Voi, lucrătorii Viei sfinte

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

Traian Dorz

Reclame

Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

Copacul toamnei

Mă gândesc, copacul toamna, cât are de suferit
Rămâne o siluetă cu sufletul dezgolit,
Frunzele nici nu-l întreabă dacă ar mai vrea să stea
Și privind copacul nostru, parcă văd povestea mea.

Am avut atâtea toamne când am rămas ca și el:
Fără prietenele frunze, doar eu și vântul stingher
Dar atunci când rămâi singur și când toată lumea pleacă
Poți să-l vezi pe Dumnezeu, mai bine ca niciodată!

N-aveam frunze și nici rod când m-a găsit Dumnezeu
Însă Lui nu i-a păsat, s-a oprit în dreptul meu
Și mi-a spus să cred în El, c-o să-aducă primăvară
Și toții se vor minuna că un ciot rodește iară.

Chiar așa s-a întâmplat cu copacul cel stingher
Primăvara următoare n-a fost unul ca și el!
Toamna prietenii-i spuneam că e bun doar pentru foc,
Însă Dumnezeu i-a spus: am să-te-înfloresc la loc!

Frații mei să știți că viața uneori o toamnă este
Frunzele ne vor pleca fără să ne dea de veste,
Dar de-l ai pe Dumnezeu, nădejdea să nu îți piară
Te va duce într-un loc unde-i veșnic primăvară.

Mirela Olteanu 

Toamnă târzie

Plutesc frunze poleite,
Duse de vântul rătăcit.
Fuge timpul pe negândite,
Vremea sub ploaie s-a răcit.

Copacii golași, solitari în vânt,
Amorțiți visează la verdele crud,
Ce-n Primăvară se umple de cânt.
Acum vijeliile tot mai des se aud.

Se apropie Iarna cu puritatea ei.
Ne încălzește cu plapuma albă.
Și steluțele jucăușe ca niște scântei,
Împletite în a nemuririi salbă.

Toamnă târzie e viața mea trecută.
Aleargă zilele spre iarna vieții, anii mei,
Sub harul Domnului am fost renăscută.
Credința mă poartă pe aripile veșniciei.

– Vino, Doamne, sfințește-mi ființa,
Se apropie Iarna vieții, Te aștept.
Primăvara eternă o așteaptă credința,
Atât cât mai bate inima în piept.

Dan Viorica 

E toamnă iar…

E toamnă iar, Septembrie a venit…
Se rușinează frunzele-n culori,
De parcă s-ar găti de sărbători,
Și totuși… printre roade, frunze mor…

S-au copt, s-au primenit si ostoit,
Tot ce putea natura ca sa dea:
De prin livezi, prin câmpuri și ogoare,
Tributul anului, omul din nou să-l ia…

Dar tu? Trecut-ai vara sufletului tău,
Întins la soare, odihnit la umbră,
Acum când viața nu mai pare sumbră,
Dorind la roade, la cules mereu…

Vom trece ca lumina lunii oglindite,
În palul frunzelor ce cad însingurate,
Dar va rămâne rodul vieții noastre
Și rodurile toamnei consumate…

Pe mal de Criș, pe fund de mâl acoperit,
Stau mii de frunze ce s-au ofilit…
Dar ramura de salcie uscată,
Ea va rămâne vie, vindecată!

Unii dau frunze… alții, rodesc din greu!
Doar toamna îi va dovedi pe toți,
Pe cei ce lucră sau pe cei ce-s hoți,
Acel Septembrie rupt dintr-un eseu…

O, toamnă crudă, ce ne dai pe față…
În târgul vieții, să-mi aduc avutul:
Puținul strâns sau bogății cu multul,
Septembrie ce ne-nșiri anii pe ață…

Bulzan Marian Gigel

…adăpostul divin!

Faur octombrie în liniştea toamnei,
Amprenta ruginei în galben împlântă,
Şi-un sâmbur de jale-n ecoul poemei,
Suspină atins de o frunza uscată…

În liniştea toamnei triumfă mişcarea,
Cu cerul se leagă în tainice puncte,
Natura smerită îşi schimbă culoarea,
Din galben de miere în rani ruginite,

Cu frunza mai rară ce vântul o bate,
Din visul de-o vară, pădurea trezită,
Dezbracă veşmântul din ramuri boltite
Şi-aşteaptă să poarte cununa albită…

E lecţia vieţii de ceruri trimisă,
Parfum de sfârşit cu ultimă boare,
Căderea mai lină e parcă surprinsă
De somnul cel dulce numit resemnare.

Mi-e dragă şi iarna şi vara şi toamna,
Mi-au fost deseori adăpostul de dor,
În ele mi-e caldul şi dulcea fântână,
Ce apa tot vie o ţine în tainic izvor!

Din toate mi-adun bucuria-n secunde,
În sufletul plin condeiul iubirii alege,
Mă-nvaţă şi-n tabla scăderii a crede,
O pagina scrie când alta-i premerge.

Prin toamne şi ierni, în vară trecând,
De când am păşit pe pământ umil peregrin,
În toate cuvânt ziditor m-am găsit căutând
Şi-aşa am aflat la Acel ce întâi m-a iubit,
…adăpostul divin!

A. Urma

A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu 

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

Alexandru Marius 

Meditaţie de toamnă

Sosită-i toamna peste vii,
Iar haina-i lungă, arămie,
Aduce brumă pe câmpii
Şi ploi… şi vânt… şi vijelie…

Privesc în jur, copacii goi
Se scutură cuprinşi de teamă,
Din munte, lin coboară oi
Să stea în staul peste iarnă.

Mă uit la mine, am trecut
De vara caldă şi frumoasă.
Mă-ndrept cu pasul mic, tăcut…
Spre-o toamnă, iarnă friguroasă.

Stau şi mă-ntreb: Ce-am în hambar?
Ce-am strâns din holda aurie?
Ce pot să pun pe-al Tău altar?
Cât am lucrat la Tine-n vie?

Ce roadă bună am adus?
Şi cât am înmulţit talantul?
Pe câţi la Tine am condus
Şi le-am vorbit de Preaânaltul?

Sunt întrebări ce răscolesc
Ca vântul frunzele-n cărare
Şi mă-n fior când mă gândesc
Că n-am răspuns la întrebare…

Cât încă azi mai este har,
Cât încă iarna e departe,
Adună, strânge în hambar,
Trudeşte-te, nu sta deoparte.

Când trâmbiţa va răsuna
A Sa măreaţă revenire
Să îl putem întâmpina
Cu roade, strânse din IUBIRE.

Rodica Dunca 

E toamnă de vis!

E toamnă de vis! Toamnă divină!
Soarele cerne o blândă lumină.
Comorile toamnei, covor de culori,
Încântă privirea din noapte în zori.

Privesc necuprinsul în rouă și ceață
Și frunzele moarte și frunzele-n viață.
Și chiar dacă tremur în ploaie și vânt,
Mă bucur de toamna bogată și cânt.

Și urc pe cărarea albită de har
Purtând, credincios, al Cerului dar.
Și toamna vieții mi-e tot mai senină
Și sufletul cald și plin de lumină!

Gelu Ciobanu