Când se lasă liniștea de seară

Când se lasă liniștea de seară
Iar tăcerea cuprinde pământul…
Gândul în taină îmi zboară
Spre-Acel ce-mi pătrunde și gândul.

Spre-Acel ce-a creat universul,
Spre-Acel ce-i Stăpân peste toate.
În El se cuprinde cuprinsul,
Suveranul, Stăpân, dar și Tată.

Tăcerea-mi pătrunde ființa senină,
Căci vorba rostul nu-și are.
Când simți că te-atinge mâna Divină,
Iar sufletu-ncepe să zboare …

În sacra tăcere de seară
Când ruga zboară spre cer,
Simți cum îți cade povara,
Un gingaș fior împletit cu mister.

Simți mâna de Tată ce-alină durerea,
Simți șoapta duioasă ce mângâie lin,
Cuvântul Lui sfânt ce umple tăcerea
Cu pace, speranță, nădejde, destin …

Ana Onofrei

Slujitorul răsplătit

“Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine îngrijeşte de stăpânul său va fi preţuit.” (Proverbe 27.18)

Domnul Isus este cel mai bun dintre stăpâni şi este o cinste să fii primit să faci cel mai mic lucru pentru El. Slujirea pentru unii stăpâni seamănă cu sădirea unui pom sălbatic care nu dă decât roade amare; dar a sluji pe Domnul, este ca sădirea unui smochin care dă cele mai dulci smochine. Slujirea pentru El este o plăcere; cu timpul, cine-i slujeşte Lui, înaintează sigur; succesul în lucrare este binecuvântare aici pe pământ, iar răsplata pentru ea este slavă în cer.

Cele mai mari cinstiri le vom căpăta în viaţa viitoare, când smochinele vor fi coapte. Îngerii, care acum sunt slujitorii noştri, ne vor duce acolo, când lucrarea încredinţată nouă va fi terminată. Cerul, unde se află Domnul Isus, va fi şi casa noastră, fericirea noastră veşnică şi Domnul Isus, însoţitorul nostru slăvit. Cine-şi poate închipui tot ce-i cuprins în cuvintele: “Acela care slujeşte cu grijă Stăpânului său, va fi cinstit?”Doamne, ajută-mă să-Ţi slujesc, lăsând la o parte orice dorinţă de a fi cinstit de alţii, până nu mă vei cinsti Tu însuţi. Duhul Tău cel sfânt să facă din mine un lucrător răbdător şi un slujitor smerit.

Charles Spurgeon

Mai degrabă, mai târziu…

MAI DEGRABĂ, MAI TÂRZIU…

Mai degrabă, mai târziu
Răspunsul așteptat sosește
Stăpânul nostru este viu
Ne vindecă dumnezeiește.

Necazul, da, ne-a-ngenuncheat
Când n-a fost mică încercarea
Dar El cu brațul ridicat
A potolit învolburarea.

De agitatul val purtați
Strigat-am să primim scăpare
Și-ndată fost-am cercetați
Căci a venit înseninare.

Iar uneori în lupta grea
(Povara apăsând pe spate)
Că eram singuri…se părea
Dar am simțit ușurătate.

Când vreme lungă a trecut
În care domina tăcerea
Noi, în sfârșit, am priceput
C-al nostru Domn e Privegherea…

Minuni și taine am trăit
De-atâtea ori în pribegie
Și știm că a intervenit
Să nu se-abată vreo urgie.

Vîzând că-I bun și credincios
Nu ne abatem din cărare
Da, diavolul este nervos
Că dragostea-I, mereu, răsare.

E-nfăptuit divinul plan
Întotdeauna…nu-s excepții
Și vom ajunge la Liman
Unde se-adună înțelepții.

George Cornici

Mai degrabă, mai târziu…

Mai degrabă, mai târziu
Răspunsul așteptat sosește
Stăpânul nostru este viu
Ne vindecă dumnezeiește.

Necazul, da, ne-a-ngenuncheat
Când n-a fost mică încercarea
Dar El cu brațul ridicat
A potolit învolburarea.

De agitatul val purtați
Strigat-am să primim scăpare
Și-ndată fost-am cercetați
Căci a venit înseninare.

Iar uneori în lupta grea
(Povara apăsând pe spate)
Că eram singuri…se părea
Dar am simțit ușurătate.

Când vreme lungă a trecut
În care domina tăcerea
Noi, în sfârșit, am priceput
C-al nostru Domn e Privegherea…

Minuni și taine am trăit
De-atâtea ori în pribegie
Și știm că a intervenit
Să nu se-abată vreo urgie.

Vîzând că-I bun și credincios
Nu ne abatem din cărare
Da, diavolul este nervos
Că dragostea-I, mereu, răsare.

E-nfăptuit divinul plan
Întotdeauna…nu-s excepții
Și vom ajunge la Liman
Unde se-adună înțelepții.

George Cornici

Duhul (Mandria)

În spate stă si râde-un duh,
Crezând că mă va prinde,
Că nu îl voi simţi cand: zbuf!
De gât mă va cuprinde.

Dar iată că din faţă,
O Mână-mi face semn
Să mă întorc îndată
În spate şi să-ntreb.

-O,cum te cheamă,spune-mi?
De ce stai lângă mine
La doi metri distanţă?
-Aşa primii povaţă.
Pe mine mă trimise
Cel ce stă in culise
„Mandria” e-al meu nume
Şi vreau să sui pe tine.

Mă vezi ce firav sunt,
Nu o să ai povară,
Iar de mă laşi,te duc
Către marea comoară.

Şi nimeni n-o să fie
Ca tine dintre toţi
Tu dă-mi crezare mie
Şi uită de ceilalţi.

Am stat puţin pe gânduri
Şi-apoi mi-am amintit
Că de la începuturi
O Mână mi-a vorbit.

Mi-a arătat străinul
Să pot să mă feresc
Cum să-ndrăznesc Cuvântul
Să Îl nesocotesc?

Era aşa aproape duhul
C-aproape m-a convins
Dar am ales Stapanul
Şi nu m-am compromis.

El m-ajutat atuncea
Să pot să mă smeresc
Şi am văzut minunea:
„De duh mă depărtez!”.

Ce minunat e Domnul,
El scapă pe ai Lui
Dar nu ţine isonul
Satanei ş-alor lui.

Apleacă-te in rugă
Şi-n post tu să veghezi
Că ai să-i pui pe fugă
De li te-mpotriveşti.

Şi nu te ţine tare
Când ştii defapt ce eşti
Oricât ai fi de mare
Nu poţi să biruieşti.

O mâna de ţărână
Nu poate birui
Doar Duhul când te-ndrumă
Te poate izbăvi.

Isip Alexandru

Slujitorul răsplătit

“Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine îngrijeşte de stăpânul său va fi preţuit.” (Proverbe 27.18)

Domnul Isus este cel mai bun dintre stăpâni şi este o cinste să fii primit să faci cel mai mic lucru pentru El. Slujirea pentru unii stăpâni seamănă cu sădirea unui pom sălbatic care nu dă decât roade amare; dar a sluji pe Domnul, este ca sădirea unui smochin care dă cele mai dulci smochine. Slujirea pentru El este o plăcere; cu timpul, cine-i slujeşte Lui, înaintează sigur; succesul în lucrare este binecuvântare aici pe pământ, iar răsplata pentru ea este slavă în cer.

Cele mai mari cinstiri le vom căpăta în viaţa viitoare, când smochinele vor fi coapte. Îngerii, care acum sunt slujitorii noştri, ne vor duce acolo, când lucrarea încredinţată nouă va fi terminată. Cerul, unde se află Domnul Isus, va fi şi casa noastră, fericirea noastră veşnică şi Domnul Isus, însoţitorul nostru slăvit. Cine-şi poate închipui tot ce-i cuprins în cuvintele: “Acela care slujeşte cu grijă Stăpânului său, va fi cinstit?”Doamne, ajută-mă să-Ţi slujesc, lăsând la o parte orice dorinţă de a fi cinstit de alţii, până nu mă vei cinsti Tu însuţi. Duhul Tău cel sfânt să facă din mine un lucrător răbdător şi un slujitor smerit.

Charles Spurgeon

Sunati strajeri!

E-o pace nefirească în cetate,
Duşmanii par a nu fi nicăieri,
Păianjeni stau pe porţi neferecate
Ce scârţâie atunci când vântul bate
Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.

Din înălţimea turnului de pază
Se-aude al columbei uguit;
În liniştea adâncă de amiază
Doar ea şi firele de praf pe-o rază
E tot ce a rămas neadormit.

Mai vulnerabilă ca niciodată,
Expusă la pericol permanent,
Cetatea crede-n pacea nesperată
Care cuprinde astăzi lumea toată,
În libertatea fără precedent.

Dar, vai! – mai camuflat ca-n orice vreme,
Un inamic perfid şi veninos
Vine ca negustor, şi caru-i geme
De dulci poveri, ispite prinse-n gheme
De linguşeli, şi vinde bucuros.

Este întâmpinat cu bucurie
Şi chiar la masă este invitat,
El îşi expune marfa şi îmbie.
Poporul cumpără fără să ştie
Otrava dulce-a negrului păcat.

Nu e scenariu, e realitate
Mai grea ca plumbul marilor poveri.
Treziţi-vă cât gongul încă bate,
Duşmanul a pătruns deja-n cetate,
Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!

Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,
Nici pentru a cânta cântări de joc;
Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,
Căci ridicând poporul în picioare
Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.

Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere
Cetatea ce-o va cere de la voi
Când altă trâmbiţă, din alte sfere,
Va răsuna, deodată, cu putere
Şi El va lua cetatea înapoi.

Simion Felix Martian

Raport divin

Ce măreţ e Universul
Miliardelor de stele !
Toate îşi respectă sensul
Pe-ale Cerului artere.

Toate câte sunt sub Soare
Au o lege-n mersul lor,
Nu-şi permit nici o eroare
Căci se tem de Creator.

La raport când sunt chemate
De cerescul Domnitor ,
Astrele sunt aşezate
Într-un şir strălucitor!

Cu respect şi frică mare
Vin în faţa Celui Sfânt,
Stau uimite-n adorare
Ascultând al Său Cuvânt.

Dacă Domnul ,ca pe stele
La raport azi ne-ar chema,
Oare câţi am fi ca ele
Gata a ne prezenta ?

Câţi am fi atunci în stare
Să ne lăudăm trăirea?
Nu cumva in nepăsare
Ne-am pierdut demult menirea..

Multi nu vin la inchinare,
Nu îşi mai urmează drumul,
Au uitat a lor chemare,
Nu îşi mai cunosc Stăpânul.

S-au întors în lumea mare
Căci au căutat distracţii.
Nu mai vor în părtăşie,
Nici cu Domnul,nici cu fraţii.

Iată, pentru tot poporul,
Chiar  pentru cei împietriţi,
Vă vorbeşte Salvatorul:
“Vin curând, fiţi pregătiţi !

Vin curând să iau acasă
Pe acei ce-n ascultare,
Au slujit în a mea Casă
Şi-au făcut a mea Lucrare.”

Cei ce umplu azi paharul
Vieţii lor cu lacrimi sfinte,
Cei ce rabdă tot amarul
Lumii, dar privesc ‘nainte,

Vor fi aşteptaţi în portul
Veşniciei colo sus ,
Domnului vor da raportul
Şi s-or bucura nespus !

AMIN
Daniel Scurt