Tu ai fost

Tu ai fost lângă mine când nimeni nu a fost
Când eu eram căzut, m-ai ridicat de jos.
Când toți ai mei prieteni se-ndepărtau de mine
Și mulți ziceau “Ești singur!” Dar eu te-aveam pe Tine.

Tu ai fost tată, mamă, prieten, soră, frate
Mi-ai fost sprijin mereu, m-ai ajutat în toate
Tu ai fost mângâiere în clipe de durere
Când nimeni nu știa ce-ascunde-a mea tăcere.

Tu ai fost vocea caldă cu vorbele-Ți duioase
Când toți îmi aruncau cuvinte reci, tăioase
Tu ai fost pansamentul pe rana-mi sângerândă
Te-ai îngrijit atent de ființa mea plăpândă.

Tu ai fost brațul care m-a întărit mereu
Și mi-ai adus aminte că-s fiu de Dumnezeu
Tu ai fost fost mâna blândă ce lacrima mi-a luat
Și mi-ai șoptit apoi că-s fiu de Împărat.

Și cum să nu Te laud? Cum să nu-Ți mulțumesc?
Când Tu ai fost Acela ce m-ajutat să cresc
Și n-am să tac nicicând, chiar de-aș fi luat la rost
Că lângă mine-oricând, știu, Doamne, Tu ai fost.

Daria Cocoș 

18 Martie

„Tată, am păcătuit…” Luca 15:21

Este aproape sigur că cei care au fost spălaţi în sângele preţios al lui Christos nu au nevoie să-şi mărturisească păcatul ca nişte criminali acuzaţi înaintea Dumnezeului Judecător. Christos le-a îndepărtat păcatele în sens legal pentru totdeauna, aşa că nu mai sunt condamnaţi, ci sunt acceptaţi „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Dar fiindcă sunt copii, şi fiindcă L-au supărat ca nişte copii, nu trebuie oare să meargă înaintea Tatălui ceresc să-şi mărturisească păcatul şi să-şi recunoască neîmplinirile? Natura ne învaţă că este de datoria copiilor fireşti să spună totul părinţilor lor, iar harul lui Dumnezeu ne învaţă că noi, ca şi creştini, avem aceeaşi datorie faţă de Tatăl ceresc.

II supărăm în fiecare zi şi nu ar trebui să ne putem odihni fără iertarea zilnică. Să presupunem ca greşelile mele nu sunt preluate imediat de Tatăl şi nu sunt iertate prin sângele Domnului Isus; care ar fi consecinţa? Dacă nu obţin iertarea şi nu sunt curăţat, mă voi simţi departe de El. Mă voi îndoi de dragostea Sa faţă de mine. Voi tremura în prezenţa Sa, şi mă voi teme să mă rog Lui. Voi deveni un fiu rătăcitor care, deşi este copilul Tatălui, se află departe de El.

Dar dacă, cu durerea unui copil care îşi spune necazurile părintelui iubitor, mă înfăţişez înaintea Lui şi îi spun totul, şi nu mă odihnesc până când nu simt că sunt iertat, voi simţi o dragoste sfântă pentru Tatăl meu. Voi trăi ca un creştin mântuit, care se bucură de pace prin Christos Isus, Domnul. Este o mare deosebire între a-ţi mărturisi păcatul ca un vinovat şi a-ţi recunoaşte vina ca un copil. Inima Tatălui este locul potrivit pentru mărturisiri. Am fost curăţaţi odată pentru totdeauna dar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, picioarele noastre mai au nevoie să fie spălate de praful umblării zilnice.

C.H. Spurgeon

Ești vrednic, Tată….

Ești vrednic, Tată, să-Ți aducem glorii
Din necaz și din mijlocul splendorii
Meriți să-Ți nălțăm laude de-oriunde
Căci al Tău har, zilnic, ne pătrunde.

Ești Domn și Stăpân al destinelor noastre
Nu ne-abandonezi când ne pândesc dezastre
Ești Adăpost în vremuri de restriște
Ce Tu statornicești nu poate să se miște.

Ești prezent, mereu, în orice-mprejurare
Să ne dai spre Rai direcții clare
Ești vrednic să-Ți nălțăm recunoștință
C-al Tău Cuvânt e leac în neputință.

Spre Tine ridicăm mâinile-amândouă
C-aduci bunătăți în orice zi nouă
Destinul nostru stă în brațele Tale
Ne păzești când demonii dau târcoale.

Privirile noastre se-ndreaptă spre Tine
Cel care-n orice timp ne susține
Ești vrednic să primești eternă-nchinare
C-aduci răspuns la orice-ntrebare.

Îți cinstim, smeriți, suveranitatea
Nu lași să ne-atingă calamitatea
Ești vrednic, ești vrednic de rugi și onoare
Când ne e bine, dar și când ne doare.

Ce bucurii trăim în a Ta prezență!
Nu mergi de la noi în stări de urgență
Nicicând nu-Ți vei uita credincioșia
Cu Tine e perfectă părtășia.

Te-mpodobește Slava; ești vrednic de Ea
În orice primejdii Te vom chema
Numai la Tine găsim rezolvare
Îți datorăm rugă, cânt și-adorare.

George Cornici

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

Mai sus de stele

Mai sus de stele, mă așteaptă-un Rege
Un Domn Etern, un Tată iubitor,
E cel care când tac mă înțelege
Și când suspin, nu stă nepăsător.

De câte ori mă-împiedicam pe cale
Cădeam plângând, rănindu-mă ades,
Și nu vedeam ‘nainte nicio vale
Doar drum cu pietre, așa l-am ales….

Treceau pe-alături toți cu nepăsare
Căci mă vedeau pe mine ca un scrum
Și îmi părea că n-am nicio scăpare,
Că mor așa, la început de drum.

Dar am simțit îndată o putere
Era o mâna ce mă ridica,
Și-atunci nu mai simțeam nicio durere
Căci Mâna Blândă, rana-mi vindeca.

De-atunci El nu mă lasă niciodată
Și nu mai pot cădea pe drumul meu
Căci dragostea și mila Lui de Tată
Nu m-a lăsat când era cel mai greu.

Și azi cu-atâta grijă mă veghează
Mă poartă-n Carul Său Biruitor
De tot ce e murdar mă-depărtează,
Ca să ajung in cer triumfător.

Și știu că vine-odat-o zi măreață,
Când dorul meu cumplit se va sfârși
Și-l voi vedea pe Domnul meu in față
Pe cel ce rana grea-mi tămădui.

Silvia Verhovețchi  

„Te-aștept acasă, fiu iubit”

Am căutat de multe ori pacea-n lucruri trecătoare
Dar am rămas dezamăgit și-n suflet cu-o durere mare.
Am căutat și fericirea în locurile de rușine
Și am ajuns în suferință, am ajuns printre ruine.

M-am dus la sfatul celor răi, crezând c-acolo-i alinarea,
M-am depărtat de frații mei, am părăsit chiar adunarea.
Am dat cu pietre-n tot ce-i bun și am ales mereu minciuna,
Am fost un rătăcit nebun și am batjocorit într-una.

Am alergat ca un turbat pe drumurile spurcăciunii,
Apoi am început să-nvăț ce-nseamnă „arta”-nșelăciunii.
Mult timp am fost robit de ură și-am căutat să fac doar rău,
Nu mi-a păsat de mântuire, nu mi-a păsat de Dumnezeu.

Nu am mai vrut deloc să știu ce-nseamnă sensul pocăinței,
Nu am mai vrut să merg în viață pe drumu-acesta al credinței.
Am vrut doar multă libertate și-am vrut să fiu de neoprit,
Am călcat tot în picioare, iar mai apoi am suferit.

Dar Dumnezeu, prin frații mei, m-a căutat să îmi vorbească,
Nu m-a lăsat ca să mă pierd în lumea asta rea, drăcească.
El S-a-ngrijit mereu de mine și sufletul meu L-a păzit,
Mi-a spus prin robii Lui destoinici: „Te-aștept acasă, fiu iubit”

Nu am să uit vreodată ziua în care Domnul m-a chemat,
A fost atât de blând cu mine și-n Dragostea Lui m-a iertat.
El nu mi-a amintit deloc nici un păcat, nici o greșeală,
Ci-a spus că prin iubirea Lui, mă curățește și mă spală.

De-atunci mi-e inima legată de El și de a Lui iubire,
De-atunci Îl vreau neîncetat și merg cu El fără oprire.
Nu știu și nu am cunoscut pe cineva care să poată,
Să mă iubeasc-așa profund și să îmi fie al meu Tată.

Și-s sigur că nu voi cunoaște și nu există-n empireu,
Un domnitor care să fie mai mare decât Dumnezeu.
Rămân cu El și El cu mine atâta timp cât voi trăi,
Iar când va reveni pe nori, mă va lua în veșnicii.

Nichifor Nicu 

Psalm 124

Ce-am fi fost, Doamne, fara Tine, si fara ajutorul Tau,
Cand s-au dezlantuit, turbate, atacurile celui rau?
De n-ai fi fost de partea noastra, sa spuna Israel acum,
Ni s-ar fi stins de tot faclia, si s-ar fi prefacut in scrum.

Ne-ar fi-nghitit de vii mania aprins-a oamenilor rai,
De-ai fi permis sa se atinga vreunul de copiii Tai,
Si ne-ar fi inecat talazul cand apele-au pornit suvoi,
Napraznice, nestavilite, sa treaca toate peste noi.

Dar, binecuvantat fii, Doamne, ca prada lor nu ne-ai lasat,
Din toate laturile-ntinse Tu sufletul ni l-ai scapat;
In Numele Tau sfant si mare avem scapare si-ajutor,
Tu, ce-ai creat tot universul, esti Tatal nostru iubitor.

Anca Winter

De ce să ne îngrijorăm?

De ce să ne îngrijorăm
Când știm Cine-i al nostru Tată,
Când rod bogat noi recoltăm?

El nu ne lasă niciodată
Din sfânta-i pază să cădem
Iubirea Lui e ne-ncetată.

Pâinea pe masă o avem
Credință tare ne lipsește
De-aceea Cerul nu-l vedem.

Cine pe cale ne-nsoțește?
Iehova-ire, bine știm
Nicicând El nu ne părăsește.

Noi declarăm că Îl iubim
Atunci de ce e frământare?
De ce sunt cazuri când cârtim?

Dumnezeiasca cercetare
E pentru suflete alin
Se manifestă la-ncercare.

Cine calmează un suspin?
Contemporana medicină?
Nu, ci Cel la care frații vin.

Trăim în har, avem Lumină
Și îngerii trimiși de Sus
Viața noastră s-o susțină.

Ne amintim ce Fiu-a spus
În ce privește-ncredințarea
Și ce provizii ne-adus.

Să-nlăturăm îngrijorarea
Chiar în pustiu s-o alungăm!
Să ne cuprindă adorarea…

Și mai frecvent să ne rugăm.

George Cornici

Doamne, Tată…

Doamne, Tată, întinde-ți mâna, vindecă acest pământ,
Toarnă Doamne îndurare din tronul Tău curat curat și sfânt,

Iartă-l Doamne, e tărână, Tu ești tot, Tu ești Eternul,
Cu binecuvântata-ți mână, scapă-l Sfinte de infernul

Ce îl prevestește zarea, șoptind: priviți bine ascultați,
De ce nu apare întrebarea: încotro pământeni-frați?

Deschide ochi, urechi și inimi, schimbă direcții, Tu, Salvare,
Jertfita-I Unicul Tău Fiu, pentru a lui eliberare!

Toarnă Doarme îndurare, binecuvantă-l, Tu, Stăpâne,
Scapă-l din foc și din pierzare, cum ieri și azi, la fel și mâîne,

Înălțată-ți fie vrednicia, Cale, Adevăr și Viață,
Până-n Zorii veșniciei și-n veșnic noua Dimineață!

Lidia Cojocaru