Smerenia

Am coborât pe treptele smeririi
La scăldătoarea sufletelor vii,
Dorind să gust odihna nemuririi
Cu cei scăpați din laț și colivii.

În contrasens urcau grăbiți trufașii
Spre ziguratul falnicei mândrii.
Pe-un tas imens mi se opriră pașii
Și-am stat mâhnit în ambientul gri.

Sfios, făcui un pas spre scăldătoare,
Împins ca de-un resort nepământean,
Când mii și mii de păsări cobitoare
Mă asaltau sub sceptrul lui satan.

Văzându-mă apoi stăpân pe teamă
Mi-au dat un și mai aprig combatant:
Uriașul Deznădejde se proclamă
Stăpânul închisorii din neant.

A pus pe trepte smoală lunecoasă,
Pereții i-a umplut cu mărăcini,
Cădea de sus cenușă și pucioasă,
Iar bezna răsuna de lei haini.

Rănit, sleit, cu inima ca-n gheare,
Am tot pășit și nu m-am dat învins
Chiar de vedeam săgeți indicatoare
Întoarse de Amăgire, întradins.

Ah, lespezile sunt prea moi și mișcă,
Se lăfăie pe ele scorpioni!
Năpârcile macabru cântă-n trișcă,
Să dănțuie mulțimea de dragoni.

Simțeam că gura lor are pecete,
Pășeam ca între fiare Daniel,
Ținându-mă cu mâna de perete,
Cu gândul la sublimul Peniel.

Când, iată, tot vacarmul se oprește
Și clipocește doar un susur blând.
E un izvor ce tainic îmi vorbește,
Îl simt și acum în inimă curgând.

-Rămâi aici lângă picior de cruce
Și lângă ieslea cea din Betleem,
Căci înălțarea în hăuri te conduce,
Doar umilința urcă spre Salem!

Tudor Maier

Un susur bland…

Te caut inca, Doamne, desi imi esti aproape
Ca tarmurile marii de-adancile ei ape;
Te-astept sa vii la mine, caci slava Ta o caut,
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut…

Si nu ma-ntorc din cale, ca orbul intre orbi,
Chiar de nu-mi vei trimite sa ma hraneasca, corbi…
Nu poti sa-mi iei durerea, dar poti sa mi-o alini;
Te vreau cu tot cu cruce, Te vreau cu tot cu spini!

Si daca totusi moartea nu poate sa ma ierte,
Mai bine pentru Tine sa fiu ucis cu pietre…
Si-atunci cand de prigoana Tu nu ma vei salva,
Vreau sa Te vad Isuse, arata-mi slava Ta!

Tu stii ce e mai bine, Tu dai si tot Tu iei,
Tu, Cel ce-nchide gura la oameni si la lei…
Cand unora in flacari nici haina nu s-a ars,
Fii Doamne si cu mine, chiar de-as fugi la Tars!

La capat de milenii vom intelege, poate,
Iubirea din durere si lacrimile toate,
Te vom pricepe, Doamne, cand Iti vei spune dorul,
Si-Ti va canta in slava Ioan Botezatorul!

Nu, nu-i mai dulce chinul placerilor lumesti,
Mai dulce-i suferinta atuncea cand iubesti;
Un susur bland, subtire, ca sunetul de flaut
E slava Ta, pe care cu-atata dor o caut!

Benoni Catană  

Să ningă

Să ningă, Doamne cu iubire în inimile înghețate
Să troieneze-n nemurire
Făclii de dragoste încărcate.

Atingă Susurul Tău blând
Străfundul inimilor grele
Întinsul lor de greu crescând
De lacrimi plin și de durere.

Așterne iar lumină sfântă
În casa inimilor gri
Fă din speranța lor plăpândă
Un curcubeu spre veșnicii.

Așa mă rog, să pui Tu Mână de Preaînalt Făuritor
Să fie mila Ta cea bună
Noian de binecuvântări.

 Gabriela Bucur 

Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

El îmi trezește urechea

Referinte:

Isaia 50:4,5
(… )” El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.
Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.”

Fața Ta o caut, Doamne, și n-o caut prin pustiu
Căci ce am fost, vrea să condamne, dar ce sunt, mă face fiu!
Și în orice dimineață Tu-mi trezești urechea mea
Să-nțeleg, iubite Tată, planul Tău și voia Ta.

Să disting vocea-Ți suavă ca susurul blând, de sus
Dintre miile de șoapte care vin și care nu-s
Decât praf de amăgire, decât răcnet de nimic
Care nu mă mai agită, nu mă-nfrică niciun pic!

Te rog ca să întărești tot mai mult urechea mea
Ca să poată să suporte hrana tare, hrana grea
Fă-o-n stare să dezlege tainele cerești de sus
Să priceapă, să-nțeleagă cum și ce-a voit Isus!

Dimineața, la trezire, poruncește-i să Te-asculte
Nu mă lăsa, scumpe Tată, ca să cred că știu prea multe
Pune-i sete de știință, de înțelepciunea Ta
Ca să pot, pe calea sfântă, drept și în picioare sta!…

Camelia Stîngaciu 

Chemarea Ta

Ce stranii par astăzi chemările lumii
Și ce amăgire-n sclipirile humii!
Golite de sens și de orice putere,
Se luptă să-mi fie stăpâne pe vrere!

Dau buzna, de-o vreme, potop de-ntrebări,
Iar gându-mi se-oprește la mii de chemări,
Dar Duhul mă-ndeamnă, ar vrea să Te caut,
Cu șoapte suave ca-n sunet de flaut.

La taine, la lacrimi îmi spui c-ai răspuns,
Doar Tu vezi ce ochiul firesc n-a pătruns,
Mâhnit, al meu suflet sfielnic Te cheamă,
În lume-i apusul, de „mâine” mi-e teamă.

Când duhu-anticristic în lume pătrunde,
Sub sfânta-Ți aripă, cu milă, m-ascunde,
În foc, prin furtună, în susurul blând,
Vorbește și pune-mi peceți pe-orice gând!

“Cheamă-Mă și-ţi voi răspunde și îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.” (Ieremia 33:3)

Olivia Pocol 

Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Dumnezeu Și-a amintit de mine

Motto:
„Dumnezeu a auzit gemetele lor
și Și-a adus aminte de legământul Său
făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.” Exodul 2:24

Aveam sub ochi puhoaie reci de ape
Ce s-au oprit, de moarte-a mă scăpa;
Canaanul îmi era tot mai aproape
Iar eu râvneam s-ajung în casa Ta.
Dar n-am văzut vreun mal ajutător
În mersul meu degrabă schimbător.

Am adormit cu prinșii de război
Și am uitat de scut și armătură,
Ba Ți-aș fi dat și mantia napoi,
Cum mă aflam, zdrobit de-alergătură.
Căci, copleșit de lege și ispită,
Te-am căutat cu inima-mpărțită.

Ți-am așteptat cu scâncet promisiunea
De-a-mi da urmași, în pragul bătrâneții;
Pe trup era stăpână slăbiciunea,
Iar Tu-mi vorbeai de zorii dimineții.
Te-am ascultat o zi și încă una,
Și-a treia zi m-a amăgit minciuna.

M-au pângărit Sodoma și Gomora
Cu îmbrânceli, batjocură și-amar;
Primejdios în ochii tuturora,
Salvat de Tine în cetatea Țoar.
Și-am înțeles cu ochii amândoi
Să nu-mi întorc privirea înapoi.

M-a-mpresurat din nou neascultarea,
M-au prins și filistenii, și Dalila;
Te-am așteptat ca să-mi aduci iertarea
Și să-mi răzbun păcatele și sila.
Mi-am adunat suspinele grămadă
Iar stâlpii idolești au prins să cadă.

Azi îmi rostesc la lume hotărârea
Prin susur blând, prin strigăt sau povață,
Cu suflet îmbibat de pogorârea
Ce mi-a adus din ceruri altă viață.

— Voi ascultați, ostroave, mări și dealuri,
Pe unul dintre oamenii mulțimii,
Plănuitor de false idealuri,
Zeflemitor în ziua Cincizecimii –
Azi aș fi fost un rob al adâncimii
Și-n hăul fără fund și fără maluri
M-ar fi topit văpăile străine…
Dar Dumnezeu Și-a amintit de mine.

Viorica Mariniuc