Tara de vis

Tara de vis eu te doresc
In mine inima suspina
Tara de vis eu te iubesc
Si-astept sa vad a ta lumina.
Tara de vis eu te privesc
Prin tainele ce-s nepatraunse
De ochii care sunt firesti
Si n-au privirea inspre cruce.

Tara de vis o Paradis
Tu esti cetatea mult dorita
De cei alesi, rascumparati
Ce-asteapta clipa mult iubita.

Tara de vis eu te astept
Sa-ti vad atunci a ta splendoare
De cel ce este imparat
De cel ce ne-a adus salvare
Acolo vom gasii pe cei
Ce au plecat mult prea devreme
Acolo vom fi mangaiati
Si vom scapa de-orice durere.

Tara de vis o, paradis
Tu esti nadejdea noastra vie
Al nost` Isus  ni te-a promis
Vom sta in tine-o vesnicie.
Ne vom vedea, ne-om saluta
In tine patrie aleasa
Frati si surori, mostenitori
Vom fi pe veci in sfanta casa.

Daniel Hartie 

Reclame

În țara de lumină

In țara de lumină când voi sfârși cărarea,
Ca un izvor în mare când m-oi vedea ajuns,
Îmi voi pleca genunchii pentru întâia oară
La poarta veșniciei când m-a-ntâlni Isus.

Îmi voi pleca genunchii pe treptele iubirii
Ca cerbul spre lumina izvorului, setos,
Ca vulturul cu aripi îmbrățișând pământul
Mă voi pleca în fața măririi lui Christos.

Și-atuncea-mi s-or deschide și ochii de lumină
Și inima, și gândul, și zâmbetul stingher…
Și-oi fi ca o minune în mâinile iubirii
Îmbrățișând albastrul a celorlalte zări.

Eu nu știu care strune îmi vor spori cântarea,
Eu nu știu care înger m-ar face fericit
De n-oi ajunge țara luminilor stelare
Ce-o port de-acuma, Doamne, în suflet și în gând.

Eu nu știu dacă viața-mi va da vreo alinare,
Eu nu știu dacă ochii m-or face să privesc
Minunea învierii în orice primăvară
Și-n orice fir de iarbă un suflu Părintesc…

Spre țara de lumină mai am puteri în suflet
Cât gândul mi se ține de Soarele frumos,
Cât mai vibrează-n sânge lumina veșniciei,
Cât mă mai ține brațul iubirii lui Christos.

De-aceea mi se-ndreaptă cărarea către Tine
Ca un izvor în mare, ca soarele spre-apus
Și cred că-n veșnicie, la poarta de lumină
Mă va-ntâlni atuncea iubirea Ta, Isus!

Mihai Ghidora 

Suntem străini

Suntem străini prin lume jos
Călătorind întruna
Cu-un dor de Țara lui Hristos
Şi să primim cununa,

Suntem pribegi, singuri pe drum
Prin vânt şi neagră noapte,
Tânjim după un Loc mai bun
În veşnica Cetate!

Doar Duhul Sfânt triumfător
Ne e călauzire
S-ajungem în sfântul Pridvor
In ziua de răpire.

Sunt tot mai mulți tâlhari acum
Ascunşi printre tufişuri
Pândind pe cei ce merg pe drum
Prin văi şi prin suişuri.

Primejdii sunt la orice pas,
Dar Dumnezeu cel Veşnic
A spus: Nicicând n-am să te las!
Şi El ne este Sfeşnic

Ne poartă înspre Veşnicii
Pe aripi de putere,
Şi ne revarsă bucurii
Chiar şi-n cruntă durere!

El cântăreşte-n mâna Sa
Povara ce-o vom duce
Şi ne-ntăreşte-n lupta grea
Să nu tăiem din cruce.

Când valul e de neoprit
Şi greu peste măsură,
El, ca un Tată Preaiubit
De-ai Săi copii se-ndură

Şi mustră marea, cât ar fi
Ea de învolburată,
De tine nu se va lipi
Nimic, căci El ți-e Tată!

El duce sarcina ta grea
Să nu-i simți tu povara
Să poți ajunge-n Țara Sa
Să uiți toată ocara.

Când toate împotrivă-ți sunt,
Şi nu mai vezi scăpare,
Trădat de toți, bătut, înfrânt,
Ajuns la disperare,

Să ştii că numai Unul, sus
Acela ți-este Frate
E preaiubitul nost Isus,
El luptă cu dreptate!

El surpă ce nu-i adevăr,
Şi nimiceşte răul
Ce pentru tine-i un mister;
El răscoleşte hăul,

Nimic nu poate fi ascuns
Sau tăinuit vreodată
De Cel ce este mai presus
De bolta înstelată!

El ştie tot, chiar viața ta
În mâna Lui o ține
Din toate doar El te-a scăpa
Dacă rămâi cu Sine!

Nu prin puterea ta mai stai
Şi azi încă-n picioare,
Ci Dumnezeu de sus, din Rai
Te-a întărit pe cale!

Să-i mulțumeşti cu dor nespus,
Să stai în umilință,
Să fii ascultător supus,
Slujeşte-I cu credință!

Aşteaptă-L până va veni,
Cu haina nepătată,
Să poți pleca spre veşnicii
Spre Țara minunata!

Valentin Ilisoi 

Se duc, se duc oamenii buni

Se duc, se duc oamenii buni
Așa de iute dintre noi
Lăsând în suflete cărbuni
De dor aprinși și ochi plânși și goi.

Se aprind pe cer săgeți de foc
De atâtea stele căzătoare
Părând în noapte un simplu joc
Părând că totu-i la-ntâmplare.

Se ofilesc așa curând
Petalele fine de flori
Sfioase, parcă regretând
Ștergerea vechilor culori.

Cad frunzele în ceas târziu
De toamnă tristă și obosită
Lăsând în urmă  vânt pustiu
Și ploi și vreme mohorâtă.

Trec anii aicea ca un vis
Când cei iubiți sunt lângă tine
E un colt frumos de paradis
Până necazul greu nu vine.

De ce durează așa puțin
Momentele de fericire?
De ce nu-i cerul doar senin?
De ce există despărțire?

Oare e o lege-n univers
De oameni încă ne-nțeleasă
Ca tot ce-i bun să fie șters
Și îngerii să plece acasă?

De ce nu stau mai mult aici
Cu tot ce au frumos și nobil,
Sa lase-n urmă ucenici,
Să facă cerul mai palpabil?

Se duc frumoasele amintiri
Încet, dar sigur în uitare.
Ca umbrele lungi și subțiri,
Ca asfințitul drag din zare.

Va fi odată un alt cer,
Un alt pământ cu alte legi,
Unde Isus va fi reper
Păstor și Domnul lumii-ntregi

Unde nu vor mai fi dureri,
Nici disperare, nici amar.
O lume doar cu primăveri,
Fără de noapte, fără calendar.

Acolo ne vom întâlni
Odată pentru totdeauna,
În țara sfintei bucurii
Și-o veșnicie vom fi una!

Acolo vom primi răspuns
La mii și mii de întrebări.
Caci Împărat va fi Isus
În țara sfintelor cântări!

Puiu Chibici 

Desprinși de lumea efemeră

Total desprinși de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziți de Raza cea sfânta a-nvierii
Știm că ajungem în Țara Primăverii
Alături de drumeții ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari și vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat și-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste ființă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spațiul minunilor superbe,

Și-atunci pătrund în noi astrale revelații
S-avem spre tot ce-i sfânt divine aspirații
Și iar ne copleșește vreun fapt descris în Carte
Și știm că de Mesia, nicicând, nu ne-om desparte.

Desprinși de greutatea născută-n nepăsare
Simțim cum Duhul Sfânt aduce ușurare
Se-așează-n noi, duios, o tainică simțire
Ce-o vom păstra, mereu, ca hrană și-amintire.

Uniți fiind cu Cerul străbatem labirintul
Păstrăm încredințarea, păstrăm curat veșmântul
Trăim în mediu-n care Lumina e sfidată
Dar la final de drum ne-așteaptă o răsplată.

George Cornici

Vino- n brațul de iubire!

Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit
cu suferința, era așa de disprețuit că îți îtorceai fața de
la El, și noi nu L- am băgat în seamă.      Isaia 53:3

Nu pleca, o, fiul meu!
Nu pleca, cum ai venit…
N- auzi? Sunt Salvatorul tău!
Pentru tine M- am jertfit!

Când am mers la cruce- amară,
Când pironit am fost pe lemn,
Spini pe frunte, fiere-amară
Te izbăveam de sub blestem!

Gândul Meu zbura spre tine,
Iubirea Mea-Mi dădea tărie,
Te voiam în zări senine
Salvat de chin, de grea urgie.

Te- am izbăvit, ca să ai parte
De veșnicii în Paradis.
Un nume scris să ai în Carte,
În țara zorilor de vis.

N- auzi? Sunt Eu sunt Salvatorul!
Nu simți cum sufletul suspină?
Indiferent ți- e viitorul?!?
Te pot spăla azi de- orice tină!

Nu pleca, cum ai venit…
Vino- n brațul de iubire!
Un dar făr’  plată- i oferit
Și- un viitor în strălucire.
Lidia Cojocaru

Gâște în ogradă

Erau la țară în ogradă,
Nu chiar departe de la stradă,
Un cârd de gâște foarte grase,
Și foarte, foarte gălăgioase.

Să zboare…? Vai, nici pomeneală!
(N-ar fi făcut așa greșeală)
Aveau coteț, aveau mâncare,
La ce nevoie să mai zboare?

Se legănau ca la paradă,
Întreaga lume să le vadă.
Umblau mai toată ziulica,
Tot căutând unde-i păpica.

Și cam așa mi-aduc aminte:
Mergea gâscanul înainte,
Și gâștele veneau agale,
Aplaudate cu urale.

Cumva dacă vedeau spre seară
Un stol de gâște care zboară,
Le aruncau câte-o privire
Cu nepăsare și uimire.

Dădeau din aripi, umblând roată
Când începeau să se mai bată
Altfel, nici un folos din toate
Decât să dea vârtos din coate.

…Mă-ntreb, eu n-am ajuns ca ele?
Am aripi, dar ce fac cu ele?
Mai simt a Cerului chemare?
De ce nu mă înalț spre Soare?

Nu cumva mi-a furat pământul
Chemarea dată de Preasfântul?
Și inima de ce nu-mi cântă?
De ce la Domnul nu se-avântă?

Că nu-s făcut pentru gunoaie,
Pentru cotețe, mușuroaie;
Ci pentru zbor la înălțime,
În părtășiile sublime…

Ridică-mă, o, scump Isuse,
La slăvile Tale nespuse;
Din lumea plină de păcate,
La har ceresc și libertate!

Valentin Popovici

sursa foto: Gradinareasa wordpress.com

Sunt peregrin fara de tara

Sunt peregrin fara de tara,
Calatorind prin lume jos.
Dar nu va fi necaz, nici boala,
In tara mea langa Hristos..
Ma duc acas’ sa-l vad pe tata,
Un peregrin nu voi mai fi,
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea din vesnicii.

Nori negri, grei ma vor cuprinde
Si calea va fi tot mai grea,
Dar eu privesc doar inainte,
Caci lacrimile vor seca.
Ma duc acas’ s-o vad pe mama,
M-asteapta sus, cum mi-a promis,
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea din Paradis.

As vrea sa cant Cantarea Noua
In cor cu cei rascumparati,
As vrea coroana cea de slava
In ceruri sus lang-ai mei frati.
Voi reintalnii colegi si prieteni
Plecati si ei la randul lor
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea dincol’ de nor’.

Eliberat voi fi-n curand,
De Eul meu de Firea rea
Si-atunci usor de pe pamant,
Spre Dumnezeu eu voi zbura.
Ma duc acas’ sa-L vad pe Domnul,
Cu sange Sfant El m-a spalat!
Curand voi trece eu Iordanul,
Spre casa mea, spre-al meu Palat!

Alexandru Marius

Mângâiere în drum spre casă

“Iosif a zis fraţilor săi: “Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”(Geneza 50.24)

Iosif fusese pentru fraţii săi o providenţă întrupată. Toţi “Iosif”-ii, adică protectorii noştri pământeşti mor şi, odată cu ei se duc şi multe ajutoare. Egiptul n-a mai fost pentru Israel la fel după moartea lui Iosif, şi lumea nu va mai fi pentru noi ceea ce era când trăiau cei dragi ai noştri.

Dar ce mult a fost îndulcită suferinţa cauzată de această moarte! Israel avea făgăduinţa că Dumnezeul cel viu îl va cerceta, îl va vizita. O vizită, o cercetare a lui Dumnezeu! Ce favoare, ce mângâiere şi ce ajutor ceresc! Doamne, vizitează-ne astăzi, cu toate că noi nu suntem vrednici Să intri sub acoperământul nostru!

Dar o făgăduinţă şi mai bună ni s-a dat: Domnul îi va scoate din această ţară. Ei aveau să fie primiţi cu răceală în Egipt după moartea lui Iosif, şi ţara aceasta avea să ajungă pentru ei o ţară a robiei. Dar nu va fi totdeauna aşa; ei vor ieşi din ea printr-o izbăvire dumnezeiască şi vor intra în ţara făgăduinţei. Noi nu vom plânge aici pentru totdeauna. La rândul nostru vom fi chemaţi în ţara slăvită, ca să îi întâlnim acolo pe prea iubiţii noştri. “De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

Charles Spurgeon

Mergi, pune mâna pe proprietatea ta

“Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.” (Deuteronom 1.21)

Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine.

Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi sa mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară nici un suflet din cauză că noi nu am avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Nici un loc nu este prea întunecos, nici o fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.

Charles Spurgeon