El îmi trezește urechea

Referinte:

Isaia 50:4,5
(… )” El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.
Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.”

Fața Ta o caut, Doamne, și n-o caut prin pustiu
Căci ce am fost, vrea să condamne, dar ce sunt, mă face fiu!
Și în orice dimineață Tu-mi trezești urechea mea
Să-nțeleg, iubite Tată, planul Tău și voia Ta.

Să disting vocea-Ți suavă ca susurul blând, de sus
Dintre miile de șoapte care vin și care nu-s
Decât praf de amăgire, decât răcnet de nimic
Care nu mă mai agită, nu mă-nfrică niciun pic!

Te rog ca să întărești tot mai mult urechea mea
Ca să poată să suporte hrana tare, hrana grea
Fă-o-n stare să dezlege tainele cerești de sus
Să priceapă, să-nțeleagă cum și ce-a voit Isus!

Dimineața, la trezire, poruncește-i să Te-asculte
Nu mă lăsa, scumpe Tată, ca să cred că știu prea multe
Pune-i sete de știință, de înțelepciunea Ta
Ca să pot, pe calea sfântă, drept și în picioare sta!…

Camelia Stîngaciu 

Chemarea Ta

Ce stranii par astăzi chemările lumii
Și ce amăgire-n sclipirile humii!
Golite de sens și de orice putere,
Se luptă să-mi fie stăpâne pe vrere!

Dau buzna, de-o vreme, potop de-ntrebări,
Iar gându-mi se-oprește la mii de chemări,
Dar Duhul mă-ndeamnă, ar vrea să Te caut,
Cu șoapte suave ca-n sunet de flaut.

La taine, la lacrimi îmi spui c-ai răspuns,
Doar Tu vezi ce ochiul firesc n-a pătruns,
Mâhnit, al meu suflet sfielnic Te cheamă,
În lume-i apusul, de „mâine” mi-e teamă.

Când duhu-anticristic în lume pătrunde,
Sub sfânta-Ți aripă, cu milă, m-ascunde,
În foc, prin furtună, în susurul blând,
Vorbește și pune-mi peceți pe-orice gând!

“Cheamă-Mă și-ţi voi răspunde și îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.” (Ieremia 33:3)

Olivia Pocol 

Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Dumnezeu Și-a amintit de mine

Motto:
„Dumnezeu a auzit gemetele lor
și Și-a adus aminte de legământul Său
făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” Exodul 2:24

Aveam sub ochi puhoaie reci de ape
Ce s-au oprit, de moarte-a mă scăpa;
Canaanul îmi era tot mai aproape
Iar eu râvneam s-ajung în casa Ta.
Dar n-am văzut vreun mal ajutător
În mersul meu degrabă schimbător.

Am adormit cu prinșii de război
Și am uitat de scut și armătură,
Ba Ți-aș fi dat și mantia napoi,
Cum mă aflam, zdrobit de-alergătură.
Căci, copleșit de lege și ispită,
Te-am căutat cu inima-mpărțită.

Ți-am așteptat cu scâncet promisiunea
De-a-mi da urmași, în pragul bătrâneții;
Pe trup era stăpână slăbiciunea,
Iar Tu-mi vorbeai de zorii dimineții.
Te-am ascultat o zi și încă una,
Și-a treia zi m-a amăgit minciuna.

M-au pângărit Sodoma și Gomora
Cu îmbrânceli, batjocură și-amar;
Primejdios în ochii tuturora,
Salvat de Tine în cetatea Țoar.
Și-am înțeles cu ochii amândoi
Să nu-mi întorc privirea înapoi.

M-a-mpresurat din nou neascultarea,
M-au prins și filistenii, și Dalila;
Te-am așteptat ca să-mi aduci iertarea
Și să-mi răzbun păcatele și sila.
Mi-am adunat suspinele grămadă
Iar stâlpii idolești au prins să cadă.

Azi îmi rostesc la lume hotărârea
Prin susur blând, prin strigăt sau povață,
Cu suflet îmbibat de pogorârea
Ce mi-a adus din ceruri altă viață.

— Voi ascultați, ostroave, mări și dealuri,
Pe unul dintre oamenii mulțimii,
Plănuitor de false idealuri,
Zeflemitor în ziua Cincizecimii –
Azi aș fi fost un rob al adâncimii
Și-n hăul fără fund și fără maluri
M-ar fi topit văpăile străine…
Dar Dumnezeu Și-a amintit de mine.

Viorica Mariniuc 

Susur bland

Cum stăteam căzut pe gânduri
Şi priveam la focul pâlpâind,
Aud deodată afară un vuiet, ca de vânturi,
Şi-n inimă-mi străbate-un susur blând.

Tremurând, şi plin de frică
Mă întreb, ce o fi oare?
De pe ochi, un văl mi se ridică,
Şi-aud în inimă, bătăi uşoare.

Cine eşti, ce vrei cu mine?
Mă trezesc eu întrebând…
Astăzi, vreau ca să cinez cu tine!
Îmi răspunde un glas, atât de blând.

De Mă laşi să intru-n casă
Am, să-ți dau o veste bună,
Cu Mine-n veci vei sta la masă
Ne vom bucura-mpreună.

Aduc cu Mine multă pace
Şi ca o ploaie în pustie,
Din inima ta, Eu voi face
Să curgă un râu, de apă vie.

Dar ce vreau, să-ţi dau Eu ţie
Este mult mai preţios
Vreau să ai, un strop de sânge
De pe crucea lui Hristos.

Auzind eu toate aceste
Dau în casă să-L primesc
Stai, mai am ca să îti dau o veste!
Mai vreau ceva, să îţi vorbesc…

Vreau sa şti, pe această cale,
Vei vărsa şi multe lacrimi
Pe lungul drum al vieţii tale,
Vei avea dureri şi patimi.

De vrei, ca să-Mi slujeşti Mie,
Să lucrezi în via Mea! ?
Întregul iad o să te ştie
Şi va lupta-mpotriva ta,

Urât vei fi, de lumea toată.
Din pricina Mea, prigonit
La fel am fost şi Eu odată,
Pentru ca mult, te-am iubit.

Trudind din greu, pe calea Mea,
Mereu spre Golgota să urci.
Atunci, când cruce-ţi va fi grea,
Eu te voi ajuta s-o duci.

Voi fi cu tine între valuri,
Cu Mine, vei putea să-nvingi.
La dreapta-Mi o sa fii de-a pururi,
De vrei, cu Mine ca să mergi.

Astăzi, dacă auzi glasul Meu,
Deschide uşa pentru Mine.
Şi-n ziua cea măreaţa, Eu,
Voi deschide cerul, pentru tine.

Daniel Borgovan 

Aștept sfârșitul răului

Aștept din ceruri un cuvânt,
Aștept să simt al verii vânt.
Aștept al ploii strop curat
Să-nvie sufletul uscat.

Aștept să văd lumina-n zori
Cum risipește negri nori,
Îmbrățișarea ei de vis
Cum înviorează câmp întins.

Aștept ca roua de cristal
Să se reverse dulce-n val,
Să spele-al florilor veșmânt
Ce-a fost lovit și ars de vânt!

Un susur blând de sfânt izvor,
Al luncii glas odihnitor,
S-alunge veșnic tot ce-i rău:
Al urii glas și tronul său!

Aștept dar clipa când Isus
Își va răpi oștirea sus!
Și vreau, cu orice chip, și eu
Să merg în cer cu Dumnezeu!

Emanuel Adrian Vlaicu

Va veni o Primăvară

În visul meu au răsărit narcise
Și cred că va veni iar, primăvara,
S-or slobozi miresmele închise,
Căci ghețurile-și vor retrage gheara.

Un ghiocel, în cercetare iese,
Își scutură din creștet briliante,
În urmă-i vor valsa culori alese,
Pe-un susur de izvoare înviate.

Din mâna Lui potirul iar îl varsă
Același Creator dintotdeauna,
Să înverzească iarba de mătasă,
Să-i împletească lutului, cununa.

Tot ce-n răbdare mișună sub gheață,
În doruri arse după Raza sfântă,
Va înflori din muguri de Speranță,
Ca o mireasă în haina de nuntă.

În visul meu au răsărit narcise
Și cred că va veni o Primăvară
Cu binecuvântările promise,
În minunata, veșnica mea Țară.

Ana Haz

O, Tată, cum e Slava?

O, Tată, cum e Slava Ta?
E-un foc preasfânt care-ar putea
Să ardă totu-n cale?
Și chiar de-ar fi un rug nestins
Eu tot doresc să fiu cuprins
De focul Slavei Tale…

A spus odată un proroc
Că-i fum și abur la un loc
Când Slava Se pogoară;
Că serafimii își ascund
În aripi fețele strigând
Doar „Sfânt!” și se-nfioară.

Sau poate Doamne, Slava Ta
E-un susur blând care nu vrea
Să rupă-o trestie frântă…
Dar chiar de-ar fi și foc, arzând
Și susur neștiut de blând,
Arată-mi Slava-Ți Sfântă…!

Manescu Mihaela