Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

I Petru 2:24

Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Ruga mea

Doamne ascuta ruga mea
Caci in veci o voi ‘nalta
Catre tine Domnul meu
Scump si vesnic Dumnezeu.

Cand sufletul imi e mahnit
Si trupul firav mi-e trudit
Tu Doamne imi dai alin
Pace si ma scapi de chin.

Doamne cand nu voi putea
Catre tine a striga
Sufletul si inima
Catre Tine vor zbura.

Catre Tine inspre cer
Unde necazurile pier
Unde toate s’or uita
Si cu tine vor canta
Sufletul si inima
Caci eu Doamne sunt a Ta.

Canta draga inima
Striga azi de bucurie
Striga cat esti inca vie!
Striga rugaciunea ta
Caci Domnul o va asculta
El va fi scaparea ta!

Dan Oana

Păziţi prin Duhul

Şi întreg duhul vostru, sufletul şi trupul să fie păstrate fără vină. 1 Tesaloniceni 5:23.Bucureşti 2001

„Întreg duhul vostru…” Duhul Sfânt Îşi face marea lucrare misterioasă în zonele adânci ale personalităţii noastre, la care noi nu putem ajunge. Citiţi Psalmul 139; vorbele psalmistului vor să spună: „Tu eşti Dumnezeul zorilor. Dumnezeul nopţilor adânci, Dumnezeul vârfurilor munţilor şi Dumnezeul mării; dar, Dumnezeule, sufletul meu are orizonturi mai îndepărtate decât zorile, întunecimi mai adânci decât nopţile pământului, vârfuri mai înalte decât orice culme, adâncimi mai mari decât orice mare. Tu, care eşti Dumnezeul tuturor acestora, fii Dumnezeul meu. Eu nu pot ajunge la aceste înălţimi sau adâncimi; există motive pe care nu mi le pot explica, visuri la care nu pot ajunge. Dumnezeul meu. cercetează-mă!”

Credem noi că Dumnezeu ne poate păzi gândirea mult mai mult decât am putea s-o facem noi? Sângele lui Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” Dacă acest verset se referă doar la păcatele de care suntem conştienţi, Dumnezeu să aibă milă de noi! Omul care a fost orbit de păcat va spune că el nu este conştient de păcat. Curăţirea de păcat ajunge până la cele mai mari înălţimi şi adâncimi ale duhului nostru dacă vom rămâne în lumină, aşa cum Dumnezeu este în lumină, şi însuşi Duhul care a hrănit viaţa lui Isus Cristos va hrăni şi viaţa duhului nostru. Numai atunci când suntem păziţi de Dumnezeu, prin sfinţenia uimitoare a Duhului Sfânt, duhul, sufletul şi trupul nostru sunt păstrate fără vină în ochii lui Dumnezeu, într-o integritate nepătată, până Ia venirea lui Isus.Noi nu lăsăm mintea noastră să stăruie aşa cum ar trebui asupra acestor adevăruri mari ale lui Dumnezeu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Povestea felinarului

Ascuns după confortul călduței inerții,
Înțepenit stătea la margine de drum,
Cu trupul ruginit de vremi și vijelii,
Un felinar murdar, cu ochii plini de fum.

„Am fost cândva lumină”, începe el umil.
„Și-am strălucit în noapte oricât mi-a fost de greu,
Dar azi, stau trist și singur, bezmetic și labil,
Căci am ales lumina cea fără Dumnezeu.

Din clipa-aceea sumbră când am ales să fiu
Lumină pentru lume, eu singur, fără Domnul,
N-am mai avut nimic din focu-acela viu
Care-aducea lumina- și am rămas cu fumul.

Azi iar te chem, o, Doamne- Tu ești Lumina vie,
Aprinzătorul veșnic ce-aprinzi orice altar!
Ah, vino! Căci mi-e lampa uscată și pustie;
Și fă te rog din mine un strașnic felinar.”

………

Un foc din Cer coboară și-aprinde-un felinar,
Temeinic curățind tot praful de rugină…
Ce minunat lucește întreaga stradă iar-
Și trecătorii lumii primesc voioși Lumină…

Lidia Maria Bărbînţă

Barnevernet, protectie sau cosmar

Se-nalță glasuri mii și mii,
Sunt strigăte-n pustie,
Te cheamă Doamne-ai Tăi copii,
În dreptul lor să intervi,
Să-i scapi de silnicie.
Oamenii parcă-s blestemaţi,
Familii-s destrămate,
Copiii de la mame-s luați,
De lupii-acestui veac furați
Și duși cât mai departe.

Își frânge tatăl mâinile,
În crunta-i neputință,
Atât de greu trec zilele,
Căci nu-şi vede copilele,
Ce mare suferință!
Și plânge tata ne-ncetat,
Nu-şi vede nici feciorii,
Cel mititel, neînțărcat,
Din sânul maicii a fost luat,
Gândind, te iau fiorii…

Mama, cu suflet sfâşiat,
Nici lacrimi nu mai are,
Căci pieptul ei de alăptat,
De suferință a secat,
Ooo, ce durere mare!
Vino Preasfinte printre noi,
Revarsă-Ți bunătatea,
Pe cei luați adu-i ‘napoi,
Suntem mâhniți, pustii și goi,
Refă Tu unitatea!

Ne-ncredem Tată, știm că poți
Să schimbi inimi de gheață,
Celor mișei, corupți și hoți,
Vânduți satanei pe doi zloți,
Dă-le din Tine Viață!
Să se căiască și apoi,
Să dea familiei pruncii,
Căci „Dumnezeu este cu noi!”
Și nu cedăm chiar de-i război,
Căci stăm la poala crucii.

Dacă familia e-un păcat,
Pentru-n sistem satanic,
Dacă un prunc este forțat
Să mintă că e abuzat,
De-un tată blând și pașnic,
Cum să mai crezi în cei ce-și spun,
Barnevernet-protecție?
Au trebuință de săpun
Și multă apă! Ce să spun?
Totală dezinfecție!

Nu ne putem imagina,
Noi, cei ce-aflat-am știrea,
Câtă durere poate da,
Legea făcut-a destrăma,
Întreagă omenirea.
Azi o familie, mâine cinci,
Apoi, creștinătatea!
Îndură-Te de-acei părinți,
Ce sunt prin Tine frați și sfinți,
Redă-le libertatea!

Astăzi sunt ei, mâine nu știm,
De nu ne vine rândul…
Mai bine-ar fi ca să murim,
Decât așa ca să trăim!
Ah, mă-nfioară gândul!
Voi, frați creștini, nu încetați,
Să fiți o unitate,
Îngenuncheați și vă rugați
Să fie pruncii-napoiați,
Căci Domnul vede, poate!

Iar celui ce-a distorsionat
Realitatea, fie,
De Dumnezeu admonestat,
Să fie aspru judecat,
Aici și-n veșnicie!
O societate degradată,
Nu are Dumnezeu!
E o Sodomă blestemată
Și o Gomoră depravată,
Ce-și are planul său.

Dar planul Celui veșnic este
Măreț și sfânt, căci El,
Nu este-o tainică poveste!
El este-Acela care Este,
Domnul Emanuel!
Doar pentru-o vreme întristarea,
Va adumbri pământul,
Curând se va deschide zarea
Și va dispare lăcrimarea,
Căci va veni Cuvântul!

Stăpânul veacului de-acum,
Urlă plin de furie,
Vrea să prefacă totu-n scrum,
Împrăștie groază-n al său drum,
Cu-atâta bucurie.
Nu vă lăsați intimidați,
E vremea pe sfârșite,
De-aceea dragi prieteni, frați,
Numele Domnului chemați,
Când treceți prin ispite!

Prin El suntem biruitori,
Chiar dacă trupul geme,
De cerul vieții-i plin de nori
Și nu sperăm ai zilei zori,
El spune: „Nu te teme!”
Dacă sperăm, dacă luptăm
Pentru reîntregire,
Credință sfântă s-arătăm,
În vorbe, fapte să purtăm
Pe-Acel ce e IUBIRE!

12/01/16, Barcelona-Lucica Boltasu

Recunostinta

Azi mă plec în fața Ta Isuse,
N-am să-Ți cer bani, sănătate,
Vreau cu ruga mea de astăzi,
Ca să Te slavesc în toate.

Mulțumesc pentru căsuța-n care,
Zi de zi mă odihnesc,
Mulțumesc pentru mâncare,
Dumnezeul meu ceresc.

Pentru haine, pentru apă,
Vin eu azi să-Ți mulțumesc,
Pentru ochi, pentru lumină,
Ce zi de zi pot s-o zăresc.

Mulțumesc pentru căldură
Pentru rodul pământesc
Mulțumesc și pentru grâne
Tată Dumnezeu ceresc.

Mulțumesc pentru tot trupul,
În picioare eu mă țin,
Și pot să muncesc din greu
Chiar pană la asfințit.

Mulțumesc pentru copii,
Pentru râsul lor duios
Mulțumesc că-I ai în pază,
Și Îi ocrotești milos.

Mulțumesc că-ntotdeauna,
Zilnic Ești amicul meu,
Tu ști tot de-a mea durere,
Și când mi-e sufletul greu.
Ști și când o bucurie,
Îmi inundă inima,
Și cu lacrimi stig: Osana …!
Fi slăvit Tu Mesia!

Mulțumesc că azi sunt liber,
Nu mai sunt dator de mult,
Meritam o aspră moarte
Pentru păcatul meu cel vrut

Pentru vorba-nselatoare,
Pentru vorba de ocară,
Pentru limba mea murdară,
Pentru ura mea de semeni,
Pentru faptele ascunse,
Pentru minciuni multe zise,
Pentru tot ce-a fost murdar,
Ai murit sus pe calvar.

Ai murit pe lemnul rece,
Biciuit și sfârtecat,
Impartindu-ți chiar și haina,
Ai tacut, ai indurat,
Ai răbdat tot chinul crucii,
Ca eu azi să Te slăvesc,
Să mă poți lua în ceruri,
Curățit, de păcat șters.

Astăzi sunt copilul Tău,
Mulțumesc Isus iubit,
C-ai lăsat slăvile divine,
Și Te-ai aplecat spre mine,
M-ai luat, m-ai ridicat,
Rănile mi-le-ai pansat,
M-ai luat sus pe asin,
Și m-ai dus la han divin,
Tot prețul Tu Isuse L-ai plătit,
Ca eu să pot sta astăzi liniștit,
Să mă gândesc la ziua aceea glorioasă
Când ne Vei lua pe toți la cer acasă.

Simidreanu

Ce mare este Dumnezeu

Cand zaci bolnav pe patul suferintei,
Si-astepti o vindecare-n trupul tau,
Alunga-ndata duhul necredintei
Si-ndreapta-ti glasul catre Dumnezeu.

Cand doctorii nu iti mai dau sperante,
Sa-ti mai traiesti viata pe pamant,
Atunci acel ce-a inviat din moarte
El te va izbavi prin Duhul Sfant.

Va vindeca El orice rana
Ce te apasa astazi greu
Si vei striga in gura mare
Ce mare este Dumnezeu.

De ai ajuns descurajat pe-acest pamant,
Si nimeni nu te poate ajuta,
Tu roaga-te si-ndata Duhul Sfant
El, va veni si te va mangaia.

Caci Cel ce e mai sus de stele,
Te asculta astazi bucuros,
El singur si-a dat viata pentru tine
Si-acesta e Isus Hristos.

Cum primavara florile-nfloresc
Si mieluseii zburda pe campii,
La fel te vei simti si tu odata
Caci Dumnezeu, El te va intari.

Din mana mortii astazi El te scoate
Si se atinge El de trupul tau,
Sa poti striga oricand in gura mare:
Ce mare este Dumnezeu.

Marc Liviu

Doar trupul

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.

Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Şi-i liber spiritul să ardă…

Simion Cubolta