1 Corinteni 13

Referințe1 Corinteni 13

Chiar de-ai vorbi în limbi o mie și pământești și îngerești,
Și de-ai cunoaște multe taine, așa încât să prorocești.
Chiar de-ai descoperi știința, toată credința de-ai avea,
Să știi nu valorezi nimica de îți lipsește dragostea.

De ți-ai fi împărțit averea și pe săraci i-ai îmbrăca,
Dacă minuni mereu vei face, chiar trupul jertfă de-l vei da,
Tămăduirii, ajutorare, cârmuitor chiar de-ai să fii,
Nu-ti folosește la nimica, dacă n-ai dragoste întâi.

Căci dragostea este răbdare, e bunătate, adevăr,
Nu pizmuiește, nu se mânie, ci se gândește doare la cer.
Nu caută folosul său, nici nu se laudă vreodată,
Nu se mândrește cu nimik, ci iartă totul de îndată.

Ea crede totul pe cuvânt, nădăjduiește fără teamă,
Și chiar de e badjocorită, ea suferă fără de seamă.
Ea nu se bucură de rău și nici de vreo nelegiuire,
Acoperă în întregime și este-o bună mărturie.

Acum rămân aceste trei, nădejdea, dragostea, credința,
Noi să privim la Cel ce-I viu, prin El avem noi biruința.
Să cerem daruri, să umblăm, să-le râvnim ca pe-un trofeu
Dar cel mai mare dintre ele, să știți e DRAGOSTEA mereu!

Anna Puiu 

E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma

Binecuvintează, Doamne

Cînd zic acest cuvînt puternic,
Și chiar de îl rostesc în gînd,
El poartă din încărcătura
Ce-i arătată în Cuvînt.

El poartă mii și mii de taine,
Puteri cerești de neînvins,
De-aceea, vrem și astăzi Doamne,
Prin harul Tău să ne cuprinzi.

Căci Tu ne ești și scut, și pază,
Și umpli orice neajuns,
Și știi să dai pe săturate,
Mereu, din harul Tău, Isus.

O, binecuvintează Doamne
Azi, mama și copilul ei
Cu binecuvîntări în milă
Cum faci Tu, la copiii Tăi.

De nu erai de partea noastră,
De nu stăteai la căpătîi,
În vremea ‘ceia furtunoasă,
Nu mai ieșeam noi din noroi…

Dar Tu, ai scris o îndurare
Atunci, în noaptea ‘ceia grea…
De aceea, vrem să-Ţi dăm onoare,
Căci mare e-ndurarea Ta!

Tu dai viață… sănătate…
Ce-s mari comori pe-acest pămînt
Căci Tu veghezi și-n zi, și-n noapte,
Cînd stăm în rugă suspinînd.

Azi, hai, mai scrie-o mulțumire,
Și vino Tu, aicea jos…
Ridică copilașu-n brațe,
Și fă din el, un credincios!

Dă-i Tu din ceruri minte,
Dă-i pace, Doamne, bucurii,
Și-n casa lor, cum știi Părinte,
Revarsă din cer, ape vii;

Să îi dai Tu și sănătate,
Și pîinea Doamne, pentru el,
Căci ai rezerve minunate,
Oricît e el de mititel…

Să-l faci puternic, bun, cuminte;
Un sol al păcii tot mereu,
Și slava Ta să Se arate,
Ca sprijin și-ajutor la greu…

Dă-i Doamne, o asigurare,
Căci e sub ocrotirea Ta,
Și că de-acolo, nu-l va smulge,
Din Mîna sfîntă, nimenea!

Ia sub protecția divină,
Întreagă casa lor, Isus,
Să poată privi înspre Tine,
Căci numai Tu, dai un răspuns…

Azi, binecuvintează mama,
Îmbrac-o Tu, cu noi puteri,
Și fă-o să priceapă taina,
Prin care-om fi cu toți, în cer…

Mai dă răbdare, ‘nțelepciune,
Mai dă un sfat prin Duhul Sfînt
Și cînd n-or ști cum este bine,
Adu lumină din Cuvînt!

Ia tatăl lui sub a Ta pază,
Și mai vorbește-i încă-odat,
Să poată duce orice cauză
Prin rugăciuni, neîncetat.

Dă-i Tu putere, sănătate,
Și umple-l azi cu Duhul Sfînt,
Și-n orice slujbă să arate,
Că Te iubește orișicînd.

Învață-l slujba preoției,
Ca Iosua, să zică-oricînd:
Vreau casa mea Doamne, să fie,
În slujba Ta pe-acest pămînt!

Nu vrem să trecem cu vederea
Nici pe bunici, pe toți ai casei…
Tu să trasezi în ei puterea,
Ca nicidecum să nu se lase…

Să stea pe stîncă-n adunare,
Să fie toți copiii Tăi,
Umple-i cu har pe fiecare,
Cum faci Tu, copiilor Tăi.

Și cînd va răsuna strigarea,
Și vom zbura spre veșnicii,
Să nu lipsim atunci niciunul,
Dar, Doamne, nici acești copii!

Sav Simona

Vorbește-mi, Părinte!

“Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă.”  (1Samuel 3:9)

Stăruitor mă privește un gând
Și blând și duios îmi șoptește:
-Asculți tu al vieții Cuvânt?
-Dar…cine, dar cine-mi vorbește?
…Tăcere! Și gândul din nou
De suflet gingaș se anină.
Și pare c-a fost un ecou
Din ceruri, din zarea senină.

Și iarăși…mă prinde uimirea:
-Ah, Doamne! eu nu am cuvinte.
Tu îmi vorbești? Tu, Iubirea?
Vorbește-mi! Vorbește-mi, Părinte!
Și-n gând, și în sufletul meu,
Și-n zi, și în noaptea căruntă.
Vorbește-mi Preasfânt Dumnezeu,
Căci robul Tău, Doamne, ascultă!

Mai spune-mi de Jertfa sublimă,
De harul iertării divine,
De Tine, de Fiul, de Duhul,
De tot ce-ai făcut pentru mine;
De ceruri, de Raiul dorit,
De ceea ce Tu prețuiești
Și felul cum Tu m-ai iubit,
Și felul cum Tu mă iubești!

Vorbește-mi, te rog, cum vrei Tu,
Descopere-mi noile taine,
Cuvântul Tău, veșnic, să-mi fie
Și apă, și pâine, și haine!
Chiar dacă mustrarea mă doare
Și dacă în susurul blând
E raza de foc arzătoare,
Primesc și nuiaua, plângând!

În fața Ta, Sfinte Părinte,
Mă-nchin, și aștept să-mi vorbești,
Să-mi dai mângâierea iertării
Cu glasul  iubirii cerești!
Mărește-mi credința, te rog,
Să fiu și lumină și sare,
Să duc Vestea Bună-a iertării
În lumea ce plânge și moare!

Trimite-mi, te rog, și în vis,
Și-n rugă, și-n predici, sau cânt,
Lumina din Cerul frumos
Și duh înțelept, și cuvânt!
Să am candela vieții aprinsă
Și-n toate să fiu pregătit;
Când Tu îmi vorbești să ascult,
Să știu, să-nțeleg ce-ai vorbit!

Și, zilnic, prin viața curată
Să laud a Ta îndurare
Căci slujba în haina Dreptății
E cea mai frumoasă onoare!
Te rog, fii cu mine, oricând,
Smerit, să ascult, să fiu gata;
Prin Duhul, prin Sfântul Cuvânt,
Să spun tuturor: “Maranata!”*
Gelu Ciobanu

Mai degrabă, mai târziu…

MAI DEGRABĂ, MAI TÂRZIU…

Mai degrabă, mai târziu
Răspunsul așteptat sosește
Stăpânul nostru este viu
Ne vindecă dumnezeiește.

Necazul, da, ne-a-ngenuncheat
Când n-a fost mică încercarea
Dar El cu brațul ridicat
A potolit învolburarea.

De agitatul val purtați
Strigat-am să primim scăpare
Și-ndată fost-am cercetați
Căci a venit înseninare.

Iar uneori în lupta grea
(Povara apăsând pe spate)
Că eram singuri…se părea
Dar am simțit ușurătate.

Când vreme lungă a trecut
În care domina tăcerea
Noi, în sfârșit, am priceput
C-al nostru Domn e Privegherea…

Minuni și taine am trăit
De-atâtea ori în pribegie
Și știm că a intervenit
Să nu se-abată vreo urgie.

Vîzând că-I bun și credincios
Nu ne abatem din cărare
Da, diavolul este nervos
Că dragostea-I, mereu, răsare.

E-nfăptuit divinul plan
Întotdeauna…nu-s excepții
Și vom ajunge la Liman
Unde se-adună înțelepții.

George Cornici