Chemarea Tatălui ceresc

„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine,
şi slava Domnului răsare peste tine.”
Isaia 60/1

Se lasă noaptea peste dune aurii,
Nu se văd stele, doar norii cei alburii.
Aud o voce dintr-un nor misterios:
-Voi ridica perdeaua să-L vezi pe Cristos!

În Răsărit, te plimbi prin dune aurii,
Privești spre stele, asculți harfele lor vii,
Iubești cerul, a lui tainică cântare:
„Eu sunt cu tine, Eu nu-s în depărtare!”

Slava Domnului peste tine răsare,
Stea se naște, e vremea de îndurare,
Scoală-te și luminează-te, Balthazar,
Căci și tu capeți de la cer astăzi un dar!

Mă uit spre cer să văd cine îmi vorbește,
Vălul de nori grei încet se risipește.
O Lumină Albă coboară din zare,
Slava Domnului peste mine răsare.

O Stea nouă, ca un Crin Alb, a răsărit,
Stelele, deodată, toate au amuțit.
E Stea cu semn divin, ce tocmai vorbește:
„-Tatăl ceresc și pe tine te iubește!”

Stelele încep să cânte toate în cor:
-Îl slăvim, noi Îl slăvim pe Mântuitor!
S-a născut un Rege cu numele Isus,
Vino să te închini, te strigă Cel de Sus!

Va rupe lanțul robiei de păcate,
El va învia ramurile uscate,
Vino Balthazar, truda ta nu-i în zadar,
Aleargă pe dune, îți dau aripi de har!

-Slăvită fie Steaua ce strălucește,
Și frumosul Crin Alb ce tot înflorește!
Mi-a trimis un semn al meu Domn și Dumnezeu,
Înaintea lui Isus, mă închin și eu!

Dacă acest Rege este un dar de Sus,
Îngenunchez și eu în fața lui Isus!
Am băut nectar de har, pasul e voios,
Cerul îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Ascultând a cerului dulce chemare,
Vin către Domnul, eu, cel din depărtare,
Am băut strop de pace, cântul e voios:
Tatăl îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Arancutean Eliza 

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc

Cu ochii sufletului

Deseori, privesc cerul  înalt, în noapte,
Văd stele zâmbind, păsări, aud și șoapte,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd  Râul de Iubire a lui Dumnezeu!

Privesc  spre miazănoapte, stelele clipesc,
Galaxii minunate, ochii, îmi uimesc,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd un Porumbel alb venind din empireu.

-„Vino, Porumbel, cu pene  de lumină!
Adu haine albe pentru lut și tină!
Pană albă din aripa Ta de lumini,
Și un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi!

Adu și o ramură verde de măslin!
Pecetea de Pace a Tatălui divin,
Scânteie de foc din Făclia Iubirii,
Și un dor nestins de Țărmul Nemuririi!

Toarnă  ulei în candela mea  cerească!
Fereastra sufletului meu să crească,
Să văd   mereu albastrele Tale câmpii,
Să aud corul de îngeri din veșnicii!”

O aripă de lumină mă atinge,
Aprinde mucul ce aproape se stinge,
Deschide  larg fereastra sufletului meu,
Să coboare limbi de foc de la Dumnezeu!

Simt un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi,
Poposesc și eu în corul de lumini,
Cântă a mea harfă cu îngerii de sus;
„-Slavă Ție, Doamne, al meu Cristos Isus!”

Arancutean Eliza 

Lauri de lumină

Psalmul 19

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.”

Cerul povestește de slava lui Isus,
Învierea o vestesc stelele de sus,
Noaptea lasă  mesaj pe raze de lună;
-„Din cântări de slavă împletiți cunună!”

Lauri de lumină  coboară de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus,
Buchet împletit din cerești osanale,
Flori de Mântuire răsar  pe cărare!

Picură rouă pe flori de primăvară,
Și raza lunii țese o pânză rară,
Lasă un mesaj voios zorilor, pe flori;
„Isus  Cristos, Domnul, a înviat în zori!”

Luceafărul de dimineață  apune,
Dar îi face Soarelui un semn, și spune;
-Grăbește-te și du vestea în Răsărit!
„”Isus Cristos, Lumina Lumii a sosit!””

Și briza mării  îmbrățișează palmieri,
Se unduie și dansează  voios cu ei;
Parfum aduce din albastrele câmpii;
„A înviat Isus, Domnul din veșnicii!”

Și ciocârlia se înalță spre soare,
Și cu  voioșie strigă spre popoare;
-Aud îngerii, în cer, cântând mai duios;
„Mărire, Mărire, lui Isus Cristos!”

Plin de păcate, pe drum, fac și eu un pas,
A sosit, în lume, al Mântuirii ceas,
Ce trezește cu voce suavă, fină;
„Dă-mi inima, și voi șterge a ta vină!”

Din  ochi, picură rouă de  Mântuire,
Iar Inima   țese  raze de iubire,
Lauri de lumină primesc și eu, de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus!

Arancutean Eliza 

Se lasă așteptată primăvara…

Un rece vânt de iarnă se-ntețește
În întunericul stăpân peste oraș
În față și în suflet mă lovește,
Să îmi întoarcă șovăielnicii mei pași…

Unde e luna, unde e în astă noapte?
Oh, după norii gri iar s-a ascuns…
Și de acolo parcă-mi spune-n șoapte
Că stelele sunt triste și au plâns…

Merg înainte, să-nțeleg misterul
Ce pân’ acuma nu l-am deslușit
Dar, parcă zăvorât tace și cerul…
Pământul de mult timp a amuțit…

De ce mai zăbovesc? Mă-ntorc acasă!
Nu e chiar beznă, câmpu-i alb, totuși pustiu…
Ce frig e… însă-n casa mea frumoasă
E cald și bine, iar afară e târziu! …

Se lasă așteptată primăvara…
Zăpada albă-mi scârțâie sub pași,
Doar ea mi-arată unde e cărarea
În întuneric, înapoi către oraș…

Emanuel Hasan

Steaua Iubirii

Evrei 10
” Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său… ”

Plânge cerul, vasul de lut se frânge,
În inima de mamă, sabie, sânge,
Sunetul sopharului cu greu se naşte;
-”La Golgota, e jertfit Mielul de Paşte! ”

Perdeaua de la Templu, ruptă de sus în jos,
Liberă-i intrarea, prin harul lui Cristos,
Stelele nu dansează pe cerul întins,
Doar Steaua Iubirii lui Isus nu s-a stins!

Stă ca o Făclie între cer şi Pământ,
Luminează noaptea şi drumul cel strâmt,
Candelă sfântă, pentru pasul păcătos;
-”Adam, ai primit lumină de la Cristos! ”

Numele lui Cristos este Stâlpul de foc,
Se dau la o parte heruvimii din loc,
Să intre în Eden Adam cel păcătos,
La raiul cel regăsit prin Isus Cristos!

Adam se întoarce la vechea Gradină,
La râul de smarald şi la apa cea lină,
Îngerii din ceruri strigã ”Mărire!
Sângele lui Isus face ispăşire! ”

Azi, cerul zâmbeşte, Lumina învinge,
Ispăşire face al lui Isus sânge,
Sopharul de seară îngâna duios;
-”Azi se dă mântuire prin Isus Cristos! ”

Floarea Iubirii îşi deschide bobocii,
Iar parfumul ceresc mângâie copacii,
Un Glas duios cheamă pe omul păcătos,
În Raiul regăsit prin Isus Cristos!

Arancutean Eliza  

Tot ce ești…

Tot ce ești stă într-o suflare
Dar rănești și nu te doare,
Cauți valori și pierzi valoare,

Calci cu tălpile pământul,
Atingi stelele cu gândul,
Dar mintea ți-o suflă vântul…

Măsori adâncimile,
Socoți  înălțimile…
Dar „nu-ți vezi măsurile”.

Treci prin foc dar rece ești!
Strângi comori dar sărăcești!
Mergi pe-un drum dar rătăcești…

Birui dar n-ai biruință,
Cunoști dar nu ai „știință”,
Știi dar nu ai conștiință…

Ai un Țel dar n-ai voință,
Ai Chivot dar nu-n ființă,
Ai un crez…dar n-ai credință!

Soare ai dar n-ai lumină…
Pace ai dar nu-i divină…
Râzi…dar duhul tău suspină!

Ai picioarele în mână,
Ai și Ținta la îndemână,
Dar, și-o inimă haină…

Viață ai dar nu trăiești…
Iubit ești dar nu iubești…
Te cunoști…dar te-ocolești!

Vrei din ceruri stelele,
Din pământ comorile,
Din lume plăcerile

Și-ți urmezi visările
Dar nu-ți numeri zilele
Să-ți faci socotelile!

Ai Cuvânt dar nu-i dai glas,
Te treci fără-a face-un pas…
Pleci…Și nu-ți iei bun rămas…

Visul viitoru-ți scurmă,
Urma îți rămâne în urmă,
Un suflu suflarea-ți curmă…

Tu îți glorifici sinele,
Moartea îți curmă zilele…
Ce câștigi nebunule?!

Ioan Hapca

La capătul virgulei

Merg la biserică
şi mă plimb cu Dumnezeu prin sufletul meu.
El zâmbeşte deşi buzele Lui sunt ca două
curcubeie arcuite concav.
când mă-mpiedic de oameni
mă prinde în braţe şi mă ridică mai sus de
prejudecăţile mele.

la ora 6:00
El iese în faţă
stelele se cuibăresc prin sertare de polen cosmic
şi cu trilul unei privighetori îmi recită „Fericirile”.

„Tati”, Îl întreb eu,
cum sunt anotimpurile din ochii mei
văzute din rai?

ca nişte flori de aloe suspinând
în care se ascund galaxiile!

şi cum arată funia împletirii mele cu adevărul?

ca o rază de lună înfiptă în jucăriile nopţii!

„Tati”,
unde este inexplicabilul sfârşit al
întoarcerii mele în gnomul luminii?

la capătul virgulei
acolo paginile rodesc quadriviumul păcii
şi moartea nu va mai fi!

târziu
dincolo de războaiele înserării
tăcem amândoi plini de cuvinte.

Nicholas Dinu

SUFLETUL VEŞNIC

Da, sufletul nostru e nemuritor,

Precum Cel dintru care descinde,

Ca apa ce curge mereu din izvor,

Măcar că pe luciul ei undele mor,

Izvorul în el le cuprinde!

 

Ca floarea ce-şi dă minunatul balsam,

Purtat în petale de rouă,

Chiar dacă o clipă trăieşte pe ram,

Ea ţese adânc uimitor filigram

De viaţă, spre viaţa cea nouă!

 

Ca stelele ‘nalte ce trec liniştit

La primele raze de soare,

Noi nu le vedem, dar acolo-n zenit,

Ascunse în astrul ce le-a copleşit,

Plutesc în neant şi splendoare.

 

Sau ca un ecou ce aleargă hoinar

Şi care pe mulţi îi intrigă,

Că până să poată să spună mai clar

Ce are de spus, se trezeşte că iar

Se întoarce la Cel care-l strigă.

 

Aşa ne e viaţa aici pe pământ,

În trupul acesta vremelnic:

Ca unda pe apă, ca floarea în vânt,

Ca steaua în zori sau ca sunetul frânt,

Dar sufletu-n Domnul e veşnic!

 

Pastor Ionel Grosu, Phoenix, Arizona

www.ekklesiaro.com