Ce este omul ca sa-ti pese Doamne…

Ce este omul ca sa-Ti pese Doamne O mana de tarana care doarme
Un vas de lut ciobit si aruncat Dar Tu Isuse viata pentru el Ti-ai dat
Il cercetezi in fiecare dimineata si vrei ca el sa se ridice-n viata
Sa urci mereu in viata inca o treapta, sa il slavesti pe El caci te asteapta.

Sa nu ramai pe loc sau sa cobori, sa te ridici, sa-L lauzi deseori
Caci multe pentru tine Domnul a facut, si asteapta de la tine tot mai mult.
Cind ai cerut ca El sa intervina sa ierte si sa stearga a ta vina,
El tot mereu a ascultat si a implinit si pacea, bucuria in inima au venit.

Si cand slabit si trist erai ingenunghiat si cand cereai ca El sa-ti dea un sfat
El te-a primit si in brate te-a luat si binecuvintarea Lui cu drag ti-a dat
Cand ai venit in rugaciuni fierbinti, pentru ai tai copii, frati sau parinti
El totdeauna ruga a implinit si a dat raspunsul cel mai potrivit.

Sunt vasul cel ciobit si aruncat dar Tu Isus de min te-ai indurat
Tu m-ai iertat si Tu m-ai ridicat si inca o treapta in viata am urcat
Iti multumesc Isus si vreau sa spun ca Tie Tata vreau sa ma supun
Si voia Ta in viata sa implinesc, in fiecare dimineata sa ma imbogatesc.

Al Tau cuvant ma invata sa traiesc si tot mai mult vreau sa ma pocaiesc
Vreau sa traiesc cu Tine-n vesnicii, Isuse drag te astept ca sa revii…

 Cornelia Moldoveanu  

Viata de frunza

Am și uitat, deși nu-i mult

De când pe ramura bătrână

Ce mă ținea cu a ei mână

Priveam de sus înspre țărână

Iubeam ca vântul să-l ascult.

Sub adierea lui creșteam

Și-a lui suflare îmi da viață

Mă întorcea pe dos, pe față

Suflarea-i părea că mă-nhață

De ramură eu mă țineam…

Am început să obosesc

De-atâta vânt și-a lui suflare

Că uneori suflă prea tare

Abia mai stau pe creanga mare

Și parcă-ncep să-ngălbenesc.

Mă simt slăbită de puteri

Și seva mea dusă e toată

Îmi pare că sunt chiar uscată…

De vânt deodată sunt suflată

Și cad, lipsită de-orice vreri.

Țărâna, ce-am privit de sus

Îmi e acum atât de-aproape

Și peste mini se-adună ape

Ca în țărână să mă-ngroape…

Țărâna e al meu apus.

Nelu Filip

Mai aproape

De departe nu se vede
Silueta crucii care
Se inalta in lumina
Ca o pasare spre soare…
Imaginea nu e clara
Cand privesti de peste ape
Sau din magurile firii
Dar… se vede de aproape.

De departe nu se vede
Cine-I pironit si-atarna
Intre ceruri si tarana
Ca sa nu se vada urma…
Urma de pacat dramatic
Ce inunda ochii-n ape…
Nu-i prea clar din departare
Dar… SE VEDE DE APROAPE!

Dintre crengile ispitei,
Frivole, premeditate,
Nu se vede cine plange
Pentru dor de libertate,
Nu se vede nici sudoarea
Care s-anfratit cu Harul
Sa-ti dea nume de OM LIBER
Ca sa nu mai bei paharul.

De departe, doar se-aude
Plans angelic pentru tine
Sau vreo rugaciune sfanta
Incheiata cu suspine…
Dar nu poti lasa in pace
Sufletul sa se adape
Daca nu primesti Cuvantul,
Daca nu vii mai aproape.

Cantecul nu-ti este cantec,
Plansul nu-i adevarat,
Bucuria nu-i intreaga
De esti un insingurat!
Vino, vino!… intra-n Templu!
Departarea nu-i de tine…
Bratul ei, e brat demonic,
Te loveste cu suspine!

Locul tau e langa cruce,
La picioarele iubirii
Ce ti-a dat cadou emfatic
Testamentul mantuirii…
Dumnezeu inca asteapta…
Indrazneste!… nu e greu…
Vino, vino mai aproape
Si succesul e al tau!…


Jercan Danut Alexandru

Psalmul 90

Doamne, Tu din totdeauna
Ne eşti stânca de-adăpost,
Ḯnainte de-a fi lumea
Doamne, numai Tu ai fost.

Mai nainte de când totul
De la Tine-a luat fiinţă
Tu erai şi-aveai de toate
Dinainte cunoştinţă.

Tu din neam în neam ai fost
Dumnezeul nostru sfânt,
Domnul munţilor şi-al mării
Şi la toate câte sânt.

Tu spui omului la vreme
Să se-ntoarcă în ţărână
Şi de vrei îl chemi cu Tine
Pe vecie să rămână.

Şi la Tine timpu-i altul
Un an este cât o mie,
Ziua este cât o viaţă
Noaptea cât o veşnicie.

Tu eşti ca potop de ape
Peste lumea trecătoare,
De Te mânii Tu poţi lesne
Să calci totul în picioare.

Omul nu-i decât ca iarba
Ca o floare care trece
De-i iei sufletul se-ntoarce
Ḯn pustiul morţii rece.

Înfloreşte dimineaţa
Seara se usucă-n vânt,
Trupul lui e ca o umbră
Rătăcită pe pământ.

Anii sânt precum un sunet
Zilele ni-s numărate
Cu lumina Feței Tale
Ne ştergi grelele păcate.

Căci mândria vieţii noastre
E doar trudă şi durere
Cin’ se naşte se întoarce
Tot în pulberi şi tăcere.

Ne-nvaţă a număra
Zilele rele și bune
Inimi noi să căpătam
Pline de înțelepciune.

Doamne nu mai zăbovi
Iar ne veselește firea
Câte zile ne-ai smerit
Dă-ne, Doamne, fericirea.

Satură-ne dimineaţa
Cu-a Ta sfântă bunătate
În lucrarea mâinii Tale
Slava Ta să se arate.

Se cuvine cu smerire
Să-Ţi aducem slavă Ţie
Că Tu eşti izvor de haruri
Şi de sfântă bucurie.

Varsă-Ţi, Doamne, mila sfântă
Şi la robul Tău pe rană
Căci nu-i nimeni fără vină,
Nici un om fără prihană.

Marin Mihalache

Am trăit un ceas pe roată

Referințe
Am trăit un ceas pe roată…
El, Olarul, m-a luat
Și-a zdrobit ființa-mi toată;
Într-o clipă m-a sfărâmat.

M-a zdrobit atât de tare
Până am crezut că mor;
Și cu ultima suflare
L-am rugat pe Creator

Să-și ridice a Sa mână
De pe trupul meu slăbit
Căci nu sunt decât țărână –
Lut sărac, neprețuit.

Dar Olarul, în tăcere,
Continuă zdrobirea mea
Frământându-mă-n durere
Tot mai mult, în palma Sa.

Și când am crezut că gata,
Chinul meu s-a terminat,
El îmi arătase roata
Unde voi fi modelat.

Ca un foc trecu prin mine
Când m-a pus pe roata Lui
Prelucrându-mi lutul bine,
Până strop de aer nu-i.

– Căci de aer mai rămâne
Într-un vas de lut creat,
Când olaru-n foc îl pune
Se va sparge dintr-odat`. –

Și m-a modelat Olarul,
Vas de preț El m-a făcut;
Am simțit atunci că Harul
Peste margini m-a umplut!

Când deschise-apoi cuptorul
Și-am văzut cât e de-aprins,
Tremurat-am la fiorul
Rece care m-a cuprins.

A lăsat să-mi ardă vasul
Pân` de mine am uitat…
După ce trecuse ceasul,
Mâna Lui m-a deșteptat.

A trecut acum cuptorul,
Parcă alta-i viața mea;
Simt cum vasu-mi Creatoru-l
Mângâie cu mâna Sa.

El se bucură și-i place
Că-s frumos și strălucesc;
Doar El singur poate face
Din pământ, un chip ceresc!

Da, această experiență
Gândul, traiul mi-a schimbat
Și-n a Domnului prezență
Eu am plâns al meu păcat.

I-am cerut să-mi dea iertare,
Să m-ajute să mă-ndrept,
Să-i dau cinste, ascultare
Și-n veghere să-L aștept.

L-am rugat cu stăruință
Să îmi dea al Său sprijin
Ca să pot în pocăință
Să trăiesc curat, amin!

Slavă Lui căci mă trecuse
Prin văpaia focului
Și din lutu-mi slab făcuse
Vas de cinste-n Casa Lui!

Se duce viaţa mea

Se duce viaţa mea că sunt ţărână
şi-nspre pământ m-atrage neputinţa.
În lutul găunos e numai vină
că limitată îmi este fiinţa.

Şi zboară filele vieţii mele
urmând în dans al veşniciei drum
până dincolo de bolta de stele
spre a se aşeza în alt album.

E cartea mea şi-i drept că-i mâzgălită
de-atâtea fapte ale firii pământeşti
dar pentru Tine e imaculată
căci prin jetfirea Ta o curăţeşti.

Pui sânge sfânt pe filele vieţii
să curgă şi să spele de păcat
al meu trecut ascuns în vraja ceţii
iar eu devin prin harul Tău curat.

Cum pot să strig? Cum pot să spun la oameni
că am primit o nouă viaţă-n dar?
O pun în slujbă, Doamne, pentru semeni
şi-am să-i îndemn să intre-n al Tău har.

Cristina Magdalena Francu

A fi

Încerc a conjuga verbul a fi
Şi-a-i da o conotaţie robustă.
A fi înseamnă a te dărui,
Haina aceea ce pe tine nu stă!

Căci eşti ţărână stearpă, pieritoare,
Ce-aşteaptă ploaia cerului de sus,
Iar ca hlămidă, ca învelitoare,
Ai chipul efemer, dar nu ca plus!

A fi înseamnă mai întâi să ai
O picătură din dumnezeire
Acea scânteie, strop de jerăgai
Ce-i mai presus de urbica trăire.

A fi înseamnă o filosofie
Ce n-o înveţi în şcolile lumeşti
Un ADN din altă-mpărăţie
Un elixir prin care te-nnoieşti.

A fi înseamnă să te naşti din nou
Voit murind faţă de-al cărnii vortex
Iar în al vieţii sinuos tablou
Să împlineşti  atemporalul Codex.

A fi înseamnă ardere de „eu”,
Sacrificarea dragostei de sine
Un zâmbet larg cât largul curcubeu
Şi-o inimă deschisă doar spre bine.

A fi înseamnă să eviţi parada,
Înseamnă să trăieşti ca lumânarea,
Să-ţi fie gândul, fapta, ca zăpada
Să fii răspunsul, şi nu întrebarea.

Când te uneşti cu Logosul ceresc
Şi arzi pe-altarul arderii de tot
Iar simţămintele din tine clocotesc
O mână de-ajutor să dea, când pot,

A fi înseamnă inima lui Crist
Îmbobocind în tine ca o floare,
Un binefăcător, un altruist,
Un înger aducând înseninare.

A fi înseamnă să articulezi
Iubirea. Şi s-o porţi pe palme.
Cu ea planete noi să desenezi
Încăpătoare, luminoase, calme.

A fi înseamnă gură de izvor
Ţâşnind din ale jertfei stră-străfunduri
Înseamnă diamant strălucitor
Purtat de flux spre-a nemuririi prunduri.

Am încercat a conjuga „a fi”
Şi-ai da acel ceva ce ne lipseşte.
A fi  ne poate azi înveşnici
Iar fără el, trăim  … orbeşte!

Nicholas Dinu