Ar vrea cel rău să ne doboare

Ar vrea cel rău să ne doboare,
Acum în zilele din urmă,
Prin cuvântări nimicitoare,
Chiar prin minuni înșelătoare,
El vrea să fure, să omoare,
A Domnului micuță turmă!

Ar vrea cel rău să ne abată,
Din calea bună a sfințirii,
De tot ce-i drept să ne despartă,
Pe-o cale largă și stricată,
Să risipim viața toată,
Comorile iubirii!

Ar vrea cel rău să ne dezbine,
Cu falsul drept al libertății,
Să nu mai știm ce este bine,
Să nu mai vrem ce se cuvine,
Să pierdem stările divine,
Puterea unității!

Ar vrea cel rău să ne înșele,
Cu bogățiile deșarte,
Ne face să visăm la stele,
Pune venin în floricele
Ce duc pe mulți după zăbrele…
Durere, chin și moarte!

Ar vrea cel rău să ne oprească,
Să nu mai ducem, , Vestea Bună! , ,
Biserica să nu-și dorească,
Cu oameni mântuiți să crească,
Să nu mai lupte să primească,
În ceruri o cunună!

Ar vrea cel rău să înspăimânte,
Cu fel și fel de-amenințări,
El vrea bisericile frânte,
În nepăsare decăzute,
Fără iubire și pierdute,
De sfintele cărări!

Ar vrea cel rău să nu mai știm,
Cine suntem cu-adevărat…
Dar când Scriptura auzim,
Când credem și ne pocăim,
Prin Domnul Isus dobândim,
Salvarea din păcat!

Teodor Groza

Păstrând credința vie

Păstrând credința vie și azi și-n viitor
Vom înălța făclia spre veșnicul Décor
Și-n carul biruinței vom intona cântări
Cu gândul la răsplata dincol’ de-albastre zări.

Noianul de-ndoieli când vine să ne-atace
Este respins îndată, metoda-i eficace
Căci sufletu-i cuprins de-ncredințări profunde
Credința ne-nsoțește oricând și orișiunde.

E-un dar venit de Sus, dar și o hotârâre
Decis-am să-L urmăm, necontenit, pe Mire
Pe aripile ei străbatem constelații
Și-avem cu cei chemați duhovnicești relații.

Al nostru gând ea-l poartă mai sus de căi lactee
Să vadă străzi de aur, mirifica alee
Prin ea Avraam s-a dus departe de-a lui casă
Știind c-al lui Stăpân în ceață nu îl lasă.

Formează caracter și dedicări pe cale
Ne-nflăcărează dorul de spațiile-astrale
Ne modelează ființa să fie-n ton cu Cerul
Să poată să învingă năpasta și misterul.

De val nu-i este frică – să fie cât un munte
”Suntem biruitori!” – e scris pe a ei frunte
Furtuni de ar veni, să vină uragane
O răspândim prin vorbe, reviste, microfoane.

Chiar răni adânci să fie, le-aduce vindecare
Încurajări insuflă în stările precare
Pătrunde-n taine-adânci și-apoi le descifrează
De la principiul sfânt, nicicând, nu deviază.

Eroi nu pot apare ‘n afara sferei ei
(E o dovadă clară la Neamuri și Evrei)
Fără prezența ei suflarea-i fără viață
Dar când e vie-n noi lăuntru-i fortăreață.

S-o activăm, mereu, să n-o lăsăm pasivă!
Prin ea putem găsi o nouă perspectivă
Alături de iubire ea ne-ndumnezeiește
Cu stările divine, cu sfinții ne unește.

George Cornici