Urare de ziua femeii

Ca soarele de primavara,

Sa-ti fie inima si sufletul mereu,

Sa-ti fie glasul, sunet dulce de vioara,

Sa ai o viata fericita si usoara,

Si sa-ti zambeasca zilnic Dumnezeu.

Ca ghiocelul plin de gingasie,

Sa-ti fie ‘mbratisarea neincetat,

In dimineti, sa stralucesti cu bucurie,

Sa fii in lume-o marturie, vie,

A dragostei, cu care Dumnezeu te-a inzestrat.

Ca stelele, pe bolta albastra…o scanteie,

Veghind asupra noastra zi de zi,

Muza iubirii, in milioane de condeie,

Sa fii intotdeauna, unica… FEMEIE

E cel mai sfant si minunat ce poti sa fii!

Marius Alexandru

De ziua ta

Azi, gândul m-a purtat spre tine
Și-oprindu-mă puțin din drum
Vreau inimii să-ți fac urare
Și gânduri bune să-ți adun.

Doresc l-acest hotar din viață
Să-L simți pe Domnul mai aproape
Să-i recunoști a Lui povață
Având călăuzire-n toate.

Să ai în suflet mulțumire
Și-n inimă mereu credință
Să te-ocoleasc-orice-ncercare
De-ar fi aceasta cu putință.

Să-ți fie timpul cu folos
În via Marelui Stăpân
Zidește fapte prin Hristos
Știind c-acestea doar rămân.

S-aștepți în toate cu răbdare
A cerului făgăduință
Crezând că-n lunga așteptare
Se-ascunde-o mare biruință.

Să fii o binecuvântare
Pentru toți cei ce te-ntâlnesc
Ca ei să recunoască-n tine
Un trai sublim, dumnezeiesc.

Să ai în trup doar sănătate
Tot binele să te-nsoțească
Și străbătând prin astă lume
Să ai ca țel cauza cerească.

Mulți ani să fie dar cu Domnul,
Să-L ai Sfătuitor în toate
Și-astfel îți vei parcuge drumul
Doar în Lumină chiar de-i noapte.

 Calfa Diana 

Fără apă

Puhoi de ziduri vin spre noi,
Se-ntorc copacii în pădure,
Iar cei rămași se-ntrec să fure
Și să-și ia frunzele ‘napoi.
Nu vor copacii să priceapă
De-atâta timp, că suntem goi
Și n-avem apă.

Cândva, ceva s-a prăbușit,
E-aicea între noi și doare;
Din când în când ne-am mai trezit
C-un zâmbet bun și c-o urare;
Dar ni s-a pus praful pe pleoapă
Și-avem praf mult și pe picioare,
Și nu-i nici apă.

Ne plouă cu dovezi și pâre,
Se-ndeasă iadul să ne prindă,
Ascunsul se desface-n dâre
Și-arată fețele-n oglindă.
Acum, doar câte unul scapă –
Când stă cu mâinile să prindă
Și-adună apă.

Sunați, e-o trâmbiță rămasă!
Pe unde? ! Întrebați bătrânii.
Și din cântarea cea frumoasă
Cântați cât vă mai țin plămânii!
E secetă, pământul crapă –
Veniți pe pajiștea fântânii
Să cerem apă.

Sperați, nu suntem părăsiți!
S-a spus că mai avem un an.
Deschideți Cartea, s-auziți
Cum plânge Iosif la Dotan;
Și, până va ieși din groapă,
Hai înapoi în Canaan,
S-aducem apă!

Grăbiți, că nunta stă să-nceapă,
Iar Mirele, când ne-a chemat,
A spus că de la cel iertat,
Din inima ce s-a predat
Va curge apă.

Viorica Mariniuc 

Urare cu flori

Fulgii de nea ce cad pe voi
Să se topească-n suflet cald,
Trecănd în liniştite ploi
Să ude flori de gând curat.

În viscol dacă-ngenunchiaţi
Să-l potoliţi c-o sărutare,
Numai iubirea ce-o purtaţi
Poate să facă gheaţa floare.

De-aveţi în voi ramuri uscate
Să le tăiaţi cu bun Cuvânt,
Ca cele ce mai sunt rămase
Să vadă flori albe crescând.

Frigul cel greu de vă-nfăşoară
Daţi-i în dar raza de soare,
Din el să vină să răsară
Când nu gândiţi frumoasă floare.

De-aveţi în viaţă zăpezi mari
Cu viscol,frig,ramuri uscate,
Iar mintea roabă-n gheţuri tari
Se tot frământă şi se zbate,

Deschideţi porţile iubirii
Ale speranţei şi credinţei,
Să faceţi loc în voi grădinii
Cu floarea albă a biruinţei.

Stănulescu M.