Schimbare radicală

TRECUTUL

Am fost târât pe drumul
Ce duce în neant
Mă înecase fumul
Din mediul aberant.

Credeam c-așa e bine
Petreceri s-am din plin
Să nu cunosc rușine,
Să n-am etern destin.

Mi se spunea că harul
Mă vrea și să-l accept
Dar mi-era plin paharul
De un lumesc concept.

Mergeam în locuri unde
Se veseleau cu vin
Și-n câteva secunde
Viața mi-era chin.

Mă invitau la Templu
Și eu râdeam de ei
Și n-am fost un exemplu
Voiam alți dumnezei.

Voiam distracții multe,
Sfidam pe Dumnezeu
Și îmi plăcea insulte
Să răspândesc mereu.

Așa mi-a fost trăirea
Lipsită de Cuvânt
Mă cucerise firea
Și goana după vânt.

PREZENTUL

Azi viața mi-este plină
De bucurii cerești
M-atinge o Lumină
Cu stări dumnezeiești.

Schimbare radicală
Am acceptat prin har
S-a vindecat o boală
De infernal coșmar.

Nu mai hrănesc mândria
Ci o arunc în vid
Nu-mi place teoria
Cu conținut perfid.

Mi-e inima legată
De-al meu Mântuitor
A fost descătușată
În beznă nu cobor.

Cu hrană sufletească
Hrănesc ființa mea
Și-i gata să primească
Ce Fiul vrea să dea.

Necazurile toate
Cu El le-mpart pe drum
Mi-a dat o demnitate
Cu un divin parfum.

Nu mai privesc în urmă
La stărea mea de-atunci
Ci merg cu sfânta turmă
Cântând prin văi și lunci.

A fost o dezlegare
Dintr-un vacarm lumesc
Și azi e-o sărbătoare
Ce tare o iubesc.

George Cornici

O nouă zi, un nou cadou

O nouă zi, un nou cadou,
O nouă-ncredințare
Din Cer sosit-a un ecou
Să dea înviorare.

O nouă zi să o trăim
Cu-adâncă mulțumire
Pe Suveran să Îl slujim
Total desprinși de fire.

Azi ce vom face? Cum vom fi
În lumea cu tentații?
Primi-vom noi când vor sosi
Din Slavă revelații?

S-a consumat ziua de ieri
Și-am fost păziți în toate
Și-acele sfinte privigheri
Ne-au dat seninătate.

În zorii dimineții iar
Spre Cer nălțăm privirea
Dincol’ de veșnicul hotar
Vedea-vom Nemurirea.

E înc-o zi într-un șirag
De zile destinate
Când vine seara se retrag
În spații alocate.

Și iarăși vin cu bunătăți
Direct de la-nălțime
Iar când se-arată greutăți
Ne-arată stări sublime.

O nouă zi s-a arătat
Și iar vedem lumină
Și sufletul s-a bucurat
Și-acum, din nou, se-nchină.

George Cornici

Nespus Te iubim, Isuse…

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

Vrem, mereu, conecții cu tot ce ne-ai spus
Că din turma Ta Tu nu ne-ai exclus
Și-azi primim direcții pentr-orientare
Și să-nvingem starea grea de încercare.

Ne-ai purtat povara și încă o mai porți
Fără paza Ta am fi-aproape morți
Ești cu noi Isuse, și în tragedie
Și când fredonăm o dulce melodie.

De ne dai mustrare și-atunci Te iubim
Numele Tău sfânt cu drag îl rostim
Nu ne-depărtăm, mergem und’ Te duci
Chiar de am purta două sau trei cruci.

Când s-au abătut vânturile grele
Când, parcă, s-a stins lumina din stele
N-ai lăsat necazul să ne înfășoare
Ci-ai lăsat tăria-Ți să se desfășoare.

Orice s-at petrece, oriunde am fi
Ai veni la noi și ne-ai pregăti
Să-nfruntăm furtuna și s-o biruim
Ce mult Te-adorăm, ce mult Te iubim!

Orice zi începem o-ncepe cu Tine
Mergem la altar c-așa se cuvine
‘Nălțăm mulțumirea la tronul de har
Știind că aceasta e-un mărgăritar.

Te iubim, Isuse, nespus Te iubim
Să fim, mereu, cu Tine asta dorim
Nu vrem despărțitre, nu vrem remușcări
Vrem credincioșie, cereștile stări.

George Cornici

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când „trâmbița ” se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n „Zori” de „Dimineață”
Rod al Marii Îndurări.

Ioan Hapca

Cum suntem? (uneori)

Suntem atât de ocupați
În stările fără valoare
Suntem mai mult interesați
Să strângem lucruri pieritoare.

Suntem atrași de entități
Ce n-au în ele Vestea Bună
Și astfel, când vin greutăți
Nu mai vedem în Cer cunună.

Suntem cu gândul la servici
Cât timp mesajul se rostește
Am merita bătăi cu bici
C-așa credința ar mai crește.

Suntem porniți spre răzbunări
În loc să activăm iubirea
Uităm că vin ilumninări
Când nu lăsăm să iasă firea.

Suntem pe locu-ntâi? Suntem!
(Pe Mire-L dăm mai la o parte)
Și ne mirăm că nu putem
Să-nvingem stările deșarte.

Suntem așa? Să nu mai fim!
Lăuntrul stăpânit să fie
De Cel pe care-L prețuim
Că ne-a chemat la lucru-n Vie.

George Cornici