Ai curaj

Ai curaj, nu-ți fie teamă
Să-ți afirmi credinţa-n El,
Însă fă-o cu-ndrăzneală
Și să n-o faci fără zel.

Ai curaj să porți cu cinste
Numele ce l-ai primit
Și să nu-ți pătezi nici haina,
Poartă-o ca un strai sfințit.

Ai curaj chiar și când, poate,
Vei ajunge prin pustiu,
Nici un fir de păr nu-ți cade
Fără voia Celui viu.

Ai curaj să lupți cu râvnă,
Domnul merge-n fruntea ta,
Nu-i săgeată arzătoare
Să-ți învingă inima.

Ai curaj, dar fii precoce,
Căci vrăjmașul e viclean,
Nu-i nesocoti puterea,
Dar rămâi un bun oștean.

Ai curaj, când adevărul
Se dorește-acoperit,
Tu valorile divine
Să le aperi neclintit.

Ai curaj și vei străbate
Biruind victorios
Printr-o lume de păcate
Înspre cerul glorios.

Lucian Cazacu

Atunci când vine teama

Referințe

Iosua 1:5

Mă uit la cerul plin de stele
Cu luna ce tronează sus,
Și mă uimesc fiindcă-n ele
Văd mâna Domnului Isus.

Mi-aș fi dorit să-I văd și fața
Dar haru-acesta nu mi-e dat,
N-am merit fiindcă toată viața
Așa de mult L-am întristat.

De-aceea-L simt acum departe,
Dincol’ de cerul ce-l privesc
Dar nu-I. Demult mi-a scris o carte:
„-Copile, nu te părăsesc!”

De-atunci, mereu îmi tot șoptește
De câte ori sunt la necaz:
„-Chiar dacă mama-și părăsește
Copilul ei, Eu nu te las!

În brațul Meu te iau copile,
Să ne ascundem amândoi
În Cel ce este Yahve-Ire –
Ce poartă grija în nevoi.

Copilul Meu, suntem cu tine
Și Eu, și Tatăl, și Puterea
„-De ce ți-e teamă când te ține
Acel ce-I Viața și-nvierea?”…

O, Tată! … iartă-mi necredința
Și îndoiala ce mă roade,
În brațul Tău îmi las ființa
Ca voia Ta să fie-n toate….

Și iar privesc afară cerul
Cu luna ce tronează sus
Dar știu, Cin’ ține universul
La pieptul Său mă ține strâns.

Mâna Lui caldă, iubitoare
Străpunsă-n dealul Golgota
Mă ține astăzi cu ardoare,
Nu am să cad în ziua grea.

Mă vrea cu El în nemurire,
Drept, sfânt și fără de păcat
Și-atunci când trec prin curățire
Mă las în brațu-I adorat.

O să-nțeleg, în cer ajuns,
Că orice încercare grea
A-mpodobit acolo sus
Cununa care-o voi purta.

 Cornelia Sărac  

23 Decembrie

„Prietene, mută-te mai sus.” Luca 14:10

Atunci când harul îşi începe viaţa în suflet, vrem să fim aproape de Dumnezeu, dar cu frică şi cutremur. Sufletul, conştient de vina lui şi umil, tremură din cauza solemnităţii în care se află. Este aruncat la pământ de simţământul măreţiei lui Iehova, în a cărui prezenţă locuieşte. Cu ruşine şi sfială, ocupă cea mai umilă încăpere. Dar mai târziu, după ce creştinul creşte în har, deşi nu uită niciodată solemnitatea poziţiei lui şi nu pierde respectul care trebuie să cuprindă un om credincios în prezenţa lui Dumnezeu care poate crea sau distruge, teama îl părăseşte. Devine veneraţie sfântă, şi nu frică copleşitoare. El este chemat mai sus spre Dumnezeu prin Isus Christos.

Atunci omul lui Dumnezeu, păşind în splendoarea dumnezeirii, îşi acoperă faţa. ca heruvimii cu cele două aripi — sângele şi neprihănirea lui Isus Christos – se apropie de tron cu respect şi se închină în duh. Văzând un Dumnezeu al iubirii, bunătăţii şi îndurării, înţelege legământul caracterului lui Dumnezeu mai bine decât dumnezeirea Sa absolută. El vede în Dumnezeu mai mult bunătate şi mai puţin măreţie, mai mult iubire şi mai puţin maiestate. Plecându-se la fel de umil ca înainte, sufletul se bucură atunci de o mai mare libertate de mijlocire. In timp ce se prosternează în faţa gloriei Dumnezeului Infinit, este susţinut de conştiinţa că se află în prezenţa milei şi iubirii infinite, şi prin aceasta realizează primirea „în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6). De aceea, credinciosul este invitat să se mute mai sus şi să-şi exercite privilegiul de se bucura în Dumnezeu şi a se apropia de El cu încredere sfântă, spunând „Ava, Tată” (Romani 8:15).

Vom merge din putere în putere
Crescând în har în fiecare zi
Pân-om ajunge sfânta înviere
Şi Te-om vedea în faţă, ca nişte copii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Orice lucru isi are vremea lui

El face orice lucru frumos la vremea lui;
A pus in noi chiar gandul vesniciei,
Macar ca nu pricepem lucrarea Domnului;
Cuprinsa-n ea e taina maretiei.

Caci toate au o vreme sub soare, si un timp,
Si Dumnezeu le-a masurat durata;
Ce-a fost va mai fi iarasi la anumit rastimp,
Cand ceasul isi intoarce iarasi roata.

E-o vreme cand ne nastem, si-o vreme cand murim,
Uciderii-i urmeaza vindecarea,
Sadim, dar vine vremea cand smuls e ce sadim,
Dupa zidire, vine daramarea.

Bocitul si-are vremea dand plansului ecou,
Dar vine iarasi rasul si jucatul,
De aruncam cu pietre, le adunam din nou,
Dupa absenta, scump e-mbratisatul.

Cautam cu staruinta, dar pierdem ce gasim,
Si lepadam ce am pastrat odata,
E-un timp pentru tacere, un timp cand iar vorbim,
Si partea rupta iarasi e-mbinata.

E-o vreme de iubire, si-o vreme cand uram,
E-o vreme de razboi, si-apoi de pace,
Cu balansoarul vietii urcam si coboram,
Dar nu-ntelegem tot ce Domnul face.

De planul care vesnic ramane neschimbat,
Lui Dumnezeu nu-i cere nimeni seama,
Scazut nimic nu este, si nici adaugat,
El face-asa ca lumea sa se teama.

Din toata-nvatatura, esenta o desprind:
Cat pribegim prin lumea cea sihastra,
De Domnul sa ne temem, Cuvantu-I implinind,
Aceasta este datoria noastra.

Inspirata din Eclesiastul 3:1-8,11,14,15; 12:13.

Anca Winter 

N-ai teamă !

În ziua când eu Te-am chemat
Simțeam că totul se destramă
Atuncea Te-ai apropiat
Și m-ai privit zicând: -N-ai teamă!

Priveam la valul de temut
Căci nu aveam nici o scăpare
Și-abia atunci am cunoscut
Cât e puterea Ta de mare.

Căci ești Stăpân și peste vânt,
Și peste marea-nfuriată. .
Când ai rostit primul cuvânt
Furtuna s-a oprit deodată.

Când cu putere-am fost izbit
De stânci puternice, tăioase
Trimis de Tine, a venit
Un Înger, care mă scăpase.

Mi-a spus: ”Sunt lângă tine-aici
Să te ajut prin încercare. .
De val să nu te mai înfrici
Chiar dacă-i furios și mare. .

Chiar dacă te trântește jos
Și însăși viața-ți amenință
Tu cheamă-L pe Isus Hristos
La El sunt toate cu putință”.

De-atunci am mai întâmpinat
Furtuni și valuri și probleme
Trecându-le am realizat
Că n-am de cine a mă teme

Catargul Sfânt, cum alte nu-s
Purtând corabia pe mare
E crucea Domnului Isus
Puternică, biruitoare.

Prin toate câte m-ai trecut
Și Doamne, câte mă vei trece
Oricât ar fi de neplăcut
Tu lângă mine vei petrece.

Vârtejul Tău vine precis
Când programată-i încercarea
Dar uneori mai e trimis
Numai să curețe cărarea.

Furtuni au fost. . și-or mai veni
Ea ne găsește și ne-ncearcă. .
Mereu de stânci ne va lovi
Zdrobindu-ne a vieții barcă.

Cuvântul Tău e încercat
Și vrednic de luat în seamă
Și eu în el stau ancorat
Prin el Î-mi spui mereu: ”N-ai teamă!”. .

Pe mulți furtuna i-a lovit
Și scufundați au fost în valuri
Iar viața lor li s-a sfârșit
Pierzându-și orice idealuri.

Căci au plecat fără Isus
Vâslind foarte grăbiți ‘nainte
Și n-au luat. . oricât le-a spus. .
Nimic din lucrurile sfinte.

Păreau că sunt de neclintit
Stăpâni pe ei, în siguranță. .
Dar când furtuna s-a ivit
Le-a măturat orice speranță. .

Să știți, furtuna e pe drum
Și multe vieți le amenință
Căci nu se poate nicidecum
Să reușești fără credință.

Aș vrea la cât mai mulți să spun
Că Domnul încă mai iubește
Că încă iartă, încă-I bun
Și astăzi. . încă mântuiește.

De ce nu vrei ca să-L primești
Mântuitorul azi te cheamă
El te îndeamnă să-ndrăznești
Căci doar mergînd cu El. . n-ai teamă.

Daniel Hozan

Încurajări pe cale

Nu vă lăsați răpuși de teamă
Și nici de o nevrednică reclamă.

Cu voi e Domnul vieții voastre
Să nu cădeți în valuri și-n dezastre.

Furtuni vor veni, fiți pregătiți
În încredere să v-adăpostiți.

Nicicând curajul să nu dispară
De-i dimineață, zi sau seară.

Cu voi pe cale e, constant, Păstorul
Îngrijiți-vă, liniștiți, ogorul…

El din orice cădere vă ridică
EL în traiul vostru se implică.

Nu vă lăsați răpuși de-o veste
Care nu din Paradis pornește.

Credința să nu fie tulburată
Oricât ar fi starea de complicată.

Aveți la-ndemână divina doctrină,
Și-aveți cea mai curată Lumină.

Nu vă lăsați pradă-ntristării
Poposiți în frumusețile cântării.

Triumful e de partea voastră
Deschizând spre Adonai fereastră.

Dați deznădejdea la o parte
Și priviți dincolo de moarte.

Continuând mersul spre Cetate
Dați îndoielile la o parte.

Cu voi e Fiul iubirii divine
Care-n orice moment vă susține.

George Cornici

Ura cea buna

Text: Psalmul 97

„Uraţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Psalmul 97:10

Dumnezeu urăşte păcatul, la fel şi noi trebuie să-l uram. In definitiv, păcatul a adus toată nenorocirea în lume. Păcatul distruge vieţi, desparte familii şi duce la moarte. O, da, păcatul L-a străpuns pe cruce pe Salvatorul. Cu toate că El era fără de păcat, Domnul Şi-a asumat vinovăţia noastră şi a plătit preţul cerut. Nu e de mirare că psalmistul, în citatul de azi, spune celor ce iubesc pe Domnul să urască răul!

Cezarul Romei l-a arestat pe unul din părinţii Bisericii şi a cerut sfaturi cum să-l facă pe acest conducător creştin să se lepede de credinţa sa în Dumnezeu. Cineva i-a sugerat că s-ar putea ca el să cedeze dacă l-ar închide într-o celulă murdară, izolat de toată lumea, dar cineva a obiectat: „Nu, n-ar folosi la nimic. Se va bucura de ocazia de-a fi singur, ca să mediteze la Dumnezeul lui”. „Ameninţaţi-l cu execuţia!” a propus un altul. „Nu, a replicat altul, nici acest lucru nu foloseşte la nimic. Se va bucura de moarte, crezand, aşa cum crede şi acum, că va merge la Cristos atunci cand moare”. „Ei bine, atunci ce ne-a mai rămas să-i facem acestui om?” a întrebat împăratul. Unul dintre cei ce l-au arestat a răspuns: „Există un singur lucru care-l va face să sufere. Pentru a-i produce dureri, faceţi-l să păcătuiască. El nu se teme de nimic în afară de păcat”. Cat de mult a trebuit să-I placă Domnului o asemenea mărturisire! Nu se poate aduce un compliment mal înalt unui creştin.
Psalmistul a scris: „ Uraţi râul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Este singura ură care este bună! – R.W.D.

„Doresc în mine un principiu sfant,
O teamă sfantă, pururi veghetoare,
O sensibilitate la păcat
Să fug de forţa lui nimicitoare.”  – Wesley

„Cine nu urăşte ceea ce este rău acela nu iubeşte ceea ce este bun„

Painea zilnica

Ești turn de scăpare

Ești turn de scăpare
Oricând ne păzești
Teama-n noi dispare
Ce mult ne iubești!

Cu noi ești când valuri
În luntre izbesc
Iar când urcăm dealuri
Puterile cresc.

Ne aperi de-atacul
Cu sursa-infern
Și ne aduci leacul
Când dureri se aștern.

Numai în Tine
Găsim adăpost
Ești Tatăl ce vine
Cu-n dar și cu-n rost.

Zilnic protecții,
Zilnic scăpări
Am învățat lecții
Din multe-ntristări.

Cu Tine e bine
Ești pavăză, scut
Ne scoți din rușine,
De unde-am căzut.

Furtuna nicicând
Nu ne va-nvinge
Tu vii aducând
Tării ce le stinge.

La Tine-alergăm
Când vor să ne-omoare
Și-ușurare gustăm
În orice-ncercare.

Ești turn de scăpare
Oricând ne păzești
Teama-n noi dispare
Ce mult ne iubești!

George Cornici

Ce-i pe pământ

Ce-i pe pământ? E numai ura!
E teama și dezamăgire
Fugim ca să ne scăpăm viața
Și dăm de boală și-n pădure

Fugim… Dar unde să apuci?
Când Domnul vede și prin stâncă
Când El te ține in picioare
Tu unde-alergi să ai odihnă?

Și fugi, alergi să îți scapi viața
Și nu te-ai întrebat o clipă
O, Doamne, Tu mă însoțești
Eu fără Tine n-am izbândă!

Ajungi la adăpost, tu crezi…
Și spui că liniștea i-a ta
Și te trezești că siguranța
Doar Dumnezeu ți-o poate da

De ce alergi suflet pribeag?
Și desconsideri Creatorul
Când șarpele te va musca
Doar de la El ai antidotul

Dac-ai fugi de pofte, bârfă
De duhuri necurate-așa
Ai fi ca Iov și ca proorocii
Pe tine El te-ar ridica

Te-ar ridica, dar sufletește
Te-ar întări, pe calea Sa
De ce alergi doar pentru fire
Oare-ai uitat ce-i viața ta?

Tu ai uitat ca ești un abur?
Oare-ai uitat ca ești țărână?
În tine, ai un suflet gol?
Ce nu-l îmbraci ca pe-a ta fire

Când te apleci ca să te rogi?
Ce simți? Nu simți oare rușine?
Tu ai fugit de la izvor?
Și teama zace-adânc în tine!

Când tu în mâna ta, ai luat
Control asupra vieții tale
I-ai zis lui Isus că tu poți
Și vrei sa-ți vezi de viața ta

Dar nu te sfătuiesc să pleci
Nici chiar o clipă fără El
Căci unde poți ca să alergi
Si izbăvire să găsești?

Doar la Isus e rezolvare!
Doar la Isus e vindecare!
Doar la Isus este iertare!
Și mângâieri fără hotare!

Maria Rank 

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povara
Ajunse mult prea grea prin cosmos să o poarte,
Şi în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci de e supărat, îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci încurând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea