Va fi bine!

Nu v-am spus că n-o să doară
Dacă vreți să fiți cu Mine,
Sau că trupul n-o să moară,
Ci v-am spus că „Va fi bine!”

Când v-am smuls din întuneric
Și din locuri de ruine,
Când Satan urla isteric
V-am promis că va fi bine.

Nu v-am dat nădejdi deșarte
De belșug și conturi pline,
Sau că drumul nu se-mparte,
Dar v-am spus că va fi bine. ,

Când talazuri de mânie
Vor să-nghită, să domine,
Stăpânind cu viclenie,
Fiți pe pace, va fi bine!

Nu vor vrea creștini în viață,
Promovând valori creștine,
Ci creștini de suprafață.
Nu vă temeți, va fi bine!

Dacă gândul vă trădează,
Alergând pe căi străine,
Mi-l aduceți, căci contează,
Când domnesc Eu, va fi bine!

Eu Păstorul, iar voi turma,
Vom umbla printre coline,
Iar de-Mi țineți zilnic urma,
Vă asigur, va fi bine!

Și când timpu-și pierde graiul
Înghițit de zări divine,
Veți intra cu Mine-n raiul
Unde totul va fi bine!

Lucian Cazacu 

Ioan 16,33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”