Ura, stârnește certuri

Ura, stârnește certuri
Între surori și frați,
Din cele mai vechi timpuri
Chiar și-ntre împărați.

Invidia-i o boală
Ce roade în ascuns,
Stârnind ades răscoală
În cei fără Isus,

Mândria și minciuna
Aici merg mână-n mână
Și nu iubesc lumina,
Nici legea cea creștină.

Mânia aduce certuri,
Bătăi și supărări
Și-aduce-n multe corturi
Doar lacrimi și dureri.

Iubirea însă-i haina
Ce nu se murdărește
Oricât de grea-i pricina
Ea iartă și primește.

Alege dintre acestea
Calea pe care mergi
Și vei vedea la urmă
Ce roade-ai să culegi.

Mustrarea e balsamul
Ce poate să te ajute
Și vine de la Domnul,
Doar omul s-o asculte.

Puiu Chibici  

Călătorim alături

Călătorim alături de fraţi şi de surori,
dar ce străini ne suntem prea mulţi adeseori!
Luăm aceeaşi masă, dormim pe-acelaşi pat,
şi totuşi mii de mile – de unii – ne despart!

Nu-i nicăieri lumină decât în ochii cui
sa-ndrăgostit de Soare şi stă-n lumina Lui;
c-un astfel de luceafăr eşti înfrăţit mereu,
prin ochii lui, de-oriunde, priveşti spre Dumnezeu.

Mereu vin alte inimi, dar spun de-acelaşi Dor,
mereu vezi alte feţe, cu-acelaşi sfânt fior,
la cei născuţi din Duhul, te-ai duce iar şi iar,
– laşi fraţii cei de sânge
şi mergi la cei de har…

Stăm ani şi ani alături de fraţi şi fii, şi soţi,
dar dacă nu-s din Duhul – eşti un străin la toţi;
când trupul încetează – în Veacul netrecut,
vom fi străini de-olaltă cum nici ne-am fi ştiut.

O, fii şi fraţi, şi mame ce-aveţi cu voi un sfânt,
primiţi a lui credinţă cât sunteţi pe pământ,
căci dacă mântuirea azi nu vreţi s-o căutaţi,
veţi plânge-n veşnicie pierduţi şi-ndepărtaţi! …

Traian Dorz 

Şi casa mea …

“Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Faptele Apostolilor 16.31)

Aceste cuvinte adresate unui om care îşi aştepta sfârşitul, sunt de asemenea vestea bună şi pentru mine. Dacă aş fi aproape de moarte, n-aş dori nimic altceva, şi aceasta este tot ce-mi trebuie, cât voi trăi. Întorcându-mi privirile de la mine însumi, de la păcatele mele şi de la toate ideile şi meritele mele personale, eu mă încred în Domnul Isus pe care Dumnezeu mi L-a dat. Eu cred în El, mă odihnesc în El şi-L primesc ca pe Mântuitorul meu desăvârşit. Doamne, sunt mântuit, şi sunt pentru toată veşnicia, căci cred în Isus. Binecuvântat să fie Numele Tău. Fă-mă să dovedesc zilnic prin viaţa mea că sunt mântuit de egoismul meu, de tot ce este lumesc şi de orice arătare a răului.

Dar nu vreau să mă mulţumesc cu jumătate de făgăduinţă, când Tu îmi dai una întreagă şi-mi vorbeşti şi de familia mea. Mântuieşte-i pe toţi, te rog fierbinte. Îngăduie de asemeni acest har servitorilor şi servitoarelor mele şi tuturor celor care sunt sub acoperişul meu sau care lucrează ceva pentru mine. Tu mi-ai dat această făgăduinţă mie personal şi eu cred în Domnul Isus; şi te rog împlineşte-mi această rugăciune pe care ţi-o aduc, după cuvântul Tău.

În rugăciunile mele zilnice îi voi aduce pe nume înaintea Ta pe toţi fraţii mei, pe surorile mele, pe părinţi, pe copii, prieteni şi servitori, şi nu-ţi voi da pace până ce nu vei împlini aceste cuvinte; “tu şi casa ta”.

Charles Spurgeon

Ziua si noaptea sunt doua surori,
Care se succed  prin amurg si zori…
Ele se repeta in ritm si alternanta,
Lasand in trup durere si multa nesperanta
Secunda de secunda in felul unor carii,
Rod in trupul nostru producand avarii
Uneori, nu stim ce vor sa insemneze,
Ne punem artificii, cu stenturi si proteze.
Ca un vierme, acestea, rod in trup usor,
Slabindu-l sa nu fie, mai bun, folositor.
Astfel nevoiti cu multe sacrificii,
Noi il protezam cu carje si-artificii.
Ne da speranta, ca inca, mai traim,
Multumiti ca trupul e bun cat il carpim.

Si traieste omul, sau… astfel i se pare,
Dar nu vede caria, ce-i roade si-n picioare!
Si merge bietul om tarandu-se la vale,
Cu piciorul prins in tiji si…, balamale.
Mainile-i slabesc iar fata se zbarceste,
Vederea-l paraseste abia mai…buchiseste…
Si zilele ne storc iar noptile-n torente,
Lovesc deplin in noi puternic, violente.

Desigur, nu e rau de trup sa ne-ngrijim,
Abili sa fim in el pe Tatal sa-L sfintim
Aceasta-i de-nteles ca trupul sanatos,
Cu cinste va purta pe Duhul lui Cristos.
Intelegeti, poate, ce vreau in vers a spune:
Pe trupul innoit, pacatul, nu-l  rapune
Ziua si noaptea, oricat ar vrea sa-l piarda,,
In dragoste de Domnul va putea sa arda.
Acestui trup ii place in Duhul sa lucreze,
In slujiri nu tine cu falsuri si proteze.
In el e omul nou ce zilnic se-ntareste,
Si fara artificii pe Domnul Il  slujeste.
Aceste surori, doua, care alterneaza,
Pe omnul nou, din cale, nu-l indeparteaza.
Vor lovi si-n el secunda de secunda,
Dar in pacat, crestinul, nu se mai scufunda.
Acest trup nou e demn si binecuvantat,
Dupa cum e Usa prin care a intrat.
S-a dezbracat de omul cel vechi, pretentios,
Si s-a imbracat in noul chip al lui Cristos.
Trupul lui e o ofranda vie si placuta,
Voia lui Dumnezeu, ii e, cea desavarsita.
Totusi treaba lor ne e, un dar folositor,
Pasii ni-i grabesc spre veacul viitor.
Fara, aportul lor , in ritm obisnuit,
Am fi tarziu cu Domnul pe plaiul insorit.

Barbu Gheorghe