În marea uitării…

În marea uitării au fost aruncate
Trăiri ce n-au fost de Cer aprobate
Și-așa s-a creat în noi transformare
Când răspuns-am la a Tatălui chemare.

Cuvintele Lui ne-au atins făptura
Să cunoaștem Cine-a creat natura
Să nu mai rătăcim pe cărări străine
Să ne-atașăm de Cel ce poate s-aline.

A fost aruncat în marea uitării
Tot ce n-avea semnul binecuvântării
Iar azi pășim cu avânt spre Slavă
Nu mai vrem nici zgură, nici pleavă.

Îngropate sunt îndemnuri din fire
Făcându-se loc pentru sfânta slujire
Și astfel s-a făcut schimbare totală
Suntem ucenici în cereasca Școală.

Apuse sunt zile de necredință
Știm ce scop are o suferință
Știm că-n marea uitării-au fost duse
Fapte ce-n sfințenie nu-s incluse.

Minunea Salvării zilnic o trăim
De-al nostru crez, nicicând, nu ne despărțim
Cu sângele crucii trecutul e șters
Știm unde sfârșește al nostru mers.

Când răspuns-am la a Tatălui chemare
Simțit-am în noi răscumpărare
Trăiri ce n-au fost de Cer aprobate
În marea uitării au fost aruncate.

George Cornici

Vas de lut

As vrea sa stau mereu pe inaltime
Si-n vale niciodata sa cobor,
Sa gust doar din trairile sublime,
Am insa un statut de muritor.

As vrea sa ma-nsoteasca biruinta
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Sa nu ma intalneasca suferinta,
Insa, de lut nu pot sa ma dezbrac.

As vrea nu slabiciunea, ci puterea
Sa-mi umple cupa-n fiecare zi,
Sa nu fac cunostinta cu durerea,
Dar vlaga mea incepe-a vesteji.

As vrea… as vrea… Dar paradoxul este
Ca-mi port comoara intr-un vas de lut,
Si n-are voie firea sa conteste
Intelepciunea care m-a facut.

Durerea, slabiciunea, umilinta,
Le foloseste, ca puterea Sa
Sa-si manifeste-n mine biruinta
Si-abilitatea de a transforma.

As vrea sa vreau doar ce vrei Tu intr-una,
Tacut sa ma smeresc sub mana Ta,
Stiind ca Tu-mi impodobesti cununa
Ce-n cerul Tau odata-o voi purta.

Si-as vrea sa-Ti multumesc de neintelesul
Si minunatul plan cu viata mea,
In care-ai investit tot interesul,
A Ta sa fie toata gloria!

Anca Winter 

Distantarea fratii mei…

Distantarea fratii mei e lucrarea celui rau
Ne schimba convingerea ca sa suferim din greu
Caci el nu-i interesat sa-i slujim lui Dumnezeu
Ca s-avem viata sfanta ci, sa pacatuim mereu.

Distantarea fratii mei ne-a adus multora frica
Nu de Dumnezeul mare ce-ngrijeste si furnica
Ci de microbi si infectii care desi nu zic nimica
Ne inunda organismul si ne-opreste harmonica.

Distantarea fratii mei interzice sa dam mana
Ne aduce-ngrijorarea si ne tulbura gandirea
Prietenia intrerupe sub pretext ca-mbolnavirea
Ne distruge sanatatea si rapeste revenirea.

Distantarea fratii mei ascunde in ea durere
Bunici de nepoti separa luand orice mangaiere
Caci nesiguranta frange chiar intinsele aripioare
Ce tandretea o exprima cu drag si cu-nflacarare.

Distantarea fratii mei partricipa si la-adunare
Cand privim in jur crestinii si ‘ntre ei e distantare
Te privesc din departare mimand mana. Salutare!
De se-apropie prea mult calca frana. Distantare!

Distantarea fratii mei este virus agresiv, periculos
Tine la distanta frate, sotie, copil; parinte politicos
De te uiti atent spre dansul citesti chipul manios
Distantarea iti vorbeste sa te-opresti ca ii nervos.

Distantarea fratii mei face pe-un crestin fatarnic
Poti spune despre iubire atuni ii vorbesti zadarnic
Vorba ta nu il transforma sufletu-i legat amarnic
De pacat, de judecata si de-aceea-i samavolnic.

Distantarea fratii mei rupe relatii, partasii fratesti
Ea sustine ca in case sunt adevarate trairi ceresti
Ca Biserica s-a nascut intre oamenii duhovnicesti
Cand adunati in odaie sus se rugau in limbi ceresti.

Distantarea fratii mei zdrobeste omul dinlauntru
Distruge mijlociri fratesti, sufletul si duhul nostru
Desparte de ce-i frumos si astfel cugetul nostru
Ajunge in necredinta si apoi, devine-un monstru.

Nu acceptati distantarea ca ne-ingheata cugetul
Lasati Duhul sa-ncalzesca fiinta noastra, sufletul
Astfel vom ramane uniti toti implinind Cuvantul
Si vom mostenind Imparatia cu Isus Preasfantul.

 Petru Coman 

Îmi doresc…

Referințe

Galateni 2:20 | Filipeni 1:21

                      Îmi doresc…
(Gal.2,20; Fil.1,21)

Îmi doresc să mor odată însă pentru totdeauna
Din firea mea cea spurcată care învie întotdeauna
Și-mi doresc cu orice preț să evit cumplita moarte
Ce survine acolo unde nu-i spălare de păcate.

Îmi doresc să-mi leapăd tronul, pentru punere pe cruce,
Ia să-mi fie tron și țelul care zilnic mă conduce
Și-n micuțul meu regat să domnească pacea care
Vine de la Domnu Isus ca răspuns la ascultare.

Îmi doresc o înălțare în țărâna mea de jos
Care cert să dovedească că trăiesc nu eu, Hristos!
Că-am murit cu El odată și cu El am înviat
La o viață ce reflectă Legământul încheiat.

Îmi doresc să vadă oricine că-n perimetralul meu
Nu există o altă fire decât cea din Dumnezeu
Și-un mare câștig mi-e moartea țărânei mele de jos
Fiindcă traiul meu și viața este Veșnicul Hristos!

Îmi doresc să știe oricine și să înțeleagă bine
Că viață nu există unde nu-i moarte de sine!
Dumnezeu Îi Sfânt și bun, nu-ți știrbește demnitatea,
Tu alegi cui te supui, tu alegi viața ori moartea!

Îmi doresc ca toți să-și țină inima în empireu
Da într-acela unde-I Domn, Hristosul lui Dumnezeu!
Fiindcă mulți păzesc religia și-au un domn imaginar
Căruia-i pretind de toate după gustu lor amar…

Îmi doresc ca toți să poarte dragostea nepieritoare
Într-al inimii cuprins, ca pe-o apă curgătoare
Căci e dezgustată lumea de izvoare înșelătoare
Și prea sătulă-i să audă chimvale zângănitoare.

Îmi doresc discursuri clare, sumând lucruri importante
Nu zumzetul predicării pline de povești picante
Nici zângăneala cântării ce-are scopu înveselirii…
Scop ce pierde din esență melodia nemuririi!

Îmi doresc să văd cum calcă-n urma lui Hristos popor
Care până-acum urmase urma imaginației lor,
Precizată de religii, după-o „gâdilare a firii”,
Ce nu are-n evidență Calea, nici Ținta sfințirii!

Dar nevoie-i pentru aceasta de-o trezire printre sfinți
Și-o sinceră pocăință-n cei ce-și zic că-s pocăiți
Și-i nevoie de-o umplere a vaselor de pământ
Cu lumină din Lumină, cu al Domnului Duh Sfânt!

O, întărește-ne credința Dumnezeule iubit
Și puterea de ne-aduce pe-Altar darul neștirbit…
O, întărește-ne în omul care chipul Tău îl poartă
Și umple-ne de Puterea Care schimbă-a lumii soartă!

O, îndură-Te și-aprinde Doamne-n noi dorința vie
De a fi lumini ce-arată Calea către veșnicie,
Nu prin vorbe interesante, filozofic plăsmuite
Ci cu trupul pe Altar, prin trăiri deplin sfințite!

Ioan Hapca

Țepușul și harul

M-am rugat de două ori: “Tată ia-mi ţepuşul
Că mă chinuie mereu şi e  greu  urcuşul”
M-am rugat a treia oară şi mai cu ardoare
“Doamne ia-l ne-ntârziat că trupul mă doare…

Ia-mi durerea nesfârşită şi dă-mi sănătate
Ştiu că Tu eşti milostiv în  divina-ţi bunătate
Ştiu că te înduri nespus de făpturile create
Şi lucrezi în Univers cu iubire şi dreptate…

Nu cer aur sau argint, nu cer  nici  mărgăritare
Doar atât doresc acum: mult râvnita vindecare
Nu-ţi cer lux, nici bogăţii dorite de cei mai mulţi
Scapă-mă de cuiul greu; azi te rog să mă asculţi…

Căci doresc să te slujesc cu mai multă energie
Să-Ţi cinstesc Numele sfânt  şi în cânt şi-n elegie
Să vestesc la toţi de Harul revărsat fără-ncetare
Să trezesc în cât mai mulţi dor de viaţă viitoare…

Deci , Părinte, inc-odată te implor dă-mi lecuire!
Ca răsplată că-ţi sunt rob, că-ţi dau multă preţuire
Scoate-mi ţepuşul afară şi aruncă-l în pustie
Niciodată-n viaţa mea pacostea să nu mai vie”

Dar răspunsul  mă surprinde, vă surprinde şi pe voi:
“Harul Meu ‘ţi-este de-ajuns în necaz şi în nevoi
El să-ţi fie mângăierea când năpasta te apasă
El să-ţi fie desfătarea când puţine ai pe masă…

El te va-nsoţi pe cale şi-ţi va fi  un  bun  amic
Când alături eşti de Har nu te teme  de  nimic
El curge de la Calvar, din izvorul  cel  curat
Care spală omenirea  de  nemernicul  păcat…

Se revarsă-n abundenţă, zi de zi  şi-n viaţa ta
Şi de-ar curge-o veşnicie  sursa nu s-ar termina
E destul să-l ai acasă şi la muncă  şi  pe   drum
Mulţumit să fi nespus  că-i cu tine chiar  acum…

Harul Meu îţi e de-ajuns, el îţi este- nvăţătorul
Când primejdiile vin ‘ţi-este  şi  ocrotitorul
Nu te teme de nimic chiar de ai ţepuş în spate
El îţi dă  imbold  mereu  spre trăiri înmiresmate.”

George Cornici

Crinul din vale

Îmbracă-mă în straie de lumină
să fiu frumoasă ca un crin din vale.
Aşa cum îi ţeşi haina fără vină
pune-mi şi mie podoabele Tale.

Să-mi fie viaţa zi de primăvară
şi smălţuind al oamenilor drum
să fiu un sol din veşnica Ta ţară;
privirile spre Tine să le-ndrum.

Aşa cum crinul nu îşi coase haina
iar vrabia găseşte firimituri,
să cred şi eu că te-ngrijeşti de hrana
celui ce ascultă Sfintele Scripturi.

În urma mea să las miresme-alese
cum crinul umple aerul din juru-i.
Veşmintele-mi cu a Ta lumină ninse
fie un martor al dalbei trăiri.

Cristina Magdalena Frâncu