Dezertor sau ucenic?

“Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.

loan 6:66

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să” umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul.

Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând:  “Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot și eu?” Tu trebuie să umbli în lumina viziunii care ţi-a fost dată ţie, fără să te compari cu alţii şi fără să-i judeci; aceasta este între ei şi Dumnezeu. Când descoperi că o idee care-ţi este dragă contravine viziunii cereşti şi începi să comentezi, în tine vor începe să se dezvolte simţul proprietăţii şi dorinţa de a-ţi apăra dreptul personal, lucruri care n-au avut nici o valoare pentru Isus Cristos. El a fost întotdeauna împotriva acestor lucruri, care sunt rădăcina a tot ceea ce este străin de El. „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dacă nu vedem aceasta, este din cauză că ignorăm principiile de bază ale învăţăturii Domnului nostru.

Noi avem tendinţa de a ne întinde şi de a ne delecta cu amintirea experienţei minunate pe care am avut-o. Dacă ţi se arată, prin lu­mina lui Dumnezeu, un standard nou-testamental şi tu nu încerci să te conformezi lui sau nici nu te simţi înclinat să te conformezi lui, vei începe să dai înapoi; conştiinţa ta nu reacţionează la adevăr. Nu mai poţi fi niciodată acelaşi după ce ţi s-a revelat un adevăr al lui Dumnezeu. Momentul revelaţiei te va marca, fie ca pe un ucenic şi mai devotat al lui Isus Cristos, fie ca pe un dezertor.

Oswald Chambers

Reclame

Călăuziţi de impuls

„Zidindu-va pe credinţa voastră preasfântă… ” Iuda 20

În Domnul nostru n-a existat nimic ce ţine de impuls sau de sânge rece, ci numai o tărie calmă care n-a intrat niciodată în panică. Cei mulţi dintre noi dezvoltăm un creştinism potrivit temperamentalui nostru, nu potrivit naturii lui Dumnezeu. Impulsul e o trăsătură a vieţii naturale, dar Domnul nostru ignoră întotdeauna impulsurile, pentru că ele împiedică dezvoltarea vieţii ucenicului. Priveşte cum, atunci când Duhul lui Dumnezeu ne cercetează imboldurile, cercetarea Sa trezeşte în noi conştiinţa de sine şi dorinţa prostească de a încerca să ne îndreptăţim. A acţiona călăuzit de impuls este ceva normal la un copil, dar e un dezastru la un bărbat sau la o femeie; un om călăuzit de impuls e întotdeauna un om capricios. Impulsul trebuie transformat în intuiţie prin disciplină.

Ucenicia se zideşte numai pe harul supranatural al lui Dumnezeu. A merge pe apă este un lucru uşor pentru curajosul impulsiv, dar a umbla pe uscat ca ucenic al lui Isus Cristos este cu totul altceva. Petru a umblat pe apă ca să se ducă la Isus, dar L-a urmat de departe pe uscat. Nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ţine piept crizelor, natura omenească şi mândria sunt de ajuns ca să putem face faţă tensiunii şi stresului în mod minunat: dar este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăieşti ca un sfânt timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, să faci o muncă de rând ca ucenic, să duci o existenţă obişnuită, neobservată şi ignorată de ucenic al lui Isus.

S-a întipărit în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu; dar nu este aşa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obişnuite ale vieţii şi să fim sfinţi pe străzi neînsemnate, printre oameni neînsemnaţi; acesta nu este un lucru care se învaţă în cinci minute.

Oswald CHAMBERS

 

Chemarea la pregătire

“Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm.

“Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane?

Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. “Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria “a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: “Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – “Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. “Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

Oswald CHAMBERS

Toate lucrurile nobile sunt dificile

“Intră pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe “mulţi fii în slavă” şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

Oswald CHAMBERS

Condiţiile uceniciei

“Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus.

Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Slujba devotamentului înflăcărat

“Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El.

Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. “Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: “Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui.

Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

Oswald CHAMBERS

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi “afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui“.

Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucrarea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.

Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.

Oswald CHAMBERS

Răsplata este sigură

“Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10.42)

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.

Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.

Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.

Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

Charles Spurgeon

Răsplata este sigură

“Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10.42)

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.

Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.

Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.

Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

Charles Spurgeon