31 Martie

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea
nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Disprețuit şi părăsit de oameni

Disprețuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferința obişnuit,
Ducea Isus cu greu crucea şi spinii,
Din dragoste, El pentru noi a suferit.

El a crescut ca o odraslă slabă,
Ca un lăstar dintr-un pământ uscat,
Nu avea strălucire să ne-atragă,
În seamă noi pe El nu L-am băgat.

Dar totuşi El, a noastre suferințe,
Asupra Lui le-a luat şi le-a purtat,
Şi prin a Sale răni ce erau sfinte,
Am fost tămăduiți şi vindecați.

Dar El era străpuns pentru păcate,
Zdrobit pentru a noastre fărdelegi,
Pedeapsa care nouă ne-a dat pace,
A ridicat povoara lumi-ntregi.

Noi rătăceam ca nişte oi pierdute,
Şi fiecare îşi vedea de drumul lui,
Dar Domnul a făcut atunci să cadă,
Nelegiuirea noastră-asupra Lui.

Când Domnul fost-a chinuit şi asuprit,
Deloc n-a deschis gura… ca un Miel,
Cu multă dragoste atunci a suferit,
Şi a răbdat tot greul… numai El.

Prin apăsare şi prin judecată,
A fost luat de cei din vremea lui,
Dar cine a crezut atunci vreodată? ,
Că e lovit pentru păcatu-ntregii lumi.

Chiar groapa Lui între cei răi fusese,
Mormântul la un loc cu cel bogat,
Măcar că nici un rău nu săvârşise,
Şi-n gura Lui nu s-a găsit păcat.

Domnul găsi cu cale să-L zdrobească,
Prin suferință pe Isus Hristos,
„Iar după ce-şi va da viața ca jertfă,
Să vadă o sămânța de urmaşi”.

Noi suntem astăzi rodul suferinței,
Pe care Domnul şi l-a câştigat,
La Golgota, pe culmea biruinței,
Prin moarte, El cu Tatăl ne-a-mpăcat.

Felician

Binecuvîntări ale dramei de la cruce

Motto: Prin rănile Lui suntem
tămăduiți(Isaia 53)
************************

Ai suferit să pot avea
Concepții clare, sănătoase
Să port o cruce, chiar de-i grea
Dincol’ de nori să pot vedea
Acele spații luminoase.

C-ai suferit atât de mult
Desigur, și eu port o vină
De-aceea-n veci am să Te-ascult
Și-n toate vreau să Te consult
De-i ploaie sau e zi senină.

Ai suferit bătut, scuipat
În necurmată agonie
Să-mi fie traiul cercetat
De-al Tău Cuvânt înmiresmat
Și de cereasca melodie.

Ai suferit să-mi dai puteri
Să nu cad pradă deznădejdii
Și-atunci când nu sunt primăveri
Să vină, totuși, adieri
Să-nlăture orice primejdii.

Ai suferit, dar ai răbdat
Când Te-au străpuns chinuitorii
Iar suferința grea mi-a dat
O misiune și-un mandat
Cu revelații și victorii.

Ai suferit… ai suferit
E-o dureroasă amintire
A fost o dramă ce-a-nsoțit
Enormul preț ce-a fost plătit
Să pot simți a Ta iubire.

Ai suferit să mă unești
Cu tot ce vine de la Tine
Și azi cu har mă copleșești,
Cu bucurii dumnezeiești
Ca sufletu-mi să Ți se-nchine.

Ca nimeni altul pe pământ
Ai suferit cu demnitate
Să pot purta un nou veșmânt
Și să rămân în Legământ
S-ajung, cu bine, în Cetate.

Că jertfa n-a fost în zadar
O dovedește rezultatul
Azi în vremelnicul hotar
Nespuse împliniri apar
Pentru acel numit ”iertatul”

George Cornici