Găsește poteca speranței/gps

Găseşte poteca speranţei
Şi du-te pe ea-ncrezător
Vei da aripi cutezanţei,
Vei sta lângă blândul Păstor.

Găseşte-o şi stai fără teamă,
Pe ea, prin credinţă, smerit
Să ştii că Stăpânul te cheamă
În Plaiul, pe veci, însorit.

Cărările lumii înşeală
De mergi pe ele găseşti
Dispreţul lumii şi fală
Şi sfat de la oameni fireşti.

Acum eşti pierdut în hăţişul
Format de sistemul ateu
Pretutindeni se vede afişul
Ce spune că-i mort Dumnezeu.

La umbra grelei confuzii
Nu poţi afla optimism
Prietenii iar fac aluzii
Cu-atâta tupeu şi cinism.

Te-ndrepţi spre neant şi ruină
Urmând indicatoare groteşti
Fiinţa de nu se închină
Paradisul, nicicând, nu-l doreşti

Opreşte-te! Vezi-ţi umblarea!
Procură-ţi acum GI PI ES!
Să poţi dobândi împăcarea,
Să ai în Hristos interes.

Găseşte poteca speranţei
Acum, cât se poate găsi
Vei da aripi cutezanței
Şi Codul ceresc îl vei ştii.

George Cornici

Umblarea pe mare

(Matei 14.22-23)

Când Isus, pe ucenici
În corabie i-a pus,
Ca `naintea Lui să treacă,
Să-ajungă pe mal opus,
Când pe munte, să se roage,
La o parte, El s-a dus,
Se-noptase. Și El, singur
Se afla, cu Cel de sus.

Cînd corabia, în valuri,
În ăst timp, în mare sta
Cu un vânt, suflând puternic,
Ce-mpotrivă îi era
Și, când ziua și cu noaptea
Începea a se-ngâna,
Isus a venit la ei,
Dar, pe valuri El umbla.

Ucenicii, de-au văzut
Pe Isus, umblând pe mare,
S-au speriat și au zis:
”Este o nălucă oare?”
Când de frică au țipat,
Domnu-a zis cu voce tare:
”Îndrăzniți, Eu sunt, Isus!
Vă temeți că vi se pare?”

Și când Petru i-a răspuns
”Dacă ești Tu, poruncește
Să vin la Tine pe ape,
Să plutesc precum un pește”
Și când ”Vino”-i zise Domnul,
Petru, pe valuri pornește
Ca să meargă spre Isus.
Și să meargă, îndrăznește!

Dar, când a văzut că vântul
Era tare, s-a temut.
Când în apa răscolită
Începea să-afunde mult,
Atunci, Petru, a strigat:
”Doamne, scapă-mă!”. Atât…
Și Isus, întins-a mâna
Apucându-l hotărât.

Și i-a zis Isus lui Petru:
”Pentru ce te-ai îndoit
Puțin credinciosule?”
Și când vântul L-a oprit,
Iar cei din corabie
La Isus toți au sosit,
Toți, s-au închinat zicându-I:
”Ești Fiul din cer venit”.

 Dumitru Gheorghiu 

Sunt eu fericit in felul acesta?

“Ferice de…” Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim.

Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele “explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: “Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la început, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

Oswald CHAMBERS

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

De ai ști…

Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui… Evr. 3:15 (a).

De ai ști, că-i azi plecarea…
Dacă ai ști: un mâine nu-i…
Cum, o cum va fi umblarea,
Ai alege a fi al cui?

De ai ști – nu mai e timp!
De ai ști – revine Domnul!
Ce ai alege în răstimp?
Și furat vei fi de somnul

Ce cuprinde în neștire,
Amorțeală, neveghere,
Când o inimă-n iubire
Cheamă, cheamă: ”Priveghere! ”

Sculați, sculați mai cheamă azi!
Sculați, sculați, nu mai e timp!
E veghere în pas treaz,
Candela, mai arde-n timp?

Sculați, sculați, trompete sună
Sculați, sculați, azi mai e zi!
Alegeți Viața-n clipa bună,
Apoi, târziu va fi, târziu…

Suflet drag, de-ai ști Iubirea
Ce pe cruce te-a purtat
Dorindu-ți viața, fericirea
Unui braț de Împărat

De-ai ști, ești în ochii Lui comoara
Ce te iubește, te-a iubit
Că a dat Unicul Fiu să moară
Să fii pe veci un izbăvit,

Ce pe calea fericirii
Atotstăpânul își slujește
Și Imnul Vieții în dar, Zidirii
În palma-I Sfântă-l îngrijește…

De ai cunoaște: azi – plecarea…
De ai ști – un mâine nu-i…
Diferită ar fi umblarea,
Spuneți, cui slujești azi, cui?

Lidia Cojocaru 

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

Destinat pentru a fi sfânt

“Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:16

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-l va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. ‘

Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi. Dumnezeu nu e o maşină eternă de binecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos, fără să rămână nici o umbră între noi.

Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu.

 

Întâlnirea cu Domnul

Îmi deschid ochii minţii, scuturând des privirea,
Mă zăresc în trecut, pe tumultoase poteci,
Cum grăbesc să adun tot ce seamănă firea,
Însă toate în jur, sunt murdare şi reci.

Eu mă tot străduiesc, şi mă frânge dorinţa,
Să adun tot mai mult, să nu las, să mai fac,
Parcă ştiu că îndată, îmi soseşte sentinţa,
Deşi vreau, tuturor, nicidecum nu-s pe plac.

Sunt cuprinsă de-o teamă: ce mai am de făcut?
Până vine finalul, cât mai am de-adunat?
Dacă altul, în fapte, mai demult m-a ‘ntrecut,
Dacă nu se socoate, tot traseul umblat ?

O, dar nu, nu mai pot, mă opresc resemnată,
Mă retrag, mă aşez şi-mi şterg fruntea încet,
Însă simt că aşa, din neant, deodată,
Se iveşte-o Lumină, ce inundă suspect.

Îmi ridic capul sus, după ani de robie,
Cum ridici o secure, ce e prinsă-n butuci,
Iar Lumina trasează, orbitoare solie,
Spre o culme, pe-un deal, cu mulţimi şi trei cruci.

Două au rolul lor, osândiţii pe ele atârnă,
Şi-au atras, prin alegeri, trăind, consecinţa,
Dar, mai e încă una, şi ea cere osândă,
Simt fiori, şi mă-nvăluie trist, neputinţa.

Alergarea-i sfârşită, inima începe a plânge,
Crucea grea, parcă aripi spre mine întinde,
Un minut, mai puţin, chiar acum mă ajunge,
Lemnul dur parcă-n mreje mă prinde.

Dar deodată… Lumina, vuiet, voci în mulţime,
Se-mbulzeşte, norodul, nu ştiu unde s-apuce,
Cineva, se opreşte, cu privirea spre mine,
Mă fixează profund, şi se-ndreaptă spre cruce.

După El, tot norodul, cu pietre, cu bice,
Cu batjocuri, jigniri, văd Îl bat, L-au scuipat,
El smerit, îi priveşte, un cuvânt nu le zice,
Chiar cu pace pe chip, este crucificat.

Vreau acolo, la El să ajung, grăbesc pasul,
Mă strecor îngrozită, vreau să ţip, însă…tac,
Văd privirea spre mine, şi-atunci aud glasul:
„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac !”

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac…”
Sună tare: „o, iartă-i”, e real, dar se poate?
Când trupul e sânge, e-o floare de mac,
Tu să ierţi pe aceia ce strigă: la moarte ?

Nu pricep, nu-nţeleg, ce trăiri, ce putere,
Tu să ierţi, ei să-ţi de-a răstignirea?
Dar se-aude un glas, ca o blândă adiere:
E puterea ce-o dă Dumnezeu: e IUBIREA.

Ca un fulger, ce văzduhul brăzdează,
Am simţit inima, tresăltând bucuroasă,
M-am umplut de CEVA, care încă vibrează,
Şi-am crezut, că pot fi de acum, valoroasă.

Da, valoarea ce-o dă Dumnezeu celor care,
Au ajuns să refuze a lumii simbrie,
Să primească, la crucea din deal, o iertare,
Şi s-o poarte de-acum, până în veşnicie.

Am uitat tot efortul, în urmă lăsând,
Tot ce-am strâns, pe potecă mereu,
Am luat crucea-n braţe, iertarea în gând,
Iar în inimă am scris: te iubesc Dumnezeu.

Însoţită de El, am plecat pe alt drum,
Chiar de spini, mai înţeapă piciorul, umblarea,
Eu plutesc,  nu-i mai simt, liberă sunt acum,
Căci Isus, cu-al Său Har, luminează cărarea !

Paula Szabo 

Lipsa de atenţie spirituală

Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost întru totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

2 Cronici 15:17

Asa n-a mers până la capăt cu ascultarea lui de Domnul; în general, umblarea lui a fost dreaptă, dar nu în întregime dreaptă. Fereşte-te să spui despre vreun lucru: „O. asta nu contează prea mult!”. Faptul că nu contează prea mult pentru tine poate însemna că pentru Dumnezeu contează foarte mult. Nici un lucru nu trebuie să fie lipsit de semnificaţie pentru un copil al lui Dumnezeu. Cât ÎI vom mai face pe Dumnezeu să încerce să ne înveţe ceva? El nu-Şi pierde niciodată răbdarea.

Tu spui: “Ştiu că sunt într-o stare bună înaintea lui Dumnezeu”; si totuşi „înălţimile” rămân; există un lucru în viaţa ta în privinţa căruia n-ai ascultat. Protestezi spunând că inima ta este întru totul a lui Dumnezeu, când în viaţa ta există încă vreun lucru în privinţa căruia El te face să-ţi pui semne de întrebare? Ori de câte ori apar semne de întrebare, opreste-te imediat, indifereni despre ce este vorba. Nimic în viaţa ta nu este doar un detaliu lipsit de importanţă.

Există unele lucruri în legătură cu viaţa ta trupească sau intelectuală cărora nu le dai deloc atenţie? În general umblarea ta este bună, dar eşti neglijent; există o recidivare pe linia lipsei de atenţie. Nu ai mai multă nevoie de o pauză în concentrarea spirituală decât inima ta are nevoie de o pauză in funcţionare. Nu poţi avea o pauză morală şi totuşi să rămâi moral, nici nu poţi avea o pauză spirituală şi totuşi să rămâi spiritual. Dumnezeu vrea să fii cu totul al Lui, iar aceasta înseamnă că trebuie să ai grijă să te menţii într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Pentru aceasta este nevoie de foarte mult timp. Unii dintre noi se aşteaptă să „îndepărteze nenumăratele înălţimi” în câteva minute.

Oswald CHAMBERS

A biruit credinţa vie

Geneza  22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
„O, dar jertfa-i un copil”
Zice raţiunea-n noi.
„Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi…

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e…nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare…

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da  cu  bucurie
Să  duc  fiul la altar
Parcă este nebunie.”

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare…

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat…

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar   credinţa  ce e slabă
(În  sensul că  e pasivă)
Află  scuze  şi  motive
E-o credinţă   uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci   e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam  putea găsi
Scuze  să  rămân-acasă
Când Părintele i-a  zis
„Adu-mi jertfa cea  aleasă”
Dar acea flacără vie
Ce-l  unea cu Creatorul
L-a  sculat în zorii  zilei
Şi  şi-a  pregătit  odorul…

„Ne  vom duce la un munte”
Zise tatăl către  fiu
„Să  ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu   ce-I viu
Pentru  noi cuvântul  Lui
E  puterea ce   ne  ţine
Este ghidul vieţii  noastre
Pentru-a  face tot  ce-i bine…

Important e,  fiul   meu
S-ascultăm   ce Tatăl  spune,
Să  răspundem  bucuroşi
Cu cântec  şi  rugăciune
El ne dă  orientarea
Prin a lumii  pribegie
El  ne-mpodobeşte  traiul
Cu avânt  şi  energie…

Chiar când  uneori  se  pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este   bine,
El – neprihănitul  Tată,
El  e pavăză  şi  stâncă,
El e-a   noastră  temelie
Tot  ce facem pentru El
S-o   facem  cu veselie.”

Şi-au  pornit spre locul jertfei
Indicat  de-al lor  Părinte
Starea  lor  interioară
S-o  descrie  nu-s  cuvinte
Şi-au călătorit  trei zile
Şi-au  ajuns spre  înserare
Dar  acolo  fiul  puse
Tatălui  o întrebare:

„Unde  vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere  de  tot
Ce-i  în ceruri  aşteptată”
„Vei vedea astăzi  minuni”
Zise-Avraam încrezător
„El  este Iehova-lire
Este-al  nostru  viitor…

El ne va purta de grijă
O, ce  Tată  iubitor
În acele situaţii
Când  se  vede  numai nor
De  am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa  deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De  ne-ar da numai  prigoane
Omenirea  rătăcită
El  va fi  de  partea  noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este  IEHOVA-LIRE!”

Şi-a  clădit  apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi   pe  fiul preaiubit
Deasupra pe  lemne-l puse
Parcă  te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca  să   fie  înjunghiat…

Dar  în  clipa   cea  mai   grea
Când  a ridicat   cuţitul
Ce să  vezi? Dintr-un tufiş
Se  aude  behăitul
Şi-un berbece  se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar  al Cerului  sfânt sol
A-nceput să  cuvânteze:

„O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă   bucuria
Căci  Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a  testat  credincioşia
Şi ţi-a   dat   suprema  notă
Tu de  El eşti  ataşat
Mergi cu fiul tău  acasă
Şi slujiţi-L necurmat…

Şi  ai  dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai  mult ca pe fiul tău
Dat la  anii  bătrâneţii
Mergi acasă  şi trăieşte
Prin credinţă  anii daţi,
Ani de pace  sufletească
Unui trai  sfânt, dedicaţi.”

***
De  avem credinţă  vie
Cum  avut-a  şi Avraam
Ne  vom ataşa  puternic
De acei din sfântul   neam
Îl vom crede  pe  cuvânt
Pe  Cel ce-a creat  natura
Şi  vom împlini  cu drag
Ce  ne spune  ea, Scriptura..,

Şi  vom crede în minuni
Şi  le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân  Îl  vom cinsti
Din inimi  neprihănite
Vom vedea cum  furnizează
Soluţii  în încercări,
Cum ne scoate  din strâmtoare,
Cum ne dă  încurajări…

Vom străbate  drumul vieţii
Cu încredere  deplină
Şi  vom căuta să   fim
Mărturie  şi lumină
Şi  vom trece prin necazuri
Fără   murmur sau cârtire
Şi nicicând  nu ne-om  abate
De  la starea de  slujire…

Vom învinge  multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva  probleme
Cu iubire şi   răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi  biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi  nepăsători.

După  dragoste-i  credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele   vom ajunge
Până   dincolo   de  moarte.
George Cornici