Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

27 Martie

Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.” Matei 26:56

El nu şi-a părăsit niciodată ucenicii, dar ei, temându-se pentru viețile lor, au fugit de lângă El chiar de la începutul suferinţelor. Acesta este un exemplu grăitor care ne învaţă cât de fragilă este credinţa celor care se bazează pe ei înşişi. Sunt ca o turmă de oi, care fug în toate părţile când vine lupul. Au fost avertizaţi de pericol şi au promis că mai bine mor decât să-şi părăsească învăţătorul, dar imediat ce au fost atinşi de teamă au luat-o la sănătoasa. S-ar putea ca astăzi să mă pregătesc de dimineaţă să sufăr încercări de dragul Domnului, fiind sigur că voi fi perfect credincios; dar dacă am în inimă un dram de necredinţă, voi fugi la fel ca apostolii.

A face o promisiune nu înseamnă şi a o respecta. Dacă apostolii ar fi rămas alături de Isus până la capăt, ar fi avut slavă veşnică; dar ei au fugit de slavă. Să mă ajute Domnul să nu le urmez exemplul! Unde altundeva ar fi avut mai mare siguranţă decât lângă învăţătorul lor, cate ar fi putut chema în ajutor douăsprezece legiuni de îngeri? Au fugit de propria lor siguranţă. O Doamne, nu mă lăsa să cad în aceeaşi capcană. Harul divin poate transforma un laş îtr-un mare viteaz. Lemnele ude pot arde ca focul de pe altar dacă Domnul vrea. Aceşti ucenici, fricoşi ca nişte iepuri, s-au transformat în lei după coborârea Duhului Sfânt La fel, Duhul Sfânt poate să-mi schimbe teama în curaj, ca să mărturisesc adevărul Său.

Cât de neliniştit trebuie că a fost Mântuitorul văzându-şi ucenicii speriaţi! A fost o picătură amară în plus în paharul durerii, dar nu L-a împiedicat să-l bea până la capăt. N-aş vrea să mai adaug şi eu câteva picături. Dacă mă lepăd de lsus, II răstignesc încă o dată, şi II „dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Păzeşte-mă, Duh Sfânt, de un sfârşit atât de ruşinos.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Martie

Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cuvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere.

Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească.

„Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

„Dacă cineva voiește să vină…”

Motto: „”Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis:
„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia
crucea și să Mă urmeze.””Amin! Marcu 8:34.

Și-a chemat Isus odată
Ucenicii să se adune
Împreună cu norodul
Să audă ce le spune,

Ca fiecare să priceapă
Și apoi să reflecteze
Ce va trebui să facă
Dacă vrea să Îl urmeze.

Când s-a adunat norodul –
În Scriptură este scris
Că Isus, spre-nvățătură
Celor adunați le-a zis:

„Dacă cineva voieste
Ca să vină după Mine,
Trebuie ca mai întâi
Să se lepede de sine.

Să își ia crucea pe umeri –
Orisicat ar fi de grea,
Și abia atuncea poate
Să Mă urmeze dac-o vrea.

Or, omul caută-n plăceri
Sufletul să și-l dezmierde,
Dar ce folos poate să aibă
Dacă viața și-o va pierde?

Fiindcă oricine pe lume
Se va rușina de Mine
Și de-ale Mele cuvinte
Alergând pe căi străine,

Mă rușinez și Eu de el
Când va fi chemat odată
În Fața Tronului Ceresc
Pentru dreapta judecată.

Însă cine-și pierde viața
În aceste vremuri grele,
Și, încă din pricina Mea
Și a Evangheliei Mele,

Acela și-o va mântui
Și va veni răsplătirea,
Fiind statornic în credință
Moșteni-va nemurirea.

Că cine Mă mărturisește
În fața omului lumesc,
Pentru el dau mărturie
În fața Tatălui ceresc.

Adevărat vă spun că unii
Dintre cei aici de față,
Nu ajung să guste moartea
Ci, au să rămână-n viață

Până vor vedea ei însăși
Sus pe nori în nalta zare
Pe Fiul omului venind
Cu slavă și putere mare.

Și cine crucea și-a purtat-o
Lepădându-se de sine,
El va fi luat de îngeri
Și va fi pe veci cu Mine.”

Doamne, dă-ne Tu putere
Și întărește-ne în toate
Să putem să purtăm crucea
Îngreunată de păcate,

Fără a ne plânge întruna
Că drumul Crucii este greu…
Și dacă inima-i curată
Vom vedea pe Dumnezeu!

Ioan Vasiu 

În Ghetsimani la rugăciune!

După Cina cea de taină
Spre Ghetsimani ei au plecat
Isus cu a smereniei haină
Pe genunchi s-a aplecat.

Cu ai Săi ucenici s-a dus
Le-a cerut să-l însoțească
Deoparte să stea, le-a spus
Le-a spus, să nu ațipească.

Să se roage, să vegheze,
Până El va fi venit
Să doarmă, să nu cuteze
Căci nu-i vremea de dormit.

Isus era trist, mâhnit
De toate ce-l aștepta
Pe genunchi stătea smerit
Și Tatălui se ruga.

De-ar putea să îndepărteze
Osânda ce avea să vie
Asupra Lui să vegheze
Însă voia Sa să fie.

Când Isus a revenit
Ucenicii Lui, dormeau
Pe toți din somn i-a trezit
I-a mustrat că nu vegheau.

Așa cum i-a îndemnat
Când s-a dus la rugăciune
Ce le-a spus n-au ascultat
Din nou la veghe îi pune.

Și din nou El s-a rugat
Paharul să nu îl bea
Dar răspuns n-a căpătat
Tatăl nu îi răspundea.

Când s-a întors iarăși dormeau
Din nou Domnul i-a mustrat
S-au plâns ca nu rezistau
Căci de veghe ar fi stat.

Ei nu aveau alt răspuns
Căci Duhul zelos era
Dar trupul era răpus
Oboseala-i învingea.

Isus iarăși i-a îndemnat
Să vegheze în tăcere
De trei ori El s-a rugat
Dar din Cer nimic, tăcere.

N-a primit nici un răspuns
De la Tatăl, Dumnezeu
Se va împlini ce-a spus
Orișicât ar fi de greu.

Va împlini ce a promis
Calvarul îl va răbda
Va fi cum Tatăl a spus
El se va sacrifica!

florenta.sarmasan 

Vorbind de sfârșitul lumii

Ev. Luca 18:1-8

Vorbind de sfârșitul lumii,
C-un oftat, cu întristare,
Sfătuindu-Și ucenicii,
A pus Domnul o întrebare,
Care până azi ne îndeamnă,
La adâncă cercetare…
, , Când pe nori Mă voi întoarce,
Pentru dreapta judecată,
Ca pe toți să-i răsplătesc,
După crez și după faptă,
Printre cei mulți lepădați,
De-al Scripturilor cuvânt,
Voi mai găsi câțiva oameni,
Cu credință pe pământ? … , ,

Domnul veșnic nu Se schimbă
Tot la fel și azi întreabă:
Mai sunt oameni ce-L urmează,
Cu o inimă întreagă?
Oameni ce nu cred în basme,
În miraje închipuite,
Însă cred Sfânta Scriptură,
Și cuvintele-I slăvite!

Oameni care să se roage,
Dar nu din obișnuință,
Ci din suflet, cu speranță,
Cu o mare stăruință.
Oameni care să slujească,
Cu o inimă curată,
Așteptând doar de la Domnul,
Să primească o răsplată.
Oameni care se silesc,
Tot mai mult în har să crească,
Când greșesc, se pocăiesc,
Răul să nu-i biruiască.

Oameni care nu renunță,
La valori când dau de greu,
Răbdători își poartă crucea,
Spre slava lui Dumnezeu! …
Oameni care nu se vând,
Nici pe linte, nici pe-arginți,
Chiar de trag la jug plângând,
Merg pe calea celor sfinți.
Oameni care sunt statornici,
Luptători pentru dreptate,
Chiar la bătrânețe rodnici,
Credincioși până la moarte!

În curând, în miez de noapte,
Toți vom auzi strigarea:
Vine Mirele pe nori!
Pregătiți întâmpinarea!
Cei cu candelele stinse,
Își vor plânge nepăsarea.
Doar fecioarele înțelepte,
Ce din timp s-au pregătit,
Vor intra toate la nuntă,
Cu Alesul lor iubit.

Doamne, ajută-ne să fim
Printre cei ce din iubire,
Tu îi vei găsi veghind,
La a doua Ta venire.
Până vei veni curând,
Cu pedeapsa, cu răsplata…
Noi să Te-așteptăm cântând:
Vino Doamne! Maranata!

Ev. Matei 25:1-13
1 Corinteni 16:22
Apocalipsa 22:12-21

Teodor Groza

Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS

Ascultarea… si apoi?

„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… ” Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum.Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

Oswald CHAMBERS

Viaţa veşnică

„Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? “Odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit“) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.

Domnul este glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.

Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

Oswald CHAMBERS

În Grădina Ghetsimani

Pe ucenici I-a pregătit,
Le-a spus tot ce se va-ntâmpla.
Cu glasul Lui blând Le-a vorbit
Tot ce va fi, ce va urma.

Au stat cu toți și s-au gândit,
Căci multe Domnul lor Le-a spus.
Iar Petru atuncea a vorbit
Și-a garantat că al Său supus

Va fi în orice-mprejurare,
El n-are să Îl părăsească.
Orice ar veni, el va fi tare,
Cu Domnul vrea să pătimească.

Spre Ghetsimani s-au îndreptat,
Ceilalți au stat în așteptare.
Trei ucenici Domnu-a luat,
Era cuprins de întristare.

Ca să vegheze Le-a cerut
În timpul Său de rugăciune.
El ca să moară n-ar fi vrut,
Dar ce putea acuma spune?

Și la pământ s-a aruncat
Cu inima grea, întristată.
Pe Tatăl din Cer L-a rugat
Peste acest ceas greu să treacă.

Paharul plin de amărăciune
Să nu Îl bea de-i cu putință.
Dar El în toate se supune
De este a Tatălui voință.

O întristare ca de moarte
Ființa-ntreagă I-a cuprins,
Căci inima Lui nu mai poate,
Tot ce-a cerut a fost respins.

La moarte de-acum va fi dat,
În suferință va sfârși,
Căci Tatăl Său L-a refuzat.
Tot ce I-a spus, se va-mplini.

Și după un ceas de rugăciune,
Cei trei care Îl așteptau,
Răpuși, nu s-au putut opune,
Acuma cu toții dormeau.

Cu vorbă blândă I-a mustrat,
Că nu au stat în așteptare,
Nu au stat treji și n-au vegheat,
Ei nu au stat în ascultare.

La rugăciune i-a-ndemnat,
Să aibe râvnă, stăruință.
Din nou de ei s-a-ndepărtat.
Era răpus de suferință…

Același lucru s-a-ntâmplat:
În lipsa Lui au adormit.
Când S-a întors, s-au deșteptat,
Cu neputință L-au privit.

Și-a treia oară El S-a dus
Cu Tatăl Său ca să vorbească.
Dar n-a primit nici un răspuns…
Știa cât o să pătimească…

Știa că Iuda va veni
De ostași și oameni însoțit.
Trădat și apoi vândut va fi.
Știa ce-I este pregătit.

Știa cine-L va săruta,
El Iuda, trădătorul Său.
Prin asta la moarte-L va da
Pe El, Fiul lui Dumnezeu!

Florența Sărmășan

Sursa foto: Net