Anii noștri trec prea iute

Anii noștri trec prea iute
Ca săgeata care zboară,
Parcă-s ceasuri sau minute
Ce gonesc în prag de seară.

S, au dus ca ziua cea de ieri
Anii noștri cei puțini,
Trudă, zbucium și dureri,
Atât am strâns și avem în mâini.

Totu-i goană după vânt.
Omu’-aleargă ca o umbră,
Caută raiul pe pământ
Într-o viață atât de sumbră…

Dup’ averi, plăceri, renume
Mulți se zbat fără oprire,
Călători spre altă lume
Astea sunt dezamăgire!

Chibzuiește-ti bine timpul
Cel trăiești aici sub soare,
Tu ești călător prin lume
Pune preț pe ce-i valoare.

A câta oară grădinarul
Mijlocește pentru tine?
Te-a-ngrijit cu drag tot anul,
Rodu-i frunze și suspine…

Vorbe goale fără număr
Doar atât rodim ades,
Tot ce facem sau ce spunem
Nu prezintă interes.

Cei din jur caută-n noi
Dragoste și bunătate,
La mulți fructul cel de soi
Ne lipsește din păcate.

Se prea poate-n acest an
S-ajungă-n dreptul tău securea,
Tu ești în cerescul plan
Nu glumi cu mântuirea.

Mai dezbracă-te de frunze,
De mândrie și de eu,
Toate gândurile-ascunse
Le cunoaște Dumnezeu.

Nu mai confunda slujirea,
Slujbele din adunare,
Cu roada Duhului, sfințirea,
Cu dragostea ce-n veci nu moare.

Fără dragoste noi suntem
Doar chimval zăngănitor,
O aramă sunătoare,
Doar un pom neroditor.

Doamne, îndură-te de noi,
Mai lasă-ne încă un an,
În al Tau ceresc altoi
Tu ești Tată, Suveran!

Când ne vei cerceta din nou
Să găsești rodul dorit,
Fii cu noi și-n anul nou,
Acum și până sfârșit.

Iany Laurenciuc 

Aș vrea să fiu

Pe drumul meu de zi cu zi
Spre Țara dincolo de de nor,
Ce strălucește-n veșnicii
Unde-s chemat și eu a fi
Moștenitor,

Doresc să fiu un bun oștean
În slujba Ta iubit Stăpân
Prin luptele cu cel viclean
Pe-al vieții furtunos ocean
Brav să rămân.

Purtând mireasma Ta de Har
Prin văi, prin munți și prin pustiu
Lărgind Slăvitul Tău hotar. .
Un rob jertfit pe-al Tău altar
Aș vrea să fiu.

Mi-ai fost Samaritean milos
Te-ai ocupat și de hangiu
O, Domnul meu Isus Hristos
Ca eu la rându-mi de folos
Să pot să fiu.

Răzbind prin spini și mărăcini
Din zori și până-n ceas târziu
Celor de-tunecime plini
Indicator către lumini
Să pot să fiu.

O stea pe cerul minunat
Care pătrunde-n inimi reci
Ce cu-a ei rază necurmat
Arată drumu-adevărat. .
Să fiu pe veci.

Să poată mulți a se salva
Și sufletul a-și mântui
Lăsând pe veci povara grea
La Cruce, jos sub jertfa Ta. .
Mult mi-aș dori.

Și-apoi deplin eliberați
Să-nceapă a înainta
Iertați, albiți, justificați
Cu Duhul Slavei sigilați. .
Ce mult aș vrea.

Cu inima la Dumnezeu
Și-un glas ce strigă în pustiu
Argat tocmit, lucrând din greu
Avertizând cu drag mereu
Aș vrea să fiu.

Răscumpărând timpul rămas,
Și câte încă nu le știu. .
Să pot ca-n tainicul Tău ceas
Cu untdelmn destul în vas
Și eu să fiu.

Prin vers voi spune că iubești
Că ești Puternic și ești Viu
Că, Doamne, încă mântuiești
Și sus cu Tine-n slăvi Cerești
C-aș vrea să fiu.

Eu nu știu tot ce plănuiești
Nici cât o să trăiesc nu știu. .
Da-n toate câte-mi pregătești,
Un fiu pe care Tu-l iubești
Aș vrea să fiu.

Daniel Hozan

Vom ști

Vom ști cum n-am știut,
Când timpul nu va trece
Și-acele galaxii,
Din veșnicul ținut,
Cu toți le vom petrece.

Vom râde cum n-am râs,
Când lacrimile toate
Vor dispărea pe veci,
Iar veșnicul surâs
Va fi o realitate.

Vom fi ce nu am fost,
Când noaptea se va stinge,
Iar noi vom poposi
În veșnic adăpost,
Unde nu va mai ninge.

Vom zice ce n-am zis,
Cu vorbă luminoasă,
Rostind cu mulțumiri
Că ce trăim nu-i vis,
Ci am ajuns acasă.

Lucian Cazacu  

Timpul

Am vrut să aflu ce e timpul…
Am ridicat ochii în sus,
Iar norii ce zburau ca gândul
Mi-au spus că timpul curge-n sus.

Și râul, cu o murmurare,
Mi-a explicat că apa lui
O întâlnești și mai în vale,
Dar timpul, însă – timpul nu!

Și fulgi pufoși de păpădie,
Plutind prin fața mea, ușor,
Șopteau că fost-au pe câmpie
Flori galbene, la timpul lor…

O cioară, ce zbura deasupra,
Mi-a cârâit că se grăbește,
Că n-are când a-mi explica
Ceea ce omul, , timp” numește.

A început să bată vântul,
Iar frunze mii căzut-au jos…
Și-am înțeles ce face timpul
În zborul său misterios.

Atunci, o altă întrebare
Răspunsul clar și l-a găsit:
Că timpul ce dispare-n zare
E-n veșnicie tipărit.

Iar o furnică, la picioare,
Cam supărată mi-a strigat:, , Străine, de ce-mi stai în cale?
Nu vezi că-i timpul pe-nserat?”

Atunci, eu, ca dintr-o poveste,
Din amorțeala mea m-am smuls;
Și pe genunchi, copilărește,
Dorința Domnului i-am spus:
, , O, iartă-mi, Tu, nesocotința,
Că timpul în zadar s-a scurs,
Ajută-mi ca, de-acum-nainte,
Întreg, pe veci să-Ți fiu supus!

Iar timpul ce mi-i dat de Tine,
S-aducă-n lume mult folos…
Nu pentru mine – pentru Tine,
Să-Ți fie de plăcut miros!”

Adelina Malancea

Nu vă potriviți chiplui veacului

Nu vă potriviți chipului acestui veac
Veacul vă va da nepotrivitul leac
Vă va da amărăciune în loc de dulceață
Vai, înșelăciune e a lui povață!

Nu vă potriviți pământescului model
Căci nu-i place părtășia din Betel
Lumescul model e creat de tatăl minciunii
Care-ncearcă să ucidă efectul minunii.

Nu vă potriviți chipului culturii
Găsiți îndrumări în filele Scripturii
Și veți putea evita grota-ntristării
Veți fi eroi nu victime-ale întâmplării.

Dacă Net-ul vă fură timpul rugăciunii
Plasați-l în colțul unde sunt tăciunii
Doar ce-i scris sub inspirație divină
Aduce-n ființe pace și Lumină.

Din ce poate oferi tehnica modernă
Luați doar ce dă tihnă internă
Ce veți face dacă nimic bun n-ați aflat?
Spuneți și la alții că nu v-a interesat.

Nu vă potriviți ideilor ce propagă
Mersul spre-un țel pe calea cea largă
Idei cu izvorul în Rai vă formează
Să mergeți cu Cel ce bucurii creează.

Hrănind ființele cu bucate alese
Din vechiul și noul Testament culese
Nimeni nu va putea să răpească crezul
Declarat, demult, când a fost botezul.

Caracterul format prin credincioșie
Ne face demni de veșnica-Mpărăție
Doar Cuvântul revelat ne leagă de Creator
Și ne dă spor pe-al Evangheliei ogor.

Nu vă potriviți chipului acestui veac
Căci emite principii care nu satisfac
Doar modelul venit la noi prin Întrupare
Ne-ndrumă, zilnic, spre eterna valoare.

George Cornici

Clipe de răgaz

Se scurtează timpul ca o veche haină,
Dar și-n strâmtorare e prisos de har,
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar.

Prinși în glod aleșii cad și se-ntinează,
Pentr-un blid de linte dreptul lor și-l vând,
Dar e-o rămășiță care mai veghează,
Are-alt fel de foame și-altă sete-n gând.

Dreapta așteptare pare-o veșnicie,
Arșița pustiei duhu-a moleșit,
Lupta nu-i fățișă, cere dibăcie,
Oare câți răbda-vom până la sfârșit?

În curând se-ncuie ușa milei sfinte
Și nu poate nimeni s-o descuie iar,
Dar ni-s date semne, să luăm aminte!
În curând se strânge grâul în grânar!

A Nunții odaie este pregătită,
Zilele-s scurtate spre a fi scăpați,
Cu trupuri de slavă, doar într-o clipită,
L-al trâmbiței sunet, sus vom fi luați.

Ia fără zăbavă-a mântuirii haină
Dată prin credință tuturor, prin har!
Orologiul vremii ticăie în taină,
Fiecare clipă de răgaz e-un dar!

Olivia Pocol 

Sa ne numaram bine zilele

Text: Psalmul 90

„…învaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.” Psalmul 90:12

Cand suntem tineri şi privim în viitor, viaţa ne pare atît de lungă. Iţi vine greu să-ţi imaginezi că-i adevărat ceea ce spun adesea cei mai în vîrstă – timpul a trecut atît de repede încît ei se întreabă unde s-a dus. Dar pe măsură ce înaintăm în varstă, anii prezentei existenţe par mai scurţi, în special comparaţi cu eternitatea.
În cartea sa: „Cînd rad nu fac decît să sufăr”, Ethel Barrett relatează o povestire despre o profesoară de liceu din Los Angeles care avea o metodă unică prin care îşi stimula elevii să gandească.
Din cînd în cînd, scria pe tablă scurte mesaje care nu aveau nici o legătură cu lecţia în care elevii erau implicaţi. Într-o dimineaţă, cînd elevii au intrat în clasă, au văzut scris pe tablă numărul: 25.550. In final, un elev a ridicat mîna sus şi a întrebat ce reprezintă numărul scris pe tablă. Ea le-a explicat astfel: cifra de 25.550 reprezintă numărul de zile din viaţa unui om care trăieşte 70 de ani. Profesoara voia să-şi impresioneze elevii în legătură cu scurtimea vieţii. Redusă la numărul zilelor şi nu al anilor, viaţa pe care ne-o petrecem pe pămînt nu mai suna atît de lungă pentru ei.


Acest fapt subliniază ceea ce spunea lacov despre viaţă: „Nu este decît un abur, care se arată puţintel şi apoi piere” (lacov 4:14). De aceea, este important să folosim toate ocaziile ca să-L slăvim pe Dumnezeu, să slujim altora şi să-L proclamăm pe Cristos. Timpul nostru pe pămînt este limitat. Să-1 folosim cu înţelepciune! – R.W.D.

Nu-mi pare rău, Isus, de anii
Jertfiţi pentru calvarul Tău,
Dar şi de-o clipă ce-mi ia lumea
Din inimă îmi pare rău.  ”    Traian Dorz.

Nu cheltui timpul, investeste-L!”

Rugă de anul nou

Am fost, și ce-am făcut rămâne
Doar umbră-n filă de trecut,
Iar timpul, ce nu vrea s-amâne,
Ne duce-n alt necunoscut.

Vom fi, vom ști, sau vom ajunge,
Vom da, vom lua sau vom muri,
Ne vom opri sau vom străpunge
Și-un mâine poate… de-om mai fi.

Dar cine, Doamne, știe oare
De anul ne-o mai prinde iar? !
Vom mai avea același soare,
Sau dulcele va fi amar?

Vom mai purta în noi nădejde
Că va fi bine în final,
Sau vom ceda în deznădejde,
Loviți din nou de-același val?

Vom mai putea a crede, Doamne,
Că biruiți de rău n-om fi,
Că n-om avea mereu doar toamne,
Și primăveri vor mai veni?

Vom mai putea zâmbi, chiar dacă
Lumina-i stinsă-n ceață rea?
Vom mai trăi așa, să-Ți placă?
Vom mai putea îmbrățișa?

Vom alerga purtați de bine,
Flămânzi de pace și de har?
Ne vor fi inimile pline
De-un cer mai limpede, mai clar? …

În grija Ta rămânem siguri,
De-om fi pe mal, de-om fi în larg,
Prin pierderi, lipsuri sau câștiguri,
Ne ții al vieții drept catarg.

Suntem aici, dar mâine poate
Vom fi-ntr-un alt tărâm, nu știm,
Dar vrem ca-n totul și în toate
Mai buni și mai loiali să-Ți fim!

Lucian Cazacu 

La timpul prezent

Când IERI s-a îmbarcat,
cu gând să nu mai vină,
a luat tot ce-a putut
și n-a lăsat decât
doar lucruri din trecut
și-o carte scrisă, plină
de amintiri cu noi,
cu alții și atât.

Pe MÂINE-l așteptăm,
dar nu știm dacă vine,
e prea departe țara
de unde va pleca,
e mult riscantă cursa,
de aceea e mai bine
să îl lăsăm pe el
să vină când o vrea.

Așa că, în final,
să ne-nsușim doar țelul
de-a nu trăi în urmă,
ci numai la prezent,
să fim ce nu am fost,
să ne-adaptăm cu felul
de-a fim mai buni, mai pașnici,
doar AZI, și-i suficient.

Lucian Cazacu  

Spre altruism

A venit timpul să ne vedem doar ochii!
Mereu încântați de alte valori
Am umblat căutând între zâmbete,
Am umblat căutând între flori,
Cine timp mai avea
Să privească în ochi
Acea depărtare-ntre noi? !

A venit timpul să urcăm alte trepte.
Ce pot spune ochii acum? !
Oboseală, trădare și lipsă,
Neputință în noi, neputință în jur…
Singuratici pornim, singuratici ne-ntoarcem,
Ca o frunză bătută de vânt…
Dacă pomul vieții s-ar coace
Rămânem oxidați la pământ.

Se-ntâlnesc doi, în sat, pe o stradă
Nu mai sunt ca și ieri emotivi,
Peste tot: la serviciu, în casă, la școală,
Numai ochi singuratici, pustii, și atât…
Ne-am deprins a zâmbi fără suflet,
Ne-am deprins a trăi pentru noi,
Doar vorbim de valori, de origini
Dar în inimă, vai, suntem goi!

A venit timpul să ne vedem doar ochii,
Ce pasivi, ce absenți arătăm!
Golul acesta reiese din suflet,
Astăzi mascați, demascați ne vedem…

Poate-o fi să-nvățăm bunătatea,
Către cer tot mai mult să privim,
Să se vadă astfel unitatea
Și căldura cu care trăim,
Poate-o fi din lumină să stoarcem
Ce e bun, ce e sfânt, ce-i frumos,
Să lucească în ochi bucuria,
Să se vadă în viață Christos!

Mihai Ghidora