„Să fie lumină” Dumnezeu a zis,
Iar pământul întreg de ea a fost cuprins.
Ce e pe pământ, dar și ce e în cer,
Tot ce îți văd ochii, a fost creat de El.
În iubirea-I mare l-a creat pe om,
I-a dat și suflare și l-a pus pe tron.
S-a uitat la lume, totul bun era,
Dar omul departe, la rău se gândea.
Șarpele vine, îl cheamă, îl îndeamnă,
Ființa umană vrea mai multa slavă.
Și gustă din rodul păcatului amar,
Aducând în lume al vieții greu coșmar.
Căci ceea ce-nainte era bun și curat
Acum este murdar, acum este stricat.
Din acest punct `nainte păcatul a continuat:
Iodolatrii, războaie și moarte-au triumfat.
Iar Diavolul în adâncuri zâmbește încântat.
Omul de-a lui greșeală, nu poate fi salvat.
Domnul e-ntristat și plânge al omului destin,
Căci El n-a vrut pierirea și trecerea prin chin.
Dar îndurarea Lui la capăt n-a ajuns,
În lume a găsit și oameni ce-au străpuns
Lumeștile-ncercări și-al vieții greu păcat,
Deși curați n-au fost, Lui I s-au dedicat.
Aici iubirea sfântă și harul Său nespus
Au dat promisiunea că într-o zi de sus
Veni-va al-nost Mesia, ce crucea va purta,
Iar haina cea pătată, deplin va curăța.
Nu-i basm, nu e poveste, ce Biblia ne spune;
Fecioara va naște-un Fiu, și-I va pune-un nume
Care va pune capăt acestui greu război.
El e Emanuel, Dumnezeu este cu noi!
Un timp trecu. În lume, păcatul se-adâncește.
Poporul Său se duce-n pustiu, nu-I mai slujește.
Se duce după idoli și străluciri deșarte,
Se pierde printre neamuri, se duce prea departe…
Dar într-o zi anume, umil, în loc sărac,
A omului speranță, în lume a intrat.
Isus Mesia, Fiul, al nost’ Mântuitor,
Din cer s-a coborât, privind spre viitor.
Căci omul singur nu mai poate înainta,
Prea mult s-a abătut de sfântă calea Sa.
Păcatul osândește întreaga omenire,
Pentru a omului vină, se cere pedepsire.
Pe-un deal se pregătește altarul pentru jertfă.
O cruce, niște cuie, și ură se observă.
Cununa cea de spini, păcatul v-a purta.
Dar cine va veni? Se va sacrifica?
Un Om fără de vină, fără de vreun păcat,
Din marea de-ntuneric ușor s-a ridicat.
Paharul de osândă, e negru, clocotind,
Așteptă să se verse, de greu păcat mustind.
El ia paharul plin, se uită cu-ezitare,
Al lumii mult păcat, nu sufer-amânare.
Îl bea pe tot de-odată, pe cruce răstignit.
„O, Tata-al Meu din ceruri, de ce M-ai părăsit?”
Dar răutatea lumii, n-are cale de întors.
Singur, între tâlhari, muri Isus Hristos.
O liniște în lume atuncea s-a lăsat
Perdeaua cea din Templu, deplin s-a sfâșiat,
Căci zidul dintre oameni și Tatăl cel de sus,
Pe veci El dărâma-ta. La Domnul ne-a condus!
Luiza Cotea
Dumnezeu e în control 