Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter

22 Decembrie

„Eu te întăresc.” Isaia 41:10

Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea lui Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea? Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă.

Oare va obosi Cel care a creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii Tăi sau jefuit de duşmani.

Toţi cei fără puteri să se-nţărească
Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme

„Nu te teme!” – glas de taină
Mi-a șoptit în duhul meu,
„Eu sunt veșnicul tău Tată,
Eu sunt Dumnezeul tău!

Vezi tu norii de furtună,
Vezi tu marea-nfuriată,
Câte valuri sunt în spumă,
Eu le pot opri îndată.

Nu te teme niciodată,
De vreun om, de muritor,
La porunca Mea, de-ndată,
Nu întârzii cu-ajutor.

Nu te teme vreodată,
De vreo vorbă, de dispreț,
Spusă-n duh de judecată:
Ai în Mine veșnic preț.

Vezi tu multele popoare?
Câte neamuri, câte nații,
Pentru tine dau pe dată,
Vremuri, timpuri, generații.

Nu te teme! Universul
Mă ascultă la clipire
Împlinindu-Mi tot cuvântul
Fără nicio șovăire!

Nu te teme! Tu credința,
Ai în Cel ce îți vorbește,
Ce-ți acoperă ființa
Și de-a pururi te iubește!

Ai încredere în Mine!
Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu rămân mereu cu tine
Și la bine și la greu!

Nu te teme! Toți vrăjmașii
Îți înfrunt cu mână tare,
Oștile cerești ca sprijin
Îți ridic în apărare!

Nu te teme! Veșnicia
Pentru tine pregătesc,
Pentru tine bucuria
Să aduc Eu mă grăbesc!

Nu te teme! Pleacă-ți duhul,
Să asculți Cuvântul Meu.
Eu îți netezesc iar drumul
Și te port pe brațul Meu!

Vezi tu norii din înalt?
Vezi tu soarele pe cer?
Peste-al lor stingher hotar
Va veni Emanuel!

Nu te teme! Spune-n grabă
Celor ce te înconjoară:
Vine Mielul! Vine iară,
Vine pentru-a doua oară!”

„Nu te teme!” – glas de taină
Strigă prin divin Cuvânt,
„Căci fricoșii stau afară,
Neintrând în Legământ.”

„Nu te teme!” – cântă corul
Celor sfinți și credincioși,
Și răspunde-n taină cerul:
„Ei sunt cei victorioși!”

 M. S.  

,,Cel ce șade în ceruri râde”

ReferințePsalmii 2 | Psalmii 2
Cel ce șade în ceruri râde
( PS. 2)

Luminat de Duhul Sfânt, David vede peste veacuri
Națiunile-adunate, cu săgețile în arcuri
Și Împăratul în primejdia învăpăiatelor atacuri…
Speriat atuncea David, de pe sfintele cerdacuri

Către cer ridică ochii, cu făptura înlăcrimată,
Din adâncul ființei sale și din inima-i curată:
-, , De ce? !’’ strigă, , , Cum se poate, Sfinte Tată,
Neamurile să se-adune împotriva Ta, deodată? !’’

N-ai spus Tu că Va trona, pe-acest scaun de domnie
Fiul Tău și Domnul meu, în deplină bucurie
După ce cu mână tare neamurile-o să-Și supuie
Și întreaga Împărăție, Ție are să Ți-o închine? !

Cum se face că deodată, așa oaste se ridică…
Ce dorință-așa nebună pe toți poate să-i cuprindă
Și de unde-atâta ură în ființa cea plăpândă…
Ce duh poate să-i revolte și așa un foc să-aprindă? !

Cum se poate să urască Națiunile într-atât
Pe Stăpânul, Creatorul, Dumnezeul Bun și Sfânt
Ce în locul lor pe Cruce, suferind i-a mântuit…
De ce Doamne, cu-așa ură neamurile Te resping? !’

Și ce se va întâmpla cu Tronul și cu această Împărăție,
Și cu Domnul meu, cu Unsul Care-L așteptăm să vie
Când împotrivă-I se ridică cu-așa arme și mânie
Toată lumea înverșunată… Cuprinsă de nebunie? !’’

„Ce absurdă întrebare!”, , Cel ce șade-n ceruri râde!”
-„Răzvrătirea e absurdă și ridicolă, Davide!
Toate oștile-n ‘narmate ce se fudulesc sub soare
Le va nimici chiar Unsul, cu suflarea gurii Sale!’’

---

Toate oștirile din ceruri slăvesc pe Sfânta Treime
Universu întreg se-apleacă sub privirile-I acviline…
Și izbucnesc în osanale toate oștirile Angeline;
Domnul râde de a lumii blestemată răzvrătire!

-, , Împăratul, Eu L-am uns și L-am pus peste Sion
Și la picioare Îi voi pune orice domnie și domn!”
Domnul va chema pe nume pe cei ce de veacuri dorm
Va chema la Judecată mic și mare, orice om!

Ah, în sfintele-I Cuvinte vezi dispreț, nemulțumire…
Și Universul amuțește îngrozit de-a Sa urgie!
Numai Cel ce-I plin de glorie, Fiul Sfânt și Preaiubit
Este vrednic să vorbească și să spună vreun cuvânt!

Și Cuvântul Lui proclamă însăși calitatea Lui:
Din vecie El e Fiul, Preaiubit al Tatălui,
E,”Cuvântul” care-a pus temelia Cerului,
Chiar de El au fost întinse bolțile Universului…

El a fost prezent când Tatăl în înțelepciunea Lui
A suflat un duh de viață în nările omului…
El a învins cumplita moarte, zdrobind capul, , șarpelui”…
El e Domn și Mare Preot până în vecii vecilor!

Și El vine și vestește hotărârea și verdictul
Celui Care Stăpânește Cerurile și Pământul
Și confirmă că întocmai se va împlini Cuvântul:
Tatăl Sfânt Îi va supune toate, toate pe de-a întregul!

(Lucifer credea că totul, numai lui i se cuvine
Și că veșnic lumea fi-va sub cumplita-i stăpânire
Și i-a cerut lui Hristos, doar o dată să-i se închine
Și-I va da a lumii slavă și întreaga împărăție…

Dar Hristos Și-a demonstrat pe deplin a Lui Sfințire
Proclamându-L pe Stăpânul, Sfânt și drept, din veșnicie
Arătând cine e Domnul și cui trebuie să se închine
Fiindcă El e Creatorul și totul Îi aparține!)

---

Se oprește orice freamăt și suflare pe pământ;
Universu încremenește când vorbește Duhul Sfânt!
Deși glasul Lui e dulce… Iubitor și-atât de blând
Proclamând iubire sfântă, cu drag la pace chemând…

El îndeamnă omenirea la purtare înțeleaptă
În smerenie și iubire, toți pe Hristos să-L cinstească.
Toți aceia care vor Viața să o moștenească,
Căci mânia va fi cruntă și nimic n-o s-o oprească!

-, , Slujiți Domnului cu frică” glăsuiește Duhul Sfânt
„Căci aproape este ziua în care Domnu-a hotărât
Să adune Universul ca pe-un sul prea învechit…
Prin Cuvânt să facă altul, nou și veșnic preamărit”.

Este vremea pocăinței și-a spălării-n Sânge Sfânt,
Este vremea să dăm cinste, , în bucurie, tremurând”
Celui Care este gata să reverse pe Pământ
Paharul mâniei Sale, cu-urgii de neînchipuit!

O, treziți-vă Popoare la al Duhului îndemn!
Apucați de grabă Viața și-n sfințenie trăiți, demn,
Curățiți deplin prin jertfa și sângele Sfântului Miel
Căci fericiți vor fi aceia, care se încred în El!

Ioan Hapca

14 Mai

„Impreună moştenitori cu Christos.” Romani 8:17

Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor”. (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi” (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă.

El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică – Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11).

Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Un Dumnezeu plin de incredere

Text: Iov 38:4-8, 31-33

„Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stăpanirea pe pămant?„Iov 38:33

Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cand a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile răman valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.
Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptandu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”.

„Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atat de precise şi demne de încredere încat timpul de pe pămant trebuie potrivit mereu după el?
Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pămant se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

„Tu nu Te schimbi Isuse
Cum nu se pot schimba
Lumina şi iubirea
Ce-n veci răman aşa. ”  – Traian Dorz

„Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură” – Spurgeon

Painea zilnica

Terestra existență

Recunoaștem că-n terestra existență
Esențială e a Cerului prezență
Fără ea viața e doar un suflu greu
În care domină idolul numit “Eu”

Cei ce nu deschid spre Cristos ferestre
Gustă coșmarul trăirii terestre
Și merg înapoi ca racul, nu înainte
Și nu va fi nimeni să-i reprezinte…

Fără conecții cu universul ceresc
Doar despre structuri efemere vorbesc
La cel mai slab vânt frica îi cuprinde
Și doar demonii le dau, zilnic, merinde.

Dar cei în care Fiul Omului lucrează
(Având un crez și-o conștiință trează)
Trăiesc pe Terra cu gându-n Paradis
Și împlinesc tot ce-n Scriptură-i scris.

Ei merg din biruință în biruință
Învingând în ei duhul de neputință
Păstrează-n visterie cereștile comori
C-așa pot să primească din Paradis splendori.

Terestra existență pentru cei predați
(Care nu mai sunt de necredință legați)
E doar trecere prin ținutul frământării
Spre Plaiul etern al binecuvântării.

Nădejdea vie îi caracterizează
Cu consistență Cuvântul îl studiază
Și-n suflet nutresc sentimente divine
Stăpânului lor ei vor să se-nchine.

Terestra existență e pelerinaj
Dar din Slavă s-a trimis la ea un mesaj:
Sfârșitul nu e eterna noapte-n neant
Ci-nceputul unui trai sublim, captivant.

George Cornici

Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Universul nostru

Trăim într-o altă sferă
Fără ură și venin
Biblia-i pe noptieră
Cerul cadouri oferă
Ne-nchinăm, zicem Amin.

Lumea vrea să ne atragă
În tumultul ei nebun
Dar Lumina ne e dragă
Taine multe ea dezleagă
Jertfe la altar se pun.

Revelații sunt transmise
Prin profeți direct din Rai
Sufletele sunt deschise
Pentru darul ce-l promise
Domnul slavei- Adonai.

E a noastră-mpărăție
Nu vrem să ieșim din ea
Ne oferă bogăție
S-avem har în drumeție
Și tărie-n vreme grea.

Vin săgeți să ne doboare
(Cu otravă și venin)
Din concepte seculare
Dar mesaje sfinte, clare
În credință ne mențin.

Ne-a pătruns asigurarea
(Foarte tare ne-a pătruns)
Că ne-a-nvrednicit chemarea
S-acceptăm răscumpărarea,
Să dăm Cerului răspuns.

N-acceptăm percepte care
Aparțin altor structuri
Doar prin Duhul vrem umblare
În deplină consacrare
Conform sfintelor măsuri.

Legile ce guvernează
Tot poporul de predați
Armonie promovează
Discordie nu dictează
Ci pun dragoste-ntre frați.

Nu voim membralitate
Unde nu au loc minuni
Vrem acea comunitate
Unde e integritate
Și dor pentru misiuni.

Temelia-i așezatâ
Îl slujim pe Proiectant
Ne conduce spre răsplată
În Patria mult visată
Din Tărâmul captivant.

George Cornici

Ai fost creat de Dumnezeu!

Poate crezi că ai fost creat din nimic,
Dintr-un punct minuscul, au apărut
toate.
Universul acesta sublim sau greierul
mic,
Tu, ființă atât de inteligență sau
poate…

Poate crezi că ai apărut din
întâmplare,
De nicăieri și înspre niciunde…
Frumoasă întâmplare și extrem de
mare,
Să creeze atâtea minunății ce ne cuprinde.

Poate crezi că ai evoluat din maimuță,
Dar nu accepți să ți se spună așa.
Nu vezi cu ochii, fiindcă e ceață,
Alții au implementat-o în mintea ta.

Poate crezi că un extraterestru
misterios,
A adus viață pe această planetă…
Și de atunci existăm, trăim și murim
aici jos.
Oprește-te o clipă și cugetă.

Poate crezi că tu ai fost creat doar de
părinți,
Exiști prin ei și așa toată omenirea.
Dar primii oameni cum au fost creați?
Oare nu de un „Creator”? Pune-ți
întrebarea.

La fel credeam și eu, dar am găsit
răspunsul,
Când Biblia am citit și-a atâtea vieți
schimbate.
Că am fost creat de Dumnezeu,
Unicul…
Și prin Isus, am binecuvântări bogate!

El este Creatorul, El controlează totul.
În mâna Sa ține Universul și tot ce nu
se vede.
Și prin Fiul Său vrea să ne dăruiască
cerul.
Du-te la cruce și în jertfa lui Isus,
crede!

Roagă-te și cercetează Biblia,
El se va descoperi atât de frumos!
Nu vei mai fi mort ci te va învia,
Să trăiești o viață nouă, în Hristos!

 Samuel Holbura