Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Aşteptare împlinită

Cu degetele reci si inclestate
Pe-o lira care plange la zenit,
Port tot pustiul in privirea goala,
Grele-mi sunt pleoapele scrutand inspre Cherit.

Eu doar astept sa invieze,
Acelasi imn cantat atunci demult
Cand Elohim se inalta ca Rege
Al spatiilor de Lumina si volut.

Astept sa  cante-a lor cantare iar levitii,
Iar Templul viu sa se imbrace-n fum,
Cu  inima batand in  ceata orei, densa
Clar, vocea Regelui tanjesc din nou s-aud.

Dar iata, pasii Lui se-aud din vale
Si urca inspre Muntele cel Sfant,
Un uragan de tunete vibrante
E Glasul viu, de Dumnezeu Preasfant.

Si ma-nfior de-o nesecata zare,
Cu suflet- freamat catre El pornesc,
Iar fiicele Salemului, din falnice  pridvoare
Imi tot soptesc: “ E prea tarziu sa te grabesti! “

“ Nu-mi spuneti ca nu-I El, suratelor,
Fiice de regi , de capetenii,  de voivozi,
De mi-ati iesit in cale sa m-abateti, sa stiti
Cuvantul scris se va-mplini pana la iot.

Sa iasa-n albul lor vesmant  levitii,
Sa nu mai planga nimeni intre tinda si altar,
Iar roadele dintai sa fie gata,  masurate
Caci vine-al ispasirii Mare Preot, Vesnicul Echad !”

Si-alerg cu inima vibrand in mii de- acorduri ample
Spre El,  picioarele I le-am cuprins si plang,
Scaldat in razele Iubirii  tandre,
Cerul coboara , Viata in mine proclamand.

“ S-a savarsit , Davarul s-a-mplinit!
Rosteste Domnul bland, ocrotitor,
Cu fratii Mei raman Eu pe vecie,
Destul , cu-atata  asteptare, plans si dor!”

de Daniela Reghina Onu

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Scoală-te, luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spirituali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”.

Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

Oswald Chambers