În umbra hazardului

De unde venim şi-ncotro ne-ndreptăm,
Cei cu chipul divin, din lut şi din Altoi?
Ecoul din Stâncă răsună cu putere,
Să te-ntorci azi, de pe drumurile rele!

Bat tobele de luptă, înfiorător…
Soarele străpuns mai tare străluce-n nor
Şi raze calde se răsfrâng în univers,
Tainic miraj a Iubirii Celui Ales!

La masa păcii se perpelesc într-una!
O, Doamne, Tu ştii cât le geme minciuna,
Fără putere cât de multe mâini se strâng,
E un haos, nu-i deloc pace pe pământ!

O faţă râde, alta plânge cu amar
În umbra hazardului lăsat de Adam!
Omule, după chipul Lui te-a făcut,
Şi ţi-a dat Duh de viaţă în chip de lut!

Două căi sunt şi nu sunt alăturate,
Una-i bună, cealaltă duce la moarte!
Isus, Fiul cerului, El Calea ţi-a dat,
Şi Harul care are timpul limitat!

Luaţi astăzi Lumina Celui veşnic viu,
Şi veniţi la Golgota până nu-i târziu!
Doar cu o trăire aleasă, curată,
Doar aşa vei vedea a Tatălui Faţă!

Maria Şopţ.

Reclame

Pe aripi de credință

Referințe
La umbra aripilor Tale Doamne
M-adapostesc în ceasul cel mai greu
Când valuri de-ncercari mă împresoară
Şi sufletul ar vrea să mi-l doboară
Mă ancorez în Tine Domnul meu.

La umbra aripilor Tale Doamne
M-adăpostesc în noaptea cea mai grea
Când întunericul mă înconjoară
Şi nimeni nu mai poate sta afară
Mă ascund din nou sub ocrotirea Ta.

Sub aripile Tale eu găsesc odihnă
Şi pace-n suflet când sunt obosit
Mă odihnesc în Tine scump Părinte
Vreau mângâierea Ta să mă alinte
Cu Tine sunt atât de fericit!

Sub aripile Tale este vindecare
La adăpostul lor eu sunt tămăduit
Căci soarele neprihănirii iar răsare
Peste acei ce stau în aşteptare
Cei ce se tem de numele Tău Sfânt.

Pe aripile Tale bun Părinte
Aş vrea să porţi mereu ființa mea
S-o duci pe stânca ce n-o pot ajunge
E prea departe ca s-o pot atinge
Şi niciodată n-aş putea urca pe ea

E stânca ce de veacuri stă-n picioare
Şi orice muritor ce va urca pe ea
Se va nălţa pe aripi de credință
Şi va uita de orice neputinţă
În drumul spre Împărăţia Ta.

Pe aripile Tale Sfinte Tată
Ne vei lua acasă într-o zi
Când vom străbate bolta înstelată
Noi vom cunoaşte dragostea curată
Cu care Tatăl în Fiul ne-a iubi.

Acest pământ ce este doar o umbră !

Trăind pe-acest pământ ce este doar o umbră
A ceea ce-ai creat Divine Creator
Vedem cu ochii noştrii imaginea cea sumbră
A omului ce-i despărţit de-al său mântuitor.

Urmările păcatului se văd in lumea-ntreagă
E foamete, război, e moarte şi durere
Nimic din ce e bun nu pare să mai meargă
Şi omenirea-ntreagă  e-n plină decădere.

Şi tot mai dese şi mai mari, dezastrele apar
Şi tulburări de mase, revolte, duşmănie
Mulţimi de oameni  simt al sărăciei gust amar
Şi prea puţini se mai gândesc acum la veşnicie.

Satan le umple mintea cu tot ce-i mai murdar
Şi face tot ca să-i distragă, spre a nu se mai gândi
La Dumnezeu, iertare, dragoste sau har
Īi minte cu iluzii pentru-ai putea robi.

Aceasta-i lumea în care noi  acum trăim
Dar ochii noştrii-ntrezăresc deja o altă lume
Şi venirea Ta o Doamne, deja noi o simţim
Ca  să ne iei din marea de valuri şi de spume.

Noi avem nădejdea prin Isus Hristos
Ce-a murit pe cruce, chiar pe-acest pământ
Şi oricine vrea s-ajungă-n cerul glorios
Să creadă chiar acum în al Său cuvânt !

Daniel Rozini 

Disciplina atenţiei

„Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.” Matei 10:27

Uneori Dumnezeu ne trece prin disciplina întunericului pentru a ne învăţa să-I acordăm atenţie. Păsările cântătoare învaţă să cânte în întuneric, iar noi suntem puşi în „umbra mâinii” lui Dumnezeu până când învăţăm să-L auzim. „Ce vă spun la întuneric” – fii atent când Dumnezeu te pune în întuneric şi cât timp eşti acolo, ţine-ţi gura închisă. Te afli în întuneric acum în împrejurările în care eşti sau în viaţa ta cu Dumnezeu? Atunci rămâi tăcut.

Dacă-ţi deschizi gura când eşti în întuneric, vorbeşti dintr-o stare de spirit rea; întunericul este timpul când trebuie să asculţi. Nu vorbi cu alţi oameni despre aceasta, nu citi cărţi pentru a descoperi motivul întunericului, ci ascultă şi ia aminte. Dacă vorbeşti cu alţi oameni, nu poţi auzi ce spune Dumnezeu. Când eşti în întuneric, ascultă şi Dumnezeu iţi va da un mesaj care va fi foarte preţios pentru altcineva atunci când vei fi din nou în lumină.

După fiecare perioadă de întuneric, vine un amestec de plăcere şi umilinţă (dacă este numai plăcere, mă întreb dacă L-am auzit într-adevăr pe Dumnezeu) – plăcerea de a-L fi auzit pe Dumnezeu, dar în special umilinţă: „Cât de încet şi de greu am priceput ce-mi spune Dumnezeu! Şi totuşi, Dumnezeu mi-a spus aceste lucruri tot timpul în aceste zile şi săptămâni.” Acum El îţi dă darul umilinţei ce-ţi înmoaie inima, un dar care te va face întotdeauna să-L asculţi pe Dumnezeu.

OSWALD CHAMBERS

Dor de veșnicie!

In rugaciune, inima imi zboară înspre Tine
As vrea sa zbor si eu, in sus, spre Cer
Sa te-ntalnesc Isuse Sfânt, o Tata
Sa te-ntalnesc, sa îți vorbesc, sa-ți cant

Sa stau la masă cu-Mparatul,
Cu Sfântul Necruțatul Miel…
Sa merg pe străzile de aur
Sa îmi port haina, ce-a albit-o El

Sa nu mai știu ce e păcat, pierzare
Sa nu mai pot sa mai păcătuiesc
Sa nu mai știu ce-i ura, răutatea
Sa uit de tot ce a fost pământesc

Sa pot sa cânt in corul Sfânt din ceruri
Sa văd Mulțimea îmbrăcată-n alb
Sa văd pe frați, pe sfinți, pe toți aceia
Ce-n curăție lupta-au terminat

S-aud pe Domnul, cum ne cheamă-n gloate
Un nume, apoi alt nume, rând pe rând
Ne știe, chiar pe nume ne cunoaște!
Atât de Bun e Domnul, Milostiv si Sfânt

Vom sta la umbra sfântă a Salvării
Vom bea din Vinul pregătit de El
Vom auzi blânda-i vorbire, glasul
Vom fi pe veci in cerul pregătit de El.

Maria Rank 

La umbra aripilor Tale

La umbra aripilor Tale
Se nasc în mine laude
Se zămislesc cuvinte sfinte
Ce izvorăsc din inimă.

Mi-s buzele de miere pline
Când laud sfânt Numele Tău
O pace-ntreagă mă cuprinde
Biruitor prin Domnul meu.

Sărac e omul fără Tine
Buimac, căzut stă într-un hău
Bogat e cel ce-i viu prin Tine
Îmbelșugat de Harul Tău.

Ce bucurie in suspine
Ce dor simte lăuntrul meu
Un infinit de ape line
Ce simt curgând prin Duhul Tău.

ieremia grafi craciun

Dumnezeu, asta ne cere

Motto: „” Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este
măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.”” Psalm 39:4.

Dacă omul ar fi singur,
Doamne, cât ar fi de greu!
Dar din slăvile cerești
Ne veghează Dumnezeu.

Și în orice împrejurare
Dumnezeu e pentru noi
Un ajutor ce nu lipsește
Niciodată în nevoi.

El ne încinge cu putere,
Ne dă liniște și pace;
De n-ar fi de partea noastră,
Oare omul ce s-ar face?

Că ce-i omul? Doar un abur
Ce se arată puțintel,
Se ridică, apoi piere
Și toți vor uita de el.

Omul ce-i? Praf și cenușă…
Omul e ca o suflare;
Zilele-i sunt ca o umbră,
Viața lui e trecătoare.

Toate zilele-i sunt pline
De trudă, fără răgaz,
Însă truda lui în viață
Nu este decât necaz.

În zadar strânge comori
Să le aibă pe pământ
Dacă nu strânge din cele
Vrednice de cerul sfânt.

În zadar omul și-adună
Comori pentru el mereu,
Dacă nu se-mbogățește
Și față de Dumnezeu.

Dar omul care-n cer și-adună
O comoară nesecată,
Pentru osteneala lui
Domnul îi va da răsplată.

Când se sfârșește firul vieții –
Orișicât ar fi de lung,
Și bogatul, și săracul
Tot la Dumnezeu ajung.

Și fiecare va răspunde-n
Acea zi a cercetării,
De la cel din urmă rob
Până la împăratul țării.

Atunci va da socoteală
Cum a trăit aicea jos:
Călăuzit de duhul lumii
Sau de Duhul lui Hristos?

Atunci va primi răsplata
După cum i-a fost trăirea –
Iar umblarea cu Hristos
Îi va aduce mântuirea.

Omul numai prin credință
E socotit neprihănit –
Prin credința în Hristos
Omul este mântuit.

Omul credincios să aibă
Dragoste, bunăvoință…
Făcător de roade bune
Vrednice de pocăință.

Pocăință – înseamnă fuga
De tot ce e rău pe pământ;
Pocăința-i ascultarea
Care vine prin Cuvânt.

Pocăința-i depărtarea
De ispită și păcat –
Și apropierea neîntreruptă
De Cel Sfânt și-Adevărat.

Prin pocăință se ajunge –
După cum a spus Isus,
La nașterea din Duh și apă,
Sfânta naștere de sus.

Fără nașterea din nou
Nici un om de pe pământ
N-o să vadă Împărăția
Dumnezeului cel Sfânt.

Fraților, asta ne cere
Și vrea Dumnezeu să fim:
Sfinți… Și ca niște lumini
În lume să strălucim.

Cu o vorbire, totdeauna,
Cu har și cu sare dreasă,
Să răspundem fiecăruia
C-o vorbire sănătoasă.

Dezbrăcați de omul vechi
Și de vechile prescripții,
Îmbrăcați în omul nou
Și înnoiți în duhul minții,

Că omul dinafară trece
Și într-o zi se va sfârși,
Pe când omul dinăuntru
Se înnoiește zi de zi.

Și s-adunăm comori în cer,
Cum ne cere pocăința,
Să rămânem lângă Domnul
Că în Domnu-i biruința! Amin!
Ioan Vasiu 

La umbra aripilor Tale

La umbra aripilor Tale
Se nasc în mine laude
Se zămislesc cuvinte sfinte
Ce izvorăsc din inimă

Mi-s buzele de miere pline
Când laud sfânt Numele Tău
O pace-ntreagă mă cuprinde
Biruitor prin Domnul meu

Sărac e omul fără Tine
Buimac, căzut stă într-un hău
Bogat e cel ce-i viu prin Tine
Îmbelșugat de Harul Tău

Ce bucurie in suspine
Ce dor simte lăuntrul meu
Un infinit de ape line
Ce simt curgând prin Duhul Tău.

ieremia grafi craciun 

Tu ții pe veșnici temelii…

Referințe
… ”Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta! ” Ps. 89:2

Tu ții pe veșnici temelii
Îndurarea și Salvarea,
Credincioșia-Ți către fii
Luminează viu cărarea!

Ea se ‘nalță pân’ la nori,
Ne-nconjoară cu tărie,
O, Comoară din comori,
În Tine-I cânt și bucurie!

La umbra aripilor Tale
Îndurarea voi cânta,
Cu glorii, cinste și-osanale
Numele-ți voi lăuda!

Slăvit, de-a pururi fii slăvit –
Doamne Sfânt, Puternic, Tare!
Numele-Ți fie mărit!
Bunătatea Ta cea mare

E cântată-n imnuri sfinte
De-un popor răscumpărat,
Ce în albele veșminte
Laudă, laudă pe-‘Mpărat!

Ce-ai avut mai scump ai dat
Ca Dar, Prinos, ca Jertfă Sfântă,
Isuse, fii glorificat!
Inima-n ofrandă-Ți cântă.

Veșnică-i credincioșia!
Veșnică e îndurarea!
Prin Tine-I viața, melodia,
Mila, harul și iertarea!

În reverență ne-nchinăm
Isuse, Sfânt Mântuitor,
Te lăudăm, te lăudăm
– Unic, Veșnic Salvator!

Credincioșia pe cărare
E tărie ce-nconjoară,
Dumnezeu Preasfânt și Mare,
Tu-mi ești Veșnică Comoară!

Alinul meu

În umbra visului te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Se `nalţă luna ca un domn
Al nopţii gri, privind la om…

Îmi saltă ochii în pustiu
Şi mângâiat nu pot să fiu.
Degeaba simt privirea ei…
Mireasma florilor de tei…

Căci te aştept şi Tu nu vii,
Cu ochii-Ţi calzi, să mă învii…
Aştept, şi clipe în zadar
Se scurg încet ca un calvar…!

Te cheamă inima-mi cu dor
Şi simt parcă, încet, cum mor…
Şi sufletu-mi tânjeşte greu…
Oh! Vino azi, alinul meu!

Cum arde focul în cuptor,
Îmi arde inima de dor!
Dar nu se-apropie al Tău pas
Şi nu se-aude al Tău glas!

Pe cer dansează stele mii,
Şi vântul cântă melodii…
Pârâul curge ca un vis,
Departe-aleargă-n câmp deschis…

Iar eu privesc, aştept şi plâng…
Suspină gândul ars în crâng…
Şi nu mai vreau nimic mai mult:
Doar să Te vad şi să Te-ascult!

În umbra visului Te-aştept
Şi clipe lungi se scurg încet…
Aştept privind cu dor în sus,
Să te cobori, iubit Isus!

Emanuel Adrian Vlaicu