Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Ascultarea-si apoi?

„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… ” Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum.Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

Oswald CHAMBERS

Viaţa veşnică

„Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? “Odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit“) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.

Domnul este glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.

Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

Oswald CHAMBERS

În Grădina Ghetsimani

Pe ucenici I-a pregătit,
Le-a spus tot ce se va-ntâmpla.
Cu glasul Lui blând Le-a vorbit
Tot ce va fi, ce va urma.

Au stat cu toți și s-au gândit,
Căci multe Domnul lor Le-a spus.
Iar Petru atuncea a vorbit
Și-a garantat că al Său supus

Va fi în orice-mprejurare,
El n-are să Îl părăsească.
Orice ar veni, el va fi tare,
Cu Domnul vrea să pătimească.

Spre Ghetsimani s-au îndreptat,
Ceilalți au stat în așteptare.
Trei ucenici Domnu-a luat,
Era cuprins de întristare.

Ca să vegheze Le-a cerut
În timpul Său de rugăciune.
El ca să moară n-ar fi vrut,
Dar ce putea acuma spune?

Și la pământ s-a aruncat
Cu inima grea, întristată.
Pe Tatăl din Cer L-a rugat
Peste acest ceas greu să treacă.

Paharul plin de amărăciune
Să nu Îl bea de-i cu putință.
Dar El în toate se supune
De este a Tatălui voință.

O întristare ca de moarte
Ființa-ntreagă I-a cuprins,
Căci inima Lui nu mai poate,
Tot ce-a cerut a fost respins.

La moarte de-acum va fi dat,
În suferință va sfârși,
Căci Tatăl Său L-a refuzat.
Tot ce I-a spus, se va-mplini.

Și după un ceas de rugăciune,
Cei trei care Îl așteptau,
Răpuși, nu s-au putut opune,
Acuma cu toții dormeau.

Cu vorbă blândă I-a mustrat,
Că nu au stat în așteptare,
Nu au stat treji și n-au vegheat,
Ei nu au stat în ascultare.

La rugăciune i-a-ndemnat,
Să aibe râvnă, stăruință.
Din nou de ei s-a-ndepărtat.
Era răpus de suferință…

Același lucru s-a-ntâmplat:
În lipsa Lui au adormit.
Când S-a întors, s-au deșteptat,
Cu neputință L-au privit.

Și-a treia oară El S-a dus
Cu Tatăl Său ca să vorbească.
Dar n-a primit nici un răspuns…
Știa cât o să pătimească…

Știa că Iuda va veni
De ostași și oameni însoțit.
Trădat și apoi vândut va fi.
Știa ce-I este pregătit.

Știa cine-L va săruta,
El Iuda, trădătorul Său.
Prin asta la moarte-L va da
Pe El, Fiul lui Dumnezeu!

Florența Sărmășan

Sursa foto: Net

Nu cumva este la mijloc vreo neînţelegere?

Haide să ne întoarcem în Iudea.” „Invăţătorule, i-au zis ucenicii, acum de curând căutau iudeii să Te ucidă, si Te întorci în Iudea?”

Ioan 11:7-8

Poate că nu înţeleg ce spune lsus Cristos, dar este periculos ca, din acelasi motiv, să afirm că El a greşit în ceea ce a spus. Nu este niciodată drept să cred că ascultarea mea de un cuvânt al lui Dumnezeu îl va dezonora pe lsus. Singurul lucru care Îl va dezonora este neascultarea de El.

A pune părerea mea despre onoarea Lui în locul lucrului pe care El mă îndeamnă să-l fac nu este niciodată bine, chiar dacă aceasta poate izvorî din dorinţa reală de a nu-L face de ruşine. Ştiu când un îndemn vine de la Dumnezeu datorită persis­tenţei lui calme. Dar când trebuie să cântăresc lucrurile pro şi con­tra şi când apar îndoieli şi discuţii, eu vin cu un element care nu este de la Dumnezeu şi ajung la concluzia că sugestia nu a fost bună.

Mulţi dintre noi suntem credincioşi ideii noastre despre lsus Cristos, dar câţi dintre noi Îi suntem credincioşi Lui Însuşi? Credincioşia faţă de lsus înseamnă a merge înainte chiar dacă nu văd nimic (con­form Matei 14:29); credincioşia faţă de ideile mele înseamnă a „curăţa terenul” mai întâi, cu inteligenţa mea. Insă credinţa nu este o înţelegere intelectuală, ci este o predare deliberată în mâna unei Persoane, chiar şi atunci când nu mai văd nici o cale.Te întrebi dacă să faci un pas prin credinţă în lsus sau să aştepţi să vezi cum poţi face singur acel lucru? Ascultă de El cu o bucurie cutezătoare. Când El îţi spune ceva şi tu începi să argumentezi, aceasta este din cauză că ai o concepţie despre onoarea Lui care nu este, de fapt, onoarea Lui. Îi eşti tu loial lui lsus sau ideii pe care o ai despre EI? Eşti tu loial cuvintelor Lui sau încerci să faci un com­promis cu idei care nu au venit niciodată de la El? „Să faceţi tot ce vă va spune.”

Oswald Chambers

Disciplina groazei

Şi mergeau îngroziţi după El. (Marcu 10:32)

La începutul vieţii noastre cu Isus Cristos am fost siguri că ştim totul despre El. A fost o plăcere să vindem totul şi să ne avântăm înainte cu îndrăzneala dragostei; dar acum nu mai suntem aşa de siguri. Isus este acolo, în faţa noastră, şi ne pare ciudat. „Isus mergea înaintea lor; ucenicii erau tulburaţi.”

Există un aspect al lui Isus care îngheaţă până în străfunduri inima ucenicului şi face ca întreaga sa viaţă spirituală să se sufoce. Această Fiinţă stranie, cu faţa „ca de cremene” şi cu hotărârea Sa de a merge înainte, mă înspăimântă. El nu-mi mai este Sfătuitor sau Camarad; este mânat acum de o convingere despre care nu ştiu nimic şi sunt uimit. La început am crezut că-L înţeleg, dar acum nu mai sunt atât de sigur. Încep să înţeleg că există o distanţă între Isus Cristos şi mine şi nu mai pot fi familiar cu EI. El merge înaintea mea şi nu întoarce deloc capul înapoi; nu am nici o idee încotro merge şi ţinta Lui a devenit ciudat de îndepărtată.

Isus Cristos a trebuit să pătrundă adâncimile oricărui păcat şi ale oricărei tristeţi pe care le poate experimenta omul, şi aceasta îl face să pară atât de ciudat. Când îl vedem sub acest aspect, nu II cunoaştem, nu recunoaştem nici o trăsătură a vieţii Lui şi nu ştim cum să începem să-L urmăm. El se află înaintea noastră, un Conducător foarte ciudat şi cu care noi nu avem nici o tovărăşie.

Disciplina groazei este o necesitate esenţială în viaţa de ucenicie. Pericolul este de a ne întoarce la micul nostru foc pentru a ne aprinde entuziasmul Ia el (Isaia 50:10-11). Când vine întunericul groazei, rabdă până când va trece, deoarece din el va ieşi acea urmare a lui Isus aducătoare de o bucurie de nedescris.

Oswald CHAMBERS

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…” (Luca 24:21)

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfâcut-o.

Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.

Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea Iui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

Oswald Chambers

Vânzarea lui Isus

Isus cu ucenicii, la cina cea de taină;
Le dă o veste tristă, voi fi vândut de-ndată!
Sunt eu cumva stăpâne, sunt oare vânzătorul?
Aceaşi întrebare o face chiar şi trădătorul!

El mâna-n blid întinde mănâncă liniştit,
Se face că nu ştie, că e deja plătit!
Mănâncă şi de-ndată, la preoți se arată;
Şi atunci el le promite că-l va arăta de-ndată!

El vine la Isus urmat de-o gloată mare,
Se apropie de El și îi dă o sărutare!
Isus la el privește, plin de compătimire;
Știind că sărutarea, nu era cu iubire!

Știa a Sa vânzare, ce trebuia să vie;
Dar toate acestea dragă, e drum spre veșnicie!
El nu sa dat în lături, a suferit din greu;
Pentru păcatul nostru, un fiu de Dumnezeu!

Nepăsător de stai, în lumea asta largă;
Azi Domnul îți vorbește, nu amâna ci aleargă!
El este gata ca să-ți dea, în dar eliberare;
Și la a Lui venire, să poți zbura spre zare!

Popa Ovidiu 

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat…” 

Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece. Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).

Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme.

Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus. Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

______________________________

Oswald Chambers