Vers primăvăratic

Primăveri trecut-s multe, nu ştim câte or mai fi
Timpul ne zoreşte-n mersu-i spre-un tărâm din veşnicii.
Au misterul lor şi-aceste primăveri de pe Pământ
Insă mai bogată-n taine-i Primăvara-n raiul sfânt.

Peste ea n-a dat înghețul vreunei ierni întârziate
Soarele acol’ într-una să ne lumineze poate.
Străzile ce sunt de aur nu ştiu dac-or naşte flori
Însă ochii-or să se scalde-n mai cereşti şi dulci splendori.

Cât ne va lăsa Stăpânul mai străbatem primăveri
Ne mai bucurăm de-o floare, de miresme, de cantari
Să vedem în toate-acestea picurul ceresc de har
Ce ne poartă înspre-o dalbă Primăvară făr’ hotar.

Calfa Diana 

Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

De-aș mai putea s-aleg…

Nu-i lună astă-seară, nici stele nu-s pe cer,
Roiesc fulgi mari ca-n basme și se aștern foșnind,
Sporesc cu-n lat de palmă pufosul lăvicer,
Abia s-a stins ecoul unui târziu colind.

Mai pun o uscătură să-ncing focu-n cămin
Și lunguiețe forme se-ncaieră-n tavan,
Închipuiri bizare pe îndelete vin,
Doar cugetu-i de veghe lungit pe un divan.

Dezlănțuită suflă vifornița la uși,
Mi-alungă toropeala c-un șuierat prelung
Și las să-mi zboare gândul la anii mei apuși,
Dau file-ngălbenite din urmă să-i ajung.

Câte-aș schimba îndată de-aș mai putea s-aleg…
N-aș mai lăsa cu voia vreun bine nefăcut!
Atâtea doar la urmă apuc să le-nțeleg…
Și… o pecete-i pusă pe timpul meu trecut.
……
Afară viscolește, luminătorii nu-s,
Da-n vatră-ncinsă-i hora de flăcări aurii;
Prin vijelia lumii ajunsă la apus,
Aprinde-mi, Doamne, focul nădejdii celei vii!

Olivia Pocol 

La poarta timpului

La poarta timpului a bătut
Un ceas necunoscut defel.
Sǎ cǎutǎm pentru început
Cu pace sǎ intrǎm în el.

Sǎ dǎm mândria la o parte
Şi nepǎsarea, gândul rǎu,
Cǎ dincolo de-acestea toate
Rǎmânem singuri doar cu… ‚eu’ .

Sǎ facem bine tuturora;
Nicicând rǎsplatǎ s-aşteptǎm
Iar când se-arată aurora
Spre cer în stoluri sǎ zburǎm.

Sǎ nu ne ţinǎ lanţuri grele
De-acest pǎmânt ce-i trecǎtor,
Cǎ nu aici, ci printre stele
Avem locaş moştenitor.

Dar pân-atuncea fiecare
Cu fapte bune, rugǎciuni,
Cu ochii aţintiţi spre Soare,
Sǎ cǎutǎm sǎ fim mai buni.

Şi sǎ stǎm veghetori la posturi
Cu untdelemn scump cumpǎrat,
Sǎ fim strǎjerii de pe ziduri
Care-l aşteaptǎ pe-mpǎrat.

Sǎ ne-nrolǎm în oastea sfântǎ
Şi pentru Domnul sǎ lucrǎm.
Sǎ fie lupta cât de cruntǎ –
’Napoi nicicând sǎ nu ne dǎm.

Pe cap cu coiful mântuirii,
Cuvântul sabie s-avem
Iar platoşa neprihǎnirii
Sǎ ne-nsoţeascǎ când luptǎm.

Sǎ nu uitǎm de-ncǎlţǎminte,
De râvna Evangheliei
Ce-aduce pace şi dreptate
Printre acei ce-s ai Sǎi miei.

Sǎ ne încingem cu-adevǎrul,
Scutul credinţei sǎ avem.
Sǎ ridicǎm mai sus drapelul
Şi-aşa în vânt sǎ îl ţinem…

Aşa sǎ-ntâmpinǎm pe Domnul
Când reveni-va pe Pǎmânt
C-atunci ni se va stinge dorul
Cǎci am lucrat pentru Cel Sfânt.

Şi vom serba pentru vecie
Serbarea celor mântuiţi,
Şi vom cânta cântări o mie
Cu-acei ce n-au fost biruiţi.

Galati, Cristina Magdalena Francu

Acel moment când vrei să treacă timpul

Referințe

Luca 2

Când ești copil și-n jur privești,
Pe toți îi vezi în alergare,
Nici nu te miri dacă-ți dorești
Să te faci într-o zi… . mai mare.

Sau când părinții te-au certat
Pentru o mică neascultare,
Să te revolți imediat
Îți zici: „-Las` că mă fac eu mare! „

Și-ți numeri anii: patru… opt…
Dar timpul că-i oprit se pare,
Oftând îți spui că e nedrept
Să nu te faci odată… mare.

Dar anii vin și trec în rând
Ieșind frumos din calendare
Aducând ziua, vrând-nevrând
Când uite că… ajuns-ai mare.

Ești fericit, în viață-ai rost,
E totul bine, prin urmare
Vrei timpul să-l oprești în loc
Doar casa, contul vrei… mai mare.

În timp, însă, ajuns la greu,
Neîmpliniri, lacrimi, spitale…
Suspini adesea -„Domnul meu!
Câtă durere-i să fii mare! …

Apoi l-ai bătrâneții ani
Când neputința-n trup apare,
Nu vrei vacanțe și nici bani,
Ci… să poți merge pe picioare.

Viața a trecut tip-til
Fără să-i știi a ei valoare,
Nici bucurii ca un copil
Nici fericirea când ești mare.

În viață, pierzi ani în zadar
Fără să știi a lor valoare
Și-n fața morții, solitar,
Cerșești secunda zburătoare.

Înțelepciune, dar ceresc,
Mai vino iar în revărsare
Peste toți cei ce te doresc
S-avem a Lui Hristos umblare!

De-aceea azi când vechiul an
Ieși frumos din calendare,
În drum spre noul Canaan
Vrem inimă mulțumitoare!

Vine o zi când toți plecăm
Boschetar, prinț, copil, om mare…
Bine-i să știm să număram
Nu ani… zilele trecătoare.

Prietene, sunt vremi de har,
Privește-ți pasul pe cărare,
S-antins o mână din Calvar
Îți dă lumină și iertare

Și-o viață unde timpu-n loc
Oprit este de-un veșnic Soare
El e Mesia, Savaot
Domnul fără asemănare.

Cu El vom sta îmbrâțișați
Ani… fără de numărătoare…
În trup de slavă îmbrăcați
Și pruncul mic și omul mare…

Si-acum, la trecerea prin ani
Primiți umila mea urare
Cum Pavel scrie la „Romani„:
Sănătate, har, pace… . cu o sfântă sărutare!

Un an împodobit cu alese binecuvântări, tuturor! Fiți binecuvântați de Acel care, la venirea Lui în lumea noastră, a împărțit istoria „ÎNAINTE DE HRISTOS” și „DUPĂ HRISTOS”

Cornelia Sărac 

Rugă la sfârșit de an

Zile vin și trec în grabă
Și nu-i chip să le oprim. .
Nu se-opresc și nu ne-ntreabă
Ce-am făcut. . ce mai dorim. .

Timpu-i neschimbat în sine
Însă noi nu realizăm. .
Căci cu orice zi ce vine
Fiecare ne schimbăm.

Mai puțin și-i gata anul
Timpul și-a umplut valiza
Mulțumit închide planul
Și rămâne… analiza.

Poți să-i ceri vreo socoteală?
Oricâte-ai avea de spus. .
Vorba ta e una goală
Nu contează. . el s-a dus.

Mâine anul se-nnoiește
Ce-o fi? . . Cine poate spune? . .
Doar c-acesta se sfârșește
Și cu rele. . și cu bune.

Unii au marcat într-însul
Împliniri și bucurii
Alții l-au stropit cu plânsul
Provocat de tragedii.

Unii și-au umplut hambarul. .
Binecuvântări. . puhoi
Altora li sa stins harul
Să mai fie printre noi. .

Și li s-a oprit tot planul
Când li se oprise pasul
Fiindcă nu aduce anul
Cât de mult aduce ceasul. .

Anul nou spre noi pășește
Și pe nesimțite vine
Fiecare își dorește
Tot mai mult și tot mai bine.

Cât mai multă sănătate,
Să putem ce n-am putut
Sau să excelăm în toate. .
Să avem ce n-am avut. .

Doamne bun, iubit Părinte,
Ne cunoști atât de bine. .
Pumnul mâinii Tale Sfinte
Timpu-ntreg în el îl ține.

După degetul Tău Doamne
El e ca un fir subțire
Zile, primăveri sau toamne
Tu le numeri cu iubire.

Tu dai astrelor lumină
Aduci ploaia, vântul, norii
Hrana, apa cristalină
Frigul și căldura, zorii.

Tot ce-avem e de la Tine
Și din mâna Ta primim
Pentru toate se cuvine
Neîncetat să-Ți mulțumim.

Nu știu ce ne-aduce anul
Însă știu Cine-l aduce. .
Domnul Nostru, Suveranul
Mielul răstignit pe cruce.

Cel născut în umilință
Într-o iesle friguroasă
Care ne-a adus crediță
Mântuirea Lui în casă. .

Doamne Tată, bun și mare
Pentru Noul An ce vine
Dă-ne Tu la fiecare
Multă-ncredere în Tine.

Pentr-acei ce-s prin spitale
Sau pe-un pat de suferință
Lasă-amprenta mâinii Tale
Vindecare și credință.

Pentru-acei ce-ndepărtare
Umblă pe cărări străine
Adu timpul de-mpăcare
Și de-ntoarcere la Tine.

Doar în Tine-i siguranță
Pace, bucurii, iubire
Sănătate și speranță
Vindecare, mântuire.

Ce-aș dori să-mi dai și mie
Nu sunt lucruri și nici bani
Ci ca mâna Ta să fie
Peste mine. . La mulți ani!

Te mai rog ceva, o Tată
Cel ce-atâta ne-ai iubit
Adă pentru lumea toată
Un An Nou mai fericit!

Daniel Hozan

31 Decembrie

„Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi.” Ieremia 8:20

„Nu suntem mântuiţi!” Dragă cititorule, aceasta este şi plângerea ta? Ai fost avertizat de judecata viitoare, încurajat să-ţi scapi viaţa, dar, chiar în momentul acesta, nu eşti mântuit! Cunoşti calea mântuirii. Ai citit despre ea în Biblie, ai auzit de la amvon, şi ţi-a fost explicată de prieteni; dar ai neglijat-o, şi de aceea nu eşti mântuit. Nu vei avea nici o scuză atunci când Domnul va veni „să judece vii şi morţii” (2 Timotei 4:1). Duhul Sfânt ţi-a dăruit mai multe binecuvântări prin Cuvântul care a fost predicat în auzul tău. Timpurile de înviorare au venit din prezenţa divină, dar tu eşti tot fără Christos. Toate vremurile acestea de speranţă au venit şi s-au dus – vara şi secerişul au trecut – dar tu nu eşti încă mântuit. Anii au trecut unul după altul în veşnicie, şi ultimul tău an va veni curând. Tinereţea s-a dus, şi maturitatea se duce şi ea, iar tu nu eşti mântuit. Ingăduie-mi să te întreb: vei fi mântuit vreodată? Există vreo speranţă? Cele mai promiţătoare ocazii te-au lăsat tot nemântuit. Iţi vor îmbunătăţi oare alte ocazii condiţia? Mijloacele – cele mai bune mijloace, folosite permanent şi iubitor – nu au dat nici un rezultat. Ce se poate face în plus pentru tine?

Nenorocirea şi bunăstarea te-au lăsat la fel de indiferent. Lacrimile şi rugăciunile şi predicile s-au irosit pe inima ta stearpă. Nu s-au irosit toate probabilităţile mântuirii tale? Nu este mai mult decât sigur că vei rămâne aşa cum eşti până când moartea va închide uşile speranţei? Te fereşti de această presupunere? Totuşi, este foarte rezonabilă. Cel care nu este spălat în apele de curăţire va fi necurat la sfârşit, după toate probabilităţile. Timpul hotărât nu a venit încă. De ce ar veni vreodată? Este logic să te temi că nu va sosi niciodată, şi că, asemeni lui Felix (vezi Fapte 24:24-25), nu vei găsi nici un timp potrivit să fii mântuit – până nu ajungi în iad! O, gândeşte-te la ce înseamnă iadul, şi la posibilitatea de a fi curând aruncat în el! Cititorule, presupune că vei muri nemântuit. Nici un cuvânt nu-ţi poate descrie pieirea.

Scrie-ţi teribila stare în lacrimi şi sânge, vorbeşte despre ea cu vaiete şi scrâşniri de dinţi. Vei fi pedepsit cu distrugerea veşnică de către slava Domnului, şi din slava puterii Lui. Poate că vocea unui frate te va trezi din amorţeală. Fii înţelept. Fii înţelept la vreme, înainte de începerea unui alt an. Crede în Isus, care este în stare să mântuiască „în chip desăvârşit” (Evrei 7:25). Consacră aceste ultime ore ale anului meditaţiei solitare, şi, dacă te căieşti, este bine; dacă eşti condus la o credinţa umilă în Isus, este cel mai bine. Ai grijă ca anul acesta să nu treacă şi tu să rămâi cu acelaşi suflet neiertat. Nu lăsa ca strigătele de veselie de la miezul nopţii să răsune într-un suflet lipsit de bucurie! Crede acum şi trăieşte. „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri” (Genesa 19:17).

C.H. Spurgeon

E timpul să stai în picioare

„Și El a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală de scriitor la brâul lui. Și Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății și fă un semn pe frunțile oamenilor care suspină din cauza urâciunilor care se fac.” Ezechiel 9:4

E timpul ca să dovedești
Prin viața ta ce-i Adevărul
Unde pășești să strălucești
Cum a făcut Mântuitorul.

E timpul să stai în picioare
În atâtea văi ca valea Dura
Cu curaj sfânt, determinare
În lacrimi s-onorezi Scriptura.

E un nor de martori înainte
Ce au scris cu viața lor istorii
Și sus, pe plaiurile sfinte
Ei se numesc biruitorii.

Ești fiu al Regelui Suprem,
Biruitorul peste moarte
Și porți pe frunte al Lui semn
Iar numele ți-e scris în carte.

Să lupți când îți pare ostilă
Cărarea crucii, și mai grea
Să porți și tu haina umilă
A Domnului în viața ta.

Nu-ți pierde inima, fii tare
Ridică-te și tu să scrii
În rândul sfinților, onoare
Pe-a vremii file, pe vecii.

Gabriela Bucur

Nu pe pământ ni-i plaiul nostru

Ah, cât de iute trece viața
Se duce timpul, și zburăm și noi
Plecăm in zare, precum ceața,
Și nu ne mai întoarcem înapoi.

Dar ce lăsăm Trăind in lume,
Ce amintiri vor rămânea in jur,
Că am avut in falnic nume
Sau că am fost lumină împrejur?

Trăim aici să fim lumină
Să fim de fapte bune-adunători,
Căci totu-n lume e rugină
Și n-are rost să adunăm comori.

Nu pe pământ ni-i plaiul nostru
Suntem aici doar niște călători,
Râvnim spre un imens albastru
Să fim a cerului moștenitori.

Silvia Verhovețchi  

Nu știm câte clipe vom mai fi pe pământ… de aceea trebuie să trăim sfânt și curat așteptând întâlnirea cu Domnul!

Anii noștri trec prea iute

Anii noștri trec prea iute
Ca săgeata care zboară,
Parcă-s ceasuri sau minute
Ce gonesc în prag de seară.

S, au dus ca ziua cea de ieri
Anii noștri cei puțini,
Trudă, zbucium și dureri,
Atât am strâns și avem în mâini.

Totu-i goană după vânt.
Omu’-aleargă ca o umbră,
Caută raiul pe pământ
Într-o viață atât de sumbră…

Dup’ averi, plăceri, renume
Mulți se zbat fără oprire,
Călători spre altă lume
Astea sunt dezamăgire!

Chibzuiește-ti bine timpul
Cel trăiești aici sub soare,
Tu ești călător prin lume
Pune preț pe ce-i valoare.

A câta oară grădinarul
Mijlocește pentru tine?
Te-a-ngrijit cu drag tot anul,
Rodu-i frunze și suspine…

Vorbe goale fără număr
Doar atât rodim ades,
Tot ce facem sau ce spunem
Nu prezintă interes.

Cei din jur caută-n noi
Dragoste și bunătate,
La mulți fructul cel de soi
Ne lipsește din păcate.

Se prea poate-n acest an
S-ajungă-n dreptul tău securea,
Tu ești în cerescul plan
Nu glumi cu mântuirea.

Mai dezbracă-te de frunze,
De mândrie și de eu,
Toate gândurile-ascunse
Le cunoaște Dumnezeu.

Nu mai confunda slujirea,
Slujbele din adunare,
Cu roada Duhului, sfințirea,
Cu dragostea ce-n veci nu moare.

Fără dragoste noi suntem
Doar chimval zăngănitor,
O aramă sunătoare,
Doar un pom neroditor.

Doamne, îndură-te de noi,
Mai lasă-ne încă un an,
În al Tau ceresc altoi
Tu ești Tată, Suveran!

Când ne vei cerceta din nou
Să găsești rodul dorit,
Fii cu noi și-n anul nou,
Acum și până sfârșit.

Iany Laurenciuc