doamne, clipa ce-o să vie-
Am nisip pe pleoape și la temelie…

Carmina Iri Voicu