1 Mai

„Eu sunt un trandafir din Saron.” Cântarea Cântărilor 2:1

Oricâtă frumuseţe ar fi în lumea naturală, Isus Christos posedă toată frumuseţea din lumea spirituală, printre flori, trandafirul este considerat cel mai dulce, dar Isus este mult mai frumos în grădina sufletului decât trandafirul din grădinile lumii. El ocupă primul loc între zece mii. El este soarele, şi toţi ceilalţi sunt stelele; cerurile şi ziua sunt întunecate în comparaţie Cu El, fiindcă Regele le întrece pe toate în frumuseţe. „Eu sunt un trandafir din Saron”. Acesta era cel mai frumos şi rar trandafir. Isus nu este doar „trandafirul”; El este „trandafirul din Saron” cel mai bun dintre cei mai buni.

El este cel mai frumos şi mai încântător. Farmecul Său este foarte variat. Trandafirul este o încântare pentru privire, şi mirosul său este o plăcere şi o împrospătare. La fel, fiecare dintre simţurile sufletului — fie că este vorba de gust, miros, auz, vedere sau simţire – găseşte desfătare în Isus. Până şi amintirea iubirii Sale este dulce. Ia un trandafir din Saron, şi desfă-i petalele; pune-le în potirul amintirii, şi scoate apoi câte una, ca să-ţi umpli casa de mireasmă. Christos mulţumeşte cel mai rafinat gust al celui mai sensibil suflet în cel mai înalt grad.

Cel mai mare amator de parfumuri este mulţumit de trandafir. După ce a atins cel mai înalt grad de desfătare, sufletul mai găseşte încă noi miresme în Christos; pe măsură ce trece timpul, ÎI poţi aprecia mai bine. Cerul însuşi nu posedă nimic mai de preţ decât trandafirul din Saron. Ce simbol i-ar putea exprima pe deplin frumuseţea? Vorbirea şi simţămintele umane nu pot vorbi despre El. Cele mai alese farmece ale pământului nu-i ating nici pe departe frumuseţea. Binecuvântat trandafir, înfloreşte în inima mea pe vecie!

C.H. Spurgeon

22 Decembrie

„Eu te întăresc.” Isaia 41:10

Dumnezeu are rezerve puternice cu care să-şi ţină angajamentul, fiindcă El este capabil să facă totul. Credinciosule, până nu vei seca oceanul atotputerniciei, până nu vei sfărâma în bucăţi munţii tăriei, nu ai de ce să te temi. Nu te gândi că puterea omului va putea birui vreodată puterea lui Dumnezeu. Cât va sta pământul în picioare, ai destule motive să rămâi tare în credinţă. Acelaşi Dumnezeu care conduce pământul pe orbită, care hrăneşte cuptorul aprins al soarelui şi aprinde lămpile stelelor a promis să te întărească în fiecare zi. Dacă El este capabil să susţină universul, ce te face să crezi că nu va fi în stare să-Şi îndeplinească promisiunea? Aminteşte-ţi ce a făcut în vechime, în generaţiile trecute. Aminteşte-ţi că a vorbit, şi s-a făcut; că a poruncit, şi au luat fiinţă.

Oare va obosi Cel care a creat lumea? El a făcut lumea din nimic; nu va fi oare în stare să-şi susţină copiii? Va fi necredincios cuvântului Său, şi lipsit de putere? Cine stăpâneşte furtuna? Nu călătoreşte El pe aripile vântului, nu face din nori carul Său, şi nu ţine oceanul în palma mâinilor Lui? Cum te-ar putea dezamăgi? Dacă ţi-a făcut o asemenea promisiune, te vei îndoi măcar o clipă de El, crezând că nu are putere să o îndeplinească? A, nu! Nu poţi să te mai îndoieşti. Dumnezeul şi puterea mea, cred că promisiunea Ta se va îndeplini, fiindcă rezervorul necuprins al harului Tău nu poate fi golit niciodată, şi hambarul fără fund al puterii Tale nu poate fi golit de prietenii Tăi sau jefuit de duşmani.

Toţi cei fără puteri să se-nţărească
Şi în cântare pe Iehova să-L mărească.

Meditaţii C. H. Spurgeon

2 Decembrie

„Esti frumoasă de tot, iubito.” Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot”. El o vede în El însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală.

Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul” (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei” (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei”.

Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!” (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu” (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Mai

„Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.” 1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării.

Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei.

Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-L preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu te teme!

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Când de partea ta e Domnul?
Cel ce a facut pământul,
Cerul, stelele și vântul!

Nu te teme turmă mica,
Căci Păstorul te ridică
De-ai slăbit, El te-ntărește
De păcat, te mântuiește.

Ce-ar putea sa-ți facă lutul?
Doar de-ați aminti trecutul,
Care Isus l-a iertat,
Cu-al Său sânge l-a spălat.

Ce-ar putea sa-ți facă omul,
Câtă vreme ești cu Domnul?
Cu tot sufletul iubești
Și-n Cristos te odihnești!

Nu te teme turmă mică,
Chiar de valul se ridică,
Chiar de urlă furios
El, te scapă glorios.

El te duce-n carul Său
Și la bine, și la rău
El te paște-ntr-o pășune,
Unde curg izvoare bune.

Unde iarba e mustoasă,
Cu mireazma sa aleasă,
Cu balsam vindecător,
Plin de dragostre și dor.

I-ar de vine o furtună
Plouă, fulgeră și tună,
Mâna Lui te ocrotește
Și din foc te izbăvește.

Nu te teme turmă mică,
Chiar de groaza te infrică,
I-ar săgeata iute zboară. .
Ești în veci a Lui, comoară!

Alexandru Raneta 

Unde eşti copilărie? …

Prin praful vremii răscolesc memorii,
Mă-nduioşează fiecare umbră,
Aşa încerc s-alung din cale norii,
Cumva să-ntârzii înserarea sumbră.

Văd prin noian de ani copilăria,
În zorii vieţii ea ne-a fost cununa,
Nu ne lipsea curajul, nici tăria
Şi de departe ne-ocolea furtuna.

‎Înviorate pajiştile-ntinse
Zoreau cu veselia să ne-ajungă,
Ne aminteau doar stelele aprinse
Că ziua nu ne-a fost destul de lungă!

Aveam atunci grădini cu flori şi fluturi,
Bondari în mai, gândaci, câte-o albină …
Era prea mult frumos să nu te bucuri
Şi-n bezna vremii-n noi a fost lumină.

‎În zilele-nnorate căutam tâlcuri
În cărţile ce-aveau să le dezlege,
‎Ne mistuia o sete din adâncuri,
Nepotolită foame de-a-nţelege.

Ne-a-ncins apoi elanul tinereţii,
Seninul gând că toate-s cu putinţă,
Netulburaţi de umbrele tristeţii,
Ne prisoseau şi visuri şi voinţă.

‎Câţi ani frumoşi trecut-au cu grăbire
‎Tot învăţând rostul să ne-mplinim,
Ne-a mai rămas să dăruim iubire
Şi să-ncercăm frumos să-mbătrânim!

Olivia Pocol 

De vrei să-L vezi …

Oricât de firavă, o floare
Vorbește despre Creator,
Prin gingășie, prin culoare,
Ori prin parfumu-mbietor.

Și-o gâză, cât ar fi de mică,
Are, în lumea ei, un rost,
Te uită numai la furnică
Ducându-și hrana-n adăpost.

Te-ncântă pasărea măiastră
Ce-n triluri cheamă-ai zilei zori
Din tufele de la fereastră,
În recitaluri de viori.

Cum de știu norii să dea ploaia
Peste livezi, peste răsad,
Să-i stingă soarelui văpaia,
Să primenească apa-n vad!

Și cum știu stelele să cânte,
Luminătorii să stea-n post,
Prea tare să nu se-nfierbânte,
Dar nici prea reci să nu fi fost.

Cum s-au pus mărilor hotare
Și cine le-a-mblânzit furia,
Cine-a ascuns mărgăritare,
Și munților le-a frânt tăria!

Prin El sunt toate în ființă,
De El vorbește-ntreaga fire…
Īnchină-te cu umilință,
El n-are seamăn în mărire!

Olivia Pocol

Chemarea Tatălui ceresc

„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine,
şi slava Domnului răsare peste tine.”
Isaia 60/1

Se lasă noaptea peste dune aurii,
Nu se văd stele, doar norii cei alburii.
Aud o voce dintr-un nor misterios:
-Voi ridica perdeaua să-L vezi pe Cristos!

În Răsărit, te plimbi prin dune aurii,
Privești spre stele, asculți harfele lor vii,
Iubești cerul, a lui tainică cântare:
„Eu sunt cu tine, Eu nu-s în depărtare!”

Slava Domnului peste tine răsare,
Stea se naște, e vremea de îndurare,
Scoală-te și luminează-te, Balthazar,
Căci și tu capeți de la cer astăzi un dar!

Mă uit spre cer să văd cine îmi vorbește,
Vălul de nori grei încet se risipește.
O Lumină Albă coboară din zare,
Slava Domnului peste mine răsare.

O Stea nouă, ca un Crin Alb, a răsărit,
Stelele, deodată, toate au amuțit.
E Stea cu semn divin, ce tocmai vorbește:
„-Tatăl ceresc și pe tine te iubește!”

Stelele încep să cânte toate în cor:
-Îl slăvim, noi Îl slăvim pe Mântuitor!
S-a născut un Rege cu numele Isus,
Vino să te închini, te strigă Cel de Sus!

Va rupe lanțul robiei de păcate,
El va învia ramurile uscate,
Vino Balthazar, truda ta nu-i în zadar,
Aleargă pe dune, îți dau aripi de har!

-Slăvită fie Steaua ce strălucește,
Și frumosul Crin Alb ce tot înflorește!
Mi-a trimis un semn al meu Domn și Dumnezeu,
Înaintea lui Isus, mă închin și eu!

Dacă acest Rege este un dar de Sus,
Îngenunchez și eu în fața lui Isus!
Am băut nectar de har, pasul e voios,
Cerul îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Ascultând a cerului dulce chemare,
Vin către Domnul, eu, cel din depărtare,
Am băut strop de pace, cântul e voios:
Tatăl îmi vorbește, eu alerg spre Cristos!

Arancutean Eliza 

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc

Glorie Celui Preaînalt

Ovidiu Opris