Ce-ţi pasă ţie?

“Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi “providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: “N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: “Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spirituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.

Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca “pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Prin timp

Prin timp, căutărilor le-am găsit rost;
M-adun optimist din ruine,
Renasc din cenușa celui care-am fost,
Trecut nu există în mine.

Sunt suflet iertat, înnoit de Isus,
Zidit pe credința-mpăcării,
În perle de lacrimi trecutu-am depus
Căit, la tronul îndurării.

Ce lupte m-așteaptă, eu nu vreau să știu
Și nici tulburări ce-au să vină.
Mai mult decât toate, e Domnul meu viu
Și dragostea Lui mă animă.

Îi spun inimii să se schimbe total,
Din ea să vorbească prinosul,
În faptă și-n gând să fiu blând și loial,
Precum poruncit-a Cristosul!

Versete de aur ce setea îmi sting
Citesc zi de zi-n sfânta Carte,
Prin promisiuni ce mereu mă surprind
Curaj am să merg mai departe.

O pavăză tare în Domnu-am găsit,
Mă-nchin și privesc doar în față,
‘Naintea iubirii, la cruce-am venit,
La puntea ce duce spre viață!

Laura Minciună 

Țelul misionarului

“Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – “Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

“Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

“Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: “Şi eu merg la Ierusalim”.

Oswald CHAMBERS

Trebuie să treci prin această experienţă

„…si nu l-a mai văzut.” 1 Împăraţi 2:11-12

Nu este rău să depinzi de Ilie câtă vreme ţi-l dă Dumnezeu, dar aminteşte-ţi că va veni un timp când el va trebui să plece, atunci când el nu va mai fi călăuzitorul şi liderul tău, deoarece Dumnezeu nu vrea ca el să mai rămână. Tu spui: “Nu pot merge fără Ilie”. Dumnezeu îţi spune însă că trebuie.

Singur la Iordanul tău (2:14). Iordanul este simbolul despărţirii, unde nu mai ai partăşie cu nimeni altcineva şi unde nimeni nu poale lua responsabilitatea în locul tău. Trebuie să pui în practică ceea ce ai învăţat atunci când erai cu Ilie al tău. Ai fost în repetate rânduri la Iordan cu Ilie, dar acum eşti singur în faţa lui. Nu-ţi foloseşte la nimic să spui că nu poţi merge înainte; această experienţă a venit, iar tu trebuie să mergi înainte. Dacă vrei să afli dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeul care crezi că este, atunci treci singur prin Iordanul tău.

Singur la lerihonul tău (2:15). Ierihonul este locul unde l-ai văzut pe Ilie al tău făcând lucruri mari. Când ajungi la Ierihonul tău, ai o reţinere puternică de a lua iniţiativa şi de a te încrede în Dumnezeu, vrând în schimb ca altcineva să facă aceasta în locul tău. Dacă rămâi credincios lucrurilor pe care le-ai învăţat cu Ilie, vei primi semnul că Dumnezeu este cu tine.

Singur la Betelul tău (2:23). La Betelul tău se termină înţelepciunea ta şi începe înţelepciunea lui Dumnezeu. Când nu mai ştii ce să faci şi eşti gata să intri în panică, nu te teme; bazează-te pe Dumnezeu, iar El va aduce la lumină adevărul Său într-un mod care va sfinţi viaţa ta. Pune în practică ce ai învăţat când erai cu Ilie al tău, foloseşte mantaua lui şi roagă-te. Hotărăşte-te să te încrezi în Dumnezeu şi nu-l mai căuta pe Ilie!

Oswald Chambers

Rascumpararea timpului

Cum mai poţi să dai valoare
Unui timp care s-a dus
Dacă nu trăieşti în lume
Mână-n mână cu Isus? !

Biblia expres ne cere
Timpul să-l răscumpărăm
Căci în el e viitorul
Înspre care galopăm.

Orice zi e importantă
Dacă ne-o trăim frumos
Dând cuvântului valoare
Cum făcu Domnul Hristos.

Viaţa este limitată.
Dacă-o ducem cu folos
Cu o inimă-nţeleaptă
Vom fi una cu Hristos.

Noi avem o conştiinţă
Cu-adresă din Creator.
Dacă o păstrăm curată
Vom avea un viitor.

Uneori în înfrânare
Stă secretul vieţii sfinte.
Cumpătarea-i prima treaptă
Către-al Domnului Părinte.

Să ne cizelăm purtarea
Ca toţi oamenii-nţelepţi.
Domnul nostru grabnic vine.
Tu ia seama cum L-aştepţi!

Marea noastră misiune
Pentru oamenii de-afară
Mai constă şi în purtarea
Scumpă ca o piatră rară.

Fapta bună-i necesară
Dar cu dragoste în ea.
Să n-o faci pentru reclamă,
Ci doar când Isus o vrea.

A răscumpăra azi timpul
Asta-nseamnă să plăteşti
Preţul unui sacrificiu
Pentru slăvile cereşti.

Cum şi Mielul sus pe cruce
Pentru noi toţi a plătit
Să ne scoată din pierzare
La momentul potrivit.

Corneliu Livanu

„Stăruie la timp”

Stăruie la timp şi nelatimp.”

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu.

Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spi­ritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supra­natural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Una dintre marile capcane care-l pândesc pe un lucrător creştin este aceea de a face un fetiş din momentele lui deosebite de inspiraţie. Când Duhul Lui Dumnezeu îţi dă inspiraţie şi revelaţie, eşti înclinat să spui: „Voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu de acum înainte”. Nu, nu vei fi, şi Dumnezeu va avea grijă să nu fii. Acele momente sunt în întregime darul Lui Dumnezeu. Tu nu ţi le poţi oferi ţie însuţi când vrei. Dacă spui că vei fi întotdeauna în acea stare de inspiraţie excepţională, devii o piedică intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic dacă Dumnezeu nu te va păstra mereu conştient de inspiraţia Sa.

Dacă faci un zeu din momentele tale cele bune, vei descoperi că Dumnezeu va dispărea din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei împlini sarcina ce-ţi stă în preajmă şi până când nu vei fi învăţat să nu faci un fetiş din momentele deosebite pe care El ţi le-a dat.

Oswald Chambers

Ce mare har !

Ce mare har să ai in cer un Tată,
Să-L chemi iar El la timp să-ți dea răspuns,
De n-aş avea nimic în lumea toată
Ci doar pe Domnul meu, mi-ar fi de-ajuns.

Ce mare har să-L ai mereu, creştine,
Alăturea de tine pe Hristos,
Să ştii că orice-ar fi, îți va fi bine,
Din orice greu te scoate glorios.

Ce mare har să-i spui orice dorință
Iar El s-o împlinească minunat;
Nu-i vreo ispită fără biruință,
Nu-i niciun greş să nu fie iertat.

Ce mare har să ai totul în Sine,
Să fii de-a Lui prezență copleşit,
Să uiți de tot, să nu-ți pese de tine,
Să fii cuprins de Cel ce te-a iubit.

Ce mare har să fi în părtăşie
Cu Cel ce te-a creat, te-a mântuit;
Ce mare har odată-n veşnicie
Să fii cu Domnul tău, ce fericit… !

Paula D 

Nu am timp!

Cheamă glasul conștiinței
Toți creștinii ațipiți
Pe cărarea pocăinței
Să se-ntoarcă toți cei sfinți.
Și îi cheamă lin, pe nume
Glasul ei cel plin de dor
La Lucrare, fapte bune
Pe al Domnului ogor:
-Ioane drag, te-așteaptă frații
În Lucrare, ca sa mergi!
-Nu am timp, să meargă alții..
Dacă merg, pierd ore-ntregi!
-Dragă Ana, în spitale
Sunt bolnavi de vizitat…
-Nu am timp! Ce sunt eu, oare??
Să-mi pierd timpul minunat??
-Cristi drag, ai voce bună
Deci la cor poți să-L slujești…
-Nu am timp în săptămână
Am treburi gospodărești!
-Dragă Silvia, vezi sărmanii
Cât de mulți sunt…nu-i ajuți?…
-Nu am timp! Și nu-mi dau banii
La săraci, că-s bani pierduți…
***
Iată Scaunul Judecății!
Ziua sfântă a sosit!
Ziua mare a dreptății
Celui veșnic proslăvit!
Miliarde se-nfioară
Judecata așteptând
Mulți vor fi lăsați afară
La decizia Celui Sfânt.
Și începe judecata.
Milioane-s aruncați
Jos în iad, primind răsplata,
Fără milă lepădați.
Și-s puțini răscumpărații
Ce la dreapta-i sfântă stau
Îmbrăcați în alb sunt frații
Și cununi de slavă au.
Și la sfânta judecată
Vine-n față-adus de-un sol
Cel chemat de frați odată
În Lucrarea sfântă: Ion.
-În Lucrare pentru mine
Te-am chemat și-ai refuzat…
-N-aveam timp, Tu știi prea bine
Eram foarte ocupat!….
La un semn apar martirii
Ce-n  arene-au fost sfâșiați
Pentru cauza mântuirii,
Și salvarea altor frați.
-Nu doar timpul ci și viața
Pentru Mine ei și-au dat
Se jertfiră cu speranța
Că mă vor vedea odat.
Solii mei, veniți, luați-l
Locul lui nu e în cer
Ci în gheenă lepădați-l
Jos cu diavolu-n infern!
E adusă Ana-n față
Ce bolnavi n-a vizitat:
-Când eu mă stingeam din viață
Tu n-ai vrut să-mi stai la pat!…
-Doamne, n-aveam timp, știi bine
Tânără fiind petreceam!..
Domnul face-un semn și vine
Dorca ce fapte făcea.
-Vezi pe Dorca?…cu iubire
Tuturor ea le slujea
Și făcea mereu doar bine
Tu de ce n-ai fost ca ea?
Solii mei, acolo-n groapă
Aruncați-o voi în foc
Unde ea va cere apă
Dar nu va primi deloc!…
E adus acum cel care
Ca să cânte-a refuzat
Cristi gospodarul mare
Ce lucra pân pe-nnoptat.
-Tu de ce nu mi-ai dat slavă?
Să îmi cânți laude n-ai vrut…
-Eu aveam o Doamne treabă
Foarte multe de făcut!
Domnul face-un semn,se-arată
Noe, cel ce-a construit
La Cuvântul sfânt o arcă
Ce de moarte l-a ferit.
-Vezi pe Noe, multă treabă
El ar fi putut avea
Dar când eu i-am spus de arcă
A lăsat tot ce făcea.
Luați-l soli și lepădați-l
Jos, în focul pregătit
Pentru cel rău, pentru alții
Care-n viață i-au slujit.
E adusă-n față Silvia
Ce sărmanii i-a uitat:
-Nu ai vrut să știi ce-i mila
Și flămând tu m-ai lăsat..
-Știi că nu aveam timp Doamne
Banul doar mă bucura..
La un semn, mulțime mare
Se oprește lângă ea.
-Vezi cu câtă dedicare
Iubeau cei dintâi creștini
Luati-o soli, jos în pierzare
Aruncați-o jos, în chin!
Dragii mei, nu-i simplu, doare
Tot ce-n vers am exprimat
Dar durerea și mai mare
E să fii un lepădat.
„Nu am timp” e o minciună
Timp avem, numai să vrem
Un bun gând și-o faptă bună
Daruind cuiva putem.
Sunt atâți fără picioare,
Fără mâini care slujesc
Cu iubire, dedicare
Țelului Dumnezeiesc.
Sunt atâți în căruciore
Orbi sau surzi, paralizați
Ce slujesc cu-nflăcărare
Domnului, cu El fiind frați.
Le vor fi de  mărturie
Celor care „azi n-au timp”
O dovada clară vie
Pentru osândiți fiind.
De aceea, frați, trezire
Tot ce-i moft să lepădăm
Sinceri toți, cu dăruire
Pentru Domnul să lucrăm.
„Nu am timp”,frați, nu există
Timp avem, deci să lucrăm
Dacă nu vrem ca osândă
Jos în iad să secerăm.

Emanuel Hasan 

Câți dintre voi vă veți trezi?…

La început a fost frumos.
A Harului dulceață
O-mpărtășeau frații-n Hristos
Până la dimineață.
Iar eu eram doar un copil
Care simțea iubire
Și părtășie-n Cel divin
Și sfântă dăruire.
Se adunau sfinții grăbiți
Uitând ce-i foamea, somnul
Și-n rugăciuni lungi și fierbinți
Se bucurau in Domnul.
Veneau când noaptea se lăsa
Cu-atâta bucurie
Și casa parcă devenea
Un colț de veșnicie.
Mai bine-atunci se-adunau
Căci alții-informatorii
Cât era ziuă nu dormeau
Umblau precum cocorii
Să raporteze de-au văzut
Vreo mică adunare
Ce „ilegal” s-ar fi făcut
Din lipsă de-aprobare.
Da, alte vremuri, căci era
Credința interzisă
Și frățietatea se-aduna
Cât bezna era-ntinsă.
Îmi amintesc cum pregăteam
Pentru noaptea de veghe
Cum intre geamuri tot puneam
De  jos până sus perne.
Iar părtășia începea.
Afar era-ntuneric.
În casă-n rugăciuni ardea
În candele Duh veșnic.
Când noaptea stinsă se-ngâna
Afară-n zări cu zorii
Atunci si ruga  se-ncheia
Dar si glasul cântării.
Apoi știu că se așterneau
Și pentru trup bucate
Căci mulți de-acol’ direct plecau
La muncă mai departe.
***
Așa-am crescut, așa-am văzut
Eu dragostea frățească
În vremurile ce-au trecut
În casa părintească.
Iar azi? privesc și sunt mâhnit
Că nu mai văd iubire
Puțină e și s-a răcit
Dospit-a omu-n fire.
E libertate dar în duh
Sunt mulți strânși ca-ntr-o gheară
Și nu prea urcă în văzduh
Spre Domnul ruga iară…
Puțini mai sunt acuma sfinți
Puține nopți de veghe
Puține rugăciuni fierbinți
Puțin popor mai crede
Cu-adevărat în Dumnezeu
Urmând cu drag credința
Căci și-au clădit cu spor alt zeu
I-au și-nchinat ființa.
Da, nopți de veghe nu mai sunt
Așa, ca altădată
Sunt mai puține, nu e când
Că lumea-i ocupată.
Ziua se merge la servici
Din zori si până-n seară
Că doar, cum poți să te ridici?
Doar nu din trândăveală!
În contracronometru par
Frații să tot adune
Să vadă toți cât sunt de mari!
Ce post și rugăciune??
Trecând prin lume-am întâlnit
Tot felul de situații
Și-am înțeles și mai mâhnit
Cui se închină frații:
Zeului Ban! celui ce-a pus
Pe-atâția stăpânire
Nu mai au timp pentru Isus,
Nici drag, nici dăruire.
Auzi puțin la părtășii:
-Ohh, îl aștept pe Domnul!
Sufletu-i gol de bucurii
Că-n vise i-a prins somnul!
Și roada-n Duhul s-a rărit
Și-i plin de roada firii
Ce-n vise le-a ințelenit
Aripile răpirii.
Tot mai mâhnit sunt când le scriu
Deci nu merg mai departe
Mă doare pentru mulți să știu
Că merg jos,înspre moarte.
Ca un străjer ce stă pe zid
Am să tot strig în noapte
Chiar dacă-mi pare ca-ntr-un vid:
-Isus Hristos e-aproape!
E-aproape clipa când pe nori
El va deschide zarea
Și poarta veșnicei splendori
Să-nceapă sărbătoarea!
Câți dintre voi vă veți trezi
Cât încă focu-n sfeșnic
Revarsă in candele mii
Duhul cel Sfânt și veșnic?

Emanuel Hasan 

Mâine nu mai este timp

Mâine nu mai este timp, mâine nu se știe,
Astăzi a ales Isus să-ți vorbească ție,
Azi te cheamă, chiar acum, lasă-L să-ți vorbească
Și nu asculta din nou firea pământească.

Astăzi Domnul te-a ales dintre mii ca tine
Vrea să te întorci la El, nu lăsa pe mâine,
Nu privi în jurul tău, la prieteni, casă,
Nu te rușina de ei, tot în urmă lasă.

Ai o viață pe pământ și-i o viață scurtă,
Cât e timpul potrivit, glasul Său ascultă.
Te întoarce la Isus, sufletul ți-l scapă,
Te întoarce, nu mai sta în a lumii groapă.

N-ai nimic ce-ți poate da veșnică-mplinire,
Doar Isus Hristos e-Acel, prin a Sa iubire,
El cu sângele cel sfânt poate să te spele
Și să-ți dea din cerul Său har și mângâiere.

Viața n-are niciun rost El de nu-i la cârmă,
De decizia ce-o iei viitoru-atârnă,
Poți să fii salvat acum sau pierdut, căci cine
Poate ști de va vedea ziua cea de mâine.

Domnul te așteaptă azi să te-ntorci acasă,
Cât Îi ești de drag și scump, cât de mult Îi pasă.
Și-a jertfit de dragul tău Fiul pe o cruce
Ca să poți primi și tu pacea Sa cea dulce.

Lumea pace nu îți dă, numai spini și ură
Și în sufletu-ți flămând doar tăciuni și zgură.
De aceea El te vrea ca șă-ți dea lumină
Și să-ți ungă ochii triști cu cereasca tină.

Nu-l sluji pe cel viclean căci în el e plânsul,
Domnul vrea ca pe pământ să-L servești pe Dânsul
El în lume te-a creat, are drept la tine,
Dar întoarce-te acum, nu lăsa pe mâine.

Muntean Eugenia