Ascensiunea supremă

la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers

Reclame

Semnul lui Iona

Glas din ceruri se aude peste-a lacrimilor plai
Desluşind tainice planuri, fiului lui Amitai.
-Mergi degrabă la Ninive! spuse glasul îngeresc,
-Sunt puzderii de păcate pentru care o nimicesc.

Tresări cu spaimă Iona şi spre Tars s-a îndreptat
Să nu mai audă glasul care astfel la îndemnat.
De la Iafo, pe corabie a călătorit uşor
Până când marea furtună întretaie calea lor.

Marinarii, căpitanul, îngroziţi privesc la val,
Ei văd sigură pieirea în adâncul abisal.
La mulţi idoli se închină, clipa e de disperare
Însă valurile mării se ridică tot mai tare.

Iona plin de nepăsare doarme-n cala întunecată
Doar cârmaciul se apropie şi-l trezeşte deodată:
-Roagă-te şi tu străine la un Dumnezeu… oricare!
Nu vezi, se scufundă vasul şi pierim aici în mare.

Corăbierii vor să afle cine este vinovat
Pentru groaznica furtună care i-a înconjurat.
Sorţul a decis desigur în asemenea situaţie
Arătând starea lui Iona ce căzuse în disgraţie.

Îşi mărturisi profetul fără ocolişuri vina,
Cum fugise de Yehova ascunzând în el lumina.
-Pentru a se opri furtuna, aruncaţi-mă în mare!
Spuse Iona cu smerenie şi deplină resemnare.

Către Domnul se rugase echipajul întristat:
-Nu ne împovăra Stăpâne cu sânge nevinovat!
Apoi unii se-opintiră arucându-l negreşit
Peste valurile mării care s-au şi potolit.

Iar această întâmplare pe toţi i-a înspăimântat
Făcându-i s-aducă jertfe singurului Împărat.
Între timp trupul profetic nu pierise ca şi plumbul
Ci un peşte-l înghiţise precum vrabia porumbul.

Din strâmtoarea plutitoare Iona s-a rugat trei zile
Cu căinţă arzătoare şi cu strigăte umile,
Până când Stăpânul lumii dezlegase strâmta mreajă
Poruncind marelui peşte să îl verse pe o plajă.

Secole la rând trecut-au peste această întâmplare
Însă barca omenirii se găsea pe aceeaşi mare.
Omenirea în derivă, n-a găsit în zei salvare
Nici nu se găsea vreun Iona pentru aruncat în mare.

Dar cu dragoste nespusă, minunatul Suveran
Şi-a trimis în lume fiul ca să lupte cu satan
Şi cu moartea cea străbună care mii de ani la rând
A trimis atâţia oameni sub o piatră de mormânt.

El fu trupul ce se frânse pentru cei sortiţi pieirii,
Care-a potolit şi valul dinspre barca omenirii.
Şi după cum Iona plânse trei zile în acel chit,
Şi Isus a stat trei zile în adâncul înnegrit.

Iar când forţa cea supremă dezlegase sfânta vrajă
Hristos Domnul apăru-se într-o margine de plajă.
Era Marea Tiberiadei cu minunea de nespus
Care confirmase iarăşi învierea lui Isus.

Tudor Maier

Sursa foto: Net

Judecata supremă

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.

2 Corinteni 5:10

Pavel spune că noi toţi, predicatori şi ascultători deopotrivă, ..trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”. Dacă înveţi să trăieşti în lumina pură şi strălucitoare a lui Cristos aici şi acum, judecata te va face în final să te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu în tine. Trăieşte având mereu în faţa ochilor scaunul de judecată al lui Cristos şi umblă acum în lumina sfinţeniei pc care ţi-a dat-o. Un gând rău in legătură cu un alt suflet va da prilej diavolului, indiferent cât eşti de sfânt. O singură judecată carnală, şi rezultatul va fi iadul în tine. Adu-o imediat la lumină şi mărturiseşte:

“Dumnezeul meu, sunt vinovat în această privinţă”. Dacă nu faci aceasta, inima ta se va împietri tot mai mult. Pedeapsa păcatului este adâncirea in păcat. Nu numai Dumnezeu a pedepsit pentru păcat: păcatul însuşi se consolidează in cel păcătos şi răsplăteşte cu vârf şi îndesat. Nici o luptă sau rugăciune nu te va ajuta să te poţi opri din a mai face anumite lucruri, iar pedeapsa păcatului constă în aceea că. treptat, ajungi să te obişnuieşti cu el şi nu mai ştii că este păcat. Nici o putere în afară de Duhul Sfânt nu poate schimba consecinţele inerente ale păcatului.

..Dar dacă umblaţi în lumină după cum El este In lumină.” A umbla in lumină înseamnă pentru mulţi dintre noi a umbla după standardele pe care le-am stabilit pentru alte persoane. Fariseismul cel mai cumplit de astăzi nu este ipocrizia, ci irealitatea inconştientă.

Oswald Chambers

Ascensiunea supremă

la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers

Judecata supremă

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos.

2 Corinteni 5:10

Pavel spune că noi toţi, predicatori şi ascultători deopotrivă, ..trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos”. Dacă înveţi să trăieşti în lumina pură şi strălucitoare a lui Cristos aici şi acum, judecata te va face în final să te bucuri de lucrarea lui Dumnezeu în tine. Trăieşte având mereu în faţa ochilor scaunul de judecată al lui Cristos şi umblă acum în lumina sfinţeniei pc care ţi-a dat-o. Un gând rău in legătură cu un alt suflet va da prilej diavolului, indiferent cât eşti de sfânt. O singură judecată carnală, şi rezultatul va fi iadul în tine. Adu-o imediat la lumină şi mărturiseşte:

“Dumnezeul meu, sunt vinovat în această privinţă”. Dacă nu faci aceasta, inima ta se va împietri tot mai mult. Pedeapsa păcatului este adâncirea in păcat. Nu numai Dumnezeu a pedepsit pentru păcat: păcatul însuşi se consolidează in cel păcătos şi răsplăteşte cu vârf şi îndesat. Nici o luptă sau rugăciune nu te va ajuta să te poţi opri din a mai face anumite lucruri, iar pedeapsa păcatului constă în aceea că. treptat, ajungi să te obişnuieşti cu el şi nu mai ştii că este păcat. Nici o putere în afară de Duhul Sfânt nu poate schimba consecinţele inerente ale păcatului.

..Dar dacă umblaţi în lumină după cum El este In lumină.” A umbla in lumină înseamnă pentru mulţi dintre noi a umbla după standardele pe care le-am stabilit pentru alte persoane. Fariseismul cel mai cumplit de astăzi nu este ipocrizia, ci irealitatea inconştientă.

Oswald Chambers

Te-ai apropiat…

Te-ai apropiat de noi
Când mergeam spre-ntunecare
Și ne-ai dat cuvinte noi
Să ne dea orientare.

Chipu-Ți blând ne-a-nseninat
C-am simțit neprihănire
Mire drag, nu ne-ai uitat
Ci ne-ai dat o moștenire.

Din privire-am înțeles
Că vrei viața să ne fie
Hărnicie la cules
Și izvor de apă vie.

Te-ai apropiat spunând
Vorbele-Ți convingătoare
Pentru suflet, pentru gând
Pentru veșnica lucrare.

Ne-ai convins, ne-ai explicat
Ce înseamnă Nemurire
Și de-aceea Te-am urmat
O, ce dulce amintire!

Și de-atunci ne însoțești
Singuri n-am fost niciodată
La necaz ne întărești
Să ajungem la răsplată.

Ce-ai promis s-a împlinit
Visteria este plină
Și de când Te-am întâlnit
Zilnic, ne înviți la Cină.

Lângă Tine azi și-n veci
E supremă împlinirea
Știm că de la noi nu pleci
Și că-n Tine e iubirea.

George Cornici

În Vinerea Mare

Ne poartă gândirea în Vinerea Mare
La taina lucrării de răscumpărare
Pe cruce-L vedem pe Fiul jertfei supreme
Cu coroană de spini, nu cu diademe
Știind, prin har, ce-a-nsemnat răstignirea
Păstrăm în suflet tot ce produce Iubirea
Doar EA s-a jertfit pentru cei închiși în celule
Supuși la cazne și înjosiri destule
În EA-L vedem pe Fiul speranțelor noastre
Cum ne-a-nălțat din praf, nevoi și dezastre.
L-au dat la moarte prin judecată nedreaptă
Privirile noastre spre El se îndreaptă
Privirea Lui, stingându-se, nu e crispată
Ne spune, desigur, că vine o dreaptă răsplată.
De toți părăsit cum Isaia, profetul, descrie
A gustat stări de cea mai grea agonie
Păcatele noastre l-au pus pe lemn de ocară
Ca omul firesc, negreșit, să dispară.
În Vinerea Mare se nasc în noi meditații
Să știm că din jertfe ne vin revelații
Nu marii preoți au învins, nici trădarea
Nici cei ce în ruină au aflat ”scăparea”
Nu Pilat și-a spus cuvântul din urmă
Ci Cel ce-a venit să formeze o turmă
Trei zile și trei nopți l-a ținut neființa
Dar azi vedem, foarte clar, consecința
Vedem suflete desprinse de glie
Care-ascultă mesajul cuprins în solie
Vedem transformări în ființe umane,
Feciori și fecioare cântînd pe peroane
Vedem cum în oameni se naște speranță
Cum știu ce-i “nimic” și ce-i „importanță”
*******************************
N-au fost degeaba durerile-atât de acute
Pentru acei ce vor, cu drag, să-L asculte.

George Cornici

Pretul vietii

A fost plătit cu sânge, prețul vieții mele.
L-a plătit Isus, prin jertfa Lui supremă.
L-au frânt, păcatele mele multe și grele,
Eu I-am pus coroană cu spini, diademă.

Pe crucea blestemată, purta întregul amar,
Revărsa iubirea Lui, pregătind o înviere.
Mi-a șoptit blând, că-s al iubirii destinatar,
Descoperindu-mi înaltele emisfere.

Suferința Lui, năștea viitorul meu minunat,
Din jertfa pe cruce răspândea iertarea.
Suferințele mele, toate, s-au estompat,
În iubirea ce-mi dăruia mântuirea.

Dacă voia mea, o supun necondiționat,
Voii Lui sfinte, pe calea neprihănirii.
Mântuită voi fi de orișice fel de păcat,
Învăluită în nimbul divin, al iubirii.

Pregătită jertfa iubirii în cer, de Isus
Acolo unde s-a hotărât suprema iertare.
A deschis spre pământ, o Ușa de sus,
Unde s-a pregătit pentru om o salvare.

Încercarea credinței, apropie veșnicia.
Plină de putere, nu-n merite sau vrednicie.
Necazul și strâmtorarea caută amnistia,
În iubirea, cum numai a Lui, poate să fie.

Mi-a dat strălucirea unui bulgăre de aur.
Curățit de orice fel de impurități sau zgură,
Prin focul iubirii Sale, ajung bun tezaur,
Făcând din mine o nouă și nobilă făptură.

El Marele Meșter Faur, mă prelucrează,
Mă vrea aur curățit și mă frământă bine,
Să fiu un giuvaer, în foc mă cercetează.
Şi-n cuptorul sfinţirii stă alături de mine.

Să cad în disperare nu mă lasă niciodată,
Cu braţele Sale puternice în braţe mă ţine.
În încercare mi-arată, cât sunt de adorată.
Câtă binecuvântare peste mine, vine!

El  Mielul de jertfă, a-înviat și nu mai moare,
E Mântuitorul, Pastorul Cel Bun al inimii mele.
El  e minunatul Mire, ce-L aștept cu ardoare,
Să mă ducă în cer și să zburăm înspre stele.

Viorica Dan