Este scris !

Din ceruri Sfântul Tată glăsuise
” Acesta-mi este Fiul preaiubit!”
Iar Sfântul Duh ca porumbel venise
Treimea la Iordan se întâlnise
Inedit.

De la Iordan, din Sfânta părtășie…
De Tatăl și de Duhul dovedit,
Același Duh Îl duse în pustie
Unde Isus Hristos avea să fie
Ispitit.

Acolo a trăit fără mâncare
Și patruzeci de zile a postit
Răbdând ca om această încercare
Nu s-a ferit de prețul foarte mare
De plătit.

Chiar după părtășia minunată
După un timp de Har de nedescris
Isus avea să-nfrunte dintr-o dată
Pe Diavolul, pezent cu neagra-i gloată
Din abis.

Și chiar atunci, când Domnul flămânzise
Ispititorul sa și arătat:
”De ce nu-ți faci din pietre pâini? . . îi zise
S-ajungi flămând? . . Nu ți se cuvenise
Îți dau sfat”.

”Nu doar cu pâine orice om trăiește”
Mântuitorul i-a răspuns precis
”Ci cu orice cuvânt ce îl rostește
Chiar Dumnezeu, iar omul îl primește
Este scris!”

Ispititorul L-a suit deodată
Pe-un munte ‘nalt să-i poată arăta. .
” De mi te-închini și te supui îndată
Împărăția, slava lumii, toată
Ți-o voi da!”

” ‘Napoia mea Satano blestemată!
Tu știi că ce îmi ceri nu ți-e permis
Slujirea și-nchinarea-adevărată
E doar lui Dumnezeu! , și-i neschimbată
Este scris!”

Apoi chiar sus pe templu cu iuțime
Pe Domnul nostru, Diavolu-L sui. .
”Aruncă-Te de-aici din inălțime!
Nu-i scris că. . îngerii cu repezime
Te-or păzi?”

Iar Domnul i-a răspuns ultima dată
Cu autoritate și concis:
” S-asculți și tu porunca ce-i lăsată
Nu ispiti pe Domnul niciodată!
Este scris!”

Și-a biruit întreaga încercare
Mântuitorul nostru minunat,
În El avem exemplu fiecare
Modelul de credință și răbdare
De urmat.

Cărarea Lui e-ngustă dar e dreaptă
Și doar mergând pe ea ajungem sus
Ispita-i grea și lupta e nedreaptă
Însă Acel ce-n Ceruri ne așteaptă
E Isus.

Ispite multe-au fost și-or să mai fie
În drumul nostru înspre Paradis
Dar Domnul ne-a promis că o să fie
Cu noi și-atunci când suntem în pustie
Este scris!

Daniel Hozan

Cioplire

Loveşte-ntruna dalta şi ciopleşte
În piatra inimii câte puţin,
De idolii ascunşi o dezlipeşte,
De nevăzute lanţuri ce o ţin.

Şi taie fără milă fierăstrăul
Lăstarii nesupuşi ai vechii firi,
Care-ncolţesc ca să-nmulţească ‎răul,
‎Hrăniţi din necuratele porniri‎.

Bate mereu ciocanul îndreptării
Şi sfarmă vicii şi-ncăpăţânări;
Pe nicovala grea a modelării
‎Strivită-i firea-n crunte zdruncinări.

Cu noi în cer se va zidi o Casă,
Un templu Celui care-i pururi Sfânt
Şi fiecare piatră ce-i aleasă
Va fi cioplită-aici jos, pe pământ‎.

Doar ce-i neîntinat ajunge-n glorii,
Iar templul e clădit cu pietre vii
Şi-adesea-s puşi la lucru cioplitorii
Să şlefuiască-ai Domnului copii.

‎Timpu-i scurtat şi doare greu zdrobirea,
Al Lui cuptor e-ncins să ardă zgura …
Să lepădăm ce-i vechi, să moară firea
Şi înnoită fie-ne făptura!

Olivia Pocol

Conectat la trăirile divine

Când vorbești despre trădare și tu ești legat de ea,
Ești fățarnic, n-ai valoare, cauți a te afirma.
Nu poți spune de mândrie și să-i fi un rob supus,
Asta-i prefăcătorie și nu ai nimic de sus.

Nu poți arăta spre alții că-s dublicitari în umblet
Când tu ocolești toți frații și ai vicleșug în cuget.
Nu poți arunca cu pietre în acel ce se-ostenește
Nu-i mai căuta defecte, mai bine, te pocăiește!

Nu poți spune de gunoiul din ograda altcuiva
Când la tine e noroiul și mizeria cea mai rea.
Nu mai arăta cu mâna, doar spre alții, dragul meu
Că-ți vei pierde și cununa și pe Sfântul Dumnezeu!

Nu mai încerca mereu să arăți a om curat
Când păcatul tău e greu și ai cugetul pătat.
Caută să te sfințești, să-mplinești cu drag scriptura
Căci așa cum tu trăiești, tot așa-ți vorbește gura.

Nu-ncerca să-nvinuiești, pe nimeni în locul tău
Că ai să păcătuiești și-L superi pe Dumnezeu.
Asumă-ți ceea ce faci și învață să iubești
Taci când trebuie să taci și când trebuie vorbești.

Nu privi la ce fac alții, fii atent la viața ta
Și iubește-i pe toți frații, nu îi mai tot judeca.
Fiecare om pe lume, are câte un defect
Dar are și lucruri bune, asta îl face perfect.

Căci așa, plini de defecte ne-a iubit Isus Hristos
Și ne-a dat zece decrete, să trăim armonios.
Dar mai este o poruncă, fără ea nu poți trăi
Iubește-l pe cel de-aproape și-astfel mântuit vei fi.

Că-n iubire stă esența mântuirii-n general
Dacă e doar aparența, asta poate fi fatal.
Când iubești cu-adevărat pe acel de lângă tine,
Omule, ești conectat la trăirile divine!

Fii al cerului exemplu pentru cei din jurul tău
Căci inima ta e templu” Fiului de Dumnezeu.
Ține-al fericirii steag ridicat orice ar fi
Să-l vadă orice pribeag pe Hristos ce va veni.

Nichifor Nicu

Fariseul şi Vameşul

Ne spune Domnul într-o consemnare
De unii ce-i dispreţuiau pe fraţi
Ei se credeau mai sfinţi, mai luminaţi
Decât ceilalţi prezenţi în adunare.

La Templu doi urcau la rugăciune,
Un fariseu şi-un vameş, împreună,
Veniseră cu o dorință bună
Lui Yahweh să-i aducă-nchinăciune.

Începe fariseul cel cu vază:
“Oh, Doamne, ce prielnic e popasul!
Să-Ţi mulţumesc acum sosit-a ceasul”
Ochii şi-a ridicat… şi cu emfază…

I-a aţintit asupra-acelui vameş.
“Îţi mulţumesc că sunt curat în cuget,
Noian de bine fac fără să preget”
Şi a continuat semețul vameş:

”Sunt nelipsit la slujba casei Tale,
Mi-aduc aportu-aşa cum se cuvine,
Cuvântul Torei îl cunosc prea bine,
De-o viaţă mă silesc pe dreapta cale.

Nu-s întinat ca vameşul acesta,
Vândut, mişel, de ţară trădător,
Eu fraţii nu mi-i fur, nici nu-s dator!
Întreaga mea ființă îl detestă….

Corupt nu sunt şi nu-s nici hrăpăreţ,
Onoarea altuia n-am terfelit,
Mă socotesc un om neprihănit
Şi cred că ai cu mine-un plan măreț!”

Şi şi-a adus şi vameşul ‘prinosul’,
Dar nu-ndrăznea nici ochii să-şi ridice
Bătându-se în piept, în urmă, zice:
“Fă-ti milă şi cu mine, păcătosul!”

Apoi, încheie Domnul spre-nvăţare:
Cel ce se-nalţă singur pierde harul,
Pierduţilor adusu-le-am Eu darul
Doar cel smerit avea-va înălţare!

Olivia Pocol

Îndreaptă-mă, Doamne

Îndreaptă-mă, Doamne, mi-e drumul cu silă,
Vin spinii spre mine și-aduc mărăcini;
Mi-e mintea-ncurcată și vrerea senilă,
Ispitele-s multe, păstorii puțini.

În val de-ntuneric se pierde dreptarul,
Tristețea mă-ndeamnă, se face popas
Și-ndată străinii îmi poartă amarul,
Ștergându-mi nădejdea întâiului pas.

Îndreaptă-mă, Doamne, sunt parte din gloata
Ce-și flutură frunza, uitând rădăcina;
Cu roadă puțină primește săgeata,
Săgeata-i vicleană și-alungă lumina.

Suflare ce trece, făptură de carne,
Tot răul din mine mă vrea la pământ
Și-n zori nebunia încearcă să-mi toarne
În candela goală suflare de vânt.

Curajul când pleacă, se-ndeasă desfrâul,
Crâmpei de-ntinare să ducă spre-altar;
Și-n lume, candoarea își leapădă brâul,
Și trupul nu-i templu, și jertfa nu-i har.

Îndreaptă-mă, Doamne, mă cațăr pe stâncă,
Dar urma mi-e ștearsă, furtunile bat;
Am pâine pe buze și cine mănâncă
Își duce aripa în zbor clătinat.

Se-abate spre mine văzduhul cu oști –
Îndreaptă-mă, Doamne, sunt eu, mă cunoști?

Viorica Mariniuc 

Un Templu Sfânt

Un suflet ce suspină în adânc, în noapte
Te cheamă, Te dorește, Te vrea tot mai aproape.
Te roagă stors de vlagă să vii să-i dai putere
Să-i dai eliberare și-o Sfântă mângâiere.

O inimă zdrobită ce bate pentru Tine,
Te cheamă azi cu patos să vii la ea, Stăpâne.
Să îi alini durerea, iertare să-i oferi
Pentru ce-a greșit azi, pentru ce-a greșit ieri.

Doi ochi ce varsă lacrimi amare în tăcere,
Te cheamă în necaz, Te cheamă în durere
Și fiecare lacrimă, vărsată pe pământ
Să aibe-o prețuire la Tine, Domn Preasfânt.

O gură azi Te strigă, ascultă-i suferința
Te rog, Isus iubit, oferă-i biruința.
De multă vreme strigă și-așteaptă rezolvare
Așteaptă în tacere, așteaptă cu ardoare.

Două urechi sunt gata s-audă Glasul Tău
Vor să le mai vorbești, Fiu Sfânt de Dumnezeu.
La orișice mișcare, tresar ca un copil
S-aud-a Tale vorbe și glasul Tău gentil.

Și-ntregul corp uman, ar vrea să fii aici
Să-i dai puteri din Duhul, din groapă să-l ridici.
Un Templu Sfânt să-Ți fie, în el să locuiești
Să lupte pentru Tine și Tu sa-l întărești.

Nichifor Nicu  

Esti sfant in ochii Lui

Ești sfânt în Ochii Lui, știai?
Un temlpu curățit în foc.
Și chiar de încă slavă n-ai
Vei fi ca îngerii din Rai
Când vei fi dus și tu la loc…

Ești fiu în Cer și pe pământ;
Copil născut din Dumnezeu.
Îl porți în duh pe Duhul Sfânt
Și-n inimă un Legământ
Să-ți amintești de El mereu!

Ești tot ce are mai frumos
Măritul Tată-n galaxii.
Atât Îi ești de prețios,
Că n-a cruțat nici pe Hristos
Ca tu să fii salvat. Nu știi?

Ești sfânt! Ești fiu! De ce nu crezi?
Trăiești ca cerșetor aici…
Tu ai în Cer comori grămezi.
Dar te-a orbit Cel Rau, nu vezi?
E timpul azi să te ridici!

Mihaela Mănescu

Puterea fără egal a rugăciunii

„Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8:26

Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt Însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.”El”- Duhul din tine – “mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”: Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.

Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. “Trupul vostru este templul Duhului Sfânt.” Când Isus Christos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte “vreun vas prin templu” Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”.Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-l păstrăm neântinat pentru El.

Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.

Oswald CHAMBERS

Vremea Praznicului

„Vremea Praznicului” este și în curtea Templului
Stă Isus cu ucenicii și norodu-n jurul Lui
Deschizându-le Scriptura și zăgazul Cerului,
Pentru-a vindeca de boale sumedenia de persoane
Istovită de tradiții, obiceiuri și canoane
Iar în față, cărturarii întinzând zeci de capcane
Cu-o credință străjuită după chipuri de „icoane”.

Dar Isus le spune-o pildă, poate, poate-or înțelege
Mila, dragostea, iubirea și Sfințenia din Lege
Ce-A venit să-i izbăvească din păcat și fărdelege
Și prin toate Taina Vieții, minții lor vrea s-o dezlege,
Răscolind cu vorba-I blândă înțelesul neînțeles,
Care îndreaptă tainic rostul Sensului ce n-avea sens,
Prin Porunci neînțelese însă pline de înțeles.

Unii-I ascultau cuvântul din pricina pildelor
Alții fiindcă-ar vrea să vadă „minunea minunilor”,
Alții, fascinați să-audă tocmai „taina tainelor”,
Însă unii-I prindeau rostul și întreg sensul vorbelor
Și-l sorbeau într-un răsuflet în suflarea minții lor.
Azi, privind auditoriul, oamenii ce-i întâlnim,
Sunt ca cei veniți la Praznic, atunci, în Ierusalim;

Toți aud Cuvântul Vieții rostit în urechea lor
Dar puțini Îl strâng în inimi pentru vecii vecilor
Definindu-și în El scopul rostului mântuitor.
Totuși Bunătatea Sfântă nu lipsește niciodată,
Ea-și relevă armonia peste lumea întunecată
Arătând spre Slava care nu poate fi măsurată,
Cu îndurare cert divină, simplă și nemăsurată.

Într-o mantie diamantină Harul strălucirea-și poartă
Și Dragostea, o regină în Lumină îmbrăcată
Se prezintă  tuturora cu Puterea-i nestemată,
Cuvântul se împlinește, Taina se relevă toată,
(Chiar de mulți O ignorează, totuși unii O așteaptă!)
Căci „mai e puțin din noapte” și „Lumina Se arată”,
Dar Se-arată așa cum Este, nu la fel ca altădată…

O, cu credință străjuită în inimi, spre Cer privim,
Că-așteptăm marele Praznic și Noul Ierusalim,
Dovedind Domnului veșnic căci cu fapta Îl iubim
Și-I sorbim într-un răsuflet Cuvântul să-L împlinim,
Îl vestim cu pasiune printr-un trai armonios
Și călăuziți de Duhul îi dăm glas cât mai frumos
Atingând a lumii pleoape cu-a Lui susur luminos;

Încă-i dragoste, îndurare și harul strălucitor
Încă Se relevă Domnul; Miel și Leu Izbăvitor,
Îndurarea-un plin revarsă peste starea tuturor,
Dragostea și pacea sfântă fac al lumii înconjor,
Încă-i turma și pășune, „ape dulci” și Bun Păstor
Dar aproape este vremea Marelui Judecător
Pentru cei nepăsători și cu duh respingător!

Vremea „Praznicului” este, mai aproape și-auzim
Cum cel rău mai tare urlă dar și cum să ne păzim,
Trist e doar că prea puțini spre sfințire năzuim!
Și, privind auditoriul, ne mirăm căci întâlnim
Parcă tot aceiași oameni de-atunci din Ierusalim;
Unii ascultă atent dar pleacă și nu vor să-i mai privim,
Alții urmăresc să pună curse la tot ce vorbim…

Doar puțini ascultă Glasul într-un spirit sfânt de turmă
Care-și cunoaște Păstorul și Îi calcă strict în urmă,
Puțini pasc cu bucurie și mulți în pășune scurmă
Ca să strice bucuria, căci e vremea cea din urmă,
Însă bucuria aceasta e de Sus și nu se curmă…
Ci din contră, zilnic crește ținând sufletu-n reformă
Căci această bucurie-n „proslăvire” ne transformă,

În „proslăvire” pentru Acela care-n slava Lui ne îmbracă
Să uităm pe totdeauna starea noastră cea săracă!
El ne-A pregătit un „Praznic” și cu noi vrea să petreacă
Nu o zi ci-o veșnicie! Numai nu lăsa să treacă
Clipa aceasta în care El un om nou vrea să te facă!
Strânge-I în suflet Cuvântul, smerește-te și te împacă…
Nu-L lăsa să plece trist că nu-i timp să mai întoarcă…

Ioan Hapca