Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Scopul rugăciunii

“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” Luca 11:1

Rugăciunea nu face parte din viaţa omului natural. Auzim spunându-se că omul va avea de suferit în viaţă dacă nu se roagă; mă îndoiesc de aceasta. Ceea ce va avea de suferit este viaţa Fiului lui Dumnezeu din el. viaţă care nu se hrăneşte cu mâncare, ci cu rugăciune. Când un om este născut de sus, în el se naşte viaţa Fiului lui Dumnezeu; el poate ori să lase acea viaţă să moară de foame, ori să o hrănească. Rugăciunea este modul în care se hrăneşte viaţa lui Dumnezeu din noi. Concepţia noastră obişnuită despre rugăciune nu se găseşte în Noul Testament. Noi privim rugăciunea drept un mijloc de a primi diferite lucruri pentru noi înşine; scopul biblic al rugăciunii este să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu Însuşi.

“Cereţi şi vi se va da.” Noi mormăim ceva în faţa lui Dumnezeu, ne apărăm sau suntem apatici, dar cerem foarte puţine lucruri. Şi totuşi, ce îndrăzneală minunată are un copil! Domnul nostru spune: “Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”. Cere, şi Dumnezeu va face. Dă-I o şansă lui Isus Cristos, fa-I loc de acţiune! Problema e că nici un om nu face aceasta dacă n-a ajuns la capătul puterilor. Când ai ajuns la capătul puterilor, nu ţi se mai pare o laşitate să te rogi, ci aceasta este singura cale de a ajunge în contact cu realitatea. Fii tu însuţi înaintea lui Dumnezeu şi prezintă-I problemele tale, lucrurile în legătură cu care ştii că ai ajuns la capătul puterilor. Cât timp îţi eşti atotsuficient, nu ai nevoie să-I ceri ceva lui Dumnezeu.

Nu este atât de adevărat că “rugăciunea schimbă lucrurile” pe cât este de adevărat că “rugăciunea mă schimbă pe mine”, şi apoi eu schimb lucrurile. Dumnezeu aşa lucrează, încât rugăciunea bazată pe Răscumpărare să schimbe modul în care omul priveşte lucrurile. Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior, ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.

Oswald CHAMBERS