Dragostea Cerească

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca o neprețuită haină
Este iubirea care se naște din Cerul Sfânt, în aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă-n taină, în copacii din pădure și-n floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, în liniștitele izvoare
Toată natura, din Universul infinit, în roua curată de dimineață
În picuri de ploaie timpurie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă totul, ea, nu urăște
Te îmbărbătează-n viață, este mereu cu tine, la rău, nu se gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, de iubire mereu îți spune
Când greul vrea să te doboare, sau nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, nu minte, nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o iubește cu îndoială
Face bine la toți oamenii, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, iartă totul, curăță în adâncime, orice tină, orice pată.

Dragostea, înfruntă apele-n furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Dragostea, poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Dragostea, rămâne veșnic vie, Stânca de granit, nu piere niciodată.

Dragostea, este din Cer lăsată, Dragostea este însăși Dumnezeu
E dragostea…  agape…  îl scoate pe om din beznă, îi șterge eul său
Numai cei născuți din nou, vor avea Dragostea lui Isus, cea adevărată
Dragostea, te duce în Ceruri sus, curați, fără tină, fără pătă.

Stelian Ciobanu 

Inima care arde

„Nu ne ardea inima în noi?” Luca 24:32

Trebuie să învăţăm acest secret al inimii care arde. Dintr-o dată lsus apare înaintea noastră, focul din inimă se aprinde şi avem viziuni minunate; dar apoi trebuie să învăţăm să păstrăm secretul inimii înflăcărate care este gata să treacă prin orice. Ziua monotonă, seacă, mohorâtă, obişnuită, cu îndatoririle și oamenii ei obişnuiţi, este cea care stinge inima înflăcărată, dacă nu am învăţat secretul rămânerii în lsus.

Multe dintre suferinţele prin care trecem noi, creştinii, vin nu ca urmare a păcatului, ci deoarece nu cunoaştem legile propriei noastre naturi. De exemplu, singurul test pentru a afla dacă trebuie să-i permitem unei emoţii să ne cuprindă este să vedem care va fi rezultatul acelei emoţii. Vezi care sunt concluziile logice şi, dacă rezultatul este ceva condamnabil in ochii lui Dumnezeu, nu-i permite să te cuprindă.

Dar dacă este o emoţie aprinsă de Duhul lui Dumnezeu şi tu nu laşi ca acea emoţie să-ţi cuprindă viaţa, ea va provoca o reacţie la un nivel inferior. Aşa se întâmplă cu oamenii sentimentali. Cu cât este emoţia mai înaltă, cu atât va fi şi degradarea mai mare dacă emoţia nu este trăită la nivelul corespunzător. Dacă Duhul lui Dumnezeu a mişcat inima ta, fă cât poţi de multe lucruri inevitabile, indiferent care ar fi consecinţele. Nu putem rămâne pe Muntele Transfigurării, dar trebuie să ne supunem luminii pe care am primit-o acolo, trebuie s-o transpunem în practică. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, mergi înainte în acea direcţie, indiferent cât te-ar costa.

„Noi nu putem aprinde când vrem

Focul din inima noastră,

Duhul vorbeşte sau stă în tăcere.

Sufletul nostru rămâne în taină;

Dar planurile făcute în ore de cugetare

Pot fi împlinite în ceasuri întunecate.”

Oswald Chambers

Roagă-te atunci când ieși din casă

Roagă-te atunci când ieși din casă
Când vrei să te pornești în drumul tău
Roagă-te și atunci când te așezi la masă
Și nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu.

Rugăciunea e strigătul la cer
Căci sufletul respiră în rugăciune
Când pe genunchi în locul tăinuit, stingher
Lui Dumnezeu tu toate îi poți spune.

Roagă-te când te întorci acasă
Roagă-te neîncetat oriunde ești
Și pentru pâinea caldă ce o ai pe masă
Tu nu uita pe Dumnezeu să-l mulțumești.

Rugăciunea e dorul veșniciei
Căci sufletul după Paradis suspină
Și simți căldura și taina bucuriei
Când ești atras la piept de mâna Lui divină.

Spre cer ridică-ți ochii tăi mereu
Când ești trist și când îți merge bine
Roagă-te în orice timp, la bine și la greu
Când bat furtuni și în zilele senine.

Rugăciunea este un dar ceresc
Când simți iubirea cea nemăsurată
Când în taină cerul cu pământul se unesc
Cu cât mai sinceră cu atât e mai curată.

Mihail Cebotarev

Vânzarea lui Isus

Isus cu ucenicii, la cina cea de taină;
Le dă o veste tristă, voi fi vândut de-ndată!
Sunt eu cumva stăpâne, sunt oare vânzătorul?
Aceaşi întrebare o face chiar şi trădătorul!

El mâna-n blid întinde mănâncă liniştit,
Se face că nu ştie, că e deja plătit!
Mănâncă şi de-ndată, la preoți se arată;
Şi atunci el le promite că-l va arăta de-ndată!

El vine la Isus urmat de-o gloată mare,
Se apropie de El și îi dă o sărutare!
Isus la el privește, plin de compătimire;
Știind că sărutarea, nu era cu iubire!

Știa a Sa vânzare, ce trebuia să vie;
Dar toate acestea dragă, e drum spre veșnicie!
El nu sa dat în lături, a suferit din greu;
Pentru păcatul nostru, un fiu de Dumnezeu!

Nepăsător de stai, în lumea asta largă;
Azi Domnul îți vorbește, nu amâna ci aleargă!
El este gata ca să-ți dea, în dar eliberare;
Și la a Lui venire, să poți zbura spre zare!

Popa Ovidiu 

Răspândiți vestea cea bună

Răspândiți vestea cea bună
(Cea mai bună; e din Cer)
Pretutindeni să se spună:
Nu-i poveste, nici mister…

Nu-i invenție umană
Cum afirmă un ateu
Ci e act care ne-ndeamnă
S-alergăm spre Dumnezeu…

E-ntruparea, e o taină
E Stăpânul absolut
Îmbrăcat în simplă haină,
Coborât la colb și lut.

Spuneți tuturor să știe
Că Mesia a venit
Să formeze-o-mpărăție
Pentru-acei ce L-au primit.

Adevărul să-l cunoască
Dați de știre cu curaj
Doar în harul Lui să crească
Să respingă un miraj.

Ce le spuneți prin cuvinte
Inspirate prin Duh Sfânt
Să pătrundă, să prezinte
Stări ce nu-s de pe pământ…

Să-nțeleagă sărbătoarea
Numită, de noi, Crăciun
Să iasă din frământarea
Unde doar minciuni se spun.

Răspândiți vestea cea bună
Mulți sunt încă-n bezna grea
Să-mpletească o cunună
Pruncului născut s-o dea.

Bucuria să răsară
Spre-a învinge tristul gând
Să se facă Primăvară,
Să vină Păstorul Blând…

Fericirea să cuprindă
Viețile căzute-n vid
Focul sfânt să se aprindă
Dincolo de sumbrul zid.

Cei ce-acceptă vestea sfântă
Acceptă un dar divin
Și spre Slavă se avântă,
Spre eternul lor destin.

George Cornici

Tu, dragoste…

Tu, dragoste, nu ai mormânt.
Nici teamă n-ai în tine,
Tu eşti un geniu pe pământ
Ce-aduce dorul în cuvânt
Şi veşnicia-n mine.

Tu nu ai colţuri nici bucăţi,
Tu porţi întregu-n sine…
Nu ştii de ură, de dispreţ,
Tu frumuseţea o arăţi
Şi veşnicia-n mine.

Tu soarele îl faci mai cald
Şi-atragi mereu spre tine.
Tu eşti un bob din ceru-nalt,
O pâine sfântă de smarald
Şi veşnicia-n mine.

Tu n-ai un loc în univers,
Tu treci pe la oricine
Şi-n mersul tău adesea ştergi
Păcate multe, făr’delegi
Şi-i strângi pe toţi în tine.

Tu, dragoste, nu ai nici preţ,
Nici mamă n-ai, ştiu bine,
Tu eşti o taină-ntre poeţi
Ce suferi, mustri şi înveţi…
Eşti veşnicia-n mine!

Mihai Ghidora 

Dragostea, este totul

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca neprețuită haină
Ea, este iubirea care se naște din Cer, într-o aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă în taină, în copacii din pădure și în floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, și liniștitele izvoare
În natura din Universul infinit, în roua rece de dimineață
În picurii de ploaie târzie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă, ea nu urăște
Te îmbărbătează în viață, este mereu cu tine, răul nu gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, stă gata să te adune
Când suferința vrea să te doboare, și nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, ea nu minte și nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o vorbește cu îndoială
Face bine cu desăvârșire, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, curăță în adâncime, orice tină, orice urmă de pată.

Dragostea, înfruntă apele în furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Ea poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Rămâne veșnic vie, Stânca de granit, ea nu piere niciodată.

Dragostea, este Cerul sfânt, izvorul vieții este Dumnezeu
Ea este puterea divină cerească, în tot Universul Său
Dragostea, este Isus cel înviat, El, ne-a dat în dar, mântuirea
Ea, rămâne în veci, cea mai mare, Isus, este pe veci iubirea.

Stelian Ciobanu

Rugăciunea de seară

Sub umbra palidă de gânduri
Și-atras de dorul altor zări
Mă plec cu ochii către ceruri
Ca orbul Bartimeu pe vremuri,
Să Te inund în sărutări.

Mă plec și-aștept când lampa serii
Abia mai pâlpâie de somn…
Aștept să mă ating de haină
Cum s-a atins femeia-n taină
Cândva de bunul Salvator.

Și-o vorbă să îți spun, Isuse,
Pe malul rugăciunii dulci,
Căci simt cum cerul se deschide
Și dreapta-Ți sfântă mă cuprinde
Rostind divinile porunci…

Și-atunci mi se deschide gura
Ca un pământ setos, uscat,
Primind din mila Ta nespusă
Atâția stropi de har, Isuse,
Cât n-am gândit și meritat,

Mi se deschide gura-n șoaptă
Pe malul rugăciunii sfânt
Și-atâția crini de mulțumire
Ridic spre cerul de iubire
Că m-ai iertat și mântuit.

Mihai Ghidora 

Rugăciunea

Unii cred că ruga doar în minți lucrează
Iar efect atâta-i că te consolează;
Chemi și-astepți zadarnic: Domul Savaot
N-a răspuns, n-aude! Tace, asta-i tot!…

Însă, cei ce-și poartă pe genunchi povara,
Noaptea, la amiază, dimineața, seara,
Știu că rugăciunea nu-i un mit banal,
Ci un mod de viață într-un Rai real.

Ei Îl văd pe Domnul întinzându-Și brațul
Ca să lege rana, să dezlege lanțul,
Munții să-i aplece, valea să le-o urce,
Transformând pelinul în polenul dulce…

Numai ei știu arta de-a braza văzduhul:
Cei ce-și țes în taina, pe genunchi triumful!
Numai lor li-i traiul, zi de zi, minune:
Cei pe-a căror viata scrie rugăciune.

Barbara Cornet Ryber

Fericit sunt…

Fericit sunt ca și Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Mă simt fericit să dărui
Dacă nu un poem, un vers,
Chiar de trebuie să stărui,
Către mulți, cu interes. . .

Mă simt parte din departe,
Respirând prin armonii
Rânduite într-o Carte
Cu sorgintea-n veșnicii.

Dar poate-s ca fulgu ușor,
Mirosind înalt, văzduhuri,
Biet, sărman de omușor,
Din văzduh, lovit de duhuri.

Orișicum, sunt fericit
Și nu-mi pasă de nimic
Că-n Hristos sunt infinit
Orișicât ași fi de mic.

Fericirea mea-i ca rugul
Ce veac după veac petrece. . .
Zorii-or trece, și amurgul,
Dar ea tot nu mi se trece,

Rămân fericit ca Taina
Care după îngropare
Iată-I strălucește haina
Și-I în veci strălucitoare. . .

Da, fericirea mea-i ca rugul,
Ca Rugul acela aprins. . .
El îmi mistuie amurgul
Din duh și nu va fi stins!

Ioan Hapca