18 Martie

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit și Eu pe voi.” Ioan 15:9

Aşa cum îşi iubeşte Tatăl Fiul, aşa îşi iubeşte Isus poporul. Cum este dragostea divină? Dumnezeu L-a iubit pe Isus fără margini şi, în acelaşi fel, Isus îşi iubeşte poporul. „Te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Poţi să stabileşti cu uşurinţă începutul iubirii omeneşti; poţi să-ţi aminteşti clipa în care ai început să-1 iubeşti pe Christos, dar iubirea Sa faţă de tine este un râu al cărui izvor este ascuns în veşnicie. Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Isus fără nici o schimbare. Creştine, bucură-te să ştii că nu există nici o umbră de schimbare în dragostea lui Christos faţă de cei care se odihnesc în El.

Poate că ieri ai fost pe culme, şi ai spus „El mă iubeşte!” Astăzi se poate întâmpla să ajungi în valea umilinţei, dar El te iubeşte la fel de mult. Pe cele mai înalte culmi, I-ai auzit vocea vorbindu-ţi în cântec de iubire; acum, la nivelul mării sau chiar în mare, când toate valurile şi talazurile Sale trec peste tine, Inima Lui este credincioasă alegerii dintâi. Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemărginită, şi la fel îşi iubeşte Fiul poporul. Credinciosule, nu trebuie să te temi că se va rupe funia de argint, fiindcă dragostea Lui nu va înceta niciodată. Rămâi liniştit fiindcă Christos va merge cu tine până în mormânt, iar când te vei ridica din el îţi va fi Călăuză spre culmile cereşti.

Mai mult, Tatăl îşi iubeşte Fiul cu o iubire nemăsurată, iar Fiul îi învăluie pe cei aleşi în aceeaşi iubire, întreaga inimă a lui Isus este dăruită poporului Său. El „m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Dragostea Lui depăşeşte înţelegerea noastră. Avem un Mântuitor neclintit; un Mântuitor preţios, a cărui iubire este nemăsurată, neschimbată, fără început şi fără sfârşit, după cum Tatăl ÎI iubeşte pe El! Iată hrană din belşug pentru sufletele noastre. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă până la măduva şi grăsimea ei.

C.H. Spurgeon

El a știut

Referințe

Ioan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman  

29 Octombrie

„lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9

Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă.

„ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă.

Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domneşte. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Fiul risipitor

Vreau partea mea vorbi grăbit
Spre tatăl unul dintre fii
Să împărțești azi tot ce ai
A tale multe bogății.

În lumea largă am să plec
M-am săturat oricum de casă
Eu vreau cu alții să petrec
De voi acum nici nu-mi mai pasă.

Și a plecat cu argintu-n brâu
Și-a hoinărit prin țări străine
Trăind în patimi și-n desfrâu
Ne-având grija zilei de maine.

Dar iată că într-o bună zi
Sa dus ultimul ban din pungă
Și a ajuns porcar la porci
Și-a început cu amar să plângă.

Muncind din greu și-a amintit
De casa lui cea părintească
De-un tată ce plângea zdrobit
De alegerea lui nebuneasca.

Mă voi întoarce, a șoptit:
La tata e belșug de toate
Îl voi ruga să mă ia rob
Și să îmi ierte a mele fapte.

Pe drumu întoarcerii ‘napoi
Cel ce plecase odinioară,
Bogat, se întorcea acum
Sărac, purtând o grea povară.

Își amintea cu drag de casă
Parcă privea într-un album
Dar oare cine îl așteaptă?
E tata, chiar acolo-n drum.

Aduceți haina cea frumoasă
Tăiați vitelul îngrășat
Dați-i o încălțăminte nouă
Că a fost pierdut și sa aflat.

Și puneți-i i inelul în deget
Înel de fiu de împărat…
Dar tată am venit la tine
Să mă primești ca pe un argat.

Ai rătăcit în lumea largă
Prin intuneric și pustiu
Dar te primesc cu bucurie
Trăiește iar de azi ca fiu.

Voi cei îndepărtați de casă
Ce pribegiți pe a lumii căi
Va așteaptă un Tată bun acasă
Lăsați azi calea celor răi.

Veniți la mine zice Domnul
Căci sânt un Tată minunat
Lăsați plăcerile vieții
Și întoarceți-vă din păcat.

Și spuneți nu, de azi nainte
Vieții voastre de hoinar
Că ați rătăcit destul prin lume
Căzând ades printre tâlhari.

E timpul să te întorci acasă
Cât Tatăl te așteaptă in prag
Căci într-o zi sa închide ușa
Și ai să rămâi pe veci pribeag.

Dinu Ciolte

12 Iulie

„Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl.” Iuda 1 „Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2).„Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2).

Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului.

Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

Meditatii zilnice:

C.H. Spurgeon

18 Martie

„Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Christos Isus. ” Galateni 3:26

Calitatea de părinte a lui Dumnezeu este valabilă pentru toţi copiii Săi. Ah! Puţin credinciosule, ai spus adesea „o, dacă aş avea curajul celor inimoşi, aş putea fi la fel de viteaz ca şi ei! Dar vai, eu mă clatin la fiecare pas, şi mă sperii de umbra mea”. Ascultă, puţin credinciosule. Cei inimoşi sunt fiii lui Dumnezeu, ca şi tine; cei inimoşi nu au nimic în plus faţă de tine. Petru şi Pavel, cei mai favorizaţi apostoli, au făcut parte din familia lui Dumnezeu, ca şi tine. Cel mai slab creştin este tot fiu, ca şi cel puternic.

Prin legământul veşnic de iubire
Întemeiat odată cu Pământul
Cel tare, cel fricos, cel slab din fire
Sunt una în Christos, Cuvântul.

Toate numele sunt înregistrate în acelaşi registru de familie. Unul poate avea mai mult har şi altul mai puţin, dar Dumnezeu Tatăl nostru ne priveşte pe toţi cu aceeaşi iubire. Poate că unii fac mai multă lucrare, şi aduc mai multă slavă Tatălui, dar cel al cărui nume este ultimul în Cartea Vieţii este copil al lui Dumnezeu, la fel cu cel care stă printre cei puternici ai Săi. Să ne bucurăm şi să ne veselim, fiindcă ne putem apropia de Dumnezeu spunându-l „Tatăl nostru”. Totuşi, chiar dacă ştim acest lucru, să nu ne mulţumim cu o credinţă slabă, ci să cerem, ca şi apostolii, mai mult har. Oricât de slabă ar fi credinţa noastră, dacă este reală, vom ajunge în cer în cele din urmă; dar dacă nu ne vom onora Stăpânul în timpul peregrinării noastre, nu vom avea nici noi parte de bucurie şi pace. Dacă vrei să trăieşti pentru slava lui
Christos şi să fii fericit în slujba Sa, cere să fii umplut de sentimentul adopţiei din ce în ce mai mult, până vei simţi că „în dragoste nu este frică”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tatal nostru

Al nostru Tata care esti in ceruri,
Sfinteasca-se Numele Tau in veci;
Si vie sfanta-mparatia Ta;
Si voia-Ti din inaltele eteruri,
Sa netezeasca asprele poteci
De pe pamant, si din inima mea.

A noastra paine ni-e de trebuinta,
Ne-o daruieste azi prin mila Ta
Ca astfel inaintea-Ti sa traim;
Ne iarta, te rugam cu umilinta,
Asa precum si noi vrem a ierta
Celor ce ne gresesc, si sa-i iubim.

Nu ne lasa sa fim dusi in ispita,
Ci da-ne izbavire de cel rau,
Caci toate Tie doar Ti se cuvin;
A Ta-i puterea cea nemarginita,
Si slava inconjoara tronul Tau,
A Ta e-mparatia-n veci. Amin!

Inspirata din Matei 6:9-13.

Anca Winter 

5 Februarie

„Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. ” 1 Ioan 4:14

Este liniştitor gândul că Isus Christos nu a venit fără permisiunea, autoritatea, consimţământul şi ajutorul Tatălui. El a fost trimis de Tatăl ca să fie Mântuitorul omenirii. Noi suntem în stare să uităm că, dacă sunt deosebiri între persoanele Trinităţii, nu sunt în nici un caz deosebiri de onoare. Atribuim de multe ori onoarea mântuirii noastre, sau cel puţin a înfăptuirii ei, mai mult lui Isus Christos decât Tatălui. Aceasta este o mare greşeală. Şi ce dacă Isus a venit? Nu a fost trimis de Tatăl? Dacă a vorbit minunat, nu a fost din cauză că Tatăl a turnat har pe buzele Sale ca să poată fi solul noului legământ?

Cel care cunoaşte relaţia dintre Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, nu îi aşează niciodată pe unul înaintea altuia. Îi vede la Bedeem, la Ghetsemani şi la Calvar, angajaţi în mod egal în lucrarea de mântuire. Creştine, ţi-ai pus încrederea în Omul Isus Christos? Ţi-ai încredinţat viitorul în mâinile Lui? Te-ai unit cu El în părtăşie? Dacă da, află că te-ai unit cu Dumnezeul cerurilor. De vreme ce tu şi Omul Isus Christos sunteţi fraţi, şi aveţi o tovărăşie strânsă, eşti unit prin aceasta cu Dumnezeul Cel Veşnic, şi „cel îmbătrânit de zile” (Daniel 7:9, 13, 22) este Tatăl şi Prietenul tău.

Te-ai gândit vreodată la adâncimea iubirii lui Iehova, când Dumnezeu Tatăl şi-a echipat Fiul pentru marea lucrare a harului? Dacă nu, gândeşte-te astăzi. Tatăl L-a trimis! Meditează la acest subiect. Gândeşte-te cum a împlinit Isus voia Tatălui. În rănile Mântuitorului muribund, priveşte dragostea marelui Eu Sunt. Lasă orice gând privitor la Isus să fie legat de Dumnezeul Veşnic, fiindcă „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă” (Isaia 53:10).

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Ianuarie

„Tatăl vostru ceresc.” Matei 6:26

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare.

Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi!

Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In
adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aparator jignit

22 decembrie

Text: Psalmul 51:1-9

„…avem la Tatal un Mijlocitor (sau Aparator), pe Isus
Cristos, Cel neprihanit.” 1 Ioan 2:1

Un avocat din Cincinnati a fost numit de tribunal sa-l apere pe
un om acuzat de furt. Dupa ce s-a dus la inchisoare ca sa ia
un interviu celui acuzat, avocatul a decis ca nu-l va reprezenta pe
acest om si a cerut permisiunea de a se retrage din acest caz.
Motivul a fost destul de neobisnuit. Propriul lui birou fusese recent
obiectul unei spargeri, iar cel pe care trebuia sa-l apere a fost
acuzat tocmai de aceasta infractiune. Tribunalul a cazut de acord
ca daca victima trebuie sa-l apere pe cel acuzat, cauza justitiei nu
va fi aparata in cele mai bune conditii.

In relatia dintre noi si Dumnezeu vedem chiar situatia opusa.
Singurul care este in stare sa ne ajute este Cel impotriva caruia am
pacatuit. Fiindca El este Creatorul si Rascumparatorul nostru, noi
putem spune pe buna dreptate ca timpul nostru, trupurile noastre
si familiile noastre sunt ale Lui. Cand vorbim ce nu trebuie, cand ne
ignoram partenerii de viata si copiii, sau cand ne irosim banii, in
realitate, facem abuz de proprietatea lui Dumnezeu. De aceea, in
Psalmul 51, David marturiseste ca vatamandu-i pe altii, el a pa-
catuit in realitate impotriva Domnului.

Inchipuie-ti ca te afli intr-o celula goala. Ferestrele sunt
protejate cu bare de otel. Avocatul tau vine inlauntru. El este cel
caruia i-ai facut raul. Dar el este singurul capabil sa te elibereze.
si vrea s-o faca. Acesta este tabloul relatiei noastre cu Cristos, care
este Dumnezeu intrupat. Isus S-a nascut dintr-o fecioara. El a trait
o viata fara de pacat, a murit in locul nostru pe cruce, a inviat din
morti si traieste acum in ceruri. Cristos, cel impotriva caruia am
pacatuit a devenit Aparatorul nostru. – M.R.D.II

„Mare Aparator, Prieten atotputernic!

In Tine ne punem sperantele zilnic;

Nu putem pierde cand Tu vei pleda –

Procesul cel mare il vei cstiga.” – Anonim

„Cel care a murit ca inlocuitor al nostru
traieste acum ca Aparator al nostru.„

Painea zilnica