13 Iulie

„Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,;Bine faci tu de te mânii… ?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare.

Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi?

Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ai fost vreodată mut de întristare?

„Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot. Căci era foarte bogat.” Luca 18:23

Tânărul bogat a mers acasă mut de întristare; nu a putut scoate nici un cuvânt. Nu avea nici o îndoială cu privire la ceca ce spusese Isus, nici un comentariu despre semnificaţia spuselor Lui, care au produs în el o tristeţe de nedescris. Ai fost vreodată în starea aceasta? Ţi-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cerându-ţi să renunţi la vreun domeniu din viaţa ta în care eşti foarte bogat – temperament, preferinţe personale, dorinţe, legături ale inimii sau ale minţii? Dacă da, atunci ai fost mut de întristare.

Domnul nu va veni după tine, nu te va ruga, dar de fiecare dată când te va întâlni în acel loc, El îţi va repeta pur şi Simplu: ..Dacă eşti sincer în ceea ce spui, acestea sunt condiţiile”.”Vinde tot ce ai” – dezbracă-te înaintea lui Dumnezeu de tot ce poate fi bogăţie, până când nu mai eşti altceva decât o fiinţă umană conştientă, apoi dă-I lui Dumnezeu şi aceasta. Aici se dă lupta – în domeniul voinţei tale înaintea lui Dumnezeu. Eşti mai devotat ideii tale despre ceea ce doreşte Isus decât Lui însuşi? Dacă da, atunci s-ar putea să auzi unul dintre cuvintele Lui aspre, care te va întrista.

Ceea ce spune Isus este aspru: este uşor numai când e auzit de cei care au în ei atitudinea Lui. Ai grijă să nu îngădui vreunui lucru să atenueze asprimea vreunui cuvânt al lui Isus Cristos. Pot fi atât de bogat în sărăcie, atât de bogat în conştientizarea faptului că nu sunt nimic, încât nu voi fi niciodată un ucenic al lui Isus; şi pot fi atât de bogat în conştieniizarea faptului că sunt cineva, încât nu voi fi niciodată un ucenic. Sunt eu gata să fiu golit de sentimentul că sunt lipsit? Aici apare descurajarea. Descurajarea este dragostea de sine înşelată; dragostea de sine poate fi dragostea faţă de devotamentul meu pentru Isus.

Oswald CHAMBERS