8 Noembrie

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul.” Coloseni 2:6

Piaţa de credinţă este reprezentată ca o primire – un act care implică opusul oricărui merit Este pur şi simplu acceptarea unui dar. După cum pământul primeşte ploaia, după cum marea primeşte râurile, după cum noaptea primeşte lumina de la stele, la fel şi noi, fără să dăm nimic, primim gratis harul lui Dumnezeu. Prin firea lor, sfinţii nu sunt fântâni sau pâraie; ei sunt bazine în care curge apa vie. Sunt nişte vase goale în care Dumnezeu toarnă mântuirea Sa. Ideea de a primi implică un simţământ de realizare, transformând chestiunea în realitate.

Nimeni nu poate primi o umbră; noi primim ceva substanţial. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă. Christos devine real pentru noi. Atunci când nu avem credinţă, Isus este doar un nume – o persoană care a trăit demult, atât de demult încât este doar istorie acum! Dar, prin credinţă, Isus devine o persoană reală în conştiinţa inimilor noastre. Însă primirea înseamnă şi Strângere sau adunare de bunuri. Lucrul pe care l-am primit devine al meu. Strâng pentru mine ceea ce mi s-a dat. Când îl primesc pe Isus, El devine Mântuitorul meu, atât de personal încât nici moartea nici viaţa nu mi-L vor putea lua. Toate acestea se întâmplă atunci când îl primim pe Christos – îl primim ca pe un dar fără plată de la Dumnezeu, II recunoaştem în inima noastră şi ni-L însuşim ca pe un bun personal.

Mântuirea poate fi descrisă ca un orb care primeşte vedere, ca un surd care primeşte auz, ca un mort care este trezit la viaţă; dar noi nu am primit numai aceste binecuvântări, ci şi pe Christos Isus Domnul! Este adevărat că El ne-a trezit la viaţă atunci când eram morţi. El ne-a dăruit iertarea de păcat şi ne-a îmbrăcat în neprihănire. Acestea sunt lucruri preţioase, dar nu ne mulţumim cu ele; L-am primit pe Christos Isus însuşi! Fiul lui Dumnezeu a fost turnat în noi, şi noi L-am primit şi ne prindem de EL. Ce bun trebuie să fie Isus, dacă cerurile nu-L pot cuprinde!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Doar o umbră

Referințe

Iov 14:1-2

„Omul născut din femeie are viața scurtă (… ) Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră.”

Ce este omul? E o umbră
Rătăcitoare pe pământ
Merge puțin și lasă-n urmă
O amintire și un gând.

Căci după două generații
Întreaga-i viață s-a uitat
Și a rămas numai o cruce
Și-o piatră pe-un mormânt uscat.

Dar sufletul – oh, el e veșnic!
Și zboară către Cel ce-i Domn
Se duce și-I dă socoteală
De ce-a făcut când era om.

Ai grijă, vezi, ia seama bine
Ce fel de umbră vrei să fii…
Vrei să faci Domnului rușine
Sau vrei cu El în veșnicii?

 Corina Ungureanu 

Se scurge din clepsidră

Se scurge din clepsidră cu fiecare ceas
Trec anii ca și-un sunet rămas fără de glas
Viața-i un lat de palmă, azi castel, mâine ruine
Și omu-i ca o suflare, oricât de bine s-ar ține.

Se tot frământă omul să strângă la comori
Dar i se scurg ca apa, ca roua de pe flori
E tot deșertăciune și fugă după vânt
Și se trudește omul, dar tot gol rămânând.

De strângi fără Isus, mai mult vei risipi
Și viața îți va cere să spui cui vei sluji
La doi stăpâni nu poți, oricât ai încerca
Pe Dumnezeu nimeni n-ar putea înșela.

Ai să te-nșeli tu singur și ai să culegi furtună
Căci ce seamănă omul, e roadă rea sau bună
Îți trece viața iute și tu îmbătrânești
Iar urmele făcute nu vei putea să ștergi.

De milenii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său
Să moară pentru păcate, în locul meu și al tău
El primește pe oricine, cât de păcătos ar fi
Ca din viața ta-n ruine să-ți dea viață-n veșnicii.

La moarte, ori lumină și viață-n nemurire
Ori crâncena ta vină culegi plin de uimire
Căci viața nu te-așteptă, o aduni sau o pierzi
Vino și te deșteaptă și în Domnul să crezi.

Un Rege încoronat pe tronul de lumină
Va sta atunci odat’ să cearnă a ta vină
Dar vai! Târziu va fi, sentința îți va fi dată
Vino azi la Isus și primește-L îndată.

Omul e ca umbră, azi e, mâine a fost
Trăiește viața ta cu minte și cu rost
Fii înțelept și azi alege să trăiești
Ca fiu de Împărat, de El iertat pe veci.

 Gabriela Bucur 

„Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.
Psalmul 39:5.
” Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți.”
Faptele Apostolilor 17:30,31

25 August

Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.” Cântarea Cântărilor ?

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53).

Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înţelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei.

De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-L primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce pentru cerul gurii” noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Unde eşti copilărie? …

Prin praful vremii răscolesc memorii,
Mă-nduioşează fiecare umbră,
Aşa încerc s-alung din cale norii,
Cumva să-ntârzii înserarea sumbră.

Văd prin noian de ani copilăria,
În zorii vieţii ea ne-a fost cununa,
Nu ne lipsea curajul, nici tăria
Şi de departe ne-ocolea furtuna.

‎Înviorate pajiştile-ntinse
Zoreau cu veselia să ne-ajungă,
Ne aminteau doar stelele aprinse
Că ziua nu ne-a fost destul de lungă!

Aveam atunci grădini cu flori şi fluturi,
Bondari în mai, gândaci, câte-o albină …
Era prea mult frumos să nu te bucuri
Şi-n bezna vremii-n noi a fost lumină.

‎În zilele-nnorate căutam tâlcuri
În cărţile ce-aveau să le dezlege,
‎Ne mistuia o sete din adâncuri,
Nepotolită foame de-a-nţelege.

Ne-a-ncins apoi elanul tinereţii,
Seninul gând că toate-s cu putinţă,
Netulburaţi de umbrele tristeţii,
Ne prisoseau şi visuri şi voinţă.

‎Câţi ani frumoşi trecut-au cu grăbire
‎Tot învăţând rostul să ne-mplinim,
Ne-a mai rămas să dăruim iubire
Şi să-ncercăm frumos să-mbătrânim!

Olivia Pocol 

Psalm 121

Privirea mea se-ndreapta catre munti…
De unde o sa-mi vina ajutorul?
Peste prapastii Cin’ va face punti,
Daca nu Domnu-a toate Ziditorul?

E hotarat, El nu va-ngadui
Piciorul sa-ti alunece vreodata,
Caci Cel ce a promis a te pazi,
Nu dormiteaza si nu doarme niciodata.

Nici soarele nu te va dogori,
Nici luna nu-ti va provoca durere,
Caci zi si noapte El te va umbri
Cu norul Sau de har si mangaiere.

Ti-e sufletul pazit de mana Sa
Ce orice rau de tine va abate,
Si la plecarea si venirea ta,
Acum si-n veac, esti protejat de toate.

Pentru ca Domnu-i Pazitorul tau
Si umbra ta pe mana ta cea dreapta,
Te poti abandona in bratul Sau
Orice-ar veni, si orice te asteapta.

Anca Winter

Chemarea

Privește umbra cum se lasă
Și te adoarme-n nepăsare,
Nu mai ai mult și pleci acasă
Și, totuși, asta nu te doare?

Hai, lasă tot ce te oprește,
Ascultă-a cerului chemare
Să simți pe Cel ce te iubește,
Care te vrea cu-nverșunare.

Dar tu, ca suflet singuratic,
Care trăiești în lumea mare,
De ce mai vrei să fii ostatic
În astă lume, trecătoare?

Și eu, am fost la fel ca tine,
Aveam în mine, doar sfidare,
Mă consumam pe căi străine,
Precum un muc, de lumânare.

Deodată-n viață, mi-a sosit
O mare veste de salvare.
Eram uimit de ce-am găsit
Și-n mine, s-a produs schimbare.

Am vrut atunci, să uit de tot
Și să-arunc totul în uitare,
Căci, când trăiam, eram ca mort.
Acum sunt viu și am scăpare!

Hai, vino, dar și tu acum
Și nu mai sta-n a ta visare,
Căci, s-o sfârși și al tău drum
Și-odat` cu el și harul mare.

Dumitru Gheorghiu

Nu te-ntinde prea mult!

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

…eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decat se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” Romani 12:3

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atat de departe cat poţi. Nu fi satisfăcut pană nu ajungi la varf. Tu meriţi ce este mai bun”. Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mandria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea”. Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărat să pună mana pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atata patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus.


Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gandi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.        – D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!
Ce curand ne creşte şi ne ia pămantul,
Izvoram ca apa şi plecăm ca vantul. ” Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămai mic

Painea zilnica

Un arc destins

Text: Marcu 6:30-34

Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin.” Marcu 6:31

Cu toţii avem nevoie de odihnă şi relaxare. Domnul a sugerat acest fapt atunci cand le-a prescris o pauză celor 12 ucenici obosiţi, după ce s-au întors dintr-o lungă perioadă din lucrare. In zilele noastre, se pare că pe măsură ce avem mai multe aparate pentru economisit timp, vom avea tot mai multă vreme pentru reamprospătarea şi reannoirea resurselor fizice şi spirituale. Cu toate acestea, uităm să ne facem timp suficient pentru odihnă.
O legendă greacă spune că un cetăţean al Atenei antice, l-a văzut pe marele şi binecunoscutul povestitor, Esop, jucandu-se în stradă cu nişte copilaşi. Observatorul a ras şi şi-a bătut joc de Esop pentru comportamentul lui lipsit de demnitate. În loc să-i răspundă, Esop a luat un arc cu care se jucase imitand un istrument cu coarde. A destins arcul şi l-a pus jos pe pămînt. Apoi i-a spus criticului atenian: „Acum, răspunde la ghicitoare, dacă poţi, şi spune-ne
despre ce vorbeşte acest arc destins”. Omul n-a putut să spună nimic. Nu avea nici o idee ce însemna acest lucru. Esop a explicat: „Dacă ţii tot timpul arcul încordat, în cele din urmă se va rupe; dar dacă îl laşi slobod, va deveni mult mai potrivit atunci cand vrei să-l foloseşti”.


Acelaşi lucru se petrece cu oamenii. De aceea, avem nevoie să ne facem vreme pentru odihnă – cand arcul vieţii se poate relaxa. Dumnezeu „S-a odihnit de toată lucrarea Lui” (Genesa 2:3). N-ar fi bine să-I urmăm exemplul? Începe prin a pune deoparte un timp special, în fiecare zi, pentru a te relaxa şi a-ţi reannoi forţele. Nu poţi face tot ce este mai bun pentru Domnul dacă nu te odihneşti puţin. – P.R.V

Aveam nevoie de pace şi m-a luat de-o parte
La umbra unde-n linişte puteam vorbi,
Departe de larma, mulţimii agitate
Să-I pot în taină Cuvintele de foc sorbi.” – Mortenson

Timpul în serviciul Domnului cere pauze pentru reînnoirea forţelor.

Painea zilnica

Rugă de anul nou

Am fost, și ce-am făcut rămâne
Doar umbră-n filă de trecut,
Iar timpul, ce nu vrea s-amâne,
Ne duce-n alt necunoscut.

Vom fi, vom ști, sau vom ajunge,
Vom da, vom lua sau vom muri,
Ne vom opri sau vom străpunge
Și-un mâine poate… de-om mai fi.

Dar cine, Doamne, știe oare
De anul ne-o mai prinde iar? !
Vom mai avea același soare,
Sau dulcele va fi amar?

Vom mai purta în noi nădejde
Că va fi bine în final,
Sau vom ceda în deznădejde,
Loviți din nou de-același val?

Vom mai putea a crede, Doamne,
Că biruiți de rău n-om fi,
Că n-om avea mereu doar toamne,
Și primăveri vor mai veni?

Vom mai putea zâmbi, chiar dacă
Lumina-i stinsă-n ceață rea?
Vom mai trăi așa, să-Ți placă?
Vom mai putea îmbrățișa?

Vom alerga purtați de bine,
Flămânzi de pace și de har?
Ne vor fi inimile pline
De-un cer mai limpede, mai clar? …

În grija Ta rămânem siguri,
De-om fi pe mal, de-om fi în larg,
Prin pierderi, lipsuri sau câștiguri,
Ne ții al vieții drept catarg.

Suntem aici, dar mâine poate
Vom fi-ntr-un alt tărâm, nu știm,
Dar vrem ca-n totul și în toate
Mai buni și mai loiali să-Ți fim!

Lucian Cazacu