Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

6 Mai

Rămânem în EL ” 1 Ioan 4:13

Vrei un adăpost pentru sufletul tău? Întrebi „care este preţul?” Este mai scump decât ar vrea mândria omenească. Este fără bani şi fără plată. Ai vrea să plăteşti o chirie respectabilă? Ai vrea să faci ceva ca să-L cucereşti pe Christos? Atunci nu poţi avea adăpost, fiindcă această casă este „,fără plată” (Isaia 55:1). Vrei să iei în stăpânire casa Stăpânului meu pentru totdeauna, fără să plăteşti nimic în schimb, nimic în afară de datoria de a-L iubi şi a-L sluji pentru totdeauna? Vrei să-L iei pe Isus şi să „rămâi în El” pentru totdeauna? Acest adăpost este dotat cu tot ce-ţi trebuie. Este plin de bogăţii care îţi vor ajunge toată viaţa. Aici poţi avea părtăşie cu Christos şi poţi să te hrăneşti cu dragostea Lui.

Aici mesele sunt pline cu bucate care nu se vor termina niciodată. Când eşti obosit, te poţi odihni aici cu Isus. De la ferestrele lui, poţi vedea cerul în orice moment. Vrei să locuieşti aici? Dacă eşti într-adevăr pe drumuri, vei spune „aş vrea din toată inima; se poate?” Da, iată cheia. Cheia este „vino la Isus”. „Dar”, vei spune tu, „sunt prea amărât pentru o asemenea casă”. Nu contează, înăuntru sunt haine destule. Dacă te simţi vinovat şi condamnat, intră; chiar dacă este o casă prea bună pentru tine, Christos te va face destul de bun ca să poţi locui în ea. El te va spăla şi te va curăţa, şi atunci vei putea cânta „rămânem în El”.

Credinciosule, eşti de trei ori binecuvântat cu o asemenea casă! Eşti privilegiat, fiindcă ai „o cetăţuie” (Psalmi 71:3) în care eşti mereu în siguranţă. Locuind în El, nu ai doar o casă perfectă şi sigură, ci şi o locuinţă veşnică. Când lumea aceasta va pieri ca un vis, casa noastră va trăi şi se va înălţa mai netedă decât marmura, mai neclintită decât pamântul, la fel de sigură ca şi Dumnezeu, fiindcă este o parte din Dumnezeu însuşi, şi noi „rămânem în El”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 Aprilie

Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris.” Neemia 9:38

Multe dintre experienţele vieţii ne-au condus să ne reînnoim legământul cu Dumnezeu, spre binele nostru. După ce ne-am însănătoşit dintr-o boală şi ni s-a adăugat, ca lui Ezechia, un număr de ani vieţii, este de dorit să o facem. După ce suntem scăpaţi dintr-un necaz, când sufletul nostru cântă de bucurie, este bine să ne plecăm la piciorul crucii şi să ne reînnoim legământul. Şi, în mod deosebit, ar trebui să ne reînnoim legământul după orice păcat care L-a îndurerat pe Duhul Sfânt, sau a adus dezonoare cauzei lui Dumnezeu. Să privim atunci spre sângele care ne face mai curaţi decât zăpada și să ne oferim din nou inimile înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să aşteptăm necazurile ca să ne reînnoim dedicarea, este bine să facem la fel şi în vremuri de prosperitate.

Dacă întâlnim Ocazii care merită să fie numite „îndurări nesperate” atunci, cu siguranţă, dacă El ne-a onorat aşa, trebuie să-L onorăm şi noi. Să scoatem la lumină toate podoabele împărăteşti închise în tainiţa inimii noastre şi să-L aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Iubirii, în mijlocul slavei. Dacă am învăţa cum să ne purtăm în vremuri de prosperitate, n-ar fi nevoie de atâtea necazuri. Dacă am aduna tot binele din mângâieri, n-ar fi nevoie de atâtea nuiele. Am primit de curând unele binecuvântări la care nu ne așteptam? Ne-a pus Domnul o comoară la picioare? Putem să cântăm îndurările Sale necuprinse? Atunci aceasta este ziua în care să ne punem mâinile pe coarnele altarului şi să spunem: „leagă-mă aici, Doamne; leagă-mă aici cu funii, pentru veşnicie”.

., Deîndată ce avem nevoie de împlinirea unor noi făgăduinţe ale lui Dumnezeu, să-I oferim noi rugăciuni, pentru ca vechiul legământ să nu fie dezonorat. Să facem un „legământ în scris” cu El în dimineaţa aceasta, bazat pe durerile lui Isus la care am meditat în ultima lună.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cu Tine pe cărare….

Cu Tine, Isuse iubit
Nu mi-e frică pe cărare
Nicicând nu m-ai părăsit
Dai, mereu, încurajare.

Chiar atunci când m-ai chemat
Am simțit c-a fost minune
Traiul mi s-a luminat
Cu convingere pot spune.

Transformare s-a produs
Și în suflet și în minte
Credință în mine-ai pus
S-ascult dulcile-Ți cuvinte.

La jug tragem amândoi
Nu sunt singur niciodată
Iar când calea-i cu noroi
Tu o faci, din nou, uscată.

Melodii cu iz ceresc
Ne însuflețesc pe cale
O, ce mult Îți mulțumesc
Pentru stări spirituale!

Fără Tine aș fi prins
În hățișul frământării
O, ce har că nu e stins
Focul binecuvântării!

Cu privirea spre Liman
E progres și părtășie,
E-ajutor și e elan
Spre eterna-mpărăție.

George Cornici

18 Februarie

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine.” Iov 10:2

Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ţi dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu ştii că credinţa ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranţa este ca o stea — nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceşte numai în întunericul necazurilor.

Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu montează diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Nu a trecut mult de când spuneai pe genunchi: „Doamne, simt Că nu mai am credinţă. Arată-mi că mai cred”. Oare nu te-ai rugat, poate că inconştient, pentru încercări — fiindcă de unde să ştii că ai credinţă fată să ţi-o exerciţi? Depinde; Dumnezeu ne trimite adesea încercări ca să ne descoperim darurile şi să ne asigurăm că le avem. Creşterea în har este rezultatul
încercărilor Sfinte. Dumnezeu ne ia adesea confortul şi privilegiile ca să ne facă creştini mai buni. El nu îşi antrenează soldaţii în lux şi huzur, ci îi trimite în marş forţat la munci grele. Îi face să treacă pâraie, să înoate în ape învolburate, să urce munţi şi să meargă multe mile purtând povara durerilor.

Ei bine, creştine, nu se potriveşte această descriere cu necazurile prin care treci? Nu îţi dă Dumnezeu daruri şi nu le face El să crească? Nu este acesta motivul pentru care El se ceartă cu tine? Când suntem încercaţi, ne prindem de făgăduinţe Şi ne rugăm cu noi puteri; Când suntem încercaţi, ne înnoim credinţa și aşteptăm, prin Domnul, mângâieri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Februarie

Ei vor lăuda căile Domnului.” Psalmi 138:5

Creştinii încep să „laude căile Domnului” când îşi lasă povara la cruce. Nici o cântare a îngerilor nu poate fi mai dulce decât primul cântec de bucurie care ţâşneşte din adâncul sufletului păcătosului iertat de Dumnezeu. Ştiţi cum îl descrie John Bunyan. El spune că, atunci când sărmanul Pelerin îşi lasă povara la cruce, face trei salturi mari şi îşi continuă drumul cântând:

„Slăvită cruce, binecuvântat mormânt
Slăvit să fie Omul care v-a sfinţit murind!”

Credinciosule, îţi aminteşti de ziua în care ai scăpat de lanţuri? Iţi aminteşti locul în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „te iubesc cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3)? „Eu îţi îndepărtez fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Păcatele tale au fost şterse pentru totdeauna. O, ce fericită a fost ziua în care Isus m-a eliberat de durerea păcatului! Când Domnul mi-a iertat pentru prima oară păcatele, am fost atât de fericit încât îmi venea să sar în sus. In drum spre casă, mă gândeam că ar trebui să le spun pietrelor povestea eliberării mele. Sufletul îmi era atât de plin de bucurie încât eram gata să spun fiecărui fulg de zăpadă despre minunata dragoste a lui Isus, care a şters păcatele celui mai mare răzvrătit. Dar simţămintele acestea nu trebuie să existe doar la începutul vieţii de creştin; există motive de a lauda căile Domnului în fiecare clipă, şi experienţa bunătăţii Sale ne face să spunem mereu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea” (Psalmi 34:1).

„Cât timp vom trece prin pustia de păcat
Vom lăuda pe Domnul care-n braţe ne-a purtat.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Toamna

E toamnă în sufletul tău pribeag?
S-a mai dus o vară și tot ce îți este drag?
Nu suspina, nu plânge căci a mai rămas
Isus e lângă tine cheamă-l tu indat’.

Nu rătăci în noaptea întunecată.
Căci e un soare ce încă încălzește
Chiar dacă norul îți umbrește ființa
Nu știu care îți este dorința.

Dar știu că este unul care îți poate lua
Povara, tristețea și problema ta.
Rămâi lângă el și valul se va potoli
Iar tu vei sta pe stâncă și nu te vei clinti.

Rămâi în picioare rămâi și te luptă
Căci ai un scut puternic care te ajută
Rămâi la adăpost sub aripa sfântă
Nu te lăsa învins, mai roagă-te, mai strigă.

Genunchii zdrobiți și glasul ce e stins
De atâta plâns ochii îți sunt fierbinți
Inima tânjește după sfântul dor
După Isus acel Mângâietor.

După orice vară caldă
Vine ANOTIMPUL ce e numit TOAMNĂ
Vine iarna rece ce totul îngheață
Dar cei ce rezistă vede
Cum primăvara și soarele sosește.

Dar mai presus de toate
Să nu uităm că sus in cer
Toate astea pier
Lacrimi durere suspine și chin
Caută să îți păstrezi un loc
In cerul divin.

Alev Caienar

În fiecare suflet

În fiecare suflet creşte-un spin
Ce-nsângeră-ale rozelor petale,
Toţi tăinuim un dor, ori un suspin‎
În spatele-nfloririi triumfale.

Adânc e-nfipt în suflet un ţepuş
Şi nu ni-i luat, oricât am implora,
Fără sudoare nu-i niciun urcuş‎,
Nici nu primim făr-a ne-ndatora.

‎În cel mai larg surâs vezi câte-o umbră,
În tot seninul vine câte-un nor,
Chiar dimineaţa uneori e sumbră,
Ceru-n amiază-i plumb apăsător.

‎Purtăm cu toţi în suflet o povară,
Tot adunăm, uităm să dăruim,
Chiar clipa cea mai dulce ni-i amară,
Şi visul cel mai ‘nalt îl năruim.

Chiar cel mai hotărât are-o-ndoială,
Înfrângerea ne face temători,
Dar nu e umilinţă, nu-i sfială,
Ne-ascundem dupa măşti, bănuitori.

Şi-n cel mai nobil suflet este vină,
Pâna şi-n crini e albul pângărit,
Nici sub obroc nu mai avem lumină,
Prea fără griji aici ne-am cuibărit.

E un Adam în noi, în fiecare
Şi-al Evei gând în toţi a încolţit …
O, Doamne, dă-ne-n suflet vindecare,
Iar harul Tău ne fie înmulţit!

“Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23

Olivia Pocol

Satul dar flamand

Text: Matei 14:13-21

Isus a luat painile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor…” Ioan 6:11

Dintre toate minunile săvarşite de Domnul Isus, cea a înmulţirii painilor este relatată de toate cele patru evanghelii. Fiecare relatare menţionează că El S-a rugat înainte de-a împărţi panile şi peştii. În fiecare caz, scriitorul afirmă că Isus fie că „a mulţumit” sau „a binecuvantat”. In rugăciunile Sale Isus a făcut două lucruri: a recunoscut dependenta Sa de Tatăl ceresc pentru viaţa fizică, şi Şi-a exprimat mulţumirile pentru purtarea de grijă a Tatălui. Un rege evlavios al Spaniei, cunoscut sub numele de Alfonso XIX, a observat că băieţii care serveau la curte uitau să se roage înainte de-a manca. Aşa că s-a hotărat să le dea o lecţie. A dat un banchet si i-a invitat pe toţi să participe.

În timpul cinei, un cerşetor în zdrenţe a intrat în sala banchetului, s-a aşezat la masă şi a început să mănance vartos. Cand a terminat, a ieşit afară, fără să spună un cuvant. „Mizerabilul acesta trebuie să fie biciuit”, au strigat băieţii. „A mancat bucatele regelui şi nici măcar nu şi-a arătat gratitudinea”. Regele s-a ridicat liniştit în picioare, peste grupul revoltaţilor s-a aşternut liniştea. „In fiecare zi luaţi din bogăţia binecuvantărilor vieţii din mana Tatălui ceresc”, a spus regele. „Vă bucuraţi de lumina soarelui, respiraţi aerul Lui, mancaţi mancarea pe care v-o dă El, şi nici măcar nu vă sinchisiţi să-I spuneţi „mulţumesc” pentru ele. Sunteţi mult mai ingraţi decat cerşetorul acela”.
Să nu ne mulţumim niciodată cu un stomac plin, lăsand sufletul înfometat prin ingratitudine.   – D.J.D.

„Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
Pentru painea zilnică şi viaţa ce ne-ai dat,
Pentru sănătate şi lumina ce-o primim,
Pentru toate, Te lăudăm şi proslăvim. ”  – Mohler

Cel care uită limba mulţumirii nu poate sta de vorbă cu Dumnezeu

Painea zilnica