Armura

Trăim vremi tulburi, vremi de apăsare
Schimbarea pe planetă e masivă
Evenimente, care mai de care
Având ca țintă omul, fiecare
Participant în masa colectivă.

Dezlănțuiri de viruși, pandemie
Blocaje, măști, autoizolare
Pe-alocuri sunt răscoale și-i urgie
Incendii izvorâte din mânie
Lăsând în urmă frică și teroare.

Trăim vremi tulburi, dar să nu ne mire
Și nu scăpăm c-o mască și-o mănușă
Apocalipsa nu-i o povestire
Se-apropie a lui Isus venire
Iar pașii Lui i se aud la ușă.

Suntem înconjurați din orice parte
Săgeți aprinse înspre noi roiesc
Așa precum găsim în Sfânta Carte
O luptă are fiecare-n parte
Și doar acei ce luptă biruiesc.

Încolo fratilor, așa le scrie
Bătrânul Pavel celor din Efes
Să vă-ntăriți în Domnul pe vecie
Și în a Lui putere și tărie
Căci doar prin EL puteți avea succes.

Luați echipamentul, armătura
Ce numai Dumnezeu vi-o poate da
Căci numai echipat cu toată-armura
În clipa când Cel Rău dă lovitura
Puteți în toiul luptei rezista.

Căci lupta noastră nu e bunăoară
Cu carne, sânge, trupuri pământești
Ci cu domnii, căpetenii ce zboară,
Stăpânitori ce lumea o-nconjoară,
Și duhuri ce-s în sferele cerești.

De-aceea Adevăru-i cap de listă
Cu el se cere mijlocul încins
Minciuna năvălește și persistă
Dar Adevăru-nvinge și rezistă
Iar fără el din start ajungi învins.

Urmează Platoșa Neprihănirii
A ne-mbrăca cu ea e necesar
Săgețile ținesc în trupul firii
Dar platoșa-i garantul mântuirii
Iar lupta fără ea e în zadar.

Apoi încălțămintea oferită
E râvna Evangheliei de Pace
Terenul e minat cu dinamită
Cu ceartă, bârfe, ură și ispită
Iar fără-ncălțăminte ce vei face?

Să fie mai complect echipamentul
îți trebuie și scutul de Credință
Ca să te aperi când va fi momentul
De sabia -ndoielii spre exemplu
Sau sulițe-otrăvite-n necredință.

Protecția de mare importanță
E pentru cap și-i Coiful Mântuirii
Lovit de-aproape sau de la distanță
Numai avându-l ești în siguranță
Și ești ferit de rănile lovirii.

Iar pentru-acest război avem o armă
Ce-i sabia Cuvântului Divin
Ea taie-n viu și fără să adoarmă
Teologii și orice gând îl sfarmă
Făcându-l ascultării rob deplin.

Fiind echipați cu-a Dragostei armură
Orice-ar veni de-acuma fi-vom gata
Chiar dacă viața uneori e dură
Noi știm că ne iubești fără măsură
Și-Ți spunem: – Vino Doamne! Maranata!

Dar până-n ziua revenirii Tale
Deși mai sunt ispite, lupte, chin
Oricât de mare-i lupta jos în vale
Ajută-ne să-naintăm pe cale
Să Te slujim pân’ la sfârșit. Amin!

Daniel Hozan

,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Referințe
Cred, privind la Dumnezeu
Căci inima-mi se aprinde
De Lumina ce-i în El…
Dar privirea ades mă vinde
Căci se-ndreaptă către ,,eu’’!
Nu mai pot atunci a crede,
Devin ca un fariseu;
Arăt doar spre ce se vede
Nu ce-i în sufletul meu!

Cred, privind la Dumnezeu
Dar eu, n-am nici o putere…
O, depind de harul Tău
Doamne,și de-a Ta-ndurare!
Cred! Însă Te rog mereu
Ajută necredinței mele!
De cred, nu-i meritul meu,
E doar iubirea Ta, Stăpâne!

Când credeam că sânt mai tare
Și capabil, și-am să-nving
S-a mai rupt ceva în mine
Și-am căzut din nou înfrânt…
Nici puterea de-nfrânare,
Nci de-a mă preda smerit
N-am găsit…Și-o disperare
M-a zdrobit, m-a umilit…
Mi-a făcut zilele amare!

Tu, întotdeauna, Doamne
Ai venit, m-ai sprijinit
Și mi-ai dat încredințare…
Doamne, cred! Dar e la Tine
Puterea și-nfăptuirea!
O, îndură-Te de mine,
Dă-mi credința și sfințirea…
Și în mâna Ta mă ține,
Să-mi pot duce mântuirea
Credincios și cu iubire!

Tu ești Doamne, fericirea
Și mă-nchin cu mulțumire.
Tu ești Doamne împlinirea
Și pe veci, a mea tărie!
Dă-mi puteri să-mi leapăd firea,
M-ai îndură-Te de mine
Și-ntărește-mi bucuria
Și credința, pe vecie!

Foto: Laurentiu Iordache

Da, Eu voi merge înaintea ta…

”Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi
sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Isaia 45:2.

Ref. Is. 45:2; 43:19; 44:3.

Da, Eu voi merge înaintea ta,
Drumuri muntoase voi netezi,
Usi de arama voi sfărâma,
Zăvoare de fier voi rupe, vor pieri!

Râuri în locuri secetoase vor fi,
Drum prin pustie va fi croit,
Pământ însetat nu va mai fi –
Cine-n Cel Sfânt mereu a zidit,

Îi voi fi ocrotire, sfat și tărie,
Viață, putere, fericire în Har –
Mâna Mea-I Apă Vie, e bucurie
Pentru suflet plecat, inimi pe-altar!

Cântă-I, înalță-L, laudă-L mereu –
Biruința-I Isus, Sfântul Rege!
Victorios e destinul tău și al meu –
Cuvânt spus, nici odata nu trece!
––––––––––––
Slăvit fii, Iubire – veacuri inunzi
Tu mergi înainte pe cale,
În credincioșie păzești, orice pătrunzi
Mereu vom ‘nălța osanale!

Mereu vom cânta – credincioșia,
Mereu vom slăvi – izbăvirea,
Isuse, Domn și Stăpân, armonia
E-n Tine, Tu ești – fericirea! ! !

Îți mulțumim de Jertfa nespusă!
Îți mulțumim de orice, oricând!
Îți mulțumim de viața adusă!
Prin Tine cântă ”pământ”.

Lidia Cojocaru

Nu prin putere, nici prin tărie

„Nu prin putere, nici prin tărie”

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

Oswald CHAMBERS

Încrederea în Dumnezeu

„Și credinţa este o încredere neclintită… „Evr. 11:1 (a).

Încrederea în Dumnezeu
Nu, nu-i o erezie –
Perseverența-n ea mereu
E viață, armonie!

Încrederea în Dumnezeu
Nu, nu-i o nebunie –
De câte ori în ceasul greu,
Ne-a fost Lumină Vie!

Încrederea în Dumnezeu
E pace, e tărie!
Ea și-n pustiul cel mai greu,
E râu de Apă Vie!

Ea e credință, e speranță,
Ea-i far, ce luminează!
Într-o lume fără cutezanță –
Dă aripi, înflăcărează!

Ea-i fericire, bucurie –
Cântul ei în noapte
Îndreaptă pași spre Cel ce-nvie
Cu a Duhului Sfânt șoapte!

Încrederea în Dumnezeu
Va fi și-n veci rămâne –
Un scut în lupta cu cel rău,
Ea-i adevăr ce ține!

Să ne încredem în Cel Sfânt
Prin Isus, ce-I Viața
Păși-vom ferm și cu avânt,
Pân’ vine Dimineața.

Lidia Cojocaru 

Călăuziţi de impuls

„Zidindu-va pe credinţa voastră preasfântă… ” Iuda 20

În Domnul nostru n-a existat nimic ce ţine de impuls sau de sânge rece, ci numai o tărie calmă care n-a intrat niciodată în panică. Cei mulţi dintre noi dezvoltăm un creştinism potrivit temperamentalui nostru, nu potrivit naturii lui Dumnezeu. Impulsul e o trăsătură a vieţii naturale, dar Domnul nostru ignoră întotdeauna impulsurile, pentru că ele împiedică dezvoltarea vieţii ucenicului. Priveşte cum, atunci când Duhul lui Dumnezeu ne cercetează imboldurile, cercetarea Sa trezeşte în noi conştiinţa de sine şi dorinţa prostească de a încerca să ne îndreptăţim. A acţiona călăuzit de impuls este ceva normal la un copil, dar e un dezastru la un bărbat sau la o femeie; un om călăuzit de impuls e întotdeauna un om capricios. Impulsul trebuie transformat în intuiţie prin disciplină.

Ucenicia se zideşte numai pe harul supranatural al lui Dumnezeu. A merge pe apă este un lucru uşor pentru curajosul impulsiv, dar a umbla pe uscat ca ucenic al lui Isus Cristos este cu totul altceva. Petru a umblat pe apă ca să se ducă la Isus, dar L-a urmat de departe pe uscat. Nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ţine piept crizelor, natura omenească şi mândria sunt de ajuns ca să putem face faţă tensiunii şi stresului în mod minunat: dar este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăieşti ca un sfânt timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, să faci o muncă de rând ca ucenic, să duci o existenţă obişnuită, neobservată şi ignorată de ucenic al lui Isus.

S-a întipărit în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu; dar nu este aşa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obişnuite ale vieţii şi să fim sfinţi pe străzi neînsemnate, printre oameni neînsemnaţi; acesta nu este un lucru care se învaţă în cinci minute.

Oswald CHAMBERS

Cel mai bun prieten, Isus!

Motto: „”Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și
Legământul făcut cu El le dă Învățătură.”” Amin! Ps. 25:14.

Când oricare dintre noi cu Isus ne întâlnim
Nu mai suntem niciodată neștiutul anonim,
Că întâlnirea cu Isus ne va schimba efectiv
Devenind mai cunoscuți, negativ sau pozitiv.

Putem să fim un vas de-ocară ca Iuda sau Anania
Sau să fim un vas de cinste precum Petru sau Maria –
Vas de cinste și sfințit Stăpânului de folos
În lucrarea de vestire a Evangheliei lui Hristos.

Și Dumnezeu ne poruncește ca în lume cât trăim –
În sfințenie și cinste vasul să ni-l stăpânim…
Că lui Dumnezeu nu-i place omul care e stricat,
Însă-i prieten de nădejde celor ce fug de păcat.

Peste cei ce cred în Domnul și trăiesc în ascultare
Domnul varsă binefaceri și lasă binecuvântare.
Avraam a crezut pe Domnul și L-a ascultat mereu
Și Însuși Domnul l-a numit „Avraam, prietenul Meu.”

Pentru neprihănirea lui, Domnul Și-a împlinit cuvântul
Și prin sămânța lui Avraam, astăzi s-a umplut pământul.
Domnul care-i credincios, și când ceva făgăduiește,
Domnul zice și se face, Domnul toate le împlinește.

Un prieten sfătuia pe Iov văzând chinu-n care zace:
„Împrietenește-te cu Domnul și vei avea în viață pace.”
Domnul îi numește prieteni pe oamenii neprihăniți
Și pentru ascultarea lor vor fi pe veci răsplătiți.

Să ne amintim de ucenici și cum vorbea Isus cu ei…
În Evanghelii ni se spune că-i numea „prietenii Mei”;
Pentru ei spunea Isus – și pentru toți care-L iubesc: –
„Veți fi prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc.”

Nu este treaptă a vieții mai înaltă și mai sus
Decât cea pe care șade cel ce-i prieten cu Isus;
Este cea mai mare cinste și cel mai râvnit trofeu
La care poate s-ajungă făptura lui Dumnezeu.

Nici o comoară din lume prietenia n-o doboară,
Comoara nu e un prieten, dar prietenul e o comoară
Că prietenul mereu te-ajută când te afli-n neputință,
Și-acolo unde-i prietenie – acolo este biruință.

Ce mare har i s-a făcut credinciosului supus,
Prin credință să devină pe veci prieten cu Isus!
Dar cine vrea să-i fie prieten întâi de toate se cuvine
Să-și ia crucea să-L urmeze lepădându-se de sine;

Să-L urmăm pe-aceeași cale făr’a mai privi înapoi,
Și El ne-ajută să scăpăm de eul păcătos din noi.
S-avem felul Lui de-a fi, depărtându-ne de rău,
Să trăim în ascultare împlinind Cuvântul Său.

S-avem în inimi adevărul și sfințenia Lui mereu –
Și dreptatea, mila… Toate, care țin de Dumnezeu.
Să alergăm cu stăruință pe calea care duce sus,
Ochii să privească țintă la Cel mai bun prieten, Isus,

Ca să putem primi lumină, înțelepciune și tărie
Că Domnul nostru vrea să fim prietenii Lui pe vecie…
Și într-o zi, care-i aproape, vom vedea că Domnul vine
Pe nori de slavă și lumină și ne va lua cu Sine. Amin!

Ioan Vasiu 

Întrebarea descumpănitoare

„Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?”

Ezechiel 37:3

 

Poate acel păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate acea viaţă strâmbă să fie îndreptată? Există un singur răspuns: „O, Doamne. Tu ştii aceasta, eu nu ştiu”. Nu da niciodată buzna cu raţiunea religioasă, spunând: „O, da, cu ceva mai multă citire a Bibliei, devotare şi rugăciune, cred că se poate”. Este mult mai uşor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi confundăm panica cu inspiraţia.

De aceea vedem aşa de puţini oameni care lucrează împreună cu Dumnezeu şi aşa de mulţi lucrători pentru El. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Sunt eu destul de sigur că Dumnezeu va face ceea ce nu pot eu? Sunt descurajat cu privire la oameni în măsura în care n-am înţeles ce a făcut Dumnezeu pentru mine.

Este experienţa mea o înţelegere aşa de minunată a puterii şi tăriei lui Dumnezeu, încât nu mai disper cu privire la nici o persoană pe care o întâlnesc? A avut loc vreo lucrare spirituală in mine? Gradul de panică este egal cu gradul lipsei de experienţă spirituală personală. „Iată, vă voi deschide mormintele…. poporul Meu” (37:12). Când Dumnezeu vrea să-ţi arate ce este natura umană despărţită de El, trebuie să-ţi arate acest lucru în tine. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi-a dat vreodată o viziune despre cum eşti fără harul lui Dumnezeu (şi El face aceasta numai când Duhul Lui lucrează în noi), atunci ştii că nici un criminal nu este nici pe jumătate atât de rău în realitate pe cât ştii că ai putea fitu fără harul Său.

„Mormântul” meu a fost deschis de Dumnezeu şi eu „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine” (adică în carnea mea), (Romani 7: I8). Duhul lui Dumnezeu ne arată mereu cum este natura umană fără harul Lui.

Oswald Chambers

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

“… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

“îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

Oswald CHAMBERS

Când treci prin cuptor

Motto: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume
veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33.

Când treci prin cuptoru’ încercării,
Necazul, durerea te trage în jos…
Aceasta-i o pricină a întristării,
Și-atunci nu poți fi bucuros.

Nu da înapoi! Ci, luptă-te, frate,
Domnul e Acela ce îți dă tărie!
E Singurul care în inimă-ți poate
Să schimbe tristețea în bucurie.

Ți-i sufletul amar și plin de durere?
Ai inima grea și duhul zdrobit?
Pleacă-ți ființa și Domnului cere-I
În rugăciune – să fii izbăvit.

Varsă-ți inima! Ca apa să curgă
Amarul durerii ce-n inimă zace!
Că El e Cel ce tristețea-ți alungă
Și pune în loc bucurie și pace.

Căzut-ai prins de duhuri necurate
Care și astăzi te țin înlănțuit?
Strigă către Domnul că Domnul poate
Să dea eliberare celui înrobit.

Așa ca și Pavel și Sila te roagă
Și în cântare dă glas bucuriei!
Că Domnu-I Acela care dezleagă,
Rupe și sfarmă lanțul robiei.

Boala te face să te simți fără vlagă?
Încrede-te-n Domnul și nădăjduiește,
Că El face rana… Și tot El o leagă…
Și mâna Domnului tămăduiește.

Precum Ezechia te roagă mereu,
Cu suspine și lacrimi amare;
Și Cel ce e Veșnic și Viu – Dumnezeu,
E Cel ce-ți va da vindecare.

Acum, învățătura ce vreau să rămână
E o învățătură desprinsă din Cuvânt:
„Nenorocirea nu răsare din țărână
Și suferința nu încolțește din pământ.”

În cartea lui Iov mai este-o povață:
„Omul se naște și-i tăiat ca o floare”,
Și: „Omul se naște să sufere-n viață
Așa cum scânteia se naște să zboare.”

Pe credința voastră preasfântă
Zidiți-vă dar, sufletește mereu;
Alungați îndoiala ce vă frământă,
Prin Duhul rugați-vă lui Dumnezeu.

Țineți-vă în dragostea Celui de Sus!
În El să rămâneți și mai departe;
Așteptați îndurarea Domnului Isus
Pentru o viață fără de moarte!

Ioan Vasiu