Gândind la înviere…

De înviere: câtă trebuință
Cu-atâta moarte-n noi și nerodire!
Și ce folos s-avem dreapta credință
Cât timp cu fapta nu e în unire?

De înviere și de-nflăcărare
Atâta lipsă-n jurul nostru este!
Cui folosește o credință mare
De nu urcăm ale iubirii creste?

De înviere și de înnoire
Nevoie-i cât cuprinde largul zării,
Ce tristă-i viața fără de iubire!
Cât întinează zgura neiertării!

De duhul învierii-i trebuință
Când drumul nostru trece pe la cruce,
Nu-i cale-ngustă fără sârguință;
Dacă-i ușoară nu la ceruri duce!

De înviere și de viața nouă
Au parte cei care-au trăit credința,
Ei lasă-n urmă a iubirii rouă
Și-a lor mireasmă sfântă-i pocăința!

 Olivia Pocol  

Dumnezeiască putere

Putere divină de Sus se revarsă
Să-nlăture orice sfidare și farsă
Pune în noi energie cerească
Ce-a fost uscat va putea să-nverzească.

S-a rostit un cuvânt (Stăpânul rostise)
Și-au ieșit planete cu forme precise
Magnitudinea Ei stârnește uimire
Învinge pornirea cu sediul în fire.

Ce rezultat, ce efect EA produce!
S-a văzut în mod consternant la cruce
Căci Mielul de jertfă a răbdat suferința
Învingând și tortura și neputința.

De EA e nevoie în orice lucrare
De vrem să-mplinim sublima chemare
Ne dă noi tării să-nvingem atacul,
Să alungăm în prăpăstii păcatul.

Dificultăți n-ar putea fi învinse
Și nici culmi spirituale atinse
Fără a Ei captivantă prezență,
Fără a Ei dumnezeiască potență.

Pătrunde-n ființe și-i simțim efectul
Prin EA putem finaliza proiectul
Nicicând nu ne lasă în strâmtoare
Ci ne-ndreaptă spre viața viitoare.

Curajul în lupte din Ea rezultă
E binecuvântat cine de Ea ascultă
Zidește credința și-o face să crească
Nimic în lume n-ar putea s-o oprească.

Se așează-n noi și primim îndrăzneală
Să ne punem traiul în rânduială,
Orice obstacol să-l dăm la o parte
Să putem avea de Nemurire parte.

Cum au putut credincioșii să-nfrunte
Necazuri, dureri mai mari ca un munte?
I-a inundat, mereu, divina putere
Și-au înțeles taine adânci și mistere.

Am fi pierduți fără a Ei prezență
Creează unire nu divergență
Stăpâne Tată, Te rugăm fierbinte,
Așeaz-o în noi: în suflet și-n minte.

George Cornici

Să ne unim!

Să ne unim cu toți în rugăciune
Și să strigăm cu voce de Arhanghel
Să Îl strigăm cu glas smerit, pe Domnul:
El e Izbăvitorul! Salvatorul!

Să ne unim în duh și închinare,
Să ne unim în dragoste ca frații,
Să ne deschidem inima cu pace
Și să lăsăm ca dragostea, să curgă.

Să ne rugăm și trâmbița să sune,
Să sune cu putere, să răsune,
Să cheme inima la rugăciune
Și sufletele să se unească! Unul!

O, de-am striga c-un glas spre Domnul!
O, de-ar striga întreaga țară, România!
O, de-am privi în sus, cu ochii umezi,
Nu ne-ar lasă orfani, Mântuitorul, Sfântul.

Unde sunt ai noștri înțelepți? Bătrânii!
Unde e Wurmbrand, acel ce-a suferit?
Unde sunt cei ce-au fost bătuți, uciși?
Unde sunt cei ce n-au fugit de luptă?

Unde sunt martirii plini de Duh?
Să ne îndemne la El să ne smerim?
Să ne învețe că în luptă, prin El, vom birui?
Unde sunt frații? Să ne unească-n Duhul?

O, România, popor ce ai luptat,
Ești părăsit, uitat, bătut, disprețuit;
Ești ca un orfan! Scuipat și jefuit,
Trist, pe drumuri! Fugărit!

O, cheamă pe Acel ce te-a chemat!
Strigă pe Acel ce te-a creat!
Caută pe Acel ce te-a găsit!
Urmează pe Acel ce te-a zidit!

Maria Rank 

Dăruirea de Sine a lui Dumnezeu

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat… 

loan 3:16

Mântuirea nu este doar o eliberare de păcat sau experienţa sfinţirii personale; mântuirea care vine de la Dumnezeu este eliberarea totală de mine însumi şi unirea perfectă cu EI. Eu am o cunoaştere experimentală a mântuirii în sensul eliberării de păcat şi al sfinţeniei personale; dar mântuirea înseamnă că Duhul Iui Dumnezeu m-a adus în contact cu natura lui Dumnezeu şi sunt fascinat de ceva infinit mai mare decât mine însumi; sunt acaparat de dăruirea de Sine a lui Dumnezeu.

A spune că suntem chemaţi să predicăm sfinţenia sau sanctificarea înseamnă a nu vedea esenţa. Noi suntem chemaţi să-L proclamăm pe Isus Cristos. Faptul că El ne salvează din păcat şi ne face sfinţi este doar o parte a efectului minunatei Sale dăruiri faţă de noi.Predarea totală nu trezeşte niciodată conştiinţa propriilor eforturi, deoarece întreaga viaţă este captivată de Cel în braţele căruia te abandonezi.

Fereşte-te să vorbeşti despre predarea totală dacă nu ştii nimic despre ea; nu vei ştii nimic despre ea până când nu vei înţelege ce înseamnă Ioan 3:16. şi anume că Dumnezeu S-a dat pe Sine însuşi în mod absolut. Prin predarea noastră totală ne dăruim pe noi înşine lui Dumnezeu aşa cum şi El S-a dat pentru noi: necondiţionat şi fără rezerve. Consecinţele dăruirii de sine nu intră niciodată în calculele noastre pentru că viaţa noastră este una cu El.

Oswald Chambers

Ce folos…?

Ce folos să ai de toate
Dacă Cerul ți-e străin,
Dacă n-ai eternitate
Cu Părintele divin?

Ce folos de viața, toată
Desprinsă de Creator?
Desigur, e-o mare moartă
Sau e un arid ogor.

Ce folos de bogăție
Dacă harul îl respingi?
Se-mplinește-o profeție:
Nu poți greul să-l învingi.

Ce folos de prietenia
Cu persoana din guvern
Dacă nu poți agonia
S-o alini cu-n gând etern?

Ce folos de frumusețea
Chipului cu ochi senini
Dacă tu-ți dai tinerețea
Unui crez ce naște spini?

Ce folos de traiul care
Nu-i cuprins de sfânt fior?
Nu ai vrea răscumpărare
O, sărmane călător?

CE FOLOS? De vei răspunde
Și vei merge spre Eden
Sfântul Duh te va pătrunde,
Te ca duce-n alt teren.

Dacă vrei cu El unire
Pune-ți viața pe altar
Căci folosul e-n slujire
Și în tot ce-nseamnă har.

George Cornici

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta.

Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

“Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos.

Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti “blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.

”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul “lucru bun’”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. “Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

Oswald CHAMBERS

Adu-ne Doamne la unire

Adu-ne, Doamne, la unire:
Să fie-o turmă şi-un Păstor!
Să nu mai fie despărţire,
Ci numai dulce înfrăţire
Şi pace-n ceata sfinţilor.

Adu-ne, Doamne, la veghere:
Să nu ne prindă gând vrăjmaş.
Nici murmurul amar de fiere,
Să nu ne-aducă vreo cădere,
Din harul dreptului făgaş.

Adu-ne, Doamne, la altarul
Adevăratei pocăinţi,
Ca să urcăm unici Calvarul,
Şi-n noi să nu se stingă jarul
Iubirii pentru toţi cei sfinţi.

Adu-ne, Doamne, la răbdare,
Să ştim să nu vorbim prea mult;
Cu inima mulţumitoare
Să fim mereu în aşteptare,
Aşa cum robii Tăi Te-ascult’.

Adu-ne, Doamne, la iubire
Să fim un cuget toţi şi-un gând,
Nedespărţiţi, într-o simţire,
Să aşteptăm a Ta venire,
Să Te slujim prin Duhul Sfânt.

Valentin Popovici