Strigat de trezire

„Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară.
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună.
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău,
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău?

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place?
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintașii ore-n șir la Adunare.
Azi în grabă predicuța și-apoi fuga drept la meci.
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână?
Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română?
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine, că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință.
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință.
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock&roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol?

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie?
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit.
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde e măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul „ferice de cei săraci!”

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă: „eu și eu și eu și eu.”

O Isuse, Preaslăvite, adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă: „mai demult, era odată”.
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții toți un singur gând,
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale „Maranata!”
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat,
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire.
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire!
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.”

Valentin Popovici 

Mai toarnă Doamne!

Să toarne Domnu-n noi trezire
Şi ochii noştri să-i deschidă;
Ca să ieşim din adormire
Din lâncezeală, rătăcire
Şi nepăsarea s-o ucidă.

Vai! O stare de moleşeală
Parcă s-a ‘ntins peste pământ!
Se vaită toţi de oboseală,
De-ncetineală, amorţeală…
Mai fac un pas şi-i vezi căzând!

Dar Dumnezeu nu-asta voieşte
În nici un fel nu cred că-I place;
Din dragoste, căci ne iubeşte
Cu braţele-I ne-mprejmuieşte
Dorind cu El să ne împace.

Căci, ce-am face noi fără de El
Fără purtarea Lui de grijă?
Când, ar susura un vânticel
Ne-ar tansforma în vârtejel
Făr’ s-avem cu noi o cârjă.

Să bată clopotele-ntruna
Şi trâmbiţa să trâmbiţeze!
De e nevoie, chiar furtuna
Ne-a strânge şi ne-a aduna
Credinţa s-o consolideze!

Mai toarnă Doamne-n noi trezire
Şi scoate-ne din amorţire!
Umple-ne Tu doar cu iubire
Pentru întreaga omenire
Şi pentru-a noastră Mântuire!

Nănău Adinuţa 

Dacă vine?…

Dacă vine Domnul mâine?
Ai altarul pregătit,
Să-L inviți să ia din pâine
Și să-I spui că masa-i gata,
Rodul viței pregătit
Și se cântă „Maranata”?

Vin din vale
Vești de jale –
Oare sunt chiar trecătoare?
Nu răsună a chemare,
Oare?

Printre noi adie somnul,
Ni s-a prins blana-n hățiș.
Dacă mâine vine Domnul,
Așa cum, în noapte-adâncă,
Vine noaptea pe furiș?…
Hai cu toții sus, pe stâncă!

Stânca-așteaptă,
Calea-i dreaptă.
Unde ne-am putea ascunde,
Când necazul ne pătrunde?
Unde?

Prinde-L pe Isus de mână;
De ești singur, ai să cazi!
Timpu-i scurt și nu te-amână
Cât crezi tu de cuviință.
Dacă vine Domnul azi,
Ai lumină, ai credință?

Știe cel care se roagă,
Dacă inima e-ntreagă
Și predată, sfântă, vie
Pentru Cel din veșnicie?
Știe?

Multe semne
Dau de știre,
Să ne-ndemne
La trezire.
Dacă tu zici c-au să treacă
Și-apoi vezi că nu-i o joacă?
Dacă? …

Doamne, strânge-mă de-afară!
Nu știu dacă vii la vară,
Într-o zi sau într-o seară,
Ești departe sau pe drum;
Dar un gând mă înfioară:
Doamne, dacă vii acum?!

Viorica Mariniuc 

Îmi doresc…

                      Îmi doresc…
(Gal.2,20; Fil.1,21)

Îmi doresc să mor odată însă pentru totdeauna
Din firea mea cea spurcată care învie întotdeauna
Și-mi doresc cu orice preț să evit cumplita moarte
Ce survine acolo unde nu-i spălare de păcate.

Îmi doresc să-mi leapăd tronul, pentru punere pe cruce,
Ia să-mi fie tron și țelul care zilnic mă conduce
Și-n micuțul meu regat să domnească pacea care
Vine de la Domnu Isus ca răspuns la ascultare.

Îmi doresc o înălțare în țărâna mea de jos
Care cert să dovedească că trăiesc nu eu, Hristos!
Că-am murit cu El odată și cu El am înviat
La o viață ce reflectă Legământul încheiat.

Îmi doresc să vadă oricine că-n perimetralul meu
Nu există o altă fire decât cea din Dumnezeu
Și-un mare câștig mi-e moartea țărânei mele de jos
Fiindcă traiul meu și viața este Veșnicul Hristos!

Îmi doresc să știe oricine și să înțeleagă bine
Că viață nu există unde nu-i moarte de sine!
Dumnezeu Îi Sfânt și bun, nu-ți știrbește demnitatea,
Tu alegi cui te supui, tu alegi viața ori moartea!

Îmi doresc ca toți să-și țină inima în empireu
Da într-acela unde-I Domn, Hristosul lui Dumnezeu!
Fiindcă mulți păzesc religia și-au un domn imaginar
Căruia-i pretind de toate după gustu lor amar…

Îmi doresc ca toți să poarte dragostea nepieritoare
Într-al inimii cuprins, ca pe-o apă curgătoare
Căci e dezgustată lumea de izvoare înșelătoare
Și prea sătulă-i să audă chimvale zângănitoare.

Îmi doresc discursuri clare, sumând lucruri importante
Nu zumzetul predicării pline de povești picante
Nici zângăneala cântării ce-are scopu înveselirii…
Scop ce pierde din esență melodia nemuririi!

Îmi doresc să văd cum calcă-n urma lui Hristos popor
Care până-acum urmase urma imaginației lor,
Precizată de religii, după-o „gâdilare a firii”,
Ce nu are-n evidență Calea, nici Ținta sfințirii!

Dar nevoie-i pentru aceasta de-o trezire printre sfinți
Și-o sinceră pocăință-n cei ce-și zic că-s pocăiți
Și-i nevoie de-o umplere a vaselor de pământ
Cu lumină din Lumină, cu al Domnului Duh Sfânt!

O, întărește-ne credința Dumnezeule iubit
Și puterea de ne-aduce pe-Altar darul neștirbit…
O, întărește-ne în omul care chipul Tău îl poartă
Și umple-ne de Puterea Care schimbă-a lumii soartă!

O, îndură-Te și-aprinde Doamne-n noi dorința vie
De a fi lumini ce-arată Calea către veșnicie,
Nu prin vorbe interesante, filozofic plăsmuite
Ci cu trupul pe Altar, prin trăiri deplin sfințite!

Ioan Hapca

Ce priveliste mareata

Ce priveliste mareata!
Ce splendori!
Ce fericiri!
Cu mii de raze aurore frumuseti din vesnice,
Va imbraca integul cosmos in mareata dimineata,
Cand Hristos venind din slava,
Va trezi pe morti la viata.

Ce glorioasa trezire!
Ce miscari!
Ce transformari!
Ne-nteles, nestiute, s-or petrece in pamant si-n mari,
Cand Arhanghelul cu trambiti anuntand al Lui venire
S-o petrece invierea si a lumii innoire.

Atunci toti cei din morminte,
din cenusa sau din mare, albi si negri, robi sau slobozi,
o multime enorm de mare,
desi-s morti toti aud acea srigare,
oasele incep sa se miste la strigatul soliei sfinte,
simt cum toti prind viata
a lor putrede-oseminte.

Vor fi readusi la viata,
toti cei sfasiati de fiare,
arsi pe rug, trasi pe roata  sau torturati  pe gratare
in chip tainic toti atomii s-or aduna laolata
si-or compune iarasi trupul in acea dimineata,
mai frumos si plin de slava
cu o vesnica viata!

Ce uluitor spectacol!
sa vezi cum iti apar in fata,
de pe munti, din vai, din ape
mii de fiinte miliarde,
sunt treziti de-o mare forta,
care nu cunoaste obstacol.

Ce intalnire glorioasa!
Cu proroci, cu sfinti martiri,
cu parinti, cu frati, cu rude,
cu cerestile ostiri:
Ne-om vedea, ne vom cunoaste,
intr-o viata glorioasa,
si-om uita ce grea a fost lupta jos in valea intunecoasa.

Ce nespuse bucurie!
Ce cantari, ce armonii,
cum nu au mai fost nicicand in lume,
vor canta ai Sai copii
caci scapati de greul crucii, coplesiti de veselie
vom intalni toti pe Domnul si-om fi cu el in vesnicie.

Petru Popovici

Vegheați în vederea rugăciunii…

„Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii. (1 Pet. 4:7)

Vegheați în vederea rugăciunii,
Căci este vremea multor ispitiri
Și mulți vor pierde premiul alergării
În noaptea lepădărilor târzii!

Rugați-vă, creștini, pentru trezire
Și pentru umplerea deplină-n Duhul Sfânt
S-avem cu toții parte de Răpire
În ziua transformării-n alb veșmânt!

Rugați-vă! Se-apropie vânzătorii
Și prea puțini veghează-n Ghetsimani…
Ni vă-nspăimânte gloata, trădătorii,
Ba mijlociți, în Duh, pentru dușmani!

Rugați-vă, mai mult ca niciodată,
La vreme și nevreme vă plecați!
Să biruiți, îngenunchind, ispita
În sfântă Părtășie v-ancorați!

Rugați-vă! Sunt ultimele ceasuri,
Când mulți creștini vor rămânea afar’…
Sunt candelele lâncezi, făr’ putere
Iar bezna de păcat e la hotar.

Rugați-vă! Hristos este aproape,
Curând se-aude-un Strigăt din Eter
Și-ntâi vor învia cei adormiți de vreme,
Iar împreună ne-om ‘nălța spre Cer.

Rugați-vă! Stringentă-i rugăciunea jos, în vale
Și totuși, neglijată ca nicicând;
Rugați-vă, în zi sau noapte
Să fim toți gata-n al plecării gând!

Că rugăciunea-i cea mai de valoare,
Din câte arme-s date pe pământ;
Nu risipiți, creștini, timpul sub soare,
Ci-ngenuncheați, să fiți gata oricând.

Adelin

Ridica-te!

Plânge iarăşi cerul în miez de noapte …
Lacrimi amare îi curg lin pe faţă …
Fior de Dumnezeu pan’ la noi azi răzbate ,
Poate … ne vom trezi , poate … vom trăi acea Sfânta dimineaţă …

Un tunet străbate din nou cerul ,
E-un nou strigăt , o nouă chemare .
Oare…din nou ne lipseşte credinţa sau zelul ?
Oare..ştim cât a costat a noastră răscumpărare ?

Furtuna se tot înteţeşte şi vântul mai aprig bate …
E vremea trezirii , e vremea vegherii !
Sculaţi-vă ! Cu Domnul chiar şi prin furtună vom răzbate !

Nu vă fie frică a lupta niciodată ,
Întăriţi-va şi nu uitaţi nicicând ,
Avem un Dumnezeu şi o inimă încredinţată
Că El e Acelaşi în Cer şi pe Pământ !

Poate eşti căzut , fără speranţă ,
Şi crezi că eşti singur în groapă .
Cheamă-L pe Isus să-ţi dea siguranţă ,
El chiar şi de-acolo te scapă !

Poate nu mai ai credinţă nici măcar un bob
Şi vezi cum cei din jur sunt împotriva ta .
Ridică-te şi cere-I Lui să-ţi trimită măcar un corb
Ca lui Ilie , să-ţi dea din hrana Sa .

Poate gânduri te frământă zi şi noapte
Şi lacrimi curg şuvoi pe faţă .
Pleacă-te pe genunchi în faţă Celui Ce marea străbate
Şi El mersul pe mare te învaţă !

Ridică-te ! Slujeşte-i ! Căci El e Sfânt Sfânt Sfânt , de 3 ori Sfânt !
Trăieşte pentru Cel ce în ceruri domneşte ,
Pentru Cel ce e Domn în cer şi pe pământ ,
Pentru Cel ce viaţă îţi dăruieşte !

Simona Niculai

E timpul greu….

De ce sunt tristă, Tată,
Şi-amarul mă doboară des ?
De ce n-am pace câteodată ?
Mă-ntreb adesea şi oftez.

De ce, când e să merg ‘nainte,
Satan mă ţine tot pe loc ?
De multe ori, sunt slabă pe Cale
Şi zic, Doamne, nu mai pot.

E greu să mergi ‘nainte, frate,
Nu e uşor să biruieşti,
Dar luptă, nu te da deoparte,
De vrei Raiul sa mostenesti!

E ziua de trezire acum,
Domnul ne cere să veghem,
Ca la sfârşitul alergării
S-obţinem cununa nemuririi.

Se merită să lăsăm totul,
Ce ne mai leagă de Pământ,
Pentru o viaţă nesfârşită,
Împreună cu Domnul Sfânt.

Să nu uităm de fraţii noştri,
Să plângem pentru ei mereu,
Ca să se-ntoarcă către Domnul,
Să nu ajungă-n chinul greu.

Ascultă-ne, Doamne, şi pe noi,
Răspunde-ne, când Te chemăm !
Şi fii cu noi până la capăt,
Prin vânturi, valuri şi nevoi !

E timpul tot mai greu acuma,
În vremea care va urma,
Puţini vor ajunge la ţintă,
Dar luptă-ntruna, nu ceda !

Căci, ce te-aşteaptă după luptă
E bucurie eternă, nu uita !
Vei rămânea o veşnicie
Cu Isus în Cer, la nunta Sa.

Aurica Noroc