Întrebarea descumpănitoare

„Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?”

Ezechiel 37:3

 

Poate acel păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate acea viaţă strâmbă să fie îndreptată? Există un singur răspuns: „O, Doamne. Tu ştii aceasta, eu nu ştiu”. Nu da niciodată buzna cu raţiunea religioasă, spunând: „O, da, cu ceva mai multă citire a Bibliei, devotare şi rugăciune, cred că se poate”. Este mult mai uşor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi confundăm panica cu inspiraţia.

De aceea vedem aşa de puţini oameni care lucrează împreună cu Dumnezeu şi aşa de mulţi lucrători pentru El. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Sunt eu destul de sigur că Dumnezeu va face ceea ce nu pot eu? Sunt descurajat cu privire la oameni în măsura în care n-am înţeles ce a făcut Dumnezeu pentru mine.

Este experienţa mea o înţelegere aşa de minunată a puterii şi tăriei lui Dumnezeu, încât nu mai disper cu privire la nici o persoană pe care o întâlnesc? A avut loc vreo lucrare spirituală in mine? Gradul de panică este egal cu gradul lipsei de experienţă spirituală personală. „Iată, vă voi deschide mormintele…. poporul Meu” (37:12). Când Dumnezeu vrea să-ţi arate ce este natura umană despărţită de El, trebuie să-ţi arate acest lucru în tine. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi-a dat vreodată o viziune despre cum eşti fără harul lui Dumnezeu (şi El face aceasta numai când Duhul Lui lucrează în noi), atunci ştii că nici un criminal nu este nici pe jumătate atât de rău în realitate pe cât ştii că ai putea fitu fără harul Său.

„Mormântul” meu a fost deschis de Dumnezeu şi eu „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine” (adică în carnea mea), (Romani 7: I8). Duhul lui Dumnezeu ne arată mereu cum este natura umană fără harul Lui.

Oswald Chambers

Reclame

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

“… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

“îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

Oswald CHAMBERS

Când treci prin cuptor

Motto: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume
veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33.

Când treci prin cuptoru’ încercării,
Necazul, durerea te trage în jos…
Aceasta-i o pricină a întristării,
Și-atunci nu poți fi bucuros.

Nu da înapoi! Ci, luptă-te, frate,
Domnul e Acela ce îți dă tărie!
E Singurul care în inimă-ți poate
Să schimbe tristețea în bucurie.

Ți-i sufletul amar și plin de durere?
Ai inima grea și duhul zdrobit?
Pleacă-ți ființa și Domnului cere-I
În rugăciune – să fii izbăvit.

Varsă-ți inima! Ca apa să curgă
Amarul durerii ce-n inimă zace!
Că El e Cel ce tristețea-ți alungă
Și pune în loc bucurie și pace.

Căzut-ai prins de duhuri necurate
Care și astăzi te țin înlănțuit?
Strigă către Domnul că Domnul poate
Să dea eliberare celui înrobit.

Așa ca și Pavel și Sila te roagă
Și în cântare dă glas bucuriei!
Că Domnu-I Acela care dezleagă,
Rupe și sfarmă lanțul robiei.

Boala te face să te simți fără vlagă?
Încrede-te-n Domnul și nădăjduiește,
Că El face rana… Și tot El o leagă…
Și mâna Domnului tămăduiește.

Precum Ezechia te roagă mereu,
Cu suspine și lacrimi amare;
Și Cel ce e Veșnic și Viu – Dumnezeu,
E Cel ce-ți va da vindecare.

Acum, învățătura ce vreau să rămână
E o învățătură desprinsă din Cuvânt:
„Nenorocirea nu răsare din țărână
Și suferința nu încolțește din pământ.”

În cartea lui Iov mai este-o povață:
„Omul se naște și-i tăiat ca o floare”,
Și: „Omul se naște să sufere-n viață
Așa cum scânteia se naște să zboare.”

Pe credința voastră preasfântă
Zidiți-vă dar, sufletește mereu;
Alungați îndoiala ce vă frământă,
Prin Duhul rugați-vă lui Dumnezeu.

Țineți-vă în dragostea Celui de Sus!
În El să rămâneți și mai departe;
Așteptați îndurarea Domnului Isus
Pentru o viață fără de moarte!

Ioan Vasiu 

Straine

Straine care mergi pe cale
Ce greu strabati pustiul dum
Cu spini si lacrimi pe carare
Te pleci mereu in rugaciuni

Te prind fiorii deznadejdii
Ca nu vei rezista pe drum
Si plangi puterea ta slabeste
In jurul tau e numai scrum

Ai vrea sa simti o alinare
Dar cei pe care ii iubesti
Cu loviturile amare
Mereu pe tine te zdrobesc

Ai vrea gandirea ta ciudata
Ca sa ti-o schimbi cum e a lor
Sa-mpaci pe toti cu-a ta traire
Dar El te vrea biruitor.

Si-apoi cand singur pe carare
Tu ai ramas amicul meu
Sa stii ca prietenul pe cale
Ramane vesnic Dumnezeu

Si in nevoi, si-n suferinta
Cand esti bolnav si apasat
Cand nimeni nu-ti mai leaga rana
Isus vegheaza ne-ncetat.

Cand lipsa duci de bani si paine
Te-ncrede-n Domnul Dumnezeu
Caci El pe-ai Lui, nu-i lasa singuri
Isus vegheaza tot mereu.

Cand esti lovit cu vorbe grele
Si suferi pentru pocainta
Nu trambita si povesti
Ci stai mereu in umilinta

Caci daca mangaiat vei vrea
Pe-acest manant cu dulci Cuvinte
Rasplata-n cer nu vrei avea
Ci rabda, taci si mergi-nainte.

Cand ai gresit te recunoaste
Si plangi si roaga. te cu jar
Marturisindu-ti a ta vina
Isus te iarta-n al sau har

Caci lut iti e a ta faptura
Si lutu-i prelucrat in foc
Si iar cu apa modelarea
Pana Isus in vas ia loc.

Nu te gandi ca-ta tarie
Te va tinea in val viteaz
Vegheaza azi cu bucurie
Caci nu stii clipa de necaz

Si-atunci vei intelege toate
Cand te-ai vazut biuitor
Pe fratii care-au mers pe coate
Dispretuindu-i barfitor

Vei intelege de ce altii
Cu lacrimi drumul l-au brazdat
Ca sora lor a fost necazul
Suspinul ce azi l-au uitat

Caci Domnul Sfant cu-a Lui iubire
Dreptate sfintilor va face
Si lacrima din ochi va sterge
Acelor ce-au stiut a tace.

Iubind sa mergem drept pe cale
Si-n fapte noi sa Il urmam
Dispretuiti, loviti pe cale
Asa cu El ne-asemanam

Dar va veni o zi cand cerul
Cu –a lui puteri va fi zdrobit
Pamantul, focu-l va cuprinde
Si vom zbura in infinit.

Doar cei ce n-au glumit in viata
Cu pocainta din scripturi
Traind prin Duhul Sfant povata
Si straruind in rugaciuni.

Anonim 

Nu prin putere, nici prin tărie

„Nu prin putere, nici prin tărie”

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

Oswald CHAMBERS

Dă-mi Doamne…

Dă-mi Doamne tărie când crucea m-apasă,
Să pot să o duc până sus,
Să-mi picure Raiul în lacrima arsă
De dragul Tău scumpe Isus.

Dă-mi înțelepciunea să pot înțelege
Dorința Ta bună și dreaptă,
Să împlinesc în a Dragostei lege,
Precum o fecioară-nțeleaptă.

Dă-mi Doamne ozonul și Apa Ta Vie
Și Pâinea Ta frântă, pe masă,
Să nu mă abat, trecând prin pustie,
Din Calea ce duce Acasă.

Aprinde-mi făclia, cu milă, Stăpâne,
Jăruiește-mi cărbunii în vatră,
Iubirea dintâi să ardă în mine,
Să nu se mai stingă vreodată.

Dă-mi Doamne izbândă în vânt, în furtuni,
Când floarea petala și-o plânge,
Să fie spre rodul ce vrei să-l aduni,
Pârguit în sfântul Tău Sânge.

Să-mi fie podoabe roadele coapte
Și perle de lacrimi sfințite,
Fără șiraguri de stele din noapte
Și lanțuri de oarbe ispite.

În brazda durerilor, Doamne să-mi crești
Miresme cerești, legănate,
Mângâiere, pomadă pe râni sufletești,
Alinare pentru soră și frate.

Dă-mi Doamne avântul, cu Tine-mpreună,
Pe cea mai din urmă arenă,
Să am biruință în lupta cea bună,
Spre pacea, spre Viața eternă.

Și dă-mi bucuria, când raze-arămii
Trag linii sub trudă, adună,
Să-mi crească profitul în Cer, zi de zi
Și floarea de Crin în cunună.

Fă-mi Doamne clepsidra o urnă de vot,
Clipă de clipă să Te aleg
Pe Tine-Mpărate, Stăpân Savaot,
Tu îmi ești Raiul, Cerul întreg.

Primește-mi Doamne ruga tămâiată,
Mi-e inima în mulțumiri, făclie,
Iar celor dragi ai mei, să le fii Tată
Și să ne bucurăm o veșnicie.

Ana Haz

Nu ne-ai lăsat…

Nu ne-ai lăsat să disperăm
Când foarte grea a fost furtuna
O, Tată, mult Te adorăm
Că ne putem păstra cununa.

Ai stat cu noi în încercări
Să nu ne prindă oboseala
Ai ușurat niște-ntristări
Sporit-ai, Doamne, îndrăzneala.

Nu ne-ai lăsat să rătăcim
Printre modernele curente
De-aceea-n har ne adâncim
În toate stările prezente.

N-ai fost distant, o, nu ai fost!
Ci ne-ai condus prin labirinturi
Găsim în Tine adăpost,
Protecții când atacă vânturi.

Nu ne-ai lăsat nemângâiați
Când ne-a cuprins îndurerarea
Pe brațe tari am fost purtați
Când a venit învolburarea.

Că ne păzești neîncetat
E-un adevăr ce ne susține
Spre ferciri ne-ai îndrumat
Speranța s-o putem menține.

Un nou stăpân să căutăm?
Ar fi de-a dreptul nebunie
Numai în Tine noi aflăm
Balsam în timp de agonie.

Simțind la fiecare pas
Cum ne împrospătezi tăria
Menținem untdelemn în vas
Să nu se stingă bucuria.

George Cornici

O inima liniştită

“…în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30.15)

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.

Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.

Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

Charles Spurgeon

Darul tăriei; binecuvântarea păcii

“Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace.” (Psalmul 29.11)

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată? Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.

Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.

Charles Spurgeon