Autodisplina

29 noiembrie

Text: 1 Corintem 9:19-27

Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire…

 1 Corinteni 9:27

O femeie obeza, nemultumita de ceea ce-i arata oglinda, s-a
rugat: „Doamne, de ce nu-mi iei pofta de mancare?” Dar a
auzit in inima sa urmatorul raspuns: „Atunci ce ti-ar mai ramane
tie de facut?”

Femeia a invatat ca Dumnezeu nu a facut ca sa le fie usor copiilor
Sai sa-si dezvolte caracterul si sa-si biruiasca slabiciunile. El a
construit astfel lumea aceasta, ca noi trebuie sa ne disciplinam in
orice domeniu al vietii. Daca vrem sa slabim, trebuie sa ne supu-
nem la disciplina in domeniul regimului alimentar si al exercitiilor.
Daca scopul nostru este sa atingem maturitatea spirituala, trebuie
sa ne cultivam viata spirituala prin citirea zilnica a Bibliei, prin
ascultare, rugaciune, frecventarea bisericii, prin conversatii si prin
activitati constructive.

Un baiat, pe nume Bobby, mi-a cerut sa ma rog pentru el,
deoarece avea obiceiul sa lase deoparte temele de casa si mereu
ramaneau nefacute. Mi-a spus ca isi pierdea timpul in fiecare seara
mancand si uitandu-se la televizor. Am refuzat sa ma rog cu Bobby,
deoarece rugaciunea nu rezolva singura problema lui. El avea
nevoie de autodisciplina. I-am sugerat: „Cere-I Domnului sa te
ajute si apoi incepe sa te disciplinezi singur”. Numai in felul acesta
putea deveni treptat ceea ce Dumnezeu voia ca sa fie.

Pavel compara viata crestina cu aceea a unui atlet care se antre-
neaza pentru a catiga premiul. Antrenamentul nostru nu va fi
complet niciodata decat cand vom ajunge in cer. Aceasta inseamna
ca vom depinde de Dumnezeu si ajutorul Lui, dar trebuie sa ne
facem si noi partea noastra – partea dificila a autodisciplinei.

H.V.L.
Minte sanatoasa-ntr-un trup sanatos
Este un scop pentru crestin si nu e rau.
Dar e mai important si mai de folos
Sa faci exercitii pentru sufletul tau.” – H.G.B.

Autodisciplina produce ucenici mai buni.

Painea zilnica

Traind la inaltimea numelui nostru

Text: Faptele 11:19-26

Pentru întaia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.” Faptele 11:26

Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice”, Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvantului „creştin”: „Terminaţia „-in” înseamnă „aparţinînd partidei, sau grupării lui…”, de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos”. A fi identificat ca „aparţinand partidei lui Isus” nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru.


Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfarşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?” „Alexandru” a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?” Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru”. ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?” Cand soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele”. Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cat mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă numelel
Eşti tu – sunt eu – la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele”?– R.W.D.

Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos
Şi lumea toată spre tine se va uita.
Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios
După exemplul arătat de viaţa ta.”  – Anonim

Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

Painea zilnica

Metoda misiunii

“Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Matei 28:19

Isus Cristos n-a spus: “Duceţi-vă şi mântuiţi oameni” (mântuirea este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: “Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile”. Dar nu poţi face ucenici dacă eşti tu însuţi un ucenic. Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: “Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine”. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai lui Isus. Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct devedere.

Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pc oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Cristos. “Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim.

Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Cristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Cristos Isus? Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: “Toată puterea Mi-a fost dată de… de aceea, duceți-vă”.

Oswald CHAMBERS

Ai Lui!

“Ai Tăi erau. şi Tu Mi i-ai dat” Ioan 17:6

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: “Tu nu eşti al tău”. A spune “Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cristos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un “trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei.

Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: “Duceţi-vă!””Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba că nu poate fi bun sau drept, ci că nu poate fi omul pe care Isus să scrie cuvintele Al Meu. Oricare dintre relaţiile pe care Domnul nostru le menţionează în versetul de mai sus poate fi o relaţie care concurează cu relaţia cu El. Poate prefer să-i aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, in acest caz, Isus îmi spune: “Nu poţi fi ucenicul Meu”. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi pecetluit cu cuvintele Ai Lui.

Domnul face din ucenicii Săi proprietatea Sa. El devine răspunzător pentru ei. “îmi veţi fi martori.” Dorinţa din inima ucenicului nu este de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o plăcere desăvârşită pentru El. Secretul unui misionar este acesta: “Eu sunt al Lui şi El Îşi împlineşte planurile prin mine”.

Fii cu totul al Lui!

Oswald Chambers

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

“Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: “De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. “Există o divinitate care ne modelează ţintele” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Cunoasterea cailor Lui

“După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor” Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus “Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. “Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

“Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în “munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a
sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem.

Oswald CHAMBERS

Toate lucrurile nobile sunt dificile

“Intră pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe “mulţi fii în slavă” şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

Oswald CHAMBERS

Înălțarea Domnului

La ucenici S-a arătat
Isus a stat și Le-a vorbit
Cu drag El I-a încurajat
Le-a spus ce au de împlinit

Pe toți I-a îndemnat să fie
Puternici, buni, drepți și miloși
Să fie plini de bucurie
Să nu fie deloc, fricoși

Cuvântul Sfânt să Îl vestească
Ca toți să afle și să știe
Ca sus, la Ceruri să trăiască
În marea Sa Împărăție

Ei vor fii tari, plini de putere
Pe bolnavi îi vor vindeca
Vor șterge orișice durere
Chiar morții, îi vor învia

Și tot să facă fără plată
Căci fără plată au primit
Bani să nu ceara niciodată
Să faca doar ce e cinstit

Cu dragoste, plini de iubire
Cuvântul Sfânt să Îl vestească
Să afle toți de mântuire
Salvarea, toți să o găsescă

Și Domnul I-a mai îndemnat
Niciunul să nu se-ntristeze
În grija lor, tot a lăsat
Atenți, la toate să vegheze

Tot ce-au văzut când au umblat
Cu Domnul Vieții pe Pământ
Și toate ce I-a învățat
Vor împlini prin Duhul Sfânt

Înspre Betania s-au dus
Pe toți I-a binecuvântat
Un nor a coborât de sus
Domnul spre el s-a înălțat

Spre ceruri cu toți au privit
Pleca iubitul lor, Isus
Cu ochii lor toți au privit
Norul L-a dus la Tatăl sus.

Florenta Sarmasan

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

“… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

“îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

Oswald CHAMBERS

Vesteşte mesajul şi fii Iu însuţi un mesaj

Propovăduiește Cuvântul. 

2 Timotei 4:2

Noi nu suntem mântuiţi pentru a fi doar nişte instrumente ale lui Dumnezeu, ci pentru a fi fii şi fiice ale Sale. Nu suntem transformaţi în agenţi spirituali, ci în mesageri spirituali, şi mesajul trebuie să fie parte din noi înşine. Fiul lui Dumnezeu a fost propriul Său mesaj, cuvintele Lui au fost duh şi viaţă (Ioan 6:63).

Ca ucenici ai Lui, viaţa noastră trebuie să fie un exemplu sfânt al mesajului nostru. Inima naturală este gata să slujească oricât de mult, dar e nevoie de o inimă frântă de vinovăţia păcatului, botezată de Duhul Sfânt şi modelată după scopul lui Dumnezeu, pentru ca viaţa cuiva să devină întruparea sfântă a mesajului ei.

Există o diferenţă între a depune o mărturie personală şi a predica. Un predicator este un om care a primit chemarea lui Dumnezeu şi este hotărât să-şi folosească toată energia pentru a proclama adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne scoate din ideile pe care le avem cu privire la viaţa noastră, ne modelează şi ne formează în vederea scopului Său, aşa cum a făcut cu ucenicii după Ziua Cincizecimii. Scopul Zilei Cincizecimii nu a fost să-i înveţe ceva pe ucenici, ci să-i transforme făcându-i întruparea mesajului pe care îl predicau: „îmi veţi fi martori”.

Oswald Chambers