Hai să ne oprim din drum

Hai să ne oprim din drum
La un popas de cercetare
Căci nevoia de acum
Cere, impune consacrare!

Totul e „frumos și bine”
Și „frumosul” ia amploare,
Numai, dacă Domnul vine,
Câți mai au ceva-n „ulcioare”? !

O, ce predici, ce cântare!
Totul pare-așa frumos,
Dar nu-i binecuvântare,
Căci nu-i „Focul” lui Hristos!

Mă îngrozesc parcă de-acele
Multe „activități frumoase”
Și programe căldicele
Cu lucrări religioase,

Ce-ți adorm așa ușor
Cugetul în mreaja firii
De rămâi nepăsător
La cerința Mântuirii!

Afară-i prăpăd și lacrimi
Și durere câtă vrei
Înăuntru-i foc de patimi
Căci creștinii-s „căldicei”…

Ce-ai să faci Doamne cu acei
Ce nu-și pot birui firea
Nici chiar dacă pentru ei
Îți încetinești venirea? !

Doamne, ne întristează starea
În care-am ajuns și vrem
Să ținem mai ferm „cărarea”
Numai, Doamne, nu putem!

Ne oprim aici, pe loc
Și-Ți cerem într-o suflare,
Să reverși divinu-Ți Foc
Peste orice Adunare,

Peste „mic” și peste „mare”
Pân` la margini de pământ;
Botezând pe fiecare
Cu foc și cu Duhul Sfânt”!

Ioan Hapca

Însuși Domnul te ridică

Motto: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață,
prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai
iar viața.
Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai
găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai
aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” Amin! Isaia 38:16-17.

Poți să știi câți ani petreci
Pribegind aici, hoinar?
Mulți se-opresc la șaptezeci –
Iar cei tari, de optzeci sar.

Când ajungi la senectute
Înțelegi, privind înapoi,
Că anii zboară așa de iute
Și zburăm cu ei și noi.

Și cu ce te mândrești oare,
Odată ajuns fără putere?
Când anii tăi – fără curmare –
Au fost trudă și durere?

Zi și noapte, fără odihnă
Ca un rob poate-ai trudit,
Dar te bucuri tu în tihnă
De tot ce-ai agonisit?

Poate îți întunecă obrazul
Și te-apasă boala, chinul…
Căci suferința și necazul
Sunt ca otrava și pelinul.

Poate un duh de neputință
Te cufundă în durere,
Dar când parte ai de suferință,
Ai și de-alin și mângâiere.

Că Însuși Domnul te sprijină
Ți-alină chinul, mângâind –
El, întotdeauna dă lumină
Celui slab și suferind.

Când ești doborât de boală
Și te-apropii de mormânt,
Unul singur te mai scoală:
Dumnezeu cel viu și sfânt.

Ești doborât de întristare?
Sau poate de-un duh de frică?
Cu dreapta Lui izbăvitoare
Însuși Domnul te ridică.

Și cu câtă bunătate
Îți întărește pașii-n umblet!
El dă viață, sănătate,
Celor amărâți la suflet.

Ființa noastră este slabă
Și de nu ne-ar da putere
Am fi nimiciți degrabă
Ca un abur care piere.

Este greu când te lovește
Un necaz, o boală cruntă,
Dar Domnul nu te părăsește
La bătrânețea ta căruntă.

Și poate boala te cuprinde
Precum un cuptor încins,
Dar și cuptorul se va stinge
Dacă nu te lași învins.

Deci, ai credință, luptă frate
Și nu te îndoi deloc,
Că Dumnezeu ne poate scoate
Din orice cuptor de foc!

Și de-ar fi să nu ne scoată,
E că ne vrea curățați
De orice zgură, de orice pată
Când vom fi la El luați.

Acolo, tânguiri și lacrimi nu-s –
Nici durere, nici nevoi,
Că toate cele vechi s-au dus
Și toate sunt făcute noi.

Așadar, în a noastră alergare
Către cerurile sfinte,
Poate treci prin încercare
Dar un lucru ține minte:

Toate lucrurile acestea
Lucrează împreună mereu
Spre binele acelor care
Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Să-mi fie versul Doamne, închinare

Să-mi fie versul Doamne, închinare,
În zi de bucurie sau zile cu suspine,
Cu tot ce sunt, cu întreaga mea suflare,
Mărturisesc iubirea-Ți jertfitoare…
Și-ndemn pe orice om să Ți se-nchine!

Să-mi fie versul Doamne, mângâiere,
La cei bolnavi, săraci și necăjiți,
Cuvântul care dă încurajare,
Acelor ce-s cuprinși de întristare,
Să fie toți de-a pururi fericiți!

Să-mi fie versul Doamne, o lumină,
Ce luminează suflete în noapte…
O candelă cu Duhul Sfânt mai plină,
Indicator spre calea cea divină,
Făclia Ta prin văi întunecate!

Să-mi fie versul Doamne, o speranță,
În lumea celor triști și deznădăjduiți,
Să facă azi cu adevărul alianță,
Eliberați de teamă, minciună, ignoranță,
Să cânte toți cântarea acelor izbăviți!

Să-mi fie versul Doamne, spre zidirea
Acelor care luptă, voia să-Ți împlinească,
Să crească-n fiecare încrederea, iubirea,
Să nu-i învingă lumea, nici diavolul, nici firea,
În ziua judecății răsplata să primească!

Să-mi fie versul Doamne, mărturie,
Despre a Ta iubire și milă și putere,
Cum m-ai salvat de moarte, de patimi și robie,
Cum ai făcut din mine a harului solie,
Un mesager ce spune de cruce și-nviere!

Să-mi fie versul Doamne, vindecare,
Celor ce poartă răni trupești sau sufletești,
Să le aducă pace, alin, îmbărbătare,
Credința din Scripturi mântuitoare,
Și-alese bucurii duhovnicești!

Să-mi fie versul Doamne, învățătură,
Izvor curat de apă spre oameni însetați,
Firimituri desprinse din Scriptură,
Răspunsul înțelept și cu măsură,
Spre toți câți vor să fie creștini adevărați!

Să-mi fie versul Doamne, o chemare
Spre lumea care zace în păcate,
Chemare la credința salvatoare,
Căință și-ascultare slujitoare,
Un strigăt de trezire-n miez de noapte!

Teodor Groza

Domnul Dumnezeu e Mare!

Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de
cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! Ps. 146:5

Cazul Sarai-Agar ne fie
Bun exemplu-n așteptare,
Nu întârzie răspunsul –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Ce a spus El se va face,
Vom încurca de ajutăm,
Ce apoi se va desface
Nu-n bine fi-va, s-așteptăm!

La timpul cel mai potrivit,
Răspunde-va în îndurare.
Ținem strâns ce am primit –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Brațul Său victorios,
În neputința cea mai tare
Ne va ridica de jos –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Și când totul spune: nu,
Ținem strâns încredințarea.
Suntem slabi: și eu și tu –
Domnul Dumnezeu e Mare!

Cântă-i glorii, fii în pace
Pân’ la ultima suflare!
Ce promite, se va face –
Domnul Dumnezeu e Mare!!!

Lidia Cojocaru

Tu, ești totul pentru mine!

Doamne Minunat și Mare
Măreț, Etern, Sfânt și Divin
Doresc a inimii ‘nchinare
Să-ți fie Ție-n veci, amin!

Tu, Cel ce viață dăruiești,
Tu, Cel ce cercetezi pământul
Și inimă cunoști, căci ești
Pătrunzător a tot, chiar gândul

Cunoști, și-i cunoști menirea
Tu, meriți slavă-n veci și cinste!
Meriți toată mulțumirea,
Iubirea inimii ferbinte

O meriți Tu, doar Tu, Părinte
Prezent în dragostea-Ți divină,
Ce rugă-ascultă, ia aminte
Privirea Ta, mereu senină

Îmi încunună pasul vieții,
‘Mi-arată calea cea curată,
Prin Tine-i clipa frumuseții,
Prin Tine, Dumnezeu și Tată!

Tu, ești totul pentru mine,
Ești suflare, ești și cânt!
Tu, ești Totul pentru mine –
Domn Măreț, Etern și Sfânt!!!

Lidia Cojocaru 

Mântuirea e un dar…

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!
Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Rom. 6:1-2

Mântuirea e un dar,
Prin iubire dăruit!
Fără merit! E prin har,
Dar e oare prețuit?!?

Ce aducem la picioare,
Celui, ce ne-a dat viața?
Când prin El este suflare,
Ce în noi bucură fața?

Mântuirea e un dar,
Darul Vieții ce dă viață!
Dar depunem pe altar,
Ce Scriptura ne învață?

Cerul azi mai chiamă inimi!
Pământu’ acceptă sau refuză
Și continuă cu patimi,
Aducând mereu o scuză…

Mântuirea azi mai cheamă!
Suntem liberi a alege…
Un trai în fire fără teamă,
Ca un fiu fărădelege,

Sau o viață în Hristos,
Cu viitor în nemurire!
Vas de cinste și folos,
Cu veșmântul în sfințire.

Darul Vieții, Măntuirea
Fie-n preț la fiică, fiu
Azi, mai cheamă Izbăvirea!
Mâine, poate fi târziu…

Mântuirea e un dar!
Alegi tu, aleg și eu…
Mântuirea e un dar…
Suntem fii din Dumnezeu?!?

Lidia Cojocaru 

Nu pot pricepe…

Nu pot pricepe-adesea de ce mi-e dat în viață
Sà gust din plin amarul și fierberea din piept,
Că multe vise-mi par epave, sfărâmate
Dar, conștient deplin că viața-i dirijată
De-un Tată ce-mi dorește doar binele…accept.

Îmi conturez în minte, stingher, planuri mărețe
Prea îmbiat de șoapte, nedornic de tumult;
Și-orbit, eu merg ‘nainte, sătul de vechi povețe
Când, Vocea Ta mã cheamă, răbdarea să nă-nvețe
Și-atunci, în agonie, de Tine vreau…s-ascult.

Când valuri mari de ură îmi amenință viața
Și vorbe grele, goale, în arme se prefac
Aș vrea sã spun, s-arãt, sã dovedesc dreptatea,
Justificãri, motive și dreaptă realitatea,
Dar Tu mă chemi atunci, Isuse scump,…să tac.

C-atât de mulți sunt cei ce se îndreaptă, iute,
Spre lumea de-ntuneric și-n valuri reci se frâng
O lume zbuciumată și suflete pierdute,
Pierduți, dar nu e nimeni în stare să ajute,
Chemarea Ta mă-ndeamnă să-ngenunchez,…să plâng.

Învață-mă, Stăpâne, valorile divine,
Să Îți ofer viața, suflarea în mănunchi,
Ca, înjugat slujirii, cu tot ce am în mine,
Să-Ți dau întreaga slavă, că Ție ți se cuvine
Și sã trăiesc ca Tine, nu-n faimă, ci-n…genunchi.

Franciuc Adelin

Tot ce ești…

Tot ce ești stă într-o suflare
Dar rănești și nu te doare,
Cauți valori și pierzi valoare,

Calci cu tălpile pământul,
Atingi stelele cu gândul,
Dar mintea ți-o suflă vântul…

Măsori adâncimile,
Socoți  înălțimile…
Dar „nu-ți vezi măsurile”.

Treci prin foc dar rece ești!
Strângi comori dar sărăcești!
Mergi pe-un drum dar rătăcești…

Birui dar n-ai biruință,
Cunoști dar nu ai „știință”,
Știi dar nu ai conștiință…

Ai un Țel dar n-ai voință,
Ai Chivot dar nu-n ființă,
Ai un crez…dar n-ai credință!

Soare ai dar n-ai lumină…
Pace ai dar nu-i divină…
Râzi…dar duhul tău suspină!

Ai picioarele în mână,
Ai și Ținta la îndemână,
Dar, și-o inimă haină…

Viață ai dar nu trăiești…
Iubit ești dar nu iubești…
Te cunoști…dar te-ocolești!

Vrei din ceruri stelele,
Din pământ comorile,
Din lume plăcerile

Și-ți urmezi visările
Dar nu-ți numeri zilele
Să-ți faci socotelile!

Ai Cuvânt dar nu-i dai glas,
Te treci fără-a face-un pas…
Pleci…Și nu-ți iei bun rămas…

Visul viitoru-ți scurmă,
Urma îți rămâne în urmă,
Un suflu suflarea-ți curmă…

Tu îți glorifici sinele,
Moartea îți curmă zilele…
Ce câștigi nebunule?!

Ioan Hapca

Al Meu este omul!

Veşteda suflare îşi trage povara,
Sub greul şi biciul celui mai rău,
Omul ce şi-a ‘ntinat moştenirea,
Şi-a zdrenţuit straiul lui Dumnezeu.

Scurmă cu mâinile după roşcova lumii,
Mănâncă flămând din blidul spurcat;
Domnul din ceruri oftează…
-E fiul, ce-n haina iertării l-am îmbrăcat.

Surdă-ascultare, distrusă-i credinţa în
Omul ce-odată a fost iertat…
S-a-ntors iar la locul unde porcii îl scurmă,
…loc necurat!…

Planuri de luptă  se fac cu duiumul,
Dar Domnul din cer le răspunde:
-Al meu este omul, chiar de-i căzut,
Zadarnic vi-i planul  că Eu, îi sunt Scut!

Coboară din ceruri – Iubirea,
Cu vasul cu Untdelemn;
E Pâinea cea Vie – Scriptura,
Şi plânsul salvării pe lemn.

Se-apleacă,-i vorbeşte sărmanului om,
Îl spală, ‘nnoieşte-n al Duhului-Domn,
‘L îmbie, pe Cale-i vorbeşte-ndurat,
Iubirea-I la lucru, în omul salvat!

**************************
În plâns îşi ridică ochii spre cer:
-A Domnului-I: slava, mărirea, puterea,
Că nu m-a lăsat în păcat să mă  pierd!

Cea mai mare luptă se dă între Dumnezeu şi întuneric, pentru sufletul omenesc!

SandaTulics

O,sfant Olar ce esti in ceruri…

De-atatea ori simt incercarea
Cum bate iar la usa mea
Nu vreau sa ii deschid eu usa
Dar vrea sa mi-o deschida ea.
Si intra…se-ncalzeste zarea
Cuptorului de nedorit
Si-ncepe iarasi modelarea
Vasului meu plapand,sfrijit..
*
-Tu esti Olarul,eu sunt lutul
Fragila arta-n mana Ta
Cand in cuptor ma aflu,doare
Si doare modelarea mea..
Eu stiu ca-n orice incercare
Tu vrei sa vezi:mai te iubesc?
Sau vreau doar lucruri pieritoare
In loc de raiul Tau ceresc?
O,Dumnezeul meu cel mare
Ce m-ai chemat din necuprins
Acel ce-n nari mi-ai pus suflare
Tu ma cunosti si totul stii..
Tu stii cat pot rabda cuptorul
Si setea ce ma arde greu
Tu vezi si flacara-ncercarii
Peste fragilul vas al meu.
Tu esti mai mare decat toate
De incercari si de dureri
Tu schimbi durerea-n bucurie
Si intristarea-n mangaieri.
Departe sa raman de Tine
Eu n-as putea si as muri..
Tu esti Viata ce-mi da viata
Si aici si sus in vesnicii!
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Atat de slab sunt si stingher
Iar vasul meu inca-i aicea
Dar inima mi-e sus in cer!
Satul de chinuri si cuptoare
Spre Tine zboara gandul meu
Si aripi se deschid in soare
Sa zboare catre cerul Tau
Ca bietul suflet ce-ndurat-a
Atatea-amare framantari
Sa isi gaseasca-n ceruri pacea
In nesfarsite mangaieri.
O,sfant Olar ce esti in ceruri
Tu inca pe pamant ma tii
Dar dorul meu e in Inalturi
Vreau sus la Tine-n vesnicii
Sa uit dogoarea cea grozava
Ce am simtit-o in cuptor
Sa uit de viata mea pribeaga
Intrand pe poarta din splendori;
Sa-mi spui tinandu-ma in brate
Ca tot ce-a fost a luat sfarsit
Si ca va-ncepe bucuria
De nesfarsit..De nesfarsit..
Si sa-mi mai spui ca bietul suflet
Din vasul care-ai modelat
Va mosteni Cununa Slavei
Ce nicicand nu a meritat.Amin
Cu lacrimi in ochi,tanjind de dor dupa Marele Olar si sub incontestabila inspiratie a Duhului Sfant am scris aceasta poezie,transportat intr-o atmosfera straina de Pamant…Slava Tie,Domnul meu si Dumnezeul meu,Marele meu Olar!
Emanuel Hasan