La poarta timpului

La poarta timpului a bătut
Un ceas necunoscut defel.
Sǎ cǎutǎm pentru început
Cu pace sǎ intrǎm în el.

Sǎ dǎm mândria la o parte
Şi nepǎsarea, gândul rǎu,
Cǎ dincolo de-acestea toate
Rǎmânem singuri doar cu… ‚eu’ .

Sǎ facem bine tuturora;
Nicicând rǎsplatǎ s-aşteptǎm
Iar când se-arată aurora
Spre cer în stoluri sǎ zburǎm.

Sǎ nu ne ţinǎ lanţuri grele
De-acest pǎmânt ce-i trecǎtor,
Cǎ nu aici, ci printre stele
Avem locaş moştenitor.

Dar pân-atuncea fiecare
Cu fapte bune, rugǎciuni,
Cu ochii aţintiţi spre Soare,
Sǎ cǎutǎm sǎ fim mai buni.

Şi sǎ stǎm veghetori la posturi
Cu untdelemn scump cumpǎrat,
Sǎ fim strǎjerii de pe ziduri
Care-l aşteaptǎ pe-mpǎrat.

Sǎ ne-nrolǎm în oastea sfântǎ
Şi pentru Domnul sǎ lucrǎm.
Sǎ fie lupta cât de cruntǎ –
’Napoi nicicând sǎ nu ne dǎm.

Pe cap cu coiful mântuirii,
Cuvântul sabie s-avem
Iar platoşa neprihǎnirii
Sǎ ne-nsoţeascǎ când luptǎm.

Sǎ nu uitǎm de-ncǎlţǎminte,
De râvna Evangheliei
Ce-aduce pace şi dreptate
Printre acei ce-s ai Sǎi miei.

Sǎ ne încingem cu-adevǎrul,
Scutul credinţei sǎ avem.
Sǎ ridicǎm mai sus drapelul
Şi-aşa în vânt sǎ îl ţinem…

Aşa sǎ-ntâmpinǎm pe Domnul
Când reveni-va pe Pǎmânt
C-atunci ni se va stinge dorul
Cǎci am lucrat pentru Cel Sfânt.

Şi vom serba pentru vecie
Serbarea celor mântuiţi,
Şi vom cânta cântări o mie
Cu-acei ce n-au fost biruiţi.

, Cristina Magdalena Francu

Sunati strajeri!

E-o pace nefirească în cetate,
Duşmanii par a nu fi nicăieri,
Păianjeni stau pe porţi neferecate
Ce scârţâie atunci când vântul bate
Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.

Din înălţimea turnului de pază
Se-aude al columbei uguit;
În liniştea adâncă de amiază
Doar ea şi firele de praf pe-o rază
E tot ce a rămas neadormit.

Mai vulnerabilă ca niciodată,
Expusă la pericol permanent,
Cetatea crede-n pacea nesperată
Care cuprinde astăzi lumea toată,
În libertatea fără precedent.

Dar, vai! – mai camuflat ca-n orice vreme,
Un inamic perfid şi veninos
Vine ca negustor, şi caru-i geme
De dulci poveri, ispite prinse-n gheme
De linguşeli, şi vinde bucuros.

Este întâmpinat cu bucurie
Şi chiar la masă este invitat,
El îşi expune marfa şi îmbie.
Poporul cumpără fără să ştie
Otrava dulce-a negrului păcat.

Nu e scenariu, e realitate
Mai grea ca plumbul marilor poveri.
Treziţi-vă cât gongul încă bate,
Duşmanul a pătruns deja-n cetate,
Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!

Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,
Nici pentru a cânta cântări de joc;
Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,
Căci ridicând poporul în picioare
Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.

Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere
Cetatea ce-o va cere de la voi
Când altă trâmbiţă, din alte sfere,
Va răsuna, deodată, cu putere
Şi El va lua cetatea înapoi.

Simion Felix Martian