23 Noiembrie

„Părtăşie cu EL” 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Interesele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjeşte să vadă deșerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este .prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire.

Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Tu nu mai eşti al tău

„Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

“O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: “Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

Oswald CHAMBERS

Mandatul chemării

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi “vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce “vinul” şi “pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Răsplata dumnezeiască

“Cel ce udă pe alţii, va fi udat şi el.” (Proverbe 11.25)

Dacă iau seama şi sunt atent la nevoile altora, şi Dumnezeu va fi cu luare aminte la ale mele, pentru a mă răsplăti. Dacă îl voi cinsti pe sărac şi Dumnezeu mă va cinsti. Dacă mă voi ocupa de copilaşi, mă va socoti ca pe un copil al Său şi se va ocupa de mine. Dacă voi păstori turma Sa şi El mă va păstori. Dacă voi uda grădina Sa, va face şi El din inima mea o grădină udată. Aceasta este chiar făgăduinţa lui Dumnezeu, şi rămâne ca eu să împlinesc condiţia ce mi se cere, pentru a îndrăzni să aştept împlinirea ei.

Este de mare folos pentru mine să nu mă mai vait de suferinţele mele, de încercările mele, de slăbiciunea mea, încetând să mă ocup de mine însumi şi – din dragoste pentru Domnul – să încep să mă ocup de sufletul celor din jurul meu. Apa din lacul meu scăzuse mult, nici o ploaie nu venise să-l umple iar. Văzând cum grădina mea se usca din cauza secetei, deschisei într-o zi zăgazul şi lăsai să vină apă, pentru a uda plantele care se ofileau. Dar, o minune, un izvor ascuns şi necunoscut de mine până atunci ţâşni de la fund, aşa că bazinul ce pe altă deschizătură se golea, udând grădina, se umplea din nou. Atâta timp cât apa rămăsese stătătoare, izvorul era ca sigilat; dar, de îndată ce se scurgea, se umplea din nou. Frate, soră, de îndată ce tu vei voi să uzi viaţa altora, Domnul se va gândi la tine şi-ţi va da o apă proaspătă şi răcoritoare.

Charles Spurgeon