Un Dumnezeu plin de incredere

Text: Iov 38:4-8, 31-33

Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stăpanirea pe pămant?„Iov 38:33

Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cand a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile răman valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu.
Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptandu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”.


„Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atat de precise şi demne de încredere încat timpul de pe pămant trebuie potrivit mereu după el?
Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pămant se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

Tu nu Te schimbi Isuse
Cum nu se pot schimba
Lumina şi iubirea
Ce-n veci răman aşa. ”  – Traian Dorz

Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură” – Spurgeon

Painea zilnica

Terestra existență

Recunoaștem că-n terestra existență
Esențială e a Cerului prezență
Fără ea viața e doar un suflu greu
În care domină idolul numit “Eu”

Cei ce nu deschid spre Cristos ferestre
Gustă coșmarul trăirii terestre
Și merg înapoi ca racul, nu înainte
Și nu va fi nimeni să-i reprezinte…

Fără conecții cu universul ceresc
Doar despre structuri efemere vorbesc
La cel mai slab vânt frica îi cuprinde
Și doar demonii le dau, zilnic, merinde.

Dar cei în care Fiul Omului lucrează
(Având un crez și-o conștiință trează)
Trăiesc pe Terra cu gându-n Paradis
Și împlinesc tot ce-n Scriptură-i scris.

Ei merg din biruință în biruință
Învingând în ei duhul de neputință
Păstrează-n visterie cereștile comori
C-așa pot să primească din Paradis splendori.

Terestra existență pentru cei predați
(Care nu mai sunt de necredință legați)
E doar trecere prin ținutul frământării
Spre Plaiul etern al binecuvântării.

Nădejdea vie îi caracterizează
Cu consistență Cuvântul îl studiază
Și-n suflet nutresc sentimente divine
Stăpânului lor ei vor să se-nchine.

Terestra existență e pelerinaj
Dar din Slavă s-a trimis la ea un mesaj:
Sfârșitul nu e eterna noapte-n neant
Ci-nceputul unui trai sublim, captivant.

George Cornici

Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Universul nostru

Trăim într-o altă sferă
Fără ură și venin
Biblia-i pe noptieră
Cerul cadouri oferă
Ne-nchinăm, zicem Amin.

Lumea vrea să ne atragă
În tumultul ei nebun
Dar Lumina ne e dragă
Taine multe ea dezleagă
Jertfe la altar se pun.

Revelații sunt transmise
Prin profeți direct din Rai
Sufletele sunt deschise
Pentru darul ce-l promise
Domnul slavei- Adonai.

E a noastră-mpărăție
Nu vrem să ieșim din ea
Ne oferă bogăție
S-avem har în drumeție
Și tărie-n vreme grea.

Vin săgeți să ne doboare
(Cu otravă și venin)
Din concepte seculare
Dar mesaje sfinte, clare
În credință ne mențin.

Ne-a pătruns asigurarea
(Foarte tare ne-a pătruns)
Că ne-a-nvrednicit chemarea
S-acceptăm răscumpărarea,
Să dăm Cerului răspuns.

N-acceptăm percepte care
Aparțin altor structuri
Doar prin Duhul vrem umblare
În deplină consacrare
Conform sfintelor măsuri.

Legile ce guvernează
Tot poporul de predați
Armonie promovează
Discordie nu dictează
Ci pun dragoste-ntre frați.

Nu voim membralitate
Unde nu au loc minuni
Vrem acea comunitate
Unde e integritate
Și dor pentru misiuni.

Temelia-i așezatâ
Îl slujim pe Proiectant
Ne conduce spre răsplată
În Patria mult visată
Din Tărâmul captivant.

George Cornici

Ai fost creat de Dumnezeu!

Poate crezi că ai fost creat din nimic,
Dintr-un punct minuscul, au apărut
toate.
Universul acesta sublim sau greierul
mic,
Tu, ființă atât de inteligență sau
poate…

Poate crezi că ai apărut din
întâmplare,
De nicăieri și înspre niciunde…
Frumoasă întâmplare și extrem de
mare,
Să creeze atâtea minunății ce ne cuprinde.

Poate crezi că ai evoluat din maimuță,
Dar nu accepți să ți se spună așa.
Nu vezi cu ochii, fiindcă e ceață,
Alții au implementat-o în mintea ta.

Poate crezi că un extraterestru
misterios,
A adus viață pe această planetă…
Și de atunci existăm, trăim și murim
aici jos.
Oprește-te o clipă și cugetă.

Poate crezi că tu ai fost creat doar de
părinți,
Exiști prin ei și așa toată omenirea.
Dar primii oameni cum au fost creați?
Oare nu de un „Creator”? Pune-ți
întrebarea.

La fel credeam și eu, dar am găsit
răspunsul,
Când Biblia am citit și-a atâtea vieți
schimbate.
Că am fost creat de Dumnezeu,
Unicul…
Și prin Isus, am binecuvântări bogate!

El este Creatorul, El controlează totul.
În mâna Sa ține Universul și tot ce nu
se vede.
Și prin Fiul Său vrea să ne dăruiască
cerul.
Du-te la cruce și în jertfa lui Isus,
crede!

Roagă-te și cercetează Biblia,
El se va descoperi atât de frumos!
Nu vei mai fi mort ci te va învia,
Să trăiești o viață nouă, în Hristos!

 Samuel Holbura 

Ca zorii îmbăiați în rouă

Ca zorii îmbăiați în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, și ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
`Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ și-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veșnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ și-n Cer,
Prin „Unul” sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalți de uimire
O stea când descoperi
Și-ai nedumerire
Să te redescoperi

Și să vezi că-n tine
Univers renaște
Prin ce-a fost și vine
După-„o zi de Paște”!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Și tot universul,
Necuprins din noi!

Ioan Hapca

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

El stă deasupra de toate

El stă deasupra de toate,
Este Dumnezeu înălțat.
El orice lucru poate,
Fiindcă e gloriosul Împărat!

Lumea și universul traiesc,
Fiindcă Dumnezeu le ține. .
Și toate pe El îl slăvesc,
Oare ce fac cei ca tine?

Este vrednic de laudă,
Unicul meu Dumnezeu.
Și toată omenirea să audă,
Ce poate face Tatăl meu!

Ce poruncește ia ființă,
Se împlinește întocmai.
Totul este cu putință,
El rostește numai.

Face din flăcări slujitori,
Din lut lucruri minunate. .
Dă viață celor muritori,
Multe sunt neexplicate. .

Învârte planete cu mâna,
Și strigă stelele pe nume. .
A creat insecta, găina
Și tot ce se vede în lume. .

Și altele ascunse de noi,
Păstrate în Paradisul de sus. .
Privirea înainte, nu înapoi
Ne așteaptă Domnul Isus!

Samuel Holbura 

Convalescență

Se pare că-mi revin încet-încet
Din starea mea mereu îndurerată,
Sunt ca un pământ uscat și sterp
Ce-așteaptă ploaia binecuvântată.

Atâta vreme a trecut de când
Cântarea încetase să se nască,
Iarba pârjolită, pământul crăpat,
Ochii-ncearcă-n zare să privească.

Iată, se pare, ceva s-a mișcat,
Un nor minuscul, ca pe vremea lui Ilie,
Încet se-nalță, iată norii vin,
Norii grei cu ploaia cea târzie.

Încerc să mă ridic, dar oasele mă dor,
Privesc la cer, doar s-o-ndura de mine,
Aș vrea s-alerg prin ploaie, dar nu pot,
Genunchii mei incep să se încline.

Rămân așa în ploaie-ngenuncheat,
Și strig cât pot, s-audă universul:
Nu mai sunt bolnav, sunt vindecat…
Și-așa-ncepu să curgă liber versul,

Acuma, știu că nu mai am prea mult,
Cănd timpul meu se va uni cu veșnicia,
Acolo, din a lacrimei tumult,
Voi ști cu-adevărat ce-seamnă bucuria.

Culda Stefan 

Bună dimineața!

Bună dimineața, Doamne!
Mulțumesc că m-ai trezit
şi că azi vei fi cu mine
să-Ți slujesc ca fiu iubit!

Bună dimineața, ziuă
dată-n dar de Dumnezeu!
Bunătatea Lui cea nouă
se revarsă şi-azi prin har.

Bună dimineața, soare
ce pe cer te-ai arătat
la porunca Celui care
Universul a creat!

Bună dimineața, lume!
Haideți să ne închinăm,
să slăvim al Său scump Nume
şi onoare-n veci să-I dăm!

Cristina Magdalena Francu