Rugăciune

Rugăciune, rugăciune, ceas preasfânt și minunat
Tu ești unda ce mă leagă de Eternul Împărat!
Rugăciune, ceas fierbinte, ce nu te-oi uita nicicând
Căci prin tine stau de vorbă cu al meu veșnic Stăpân!

Rugăciune, rugăciune, ești comoara mea aleasă,
Chiar în schimbul bogăției, nu aș da măcar un ceas,
Fiindcă totul ce se vede piere din această viață,
Însă tu rămâi cu mine… tu ești tot ce mi-ai rămas!

Zi de zi în rugăciune, când îmi plec genunchii mei
Eu vorbesc, iar El răspunde, chiar și atunci când este greu!
Când înalț spre ceruri ruga, ridicând ochii în zare,
Tata vine negreșit, dându-mi binecuvântare!

Și-apoi când vorbește El, eu ascult cu reverență,
Iar când El spune o dată, eu de două ori aud
Căci Cuvântul Lui cel veșnic este plin de existență
Și orice s-ar întâmpla, nu pot ca să mă ascund!

Rugăciune, rugăciune, viața sens nu ar avea
Nici măcar o mică parte, fără existența ta!
Tu ești tot ce mă susține ca să dovedesc putere,
Și credință, și răbdare până voi zbura spre stele!

Rugăciune, rugăciune darul cel mai prețios,
Nu voi renunța la tine, chiar dacă îmi va fi greu!
Doar prin tine-L simt aproape pe Domnul Isus Hristos,
Rugăciune, rugăciune, te voi prețui mereu!

Rugăciune cale sfântă, taină și mister ascuns,
Tu mă porți spre veșnicie, spre Mirele meu Isus!
Și mă rog ca orice om, într-o zi să te iubească,
Și să caute părtășia până-n Patria Cerească!

Andreia Ungureanu 

Când lumea se frământă

Trăim momente sumbre şi clipe neuitate
O lumea se frământă şi caută un răspuns
Am vrea să ştim cu toții, a vieții realitate
Şi să cunoaştem taine şi gândul nepătruns.

Căci toată-ngrijorarea, ce a cuprins o lume
Şi macină pământul, în modul cel mai lent
A spulberat viața, îngenunchind destine
Lăsând în urmă moarte, pe orice continent.

Sunt întrebări destule, ce vor clarificare
La tot ce se întâmplă şi pare ireal
Să fie oare glumă, s-au „marea resetare”?
Când, dirijorii lumii s-au ridicat pe val.

Ai vrea să ştii secretul, ca să cunoşti misterul
Să afli taina vremii şi tot ce e ascuns
Ridică azi privirea, să poată prinde cerul
Căci Tronul îndurării îți poate da răspuns.

Acolo e Stăpânul, ce a creat pământul
E Tatăl veşniciei, un Dumnezeu Slăvit
Creația a luat ființă, când a rostit cuvântul
Şi ne-a adus la viață, Părintele Iubit.

Cu brațul Lui puternic a făurit minunea,
Lucrării neînțelese de ochii muritori
Înțelepciunea-i mare ce a uimit o lume
Când a creat frumoase şi veşnice comori.

El ştie orice lucru, cunoaşte taina vremii
Şi tot ce se întâmplă, e doar prin voia Lui
Iar, astăzi ne îndeamnă să mergem înainte
Încredințați cu toții în voia Domnului.

Sub ocrotirea-i sfântă, rămân în ascultare
Păzind porunca-n care, a zis: să nu mă tem
Şi chiar dacă voi trece, şi prin a morții vale
Prin orice încercare pe Tine eu te chem.

Rămâi a mea iubire, comoară nesecată
Stăpânul veşniciei şi Domn din infinit
Cu Tine am viață şi nu mă tem de moarte
Căci viața mea întreagă pe veci ți-am dăruit.

Ion Popescu 

Tu ești o floare

Tu ești o floare în palma Lui Isus,
Sădită-n chinuri, pe cruce, sus.
Ai fost aleasă să fii cununa Sa,
Căci ești născută de El, în Golgota.

Tu nu ești orișicine, venit întâmplător,
Pe acest pământ, creștine, străin și călător.
Tu ești ales de Domnul, ai preț în ochii Lui,
Căci El creat-a omul spre slava cerului.

Tu nu ești o ‘ntâmplare, nu ești un ne-nsemnat.
Tu ești a Sa lucrare, de mâna Lui creat.
Porți chipul Său, o, frate, de El ești plămădit,
În marea-I bunătate,
Fiindcă te-a iubit.

Tu ești o taină mare, ești templul Celui Sfânt;
Ești sfânta Sa lucrare de aici de pe pământ.
Tu ești a Lui Mireasă, ești foarte valoros,
Răscumpărat pe cruce de Mirele Hristos!

Puiu Chibici 

Răscumpărare

Atât de lungă-i umbra,
Și-atât e de tăcută,
Încât pământul, glezna,
Spre seară și-o sărută.

Și îngerii din ceruri
Aduc în lume veste,
Că vom pluti pe marea
Luminilor celeste.

Că mielul Cel de jertfă,
S-a prefăcut în leu
Și sângele Lui curge
În noi, din Dumnezeu.

La Cina Sa de Taină,
Și-adună turmă mică,
Și trupul sfânt din lume,
Spre ceruri îl ridică.

Nici aripă n-ar fi,
De nu ar fi fost zbor;
Nici vis de înălțare,
În trupul muritor.

Din stâncă, în pustie,
El scoate apă vie,
Și sângele său curge
Din trup, în veșnicie.

De-a pururea în toate,
De slavă luminos,
E omul care învie,
Sub crucea lui Hristos.

Marin Mihalache 

Cât mai așteptăm în taină

Așteptăm mereu în taină, zile bune și senine,
Rugăciuni mereu spre ceruri, înălțăm… căci noi în Tine,
Am văzut în întuneric, o lumină ce străbate,
Orice ni se pune-n față, de Acel ce altădată,
În Eden cândva a spus: „nu-i păcat încearc-odată”.

Așteptăm mereu în taină, porțile ce vei deschide,
Pentru inimile bune ce au fost cândva rigide,
Ce le-ai frământat cu milă, Tu cu mâna Ta cea mare,
Dându-le din pomul vieții, bucurie… îndurare,
Ca să bată pentru Tine, și în zile fără soare.

Așteptăm mereu în taină, să avem doar izbăviri,
Să ne smulgi din mâna celor, în văzduh ce sunt oștiri,
Să nu fim o ținta vie-n vînătoarea ce-a pornit,
Spre poporul Tău o Doamne, care Tu l-ai izbăvit,
Pentru care sus pe cruce, multe Doamne-ai pătimit.

Cât mai așteptăm în taină, cât Isus mai îndurăm?
Până vine vremea-n care, noi cu Tine o să stăm,
Sus în cer la masa-ntinsă, masa ce ai pregătit,
Pentru-acei pe dealul crucii, doar la Tine s-au gîndit,
Pentru-acei ce-au spus întruna: „Il iubesc cum ma iubit”.

Să mai așteptăm în taină, noi am vrea, dar cel păgân,
Urlă după noi în vale, și spre noi doar aruncând,
Foc, săgeți ce-aduc întruna, deznădejde, dezbinare,
Fură ca un hoț puterea, ne lasă fără suflare,
El aduce lumea Doamne, printre noi… printre popoare.

Oo Isuse, noi în taină, așteptăm neîncetat,
Clipa revenirii Tale, într-un timp ce nu-i aflat,
Tu îmbracă-ne-n răbdare, ca de veghe noi să stam,
Ca în clipele-ncercării, să-ți cântăm, să lăudăm,
Ca în clipa revenirii, curați să te-ntâmpinăm.

Diana 

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul? …

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum o vrăjeşte să o-ndepărteze
De-ai ei, să lase tot … şi să-l urmeze?
La ce visează ascultându-i cântul?

Ce muzică aude de cutează
Să-i părăsească, să-nsoţească vântul …
Zboară … ştiind că doar un vals dansează
Şi moare-apoi îmbrăţisând pământul…

Nici plânsul ploii care-a mângâiat-o
De când era pe ram un mugurel
N-o-mpiedică s-aleagă-un menestrel!
Ce cântec de sirenă a-mbiat-o? …

Te-ai întrebat ce taine, ce mistere
I-a dezlegat? Sau e doar nebunie
Să zboare înspre-o lume de durere,
Să meargă c-un hoinar la cununie?

Ce îi şopteşte-n taină, frunzei, vântul,
Cum a vrăjit-o să nu mai rămână?
La ce visează ascultându-i cântul? …
Sau e destinul cel care o mână?

Olivia Pocol

Ridică-te! Ridică-te!

Când m-a atins furtuna mării
Era și Domnul Sfânt în barcă
Mi s-a părut că nu îi pasă
Satana îmi șoptea degrabă

Când vântul și mai tare este
Și valul mării se ridică
Tu îți ridici glasul degrabă
Nu vrei să treci prin suferință

Când trece o vreme, două, trei
Începi să strigi: M-ai părăsit
O Doamne oare nu vezi valul?
Nu vezi că noi cu toți pierim?

Dar Domnul stă și te ascultă
Doar un cuvânt ar fi-ndeajuns
Dar cum înveți tu pocăința?
Pe flori în cer nu vei fi dus!

Încerci cu post și stăruință
Și frații toți în părtășie
Ei vor ca Domnul să-ți răspundă
Dar haina nu ți-e curățită

Te întrebi o Doamne ce-am greșit?
Eu am crescut în pocăință
Am fost de mic la adunare
Eu n-am cinat cu cei din lume;

Și iată trece înc-o vreme
Furtuna nu s-a potolit
Încep și frații să se adune
Să vadă unde ai greșit

Te cercetează, cu de-amănuntul
Te cântăresc și vor să schimbe.
Ce poate omul ca să vadă,
Cum poate omul să te schimbe?

Și te mai lasă înc-o vreme
Și te mai trece prin cuptor
Tu zici: O Doamne îmi ajunge
Hai vino-mi azi în ajutor

Te pleci cu fața-nlăcrimată
Te vezi un simplu muritor
Și îl mai chemi odată-n taină
Ca El să-ți vină-n ajutor

Și iată cum vine degrabă
Căci hotărâtă-ți era vremea
Să vină El să te atingă
Să îți arate mângâierea!

Maria Rank 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

“Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o “cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

“Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. “Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: “Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

Oswald CHAMBERS

Taina jertfei

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: “Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: “Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devotament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, “se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul.

Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El? “Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

Oswald CHAMBERS

Povestea puiului de vultur

Sus pe o stâncă, în cuibul stabil,
Puiul de vultur privește subtil,
Zarea e aceeași, dar știe cumva:
„Mama revine în cioc cu ceva”.

Nu înțelege nici zborul măreț,
Cerul e-o taină, ceva fără preț,
Nu poate puiul să știe-n ce fel
Grija de mamă o-ntoarce la el.

Nu-i singur puiul lăsat, părăsit,
Este doar modul, demult stabilit,
Puii să fie crescuți și hrăniți
Pân’ la o vreme, în cuib ocrotiți.

Însă există un timp programat
Când chiar și cuibul va fi deranjat,
Nu să-l respingă îl va scutura,
Ci să-nțeleagă că poate zbura.

Nu-l lasă singur să cadă în gol,
Îl urmărește, și-aproape de sol
Ea îl ridică, cu-n gest natural,
Până când zborul devine normal.

Zboară, o, zboară, mereu tot mai sus!
Cerul ți-e țară și frica s-a dus!
Însă dar, puiule, azi nu uita,
Cuibul a fost cândva chiar casa ta.

Iar dacă ochii acei părintești
N-au să mai poată vedea unde ești,
Tu dar să știi că te poartă mereu
Sfântă privire de sfânt Dumnezeu.

Lucian Cazacu